Payback Time
Loudrage
Băieţii ăştia cântă “groovy death metal”. Sau aşa spun ei. Mie, din păcate, mi-a scăpat partea cu
“groovy”.
Dar cântă destul de bine, iar show-ul pe care l-au făcut a stârnit multe zâmbete, toată lumea era destinsă.
cei trei muşchetari :)
Nu mă pricep la death metal, nu-s mare fană, dar mi-a plăcut ce-am auzit; cu toate că solistul era cam răcit şi vocea nu-l favoriza foarte mult, totul s-a compensat prin show. Am văzut basist întins jos pe scenă la Subscribe, în deschidere la Deftones, însă de-atunci, nimic. Ieri am văzut la Loudrage, în schimb, chitarist, basist şi solist în poziţii asemănătoare. E destul de greu să cânţi şi stând vertical în două picioare, aşa că nota 10 pentru prezenţă scenică.
Molester :)
Hmmm… despre solist aş putea spune că… well, rule number 1: dacă nu te cheamă Cornel şi nu eşti solist la Guerrillas, nu te urci beat pe scenă. 
)
Sau măcar încearci să bei bere fără să verşi pe tine, sau dacă faci asta, măcar şterge-te pe faţă, m’kay ? Oricum, la dialog cu publicul nu l-a bătut nimeni în seara aceea, a fost demenţial, scotea perle după perle. Cea mai tare a fost “Piesa următoare este despre o târfă.”, la care trebuie să recunosc c-am izbucnit într-un râs isteric. Să nu mai pomenim de momentul culminant, în care a râgâit la microfon în timp ce-şi freca burta. 
Deplasat, dar amuzant.
oh, how charming :>
Cum a zis şi Vlad, datorită show-ului pe care-l fac, s-ar putea să ajungă departe, dar pentru asta eu zic că nu e suficient să lucrezi cu Pest Records. Ca trupă se încheagă foarte bine, sună aproape de perfecţiune (şi-s 100% convinsă că ar suna mult mai bine cu o sonorizare ca lumea şi un solist sănătos), iar în rest nu prea ai ce le reproşa. De ţinut minte şi de urmărit.
Cryptal
După recitalul celor de la Loudrage au urmat Cryptal, trupă de black metal (cu influenţe grindcore, aş putea adăuga), iar rockerii mei m-au părăsit în primul rând şi au mers la plimbare. Grungers, la ce mă aşteptam ? Eu am rămas şi bine-am făcut. A venit şi Liviu de la spAZ să-i facă galerie lui “Toader”, care cânta la ritmică.
cum era ? oh da, Toader the unholy =))
Totul e mai mult decât în regulă în trupa aceea, mai ales Toader şi Cătă, celălalt chitarist, sunt geniali.
Cătă în bluză cu Burzum \m/
Singurul lucru deranjat e vocalul. Nu ştiu dacă încearcă să-l imite pe Varg de la Burzum, dar cert e că scoate nişte sunete muuult prea ascuţite, asta când nu growluieşte neînţeles de nimeni. Nu e numai o părere personală, pot să citez şi din clasici: “Când cântă Cryptal, toţi liliecii din Harghita şi Covasna migrează spre Mureş”. Nu pot trece peste gluma asta, n-am să pot niciodată.
Batman ? :))
Oricum, trebuie să mă închin pentru prestaţia chitariştilor, şi pentru cover-ul Paradise Lost, ce, instrumental cel puţin, a sunat 1 la 1 cu orginalul, şi a reuşit să mă facă să simt ceea ce simţeam şi când i-am văzut live la Bucureşti.
Guerrillas
Cred că nu mai au nevoie de nici un fel de prezentare, la cât am scris despre ei anul trecut. Au un nou chitarist, Adi “OQ”, un tip cu dread-uri ce respectă calibrul trupei. E stângaci şi nu şi-a schimbat ordinea corzilor, ceea ce-l face foarte interesant; eu încă nu pot pricepe cum poate cânta de jos în sus. Oricum, e inutil să menţionez cât de bestial pot să sune cu doi chitarişti. Au dat, ca de obicei, totul din ei, a fost un show pe cinste. Surpriză, Commandate era sober, cum nu l-am mai văzut niciodată, ca dovadă că m-a recunoscut şi m-a salutat. )
the sweat, the sweaty :)
Jenci, bateristul, m-a impresionat de data asta foarte tare. Avea mănuşi să poată apuca beţele mai bine, gâfâia şi transpira, făcând pedala dublă să fie mândră că era călcată în picioare de un asemenea toboşar. Nici Norbi nu şi-a pierdut îndemânarea, la percuţie, iar maieul acela mereu reuşeşte să atragă priviri fugare din partea domnişoarelor. Eu, în schimb, admiram pletele lui Sergiu, ca de obicei.
I mean, what’s not to admire ? :D
Sergiu e adorabil; to quote Kramer: “Ai venit să-l fotografiezi pe cel mai adorabil thrasher ?”. Oh da ! Totuşi, sper ca data viitoare să fie timp/loc/ocazie şi de o tură de huguială. There is nothing like a teddy bear hug.
Concertul s-a încheiat cu “Gotta Go”, cover după Agnostic Front, ce iar mi s-a părut că a sunat mai bine ca niciodată, asta după ce, în prealabil, a avut loc şi nelipsitul wall of death, la îndemnul lui Commandante. Mi s-a părut că poporul rockist e cam anemic, sau poate trăiam doar nostalgia Peninsulei. Oricum, Guerrillas – doar laude, nu am nimic de reproşat. Way to go, guys. Aştept cu nerăbdare albumul lor, o să fiu printre primii cumpărători. Apare până în vară şi va fi însoţit de un turneu. Eu vi-l recomand cu cea mai mare căldură, nu puteţi să rataţi Soulfly-ul României, sunt unici.
nice. as fi venit si eu, dar m-am intors in buc tocmai sambata. oricum, e bine ca se misca lucrurile in tg mures, e rau ca e anemic publicul. ce se intampla cu poporul rockerist de acolo?…
Poporul rockist n-are nimic, cred ca mi s-a parut mie, doar.
pai vrem mai multe detalii picante despre cei doi, din preludiu
Cat despre guerillas, nu l-am maivazut demult pe comandante… nici sober nici otherwise… parca incepe sa mi se faca dor de el.
Nu dau detalii atat de intime pe blog, dar probabil am sa scriu ceva mai abstract.
Mie deja mi-e dor de Commandante.. 
Zi-i ca-l salut daca-l mai vezi, si du-te la concerte for fuck`s sake ! 