Îi spunem Libidinosu’, mai pe scurt… Libi. ;))

Aşa că am pus la cale ceva cu Ioana, ştiind că pe site-ul Siletinei se pot face plângeri şi reclamaţii. :)) Am pus asta…

… într-un “plic”…

… iar apoi am scris asta…

… adică acelaşi mesaj, scris pentru ca el să-l poată vedea în oglindă, în cazul în care n-avea uşa din faţă deschisă, ca să-i pot pasa plicul. Evil. ;))

Totul a decurs conform planului, i-am dat plicul, cu inima bubuindu-mi, crezând c-am să zbor afară din autobuz, sau că va închide uşa şi va porni cu mine spre altă staţie. Surprinzător, am coborât vie şi nevătămată, chicotind cu Ioana. I always have to do the hard work. :)

În dimineaţa imediat următoare, înainte să păşesc în autobuzul lui, mă trezesc că mă claxonează şi mă strigă să vin în faţă. Era full de oameni. Mă fac mică, roşie, şi mă duc cât mai în spate, unde-mi feresc privirile de oglinzile lui. :)) Surpriză, mergea Europa FM. :D Tot aşa până la şcoală, dar după ce am coborât, am fost nevoită să trec prin dreptul lui… “Auzi păpuşă, după-masă să vii cu blonda, să daţi nişte explicaţii”. Îi spun Ioanei c-a făcut-o blondă, se enervează, că are doar o şuviţă mai blondă decât întreg părul meu, şi tot ea e blondă, şi ne hotărâm să-l înfruntăm pe Libi. :))

Ce să spun ? Mare surpriză pe capul nostru. Omul e inteligent, sarcastic, ştie engleză, şi are şi CD-uri cu rock prin cutiuţa de manele. Oh da ! Şi a spus că se simte, la volanul 23-ului, ca “sheep in the big city”, lucru cu care ne-a cucerit pe amândouă. :)) De-acolo a avut loc un schimb ciudat de numere de telefon; ne sună, ne spune la ce oră e în Dâmbu, la ce oră la spital, ce mai, manelele au dispărut, avem şofer şi scăpăm de înghesuială, circulăm doar în faţă. :)

Buuun, toate bune şi frumoase, doar că… într-una din dimineţile cu ore pe 9, ne pomenim în staţie cu diriga, care, din păcate, stă în acelaşi cartier cu noi. Apare şi Libi, eu şi Ioana eram disperate. Ne-am urcat în autobuz, dar nu în faţă cu Libi. I-am făcut semn în oglindă, am mimat un “diriga”, el un “şi ce ? haideţi în faţă”, şi într-un târziu, am pornit. Libi, nervos, începe să pună manele, la care diriga se încruntă, se uită la el (era aşezată cu spatele), şi spune “Eee, are faţă de intelectual, da-l trădează muzica.” Eu şi Ioana pufnim în râs, amândouă roşii la faţă, schimbând priviri disperate care sugerau o panică totală. Nu vroiam, sub nicio formă, ca diriga să-şi dea seama că-l ştim. Într-un moment în care aceasta privea pe geam, i-am făcut semn lui Libi să schimbe manelele, dar el, nervos, a dat volumul şi mai tare. :)) Dintr-o dată s-a oprit muzica, autobuzul nu mai pornea din staţie, Libi căuta un CD. Cu o faţă foarte încântată, a dat drumul la… “Capra cu trei iezi”. Şi de-acolo dă-i râs. Brusc, feţele tuturor oamenilor posomorâţi şi cenuşii din autobuz, au devenit vesele sau nostalgice. Absolut toţi aveau un zâmbet larg afişat pe faţă, de la bătrâni până la copiii ce au început să cânte “trei iezi cucuieţi”… :)) Eu şi Ioana râdeam cu lacrimi, iar diriga era vizibil amuzată. :)

După ce am coborât şi i-am spus dirigăi că ne grăbim, aproape fugeam să apucăm să luăm curba înainte să treacă pe lângă noi, să ne claxoneze. Inutil. Apoi mă sună…

el: “N-am găsit CD-ul cu heavy…”
eu: “TU EŞTI NORMAL ?!”

:)) Acum trebuie să-mi dea un dvd, “să vezi şi tu un film bun”. Sheesh, chiar sunt curioasă. Wacko. :))