Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

1

“Simţi deja că inima îţi bate mai repede, că nu mai ai stare, emoţiile te copleşesc şi nu ştii cum să scapi de ele?” DAAAAA !!! O ultimă depresie înainte de dezmăţ continuu 5 zile, ce mai contează, la ce-am îndurat un an întreg ? Mâine aş vrea să fiu chitara lui Igor, chitaristul de […]

Read the rest of 1

2

Încă 2 zile, mor. Nu mai am răbdare, nu pot vorbi despre altceva, nu pot face altceva decât să mă gândesc, să anticipez… Nu mă pot concentra. Am fost cu HotSauce azi pe-afară, inclusiv la locul de desfăşurare al festivalului, unde am găsit praf, zgură, juma’ de scenă, multe camioane şi vreo 4 boxe imense […]

Read the rest of 2

3

Atâtea zile au mai rămas până debutează Peninsula 2006. În care Roxa trebuie să-şi revină perfect dacă vrea să se simtă cât de cât bine şi fără plămâni scuipaţi prin zgură. Imposibil. Am schimbat de două ori tratamentul cu antibiotice şi nici măcar o ameliorare. Oh, mă doare coloana, mai nou pot dormi doar în […]

Read the rest of 3

Cum comunicăm ?

“The only problem with communication is the illusion that it has occured”, spunea George Bernard Shaw, care, din păcate, a trăit prea devreme pentru era telefonului mobil şi a internetului. Comunicarea nu trebuie confundată cu înşirarea aceloraşi cuvinte pe care le folosim în vocabularul zilnic, să conturăm discuţii banale sau răspunsuri seci, inexpresive. Ea presupune […]

Read the rest of Cum comunicăm ?

Clişeizat, uitat, îngropat

În momentul de faţă, viaţa mea se roteşte în jurul a două vorbe din bătrâni, devenite clişee: “după râs vine plâns” şi “îţi trece până te măriţi”. Şi dac-aş ţine-o-ntr-un râs continuu ? Dacă m-aş mărita mâine ? Adevărul e că atâta energie n-ar trebui să fie captivă într-un trup bolnav, vorba cuiva. Problemele fizice […]

Read the rest of Clişeizat, uitat, îngropat

If you`re crappy and you know it, clap your hands

*clap clap*. E 5 AM şi eu am dormit maxim o oră. Mă chinuie tusea în ultimul hal, sunt extenuată. Am trecut pe antibiotice, no alcohol for me. La 9 jumătate am luat două pastile. La 10 am mâncat, să nu mă roadă stomacul. Inutil, la 12 a trebuit sa mai mănânc o dată. De […]

Read the rest of If you`re crappy and you know it, clap your hands

…and so my days go by

I spend my days doing nothing useful for mankind. The school`s site is and will remain non-existent for the summer, the books will not be returned to the library until I finish them, the desk will not be cleaned up, my mind won`t be made up about college, my soul won`t be allowed to fall […]

Read the rest of …and so my days go by

La noi totul e posibil – II

A doua zi m-am trezit cu zâmbetul pe buze, auzind-o pe Maria spunând, cu două camere mai încolo, ceva de genul: “Luna Amară sunt ca şi South Park, nu mă pot sătura de ei oricât i-aş asculta.” :) Puţin mai încolo, Cotoară, Vlad şi Pavel au pus de nişte Nirvana şi ne-am strâns toţi să-i […]

Read the rest of La noi totul e posibil – II

La noi totul e posibil – I

Am ajuns şi mor de oboseală, dar stau şi dau resize la pozele făcute la rezoluţie enormă şi mă pregătesc să pun de-un html album hostat pe undeva pe la _ADI_, să nu stea după RDS 15 persoane. Da, în jur de 15 am fost. 15 rockeri. [ continui mâine, mi se-nchid ochii ] Nebunia […]

Read the rest of La noi totul e posibil – I

Iarăşi plec…

E ora 2, aproape, eu mai trebuie să-mi spăl un tricou şi să-mi fac bagajul pe mâine. Dar, în loc de asta… … şi de la ora aceea s-au făcut 15 private. Bine că-n alte seri toată lumea tace… Să nu mai vorbesc despre micile discuţii cu Vlad… Vlad: da’ bani de tren cred ca […]

Read the rest of Iarăşi plec…