Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

FânFest 2006 – joi, vineri

În sfârşit mă apuc şi eu să scriu despre ce-am văzut, trăit, simţit la FânFest, după ce mi-au trebuit vreo trei zile de recuperări intensive ale glasului, pielii şi picioarelor.

Pozele îmi aparţin mie, Ralucăi, lui Gufy sau celor de la FânFest.

Joi

Am pornit de aici joi dimineaţa, având trei gânduri în cap: să nu urc panta abruptă, să nu umblu 7 kilometri din Gura Roşiei până la Roşia Montană sau invers şi un lucru ceva mai personal. Inutil să spun că s-au întâmplat toate, nu ?

a lot


La ora 9:30 eram cu toţii în faţă la Pizza Mix, aşteptând nerăbdători sosirea maxi-taxiului închiriat de mama Dianei (era şi ea acolo) care urma să ne ducă până la Roşia Montană. Între timp ne jucam cu o minge de rugby şi făceam mişto de bietul Raul care “urma să ne facă cinste cu bere”. :) Când în cele din urmă a apărut maxi-taxiul, ne-am dat seama că era oarecum imposibil să încăpem toţi în el, cu tot cu multitudinea de bagaje, aşa că şoferul a fost nevoit să mai facă un drum după o remorcă. Cu
două ore întârziere am pornit, în sfârşit, spre Roşia, iar şoferul, necunoscând traseul, ne-a dus până în Câmpeni, de unde a fost nevoit să se întoarcă şi să o ia pe un drum lateral spre Abrud, Gura Roşiei şi – capăt de linie – Roşia Montană. Mi-a plăcut de Vlad când a aflat că am luat-o pe un drum greşit: “Fuck Roşia Montana, save us !”. =)) În Piaţa Mare din Roşie ne-am văzut singuri cu o groază de bagaje şi un munte de urcat până pe platou. Vrând nevrând, am luat şi eu traseul pentru “persoane cu condiţie fizică”, deşi eram mai mulţi care nu vroiam nici în ruptul capului să urcăm pe acolo. Dorgo avea o uşurinţă la urcat, încărcat cu o tonă de bagaje (şi ale altora, nu doar ale sale), iar eu eram ca un căţeluş care făcea paşi mici şi repezi.

la stânga

going up


Culmea, în timpul urcării, m-a sunat şi muma, şi Teddy (gaşca din Braşov). Eu gâfâiam ca după zece ture de stadion, dar cumva am ajuns pe platou, înjurând şi blestemând momentul în care am zis că vin cu o gaşcă de cercetaşi: s-au cocoţat pe încă un deal, urmând să instaleze corturile tot acolo. Stupid kids ! :)))

Platoul era mult mai întins ca suprafaţă decât m-am aşteptat, având o groază de urcuşuri şi coborâşuri, deluşoare şi văi; zona era absolut superbă, aşa că am pornit cu rockerii să cercetăm împrejurimile. Am poposit pe-o stâncă şi eram mai furioşi ca niciodată pe iniţiativa Gabriel Resources, luând în considerare frumuseţea acelor munţi.

landscape

B-E-A-U-TIFUL


La întoarcere, am dat peste extended gaşca din Braşov; nu erau doar Raluca şi Laura pe care le-am cunoscut la Peninsula, ci şi Teddy, cu care-am mai avut oarecare tangenţe pe net, precum şi mulţi alţii. Cred că din acel moment am ştiut cu cine voi rămâne pe durata întregului festival. :) Până când Teddy s-a chinuit să instaleze cortul de unul singur, noi ne-am plimbat şi am fotografiat un feeric apus de soare; întunericul şi răcoarea-şi făceau deja simţită prezenţa.


the sun’s going down

mi-e dor, mi-e dor, de-un incolor…


Pe lângă WC-uri, l-am văzut şi pe Mihnea cărând nişte cutii imense, ajutat de cineva. Muncea cot la cot cu voluntarii, deşi era organizator şi putea da doar ordine. Gotta love Mihnea. Mai târziu, tot trecând pe lângă el, în timp ce se întâlnea cu o tipă:


ea: “Niiii ! Ce faci mă, luna barbară ?”

el: “Hăhăhă.”

Ahahahaha… :))

Pe mai multe pături întinse pe iarbă am stat multe ore bune. Freddy, marele chitarist, îşi etala talentul cântând, acompaniat la voce de noi şi la tobe (din acelea de bătut cu mâna… nicicum nu-mi vine-n minte cum se numesc) de toboşarul de la Cod De Bare, o formaţie alternative din Timişoara. Coverurile după Pink Floyd, Phoenix şi Queen au sunat absolut demenţial; ce conta că frigul ne răzbea pe toţi, în ciuda vinului şi vodcăi pasate pe la toţi, ce conta ca Freddy-şi rupea câte o coardă la 3 piese şi odată a şi azvârlit cât colo chitara de nervi ? Când a început “Creep” de la Radiohead eram high, am cântat-o din toţi plămânii. Apoi Teddy i-a propus lui Freddy ceva mai “călduros”, aşa că eu am devenit “ya man” (Jamaica accent): se cânta Bob Marley.

Freddy şi Bebe, surioara :)

Raluca tot insista să-i chem şi pe târgumureşenii mei (aveam şi noi o chitară pe undeva) la acompaniat, dar eu… ştiam ce ştiam. :) Poate dacă-i căutam prin şanţ sau le smulgeam tăria din mână, fugind cu ea. :)) Când Freddy, beat fiind, a vărsat nişte bere pe pătură, am decis să nu mai rămânem pe afară. Cu toate astea, am mai zâbovit la nişte Metallica şi Red Hot Chili Peppers; îngheţam şi stăteam ca pinguinii, mai ales eu şi Teddy, care-a fost primul ce s-a refugiat în cort la somn, urmat de mine şi Raluca.

Dar eu, între timp, am primit un sms de la o persoană foarte dragă mie şi pe care abia aşteptam s-o cunosc: Ionuca. She is the sweetest human being ever ! Am pornit pe beznă în căutarea ei, iar după ce-am găsit-o, aproape am murit sufocată de o îmbrăţişare (what a good way to go…). :) Am povestit ce-am povestit, era plină de energie, apoi m-a condus până la cort şi am rămas că ne vedem dimineaţa.

Eu eram fără nimic la mine, bagajele fiindu-mi toate pe dealul pe care era şi Tg. Mureşul, aşa că eu şi Teddy ne-am acoperit cu o pătură şi sacul de dormit al Laurei care încă nu apăruse în cort. După nişte ture de râsete, am adormit… iepureşte. Prima dată m-am trezit când a venit Laura-n cort şi am auzit-o cum se sacrifica pentru noi, acoperindu-se cu pătura udă cu bere, a doua oară eram cu capul pe mâna lui Teddy şi cealaltă mână a lui o ţinea pe a mea, apoi Laura murea de frig şi a luat sacul de dormit de pe noi, după care Raluca se plângea că-i intră în spate un bolovan… şi tot aşa, până a doua zi dimineaţa.

Vineri

M-am trezit cam greu, şi primul lucru care l-am făcut a fost să-i trimit un sms Ionucăi, fiind singură în cort. În scurt timp şi-a făcut apariţia cu o felie de pâine cu pateu în mână, pentru mine. :D Awww, thank you dudette, ai hrănit un om leneş. :) Până la ora 14, când Mihnea trebuia să-şi lanseze cartea, am asistat la un nou guitar session (toţi cu vocea răguşită), apoi am pornit spre scenă, unde erau deja standuri cu tricouri, cărţi, insigne, corturi cu mâncare şi băutură, awesome ! :) Când am intrat la cortul editurii Humanitas, eram like OMFG, am bani, sunt în mijlocul cărţilor şi al CD-urilor... aşa că mi-am luat noul album Kumm (care, apropo, sună extra mega uber super cool, dar asta-n… episodul următor), noua carte a lui Mihnea ( “Daţi-mi două Mihnea, vă rog”… sheesh ! :)))) ), iar de la Info Tent mi-am luat un tricou alb cu “Salvaţi Roşia Montană !”. Când m-am uitat în portmoneu după aceste achiziţii şi am constatat că mai aveam 400 de mii şi trebuia să mă întorc acasă şi să mai supravieţuiesc încă 2-3 zile, am avut un moment de panică totală, dar mi-a trecut repede.

look what I’ve got !


În faţa cortului de teatru şi literatură, unde Mihnea urma să-şi lanseze cartea, am fript-o. La cel mai propriu mod posibil. Aşteptând în mijlocul zilei sosirea eului poetic blidariuian (ahahahaha), m-a ars soarele tractor-style, pentru că aveam tricoul cu Slipknot. Mihnea se tot perinda pe acolo, toată lumea trăgea de el, se auzea “Mihnea !!” din gurile a zeci de oameni, se vorbea prin walkie-talkie cu
acelaşi Mihnea, iar în mintea mea şi a Ralucăi a încolţit dezamăgirea… ştiam că lansarea nu va mai avea loc deoarece poetul în cauză era arhisolicitat, fiind şi organizator al evenimentului. Totuşi, am rămas cam vreo oră în iarbă, citind versuri din volumul proaspăt cumpărat…

“să trăiţi bine
şi să muriţi proşti

Băsescu prefă-te şi tu că ne cunoşti
dă mâna cu noi şi râzi aşa patern
şi du-te să-i mai fuţi o palmă la guvern
pâinea mai dispare
dar circul e etern…”

“bă România

lua-te-ar dracu de câine
comunitar
şi de navă sub pavilion portocaliu

te-aştepţi să fiu
mulţumit ?
fericit ?”

“în catedrala mituirii neamului ameninţat
cu judecata de apoi
e un pasaj din învăţămintele târâtului prin noroi:
partidul
escu
biserica ortodoxă română
ce-am minţit să se uite
ce-am furat să rămână…”


“moş crăciun era tata deci e clar ce s-a-ntâmplat
am fost tras pe sfoară lua-le-ar dracu de cadouri
mă uit cu ură la oamenii ca nişte bibelouri

îngheţaţi de moş gerilă
într-o spaimă sterilă
în silă
deschid televizorul şi încep să plâng mut:
n-am ştiut
că tata plecase să vă facă cel mai frumos cadou vouă

în decembrie ’89”.

Şi atunci au încolţit în mine cele două întrebări ce n-am să fiu în stare niciodată să le lansez. Nici cea pentru Nick, nici cea pentru Mihnea. Nu le scriu aici, pentru că dacă voi avea vreodată tupeul
necesar, aş vrea să fiu prima şi ultima care întreabă aşa ceva. :)

A apărut şi Ionuca de undeva, mi-a adus o brăţară hippie făcută de ea şi trei postere: System Of A Down, Slayer/Maiden şi Sepultura. Oh da, she knows my tastes. ;) Mulţumesc muuult de tot, iar
m-am simţit răsfăţată. :)

După ce-am văzut că nici “Monoloagele vaginului” nu se mai ţinea, am avut curiozitatea să întreb un actor când se va ţine, totuşi, piesa, dar normal, am dat-o-n bară, spunându-i Ralucăi “Stai că-l intreb pe tipu’ ăla.” El a auzit şi s-a apropiat de mine, zâmbind: “Eu sunt tipu’ ăla, spune…” Mwahahaha.. :)) Nu ştia nici el nimic despre reprogramări, dar ne-a spus să fim atente la Info Tent.

Buuun. Pe drum înapoi m-am întâlnit cu Sergiu şi Jenci de la Guerrillas; Sergiu m-a pupat ( no hugs :( ), dar era evident că e puţin abătut (am aflat pe urmă de ce), iar Jenci m-a întrebat cam pe unde îşi are Mureşul corturile, degetul meu îndreptându-se spre dealul din lateral. :)

Şi tot înapoi spre corturi, o parte din gaşca din seara precendentă îşi făcea de cap..
.

good doggie :)


La cort am sacrificat un marker gros de scris pe CD-uri pentru o cauză nobilă şi anume pentru a scrie un mesaj ofensiv pe un tricou adus special pentru asta. Noroc cu Sebi, altfel nu reuşeam să desenez un cap de canadian din South Park ever.

ma’ back

în faţă… cu pixul, în lipsă de altceva


Cu ultimele “suflări” ale markerului meu, am reuşit să-i pictez şi spatele lui Teddy… =))

true, true… ;))


Heh, şi ce vedem noi la orizont ? Bătaie. Nişte punkeri săreau cu picioarele pe capul unui biet beţiv ce a scos cuţitul la ei – that is a huge NO ! – (fiind prea beat să facă şi altceva, totuşi), totul sub privirile noastre neajutorate. Fierbea sângele în mine şi strângeam din dinţi, jur. Beţivul a rămas nemişcat pe cărare, iar o groază de oameni s-au adunat în jurul lui, inclusiv cei de la Crucea Roşie.
Nimeni nu făcea nimic, toţi erau spectatorii unui spectacol static şi mut. A apărut şi poliţia de undeva, după o groază de timp de la eveniment. Până la urmă s-a improvizat o targă din ceva material şi o scară, iar când l-au ridicat, nefericitul beţiv părea să se mişte. Trist.

Cumva s-a făcut şi ora 16, concertele începeau, aşa că ne-am dus toţi înspre scenă. Am trecut pe lângă Nick, care era imposibil de ratat, fiind îmbrăcat în roz ca o acadea. N-am vrut să stau, aşa că i-am pus mâna pe spate în timp ce treceam pe lângă el, iar după ce-am trecut i-am făcut cu mâna. El a făcut nişte ochi mari, mi-a făcut semn dezaprobator din deget şi apoi semn să vin înapoi. :)) M-am conformat şi m-am ales cu pupături şi o îmbrăţişare… :) Am vorbit puţin, s-a uitat la tricoul meu hand made, după care mi-am continuat drumul spre scenă.

No Substance, punkerii din UK, dădeau start zilei şi festivalului, implicit. Pe lângă faptul că nu m-au impresionat chiar deloc, au mai reuşit să aţâţe mulţumea de punkeri care, încă de la primul concert al festivalului, au dovedit de ce sunt ei acolo: ziare făcute ferfeliţă şi împrăştiate peste tot în faţa scenei… cu siguranţă n-au venit acolo să salveze Roşia Montană. Îmi venea să îi scalpez pe
fiecare-n parte şi să dansez cu crestele lor roz în jurul cadavrelor într-un fel de ritual tribal, mai ales după incidentul de mai devreme.

SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ… de oameni ca ei


La Ţapinarii trebuie să recunosc că m-am inveselit de-a binelea, mai ales pe “Un ungur mic”. :)) Sunt geniali oamenii, nişte folkişti adevăraţi, genii neînţelese, tot tacâmul. Sinceră să fiu, mi-au plăcut atât de mult încât mi-am promis c-am să-i ascult de îndată ce ajung acasă, şi sunt ai naibii de buni dac-au reuşit să mă determine să fac aşa ceva, eu şi folk-ul fiind două mulţimi disjuncte. E un lucru ce-l apreciez la FânFest, per total: foarte multe trupe au avut şansa să se afirme.


Tănase a cântat aproape tot concertul cu o coardă ruptă

the curly god of folk :)


Apoi au urmat Grimus, ce mi-au plăcut enorm, stilul lor fiind foarte asemănător celor de la Muse, and we all know how much I love Muse, huh ? ;) Clapele imitau perfect un pian electronic, iar inflexiunile vocii solistului erau 100% Muse style. Încărcătura emoţională ce o emanau era absolut demenţială, publicul se mişca în ritmul lor; un adevărat succes, după umila mea părere.


Muse ai României


Abia mi-am tras sufletul după Grimus, când pe scenă s-au urcat Corbus Albus din Republica Moldova, având ca solistă o tipă blondă îmbrăcată foarte random. Am ridicat o sprânceană, mă gândeam dezamăgită la tura de lălăieli ce va trebui s-o îndur, când a început prima lor piesă… Pur şi simplu am rămas cu gura căscată. Stilul lor e un alternative foarte agresiv, cu influenţe thrash şi hardcore, iar Guano Apes pot să ia liniştiţi lecţii de la blonda care se mişca încontinuu, growling and jumping, fără ca asta să-i afecteze calitatea vocii. Apoi au cântat… ori o piesă care se numea “Pantera”, ori un cover după Pantera (ceea ce e puţin probabil, fiindcă nu am recunoscut piesa, and I’m a fan). Dacă melodia se numea “Pantera”, e cea mai bună care-au cântat-o în tot concertul, iar dacă e cover…
mă duc să mă împuşc fiindcă nu o ştiu. Oricum, a fost o surpriză enormă trupa, per total, precum şi vocalul aparţinând regnului cu cruce şi vocea ei total atipică. Thumbs up !

roaaaar

unul din puţinele momente liniştite


Au urmat Slang, trupă funk din Tg. Mureş, bătând uşor spre jazz. Tipa chiar avea voce, dar stilul nu m-a prea prins, nici versurile nu-s de mine. Nu-s genul femeii care-i dedică piese bărbatului ce-a înşelat-o, făcând vocalize înjurându-l elegant, dar cum pot mai bine, cu toate că la FânFest acel “bărbat” se numea Gabriel şi tot ceea ce vroia era aur.


Slang…


La sfârşitul recitalului lor nimeni nu mai avea răbdare, toţi strigau “Blazzaj !”, inclusiv eu… yeah kill me. :) La probele de sunet am văzut-o pe Cristina tunsă… şoc. Oricum, are o frumuseţe naturală şi noua tunsoare nu făcea altceva decât s-o dezvăluie mai bine, plus că vocea ei superbă nu are de suferit din cauza lipsei părului, nu ? ;) Când l-am văzut pe Vita, era să hiperventilez. Nu puteam să-mi revin. Îi tot spuneam Ralucăi “pinch me, please !” să mă asigur că nu visez. După atâta timp, “în concert astă seară cei de la Blazzaj”. :) Au început cu “Armata-i antifunk” şi nu puteau nimeri mai bine piesa care să dea start distracţiei. Mulţimea se mişca-n ritmul lor, corzile vocale hardcoriste ale
lui Vita au devenit brusc calde, cântând în ritm de jazz, acompaniat de vocea perfectă a Cristinei şi flautul acesteia. Ştiam perfect versurile şi le cântam din toţi plămânii… probabil asta l-a determinat pe Vita să vină exact la mine când a coborât în public. Am cântat aproape în duet, alături de el, versurile de la “Blazzaj” şi nu-mi venea să cred…

“Blazzaj, Blazzaj, ruliu şi tangaj,
Inot, survolaj, valuri, siaj,
După nava ta, proprietate privată,
Perpetuum mobile-n croazieră uitată.”

Cam acesta a fost pasajul ce l-am cântat în timp ce ochii lui albaştri se uitau într-ai mei… Raluca şi Laura erau uimite, eu eram mută, o tipă din stânga, din Timişoara, cică mare prietenă cu ei, mi-a zis ceva de genul: “Wow ! De unde eşti ?” … “Târgu Mures…” … “Da ?! Şi aşa mare fană Blazzaj eşti ? Eu sunt prietenă cu ei şi nu le ştiu aşa bine versurile”. :)) Why d’oh ! Nu cred că există zi să nu le ascult măcar o piesă… îi ador ! :) La sfârşitul unei melodii luminile au cedat, dar în scurt timp un camion de lângă scenă şi-a aprins farurile; lumina era suficientă pentru ca instrumentişti să vadă ce coardă/clapă/buton trebuie să apese. Şi aşa a început “Mai mult”. ;) Ultima piesă a fost, normal, “Urma”, la care am zbierat versurile cap-coadă alături de Cristina, iar pe partea mai dură am growl-uit şi eu alături de Vita “valuri peste valuri de iubire se revarsă din mine”. :) Dacă până şi pe rockerii mei, metalişti fără scăpare, au reuşit să-i impresioneze, nu-mi mai pot găsi cuvintele de laudă pentru acest proiect timişorean. Cred ca va trece un an până când îi voi vedea din nou live şi mă voi lipi din nou de grilaj… fuck it, vreau să locuiesc ori în Cluj, ori în Timişoara.

tocmai pleca de lângă mine… :D

ador modul în care se mişcă Vita pe scenă…

mult, hey, mai mult, hey ! :)

oh yeah, the smile :)


Au urmat Da Hood… n-am văzut în viaţa mea o complexitate mai mare într-un gen muzical. Soliştii rapperi, versurile cântate asemenea hip hop-ului, un DJ din regnul cu cruce – Sonia, dar şi un chitarist, un toboşas şi un basist pe lângă ei. Absolut genial, mi-au plăcut foarte mult.

Da Hood cu Anexa 1 invitaţi pe scenă


Apoi s-au urcat pe scenă Target din Alba Iulia, care sună absolut superb ! Au încins atmosfera de-a binelea, mai ales când au cântat alături de *insert saliva ocean* Vita de la Blazzaj/Implant Pentru Refuz. Ce mai, hardcore fucking rocks, din orice colţ al ţării se iveşte. Heh, şi pe când salivam eu mai bine după Vita, numai ce mă pomenesc cu el din nou coborând de pe scenă, din nou în faţa mea, întins aproape peste gard şi peste mine… :)) Am zis un “whoaaa…”, după care (fuck me, I AM A GROUPIE !!!) i-am pus mâna pe piept şi am coborât cu ea de sus până jos, cu o mişcare înceată şi lascivă de genul “e chiar aici, chiar îl ating !”. =))

pancarta celor de la Target… nice

doi solişti – la modă

Vita… şi Target :D


Am aşteptat până s-au urcat pe scenă cei de la Luna Amară, dând semne vizibile de oboseală pe parcursul concertului lor. Nici eu nu eram tocmai ok, fiind îmbrâncită de mulţume din
toate părţile, luând pumni şi coate-n cap şi fiind nevoită să suport vreo doi jandarmi care s-au postat EXACT în faţa mea, închipuindu-şi că ori ei sunt transparenţi, ori eu am peste 1,80. Revenind la concert, mi-a plăcut că a fost unul în forţă. Nu au cântat deloc piese lente, iar Nick a schimbat versurile de la “Happiness Provider” (pe care am auzit-o, în sfârşit, cu două chitare) în ceva de genul “’cause all they want is… gold.” :) La “Folclor”, spectacol. Mihnea a început să recite versuri special compuse pentru festival (pentru că eu în carte nu le-am găsit), amintind de preşedintele marinar, premierul motociclist, Sfânta Treime: Steaua, Dinamo, Rapid şi multe alte lucruri care, cu toate că mi-au stârnit râsul, mi-au lăsat un gust amar, gustul amar al adevărului. La sfârşit, în loc să intonăm “imnul” MUIE GABRIEL pe care aproape toate formaţiile precedente l-au adoptat, Luna Amară au propus ceva mai puţin obscen, dar mai înfuriat: “Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie !”. Verde-n faţă. Absolut superb.

păcat că mulţi uită…


Am uitat să spun că tot pe parcursul zilei acesteia, m-am întâlnit şi cu grey, care la fel ca Ionuca, m-a lăsat fără aer. :) Păcat, totuşi, ca a stat doar o zi şi n-am putut vorbi mai multe… maybe next time. :)

După Luna Amară, tent sweet tent, Teddy sweet Teddy, bolovanu-n coaste şi somn instantaneu.

Later edit -> Am uitat să precizez încă o fază: în timpul concertului celor de la Target, Commandante de la Guerrillas, beat fiind, a pus mâna pe un microfon şi s-a urcat pe scenă alături de ei. Vizibil stânjeniţi, trupeţii din Alba Iulia au ştiut cum să facă totul să pară natural, prezentându-l pe Commandante publicului. Acesta din urmă era atât de beat, încât nu putea spune nimic în microfon, dar un anumit deştept dintre organizatori (cred) s-a urcat după el, pe scenă, şi l-a luat jos. Între timp a apărut şi Mihnea, care, foarte furios, aproape l-a pocnit pe cel care s-a legat de Commandante. N-am să uit niciodată cât de brutal l-a prins de picior, vrând să-l ia jos de pe scenă. Bine i-a făcut. Urâtă fază.

RSS 2.0 | Trackback | Comment

7 Responses to “FânFest 2006 – joi, vineri”

  1. ionuca

    >:D< Come here to receive another bear hug cause you surely deserve them! Desi nu prea am stat la povesti, sunt convinsa ca o sa recuperam noi pe la viitoare festivaluri/concerte. Si in plus, stii bine, in Bucuresti vei avea mereu la cine sa stai >:D< yeah, that's my place I'm talking about :P Eu inca nu m-am putut mobiliza sa scriu despre FanFest asa ca don’t make me wait too long for your other beautiful journal/reviews of the fest.

  2. ionuca

    Oh, am uitat sa precizez: suuuuper poze! >:D<

  3. RudeGirl

    dap, Blazzaj chiar sunt grozavi [si o spun chiar si eu, ei nefiind *deloc* stilul meu]. Cristina e frumoasa in toate felurile posibile, toti sunt super talentati si buni muzicieni, iar Vita e total. Mi-e dor insa [apropo de Vita], de hardcore-ul adevarat de pe primele doua albume, le stiam pe de rost acum 6-7 ani si le ascult si-acum cu placere… vremuri!

  4. Roxa Trutza

    Ionuca >:D< ! :)) Nu conteaza, e blogul tau, nu TREBUIE sa scrii despre fiecare eveniment la care asisti, ci doar despre ce vrei, la urma urmei e blog personal. Ai dreptul sa faci ce-ti cade tie bine acolo. Sa stii ca de fiecare data cand voi ajunge in Bucuresti nu voi ezita sa te sun / trimit un mesaj, sa iesim la ceva. Sper sa fie bine... :) Mersi pentru complimentul cu pozele, dar destule nu sunt facute de mine. :) RudeGirl, bine-ai venit printre blazzati. :)) Uhm, n-am inteles insa de ce ti-e dor de hardcore-ul de pe primele albume IPR (banuiesc ca la ei te referi..). Au ramas la fel de buni si acum.

  5. grey

    i love the pictures. ai stat in super loc. din pacate am plecat sa-mi iau un hanorac si n-am mai putut ajunge la tine din cauza multimii. eu am pozat numai cefe de betivi. :( anyway, i love you, kid, you still are my favourite. >:D<

  6. Roxa Trutza

    Mersi ! De n+1 ori ! Huge bear hug ! >:D< Si tu la fel, adulta mea preferata. ;))

  7. RudeGirl

    Pentru mine, se cheama ca si-au schimbat stilul destul de mult. S-au mai “metalizat” putin si mi se pare ca nu mai au furia aia. Pentru mine erau in aceeasi liga cu monstri stil Biohazard, Madball, Hatebreed. Normal ca si acum sunt buni, ca sunt muzicieni adevarati. Hai ca ma duc sa te mai citesc, ca n-am mai trecut de mult and I have o catch up:D

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>