Toată imaginaţia şi inspiraţia mea atârnă de 3 ore dormite noaptea trecută, aşa că nu voi fi prea artistică, ci doar îmi voi lăsa părerile să se aşterne singure, într-un mod lucid şi realist. Aşadar : mult promisul şi aşteptatul album “Loc lipsă” a ieşit pe piaţă, după câteva luni bune. Dacă vi se pare că au procedat întocmai ca partidele împotriva cărora se ridică pe parcursul versurilor, care promit una şi fac alta, cu întârziere, sau nu mai fac nimic, se pare că de data asta am avut pentru ce aştepta.

Pentru designul coperţilor, din câte am înţeles, băieţii au lucrat cu un artist plastic foarte controversat, pe nume Tara von Neudorf. De ce controversat ? Vă veţi convinge cu imaginile din interiorul carcasei. CD-ul este, de asemenea, foarte ingenios imprimat, şi noul logo bine conceput (seamănă cu două bumeranguri). Lăsând bla bla-urile inutile la o parte, să intrăm în atmosferă…

Piesa Loc lipsă (feat. Ombladon – Paraziţii) e lansată deja ca single şi mi se pare absolut normal să fie aşa, având în vedere refrenul care era cântat din plămânii miilor de oameni la festivalurile din vara trecută. Versurile nu mai lasă “loc lipsă” pentru comentarii adiţionale… nu-şi mai au rostul.

Întunecare vorbeşte liber despre biserică şi credinţa exagerată în Dumnezeu a românilor, iar în stilul caracteristic al lui Mihnea, e agresivă – atât ritmic, cât şi din punct de vedere al versurilor. “Dumnezeu e al meu, l-am câştigat când m-am rugat” e o foarte bine construită ironie… Chitara imbinată cu trompeta formează un ritm delirant şi într-adevăr întunecat. :)

Se întâmplă în România (feat. Andy Ghost – Altar) … Hmmm… nici nu ştiu ce-aş mai putea adăuga aici, piesa având deja o ţintă foarte bine definită. :) Reprezintă veşnicul val de ură împotriva sistemului, a guvernului care închide ochii în continuare când vine vorba de Roşia Montană, a corupţiei, injustiţiei şi a scheletelor dictaturii ce nu înghit Letopizdeţul lui Vakulovski şi alte opere cu limbaj explicit. Este o piesă antrenantă, iar Andy şi Mihnea şi-au unit forţele pulmonare într-un duet al răguşelilor ce accentuează şi mai bine mesajul ofensiv al piesei.

Albastru cred că este cea mai comercială piesă de pe album; bate înspre pop, poate de-aceea cei de la casa de discuri voiau să o transforme într-o melodie de dragoste şi un featuring cu… Loredana (ahahahaha). Scopul era profitul, evident, din moment ce sună extrem de bine şi e uşor digerabilă. Eu nici acum nu prea-mi dau seama cum o piesă care e împotriva poliţiştilor poate să devină o piesă de dragoste… Poate mă lămureşte şi pe mine cineva, de preferinţă unul din cei care au avut magnifica idee.

Luni de fiere îmi aduce aminte de stilul iniţial mai dulce al trupei. Piesa începe destul de lent, având nişte versuri care înjunghie şi vindecă în acelaşi timp. Nick îşi dovedeşte încă o dată calităţile incontestabile de poet desăvârşit cu ajutorul cărora melodia a prins viaţă. La jumătatea piesei, ritmul explodează într-o mare de energie, urmată de solo-ul lui Vali care sună demenţial şi este, totodată, punctul culminant. Totul se calmează brusc, urmând o parte ce aduce a jazzy lounge, unde se remarcă basul şi eterna trompetă a lui Mihnea. Personal, consider melodia absolut genială.

La vedere e despre gânduri ce nu sunt deloc la vedere, izolare şi pustietate (“nimic de dat / doar de uitat”). Deşi deloc comercială, are un succes incredibil în concerte şi e printre primele în topul preferinţelor fanilor. Urmează apoi Lume oarbă, piesă ce, recunosc, m-a obsedat întreaga vară. E plină de regrete şi “flashback-uri”, dacă le pot numi aşa, ce vizează evenimentele din 15 iunie 1990. E urmată de un trio de creaţii ce-i aparţin lui Nick: Downtown Jesus, Umbră. Copil şi Somn. Prima aminteşte din nou de vremuri mai vechi ale trupei, iar celelalte două, pe lângă versuri ingenioase izvorâte din umbre ce-i dau târcoale lui Nick, beneficiază de o instrumentaţie ce m-a lăsat tablou; se remarcă extrem de bine tobele (mai ales pe Somn) şi chitara (pe Umbră. Copil)

Din cercuri este de fapt intro-ul piesei În cercuri, poate cea mai interpretabilă de pe întreg albumul. Poate fi o noua melodie de protest la adresa promisiunilor goale ale celor ce ne conduc ţara (“tot ce mi-ai spus / o să moară supus”), dar e discutabil. În orice caz, nu mi-l imaginam pe Mihnea cântând în cel mai pur sens al cuvântului, fără prea multe urlete adiţionale. Schimbarea de metrică din final dă piesei o tentă aparte, unică între compoziţiile protestatare ale lui Mihnea.

* Later edit * -> S-a făcut lumină, datorită lui Mihnea, believe it or not. În cercuri este de fapt o piesă de dragoste mai atipică. :)

Cui şi spin e o melodie cu o limpede conotaţie religioasă, urmată de Happiness Provider, una din cele mai interesante piese de pe album, în care Nick dovedeşte din nou că poate să urle bine. :) Versuri destul de revoltate, bas puternic şi un final… absolut neaşteptat. Dacă în versiunea live mi se părea că sfârşitul aduce a System Of A Down, pe album, în ultimele 30 de secunde, se simte un iz de Pantera. It just blew me off ! Am ascultat de cel puţin 7 ori sfârşitul şi nu-mi venea să cred. Se simte că au şi un metalist convins în trupă (vorbesc de Vali). Ar fi foarte interesant dacă în viitor Luna Amară ar face şi o piesă metal.

Din valuri ard (feat. Iordache – Kumm) e puţin mai… psihedelică, vorba cuiva. ;) Saxofonul lui Mihai Iordache de la Kumm se potriveşte de minune în atmosfera melancolică impusă de piesă. E şi melodia ce încheie albumul şi vă sugerez să o ascultaţi până la capăt… chiar şi mai încolo; veţi avea o surpriză enormă ce nu am de gând să o divulg.

Luna Amară sunt la al doilea album şi evoluţia e evidentă, de la instrumentaţie până la atitudine. Să nu mai vorbim de amalgamul de stiluri ce conturează muzica clujenilor. Aşteptăm lansarea din 18 martie şi turneul naţional; până atunci, albumul se găseşte deja în magazine. Merită cumpărat !

[ 10 / 10 ]