Marţi, 13
Totuşi, azi a fost o zi foarte departe de normalitate. 
Trezirea la 5:30 AM. La 6:30 eram în staţie cu Ioana, aşteptând 23-ul. Eu? În geaca de primăvară, strigând “LIBERTATE” şi stârnind râsul câtorva oameni mai puţin somnoroşi. Ioana? Prefăcându-se că nu mă cunoaşte. A venit şi 23-ul; am mers tot drumul cu un bărbat ce-mi adulmeca părul lângă mine şi cu Ioana stând cu spatele la mine/noi ca să poată râde.
La şcoală, cele mai plictisitoare ore de pe faţa pământului… fizică şi info. Nu ştiu la care am moţăit mai tare, cert e că înainte de geogra ne-am dezmeticit bine. Am o colegă… hm, cum să-i spun, aşa, mai ciudăţică, fără prea mulţi prieteni sau colegi cu care se înţelege bine. În pauza aceea a intrat în clasă cu telefonul în mână, plângând în hohote. Noi toţi “WTF, mate?”… stăteam şi ne uitam ca proştii. Colega-şi ia ghiozdanul, nu zice nimic, plânge-n continuare şi pleacă acasă. Noi ne uitam unii la alţii, ne-ntrebam cine-a murit, dacă s-a despărţit de iubit, nu nu, e prea orgolioasă să plângă din nimic, dar atunci ce-a păţit ? Cotoara: “I-o expirat creditu’, mă ! O sunat la 333 şi NUUUUU *uueaah*”, la care noi ne-am pus pe un râs cu lacrimi, isteric şi de neoprit, de se zguduia toată clasa şi inundaţiile erau pe punctul de a şiroi din cauza lacrimilor.
În drum spre casă am nimerit în 23-u’ lui Libi. Din păcate, Libi e încă în concediu, conducea colegul lui, australopitecul. Ioana se loveşte cu capul de ceva, se uită ce e, după care…
Ioana: “OMG Roxa, de când este un ecran în autobuzu’ ăsta ?!”
eu: “WTF ? Ce-i ăla şi de ce l-au pus ăştia aici ? Ceva nu-i în regulă azi, Siletina face investiţii în autobuze. Deşi-s inutile…”
Ioana: “Chiar…”
eu: “Tu simţi cât de bine miroase în autobuz ? Detergent ? Nu, că nu-i mai curat.”
Ioana: “Da ! Nici nu-mi mai vine să cobor. Dubios rău, totu-i schimbat pe 23 !”
*în background, un sunet de bătrân care-şi trage nasul, fornăitor, zgomotos şi dezgustător*
eu şi Ioana (în cor): “Neeeah !”
În drum spre poştă i-am dat bip lui Libi, m-a sunat şi mi-a explicat anomaliile de pe autobuzul lui. Ce făceam noi la poştă ? Ah, no big deal, culegeam 3 x 5 kg de cărţi de la Jen. )
Mersi mult, Jen ! Ştiam cam ce greutate au coletele, de-aceea am adus-o pe Ioana cu mine, considerând că nu e nevoie de maşină, doar stau destul de aproape. În timp ce aşteptam ca tanti de la poştă să le aducă, am fost lovită de o revelaţie divină şi am început să cotrobăiesc panicată prin ghiozdan.
eu: “Houston, we have a problem.”
Ioana: “Ooook… ce ?”
eu: “Dacă ghiceşti, eşti tare.”
Ioana: “Ţi-ai uitat cheile !”
eu: “
“
Mda, probabil efect secundar de la lecitină. Era prea târziu. Şi aşa am fost nevoite să transportăm în braţe, cu schimbul, 15 kg de cărţi, până la Ioana, care stă mai departe de poştă decât mine. Am ajuns cu apa curgând şiroaie de pe noi şi cu mâinile tremurânde, râzând şi apoi devenind serioase brusc, ca nişte instabile emoţional. Am vrut să sun la credit şi am izbucnit în râs, apoi m-am calmat şi am sunat-o pe Jen să-i mulţumesc de cărţi. Stupid me, am uitat să-i zic la mulţi ani, da’ am făcut-o la ea pe blog.
Pe la 3 PM a apărut şi muma acasă. Goodie, altă tură de făcut pe cărăuşii. Ioana şi-a luat şi câinele cu ea.
eu: “Eşti sigură ? O să te tragă şi ai 6 kg în mână.”
ea: “Stai liniştită.”
*după vreo 50 de metri, în care era să cadă de vreo patru ori*
ea: “OK. Bad idea.”
Am avut timp doar să mă schimb şi să pornesc iar pe drumuri, târâtă de Ioana prin magazine să-i cumpere prietenului cadou de Valentine’s (FOR FUCK’S SAKE !!) şi apoi prin alte părţi ale cartierului. La 7 am ajuns acasă, extenuată. Coletele cu cărţi stau într-un colţ de cameră şi aşteaptă să fie deschise… eu am avut putere doar să fac un duş şi să zac în pat.
Mâine trezirea la 5:30 AM. Mă-ntreb ce-o să se mai întâmple… Mi-am pus cheile în ghiozdan, just in case… )
chiar ca aventuri
bine ca ai ajuns intreaga (in linii mari), cu tot cu cartile…
Te-ai pus pe citit…de tot, sa inteleg. E ca si cum te-ai da la un barbat numai ca sa ii citesti gandurile… Well, so long Roxa! Mai vorbim cand termini toata biblioteca.
Cat despre 23…in curand vei scapa de el si de australopitecii geriatri cu care e plin zilnic.
Jen…
Bine ca le am. Mersi de carti, inca o data. Atata-s de incantata de ele, nici nu-ti poti inchipui. You made me happy. 
Levy, ahahaha.
EXAGEREZI !Australopitecu` e un sofer tanar si dragut. 
Cat despre comparatia care-ai facut-o, nu e deloc deplasata… 
Offtopic: esti la leapsa, dar poti sa spui piua daca vrei.
http://rainforestdreamer.wordpress.com/2007/02/15/rainforest-dreamer-c/