Clişeizat, uitat, îngropat
July 21st, 2006 at 1:14am
În momentul de faţă, viaţa mea se roteşte în jurul a două vorbe din bătrâni, devenite clişee: “după râs vine plâns” şi “îţi trece până te măriţi”. Şi dac-aş ţine-o-ntr-un râs continuu ? Dacă m-aş mărita mâine ? Adevărul e că atâta energie n-ar trebui să fie captivă într-un trup bolnav, vorba cuiva.
Problemele fizice sunt cele mai periculoase pentru psihic. Dacă eram astmatică şi gândeam la fel de găunos ca şi acum, probabil viaţa mea s-ar fi redus la cuvântul “labil”, şi, ca să rimeze, “debil”, în cele din urmă.
Traumele psihice pot fi depăşite mult mai uşor decât cele fizice. Agonie, te zbaţi, te lupţi, urli surd şi simţi că te stingi încet sub un foc istovitor. Versus durere fizică. Senzaţia că te sufoci doar respirând, durerile de plămâni cauzate de tuse, icnetele şi încrucişatul mâinilor pe pieptul zvâcnind dureros, ca un moşneag în pragul unui stop cardiac… şi exemplul meu e un caz fericit.
Am zis-o şi-o voi mai spune. The brain is a wonderful machine. E singurul care are capacitatea de a risipi în mod aleator gândul care se concentrează asupra durerii, suferinţei şi neputinţei fizice. Dacă nu moare istovit de incapacitatea individului de a dormi.
Posted in apocalypse please
de acord cu acceptiunea ta despre durere, insa sunt si unele exceptii: de exemplu, cand simt intepaturi in inima (sunt hipertensiv) nu constientizez neaparat durerea, ci mai degraba ma gandesc…pusr si simplu, la ce fac atunci, sau la cineva, sau la ceva; concluzia: durerea mea fizica ma trimite la ratiune si evident, indirect la psihic…
dar in mare parte ai dreptate, cel putin la faza cu “brain”-ul
Exact asta incercam sa subliniez prin “Problemele fizice sunt cele mai periculoase pentru psihic.”, dar intregul post se referea oarecum la o paralela intre ele, si anume care ar fi mai usor de indurat, in cazul meu.
Da, am dreptate, dar it is a wonderful machine `till you realize who`s telling you that.