Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Sâmbăta Grea 2

Dac-am promis că povestesc, mă ţin de cuvânt, că deh, încă nu-s în guvern, să promit şi să uit… Concert, la noi ( OMG ), hardcoreală mare ( fără metal, figure that out ), headline : Guerrillas din Cluj ( OMFG ! ).
Buuun… ajung acolo, lumea pornită pe party, unii cu flacoanele de beri după ei, alţii dezmorţindu-şi muşchii într-un fel de mini-pogo, în fine, ce mai, se anunţa concert. După o oră de aşteptare ( se scuză ), eram toţi moleşiţi, deja începeam să discut cu Pavel imperfecţiunile ştampilei de pe mână, care ţinea loc de bilet. :) A venit HotSauce, plănuiam deja ceva platano-chităreală pentru ziua următoare, când brusc ni s-a permis şi nouă să intrăm şi să-i admirăm pe cei de la Claymood în toată splendoarea lor. O trupă extrem de tânără şi dinamică, eu personal îi admir foarte mult. Cover după Guano Apes – Lords Of The Boards. Fericire. System Of A Down – Sugar. Extaz. Noroc că eram chiar în faţa scenei, nu m-a prins pogo-ul. ;) Apoi au continuat punkerii de la Ultimul Rând. Chiar nu am nimic împotriva punkului, chiar ascult mult şi îmi impune o stare ciudată de dezlănţuire a energiei. La coverul după Green Day – American Idiot mă dureau plămânii. :) Şi ce pogoooo… am rămas de-a dreptul perplexă. Mă uitam în spate cu epoH, şi deodată, amândoi, ridicând din umeri : “Punkers…” Ahahaha :)))
Au urmat binecunoscuţii iCory. Ce să mai zic ? În formă, ca întotdeauna, cu Willie roşu ( nervi din cauza sunetului care lăsa de dorit sau oboseală, fiind solist şi la Claymood – încă un mister neelucidat. :) ) şi plin de energie. Apoi, deliciul serii, cel puţin pentru mine : spAZ. De remarcat că-i ştiu aproape pe toţi din trupă, în afară de ( surpriză ) noua chitaristă, pe nume Ana, care m-a lăsat mască. E foarte pricepută şi deloc cu nasul pe sus. Bateristul e profesor de filosofie în Papiu ( my ex highschool … ehm… jail !), celălalt chitarist are legătură cu o veche poveste legată de Mix FM, iar solistul, Liviutz, e mereu printre povestirile lui HotSauce. :) Show pe măsură, piese extrem de bune, voce bună, chitarişti pricepuţi, cover după Offspring – Come Out And Play, HotSauce lângă mine, experimentând îmbranceli pogoistice ( de menţionat faptul că Sauce e rapper cu orizonturi lărgite, pentru care dispune de tot respectul meu ).
În cele din urmă, Guerrillas. Fenomenul deranjant a fost împuţinarea poporului rockist chiar înainte de prestaţia lor, dar nah… bănuiesc că în urmă cu vreo 3-4 ani şi eu trebuia să fiu acasă la 22:00. :)) Şi-au făcut intrarea în scenă pentru sound check, iar eu m-am speriat, mai ales de chitarist şi vocalist ( care e şi basist, by the way ). Nişte namile de oameni… am şi exclamat un “Whoaaa” care l-a făcut pe solist să zâmbească. :))) Cred că arătam destul de stupid în momentul acela… În fine, ce să zic ? Pedală dublă, două chitări şi chitarişti pe măsură, vocalist ce dădea tot din el, cântând la bas în acelaşi timp, versuri dure, moshipt pe două fronturi la “Full Force”… eram obosită, dar cu pletele-n vânt, plină de energie ( Duracell, doar ştiţi de la Peninsula ).
Mi-a lipsit mult Atika, omul cu pozele, aşa că mi-am permis să împrumut câteva de la Liviutz, solistul de la spAZ. :) Mai multe găsiţi pe forum, la
http://sambatagrea.iad.ro/ [ ţin să mulţumesc blogger.com pentru că mă lasă să postez poze… NOT ! ]
M-am distrat, abia aştept pe 6 concertul Luna Amară din Sighişoara, pe 25 iunie Deftones în Bucureşti dacă am înţeles bine, apoi Peninsula, StufStock, FânFest… Long long summer. :)
RSS 2.0 | Trackback | Comment

5 Responses to “Sâmbăta Grea 2”

  1. ivett

    oh, if you knew how much I envy you…:-<
    macar bine ca la voi in oras aveti ‘actiune’ :P ca la noi totul lasa de dorit; cat despre planurile tale incepand din 6 pana hohoooo DAMN IT!!

    why me?? why?? or should I say why not me?? why??

  2. Green

    “( fără metal, figure that out )” – Bleahy :D But still, macar la voi se intampla ceva. Aici nu avem parte decat de serate.. Summer !! Abia astept :>

  3. ionuca

    Pt Roxa: way to go girl! La cat mai multe chefuri! Vreau si eu loc de cort langa tine, la Rosia! :D

    Pt Ivett:’macar bine ca la voi in oras aveti ‘actiune’ :P ca la noi totul lasa de dorit’ — huooo tie, ca a fost Luna Amara si tu si Cristi nu ati venit. Se mai intampla si la noi una-alta, dar daca nu vii, cine ti-e de vina? :P

  4. Sauce

    BATALIIIIIIIIIIIIIIII }{ kissez rox :D

  5. Roxa Trutza

    Ivett : nici la noi nu se intampla prea des, insa, cum zice Ionuca, atunci cand e de mers, se merge ! Nu se rateaza ocazii. :)
    Green : da` ce-are daca nu e metal ? Automat nu e bun ? Guerrillas suna impresionant de bine, ar trebui sa incerci. Iar restul trupelor la fel, numai ca nah, sunt locale, eu ii apreciez pentru ce incearca sa faca. Hai la o ‘serata’ de 5 zile… Peninsula. ;)
    Sauce… :))))))) Sa-mi dai si mie piesa aia, daca o ai. spAZ rocks, dude !
    Ionuca : se rezolva ! Trebuie doar sa vii. :)

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>