Vlad nu s-a putut abţine de a-şi arăta his gay side. Cu puţin ajutor din partea lui Meda, rockerul nostru a devenit un hibrid între Irina de la A.S.I.A. şi Ozzy Osbourne. =))

“OMG, I’m gay.”

Îmi place de Cotoară, din “Bă, Alex!” a ajuns să-l strige pe Alex doar “Balex!”. Cred c-aşa-i rămâne porecla. :)

Călin curăţa de zor grătarul pentru a face o tură de pui, iar Vlad privea scena, râzând. Când l-am întrebat de ce, mi-a spus că Cotoară a spălat voma de pe pătură cu exact aceeaşi perie de sârmă. :)))) Când a aflat Călin, a rămas puţin perplex, dar s-a consolat spălându-se pe mâini. :)))

După ce-au ajuns, în sfârşit, Diana şi vărul ei, Antonio, din Germania, am constatat cu surprindere că System Of A Down continuă să meargă, cu toate că iPod-ul a fost înlocuit de laptop. Aşa că, pe Sugar, am pus de-un pogo adevărat împreună cu Vlad, Pavel, Maria şi epoH. Într-o pauză am ieşit pe verandă cu Maria, unde am început să analizăm o carte cu interpretări ale teoriilor lui Nostradamus ce-am găsit-o pe acolo. Mi-a plăcut enorm; se poate discuta perfect despre istorie şi politică în compania Mariei, a lui Dorgo şi a lui Călin.

A urmat un photo-session şi o tură de râsete cu Pavel, probabil singurul om de pe planetă cu care pot discuta orice lucru, oricât de cretino-imbecil ar fi.

Pavel şi toporaşul

ameninţător. boo !

Ploaia ne-a alungat din nou casă, unde ne-am cam împărţit în două tabere: cei care jucau cărţi şi cei care jucau adevăr sau provocare şi sticla. Eu eram, normal, în prima categorie. Faza tare a avut loc între Călin şi Diana. Călin, destul de serios în marea parte a timpului, i-a cerut Dianei să dea mai tare muzica, să poată asculta nu mai ştiu ce piesă de la Celelalte Cuvinte. Diana, sătulă de insistenţele lui, i-a spus să ia boxa-n braţe şi s-o lase-n pace. Odată ce Călin a îmbrăţişat boxa, sprijinindu-se cu urechea de ea, Diana a dat aproape la maxim ampliful. Şi de acolo, dă-i râs, în special ea. =))

După ploaie, Călin s-a văzut nevoit să mai pună de-un foc pentru a ne putea hrăni pe toţi.

Călin, lord of the flames

La foc, în seara aceea, o groază de Altar (ai căror “subtilitate” în versuri a constituit subiect de hohote de râs), Rage Against The Machine, Iron Maiden şi Bob Marley, în mod surprinzător. Asta pe lângă discuţii despre literatură între mine şi Maria, totul culminând cu Mircea Eliade şi veşnica polemică – de ce a scris pentru bani, etc., etc. Între timp, Dorgo şi Cotoară îi explicau lui Antonio, într-un mod amuzant, ce-nseamnă România, recunoscând apoi că, de fapt, totul e tragic.

Am avut un moment în care eram singură, în verandă, cu o bere, şi Raul m-a-ntrebat dacă-s tristă. A avut un moment în care chiar era dispus să stea şi să asculte, dar am fost mult prea expeditivă şi am pasat zarurile în propria lui curte, fără să-şi dea seama.

Noaptea, eram în pat cu Diana, Cotoară şi Călin, încercând să-i găsim un nume bass-ului. Cele mai bune variante între care oscilează Cotoară sunt Ghiţă (a lui Vlad – strigată de dincolo) şi Janos baci (a mea). Who the fuck names his guitar nowadays anyway ? :))

Later that night, m-a trezit Vlad vorbind prin somn, spunând întâi un “da”, apoi “sună bine piesa aia…” The dude talks in his sleep. :))

În ziua următoare am cam răbdat frig. Nici măcar focul lui Călin nu ne-a mai prins aşa bine, cu toate că ne-a salvat de la foamea ce-o aveam toţi în noi, în timp ce Lola (not my idea of a name; Lola se numesc toţi câinii de pe vremea străbunicii încoace) poftea necontenit pulpele de pui, pâinea prăjită şi salamul ce se prăjeau deasupra jarului. :)

smooch de Lola

Eram cu toţii bosumflaţi că trebuie să ne întoarcem în oraş, dar cu toate astea, am reuşit să ne mobilizăm pentru curăţenie. Din mizeria şi dezordinea cumplită n-a mai rămas nimic, iar eu am fost plăcut surprinsă, cu toate că mă agitasem mult înainte. Ever tried washing dishes with Cilit and vomă-remover ? Să nu-ncercaţi niciodată. :)

Când totul a fost gata, ne-am înarmat cu bagajele şi am pornit spre gară.

gaşca

Pe tren am stat în două compartimente. Discuţia predominantă, în al nostru, a fost despre lucrurile ce-ţi îngălbenesc degetele, apoi a derivat în lucruri care sunt galbene, dar nu mai conta. S-au zis multe, de la tutun la fructe galbene, de la puroi la bere şi de la polen la capsule, tablete, gogoloaşe şi cocoloaşe de vopsea galbenă. =)) Totuşi, trebuie să mă laud, când am spus “secreţii vaginale”, toţi au început să râdă, iar Maria mi-a spus că va păţi ca şi Cartman: nu va mai putea râde pentru că a auzit cel mai amuzant lucru posibil. :))))

epoH…

Ajunşi în oraş, mergând agale spre o staţie de bus, eu şi Pavel încă mai debitam imbecilităţi referitoare la degete galbene, şi am ajuns să enumerăm gemuri şi compoturi de fructe galbene, spre disperarea şi amuzamentul celorlalţi. Crazy ass people. :)

Cât de curând ne-ntoarcem, guys, cât de curând. That’s a promise.

Nebunia a început dis de dimineaţă, când cei mai mulţi dintre noi (nu şi cei care au servici) eram prezenţi la gară, cumpărând bilete. Ne-am folosit de carnetul de elev pentru reducere, dar… nu aveam trecut numărul matricol, aşa că tanti de-acolo ne-a pus pe fiecare să inventăm unul. Am ales…

evil ticket

… spre mirarea şi amuzamentul tuturor. E frumos să-ţi scrie în carnet 666 pe prima pagină, lângă poză. :) Sugestiv, de asemenea.

Pe tren atmosfera era foarte chilling. Ne-am închis toţi într-un compartiment (am fost în mai multe ture, nu eram 15 din start), Cotoară şi Vlad au scos chitarele şi au început să cânte Nirvana, Red Hot Chili Peppers, Metallica, Cranberries şi Godsmack. Eu cu Meda, care are voce mai bună, recunosc (se observa pe Zombie de la Cranberries, unde putea să-şi manipuleze mai bine inflexiunile vocii; eu caut doar să nu falsez), acompaniam. Când o chitară a ajuns şi la Pavel, a început să cânte “happy birthday” pentru sărbătorit (Cotoară), iar apoi, la sugestia mea, cântecul acela funerar al americanilor. :))

duet: Vlad şi Cotoară

Apoi m-am prostit cu epoH, pozându-ne cu pletele-n vânt. Trebuia să stau pe vârfuri ca să mă pot sprijini cu mâinile de geam. I hate being so small…

meditativă

La un moment dat s-a deschis uşa compartimentului şi Cotoară mi-a strigat: “Roxa! Îl ştii pe Goe ? Numa’ că el şi-a scăpat biletul…” :))) Am izbucnit în râs şi-am renunţat la ideea de-a mai face poze cu aparatul în mâna-ntinsă pe-afară.

În scurt timp am ajuns la Gălăuţaşi, destinaţia finală, cu toate că ne-am luat bilet doar până-n Topliţa. :) Ne-am instalat, am început să bem, să cântăm; a venit şi tura a doua de oameni, printre care şi Călin, bucătarul ce face din trifoi salată de beuf. :)) După bere (ce asupra mea, mai nou, are efectul apei, oricâtă aş bea), vin şi o tură sănătoasă de Perfect Lemon, eram roşie la faţă şi oarecum ameţită. Totuşi, ca întotdeauna, a existat cineva într-o situaţie mult mai critică decât a mea.

Sărmanul Raul s-a lăsat pe mâna lui Meda, care pe lângă faptul că i-a lăcuit unghiile în roz şi l-a pus să poarte tanga de aceeaşi culoare, l-a făcut pe la ochi cu rimel… mov. Now that’s what I call gay. :)

Vlad i-a turnat cam multă vodcă lui Cotoară care a dispărut din peisaj vreo jumătate de oră, apoi s-a auzit de undeva din casă un disperat strigăt: “Vlaaaaad!” =)) Heh, no problem, just a little first day puke şi o pătură pusă într-un lighean cu apă. :)

Partea frumoasă era că laptopul îl aducea Diana (prietena lui Cotoară) a doua zi, aşa că pentru muzică am legat la boxe iPod-ul lui Pavel, plin de System Of A Down, Audioslave, In Flames şi Luna Amară. Eram în culmea fericirii, şi eu, şi epoH, care-a spus că dacă ajunge la ora 00:00 fără să se simtă aiurea, ar fi prima zi fără nicio depresie în 3 ani de zile. :) Şi aşa a fost.

Tot cam atunci ne-am strâns toţi în jurul focului adus la viaţă de Călin care ştie face de toate. =)) Era noapte, linişte peste tot, beznă şi frig. Am oprit muzica şi băieţii au adus chitările. Acompaniaţi mai mult de Dorgo, care e un afon şi jumătate, dar ştie versuri, Alex, Cotoară, Pavel şi Vlad au cântat Phoenix şi Pasărea Colibri. Când au ajuns la Iris, toţi acompaniam într-un cor ce se auzea mult prea tare faţă de veşnica linişte în care dăinuie satul.

La 12 fix s-a adus cadoul pentru sărbătorit, pe care naiba ştie cum de-am reuşit să-l ascundem o zi întreagă, iar noi i-am cântat la mulţi ani. Când a văzut bass-ul acustic, Cotoară aproape a hiperventilat pe-acolo. Se uita la noi şi era blocat, se ţinea de cap, nu-i venea să creadă, mai avea puţin şi izbucnea în lacrimi de fericire.

bass şi basist fericit

Când şi-a mai revenit, a început să se bâlbâie, ca de fiecare dată când e emoţionat: “Ppp-pot să zic câteva cuvinte ?” Râs general, după care a reuşit să ne spună cât de mult înseamnă pentru el că eram toţi acolo şi că ne mulţumeşte din suflet. Everyone was fuckin’ happy, privind în gol la foc, în liniştea deplină a întunericului.

Când frigul ne-a alungat în casă, a început nebunia. Dorgo era beat şi spunea numai tâmpenii. Se tăvălea pe jos cu Meda şi Raul, aproximativ rupţi şi ei, şi mă ameninţa cu un cuţit, spunând tot felul de aiureli de care mă prăpădeam de râs cu Vlad, Cotoară şi Călin. Păcat că nu mai ţin minte mare lucru. :-” În orice caz, de fiecare dată când râdeam, tusea era obligatorie. Alt motiv de făcut mişto de mine. Am dormit cu Vlad în ultima cameră, lângă cea în care dormeau basiştii (Cotoară şi Călin), iar înainte de a adormi, aveau loc discuţii tare ciudate între noi. Eram acoperiţi cu două plapume, iar eu sufeream cumplit fiindcă cea neînvelită era rece şi pusă de-a latul.

eu: “Da’ a ta e mai lungă !”
Cotoară (de dincolo): “Mă Vlad, bagă-ţi-o-napoi în pantaloni, mă !”

Ahahaha, toate ca toate, dar când l-am auzit pe Călin întrebându-l pe Adi: “Unde suntem ? Cum ziceai că-i zice la satu’ ăsta, Ciocăneşti ?” era să cad din pat de râs. Îl simţeam pe Vlad cum tremură lângă mine de râs, Cotoară râdea de tusea mea, Călin era nedumerit: “Aaa, nu… ceva cu g… Gălăţeni…” Atunci a început şi Vlad să râdă mai zgomotos, dar nu m-a-ntrecut în talentul meu excelând în tuse.