Muzicale

1. Păi să-ncep cu una bucată concert la care-am să asist astăzi.

Ultimul Rând cânta alternative cu influenţe punk, dar azi susţin un concert “semiacustic” în Teatru 74 (un loc extraordinar despre care-am să vă zic mai multe cândva). Din câte ştiu, toţi membri trupei sunt mari fani Alice In Chains, aşa că mă aştept şi la ceva grunge în seara asta, sper să nu fiu dezamăgită. De fapt, grunge or no grunge, nu contest calitatea muzicii lor, i-am mai văzut în două concerte până acum şi ştiu că o să sune bine. :D

2. A doua bucată de concert… e… e… *shivers down my spine* Luna Amară acustic, în 21 aprilie, tot la Teatru 74. :D E oficial acum şi nu pot decât să ţopăi de bucurie prin casă de vreo două zile-ncoace. Da, am jucat şi eu un miiiic, extrem de mic, aproape invizibil rol în a face posibil un asemenea concert, ca să mă laud, şi nu pot să fiu altfel decât mulţumită, fericită, etc. :D Can’t waaaaait. :D


3. Gusturile mele muzicale au luat din nou o cotitură. Totul a început cu sesiuni de trip-hop a la Massive Attack şi Portishead, şi tot zburdând din groovy în chillout, am ajuns la
Zero 7, o formaţie britanică despre care se spune, pe bună dreptate, că ar fi echivalentul englez al celor de la Air (da, Ionuca, ţi-ar plăcea enorm tipii ăştia. :D). Nimic deosebit până aici, dar… the sound ! Atmosfera muzicii lor este genială, e o relaxare continuă, e muzică de ascultat în timp ce eşti high şi mai tragi nonşalant un fum, nepăsător, plutitor, contemplând o natură statică în mijlocul verii.


Stilul se poate numi downtempo sau ambiental, pe toate cele 3 albume ce conţin piesele lor, însă pe “AnotherLateNight”, care este un mixaj al celor doi DJ, influenţele trip-hop şi chiar acid jazz sunt evidente. “In The Waiting Line” e melodia lor cea mai cunoscută; apare şi pe OST-ul filmului “Garden State”. Este o piesă tipică pentru genul lor muzical, o îmbinare de dreamy vocals şi… o visare generală, per total; este totodată piesa pe care o recomand să vă deschidă apetitul pentru acest gen de muzică greu digerat de poporul rockist, dar infinit interesant şi cu un potenţial uriaş pentru cei mai open-minded dintre noi. ;)) Gewd music, ma’ friendz, gewd music.

Nu înjur, nu înjur !

Sunt la leapşa, din nou. De data asta, persoana căreia îi este literally frică de reacţia mea e… Ionuca. :))

1. Vorba preferată.
Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. >:)

2. Vorba nesuferită.
Trebuie să, asta e, mă plictisesc, “scoateţi o foaie de hârtie”, “o zi bună”, “soarta”, “nasol moment”, “fată”, “elevul servicios şterge tabla fudulos” – diferiţi profi, “ia-ţi mâna”, “ce scrie acolo ?” – Ţîru, “aduceţi x lei pentru…” – colegi.

3. Drogul favorit.
Dintre toate, muzica, evident.

4. Zgomotul, sunetul preferat.
“Mail motherfucker” de la Outlook şi alarm tone-ul de new sms. :D

5. Zgomotul, sunetul nesuferit.
Urletul păsării de vară, ciripitul păsării de iarnă, zgomotele lui Pavel cu unghiile, alarma de la telefonul lui Ţîru, sunetul suflatului de nas al lui Ţîru, respiraţia lui Ţîru, în general, orice legat de Ţîru. :))

6. Înjurătura sau blasfemia recurentă.
Morţii mă-sii de treabă, bag pixu’, *growl* ‘mnezooo *end of growl*, etc.

7. Pe cine punem pe viitoarea bancnotă ?
Adică aia de 10 milioane, care este ? Marean Vanghelie.

8. Meseria pe care n-aţi fi vrut să o faceţi.
Elevă la mate-info.

9. Planta, arborele sau dihania în care v-aţi reîncarna.
Papagal ara. Şi aş trăi pe umărul unui pirat. :))

10. Presupunând că Dumnezeu există, ce v-ar spune după moarte ?
Gotcha, sucker.

I-o dau mai departe lui Rainforest pentru că-s curioasă de punctul 6. :))

In the waiting line

There`s this lack of intellectual motion when abstract feelings are strolling my soul. There`s this uprising illusion of beauty and perfection and it has a schedule. It comes in shifts. Perhaps I`m talking wishful thinking here, but I don`t seem to mind as I think I`ve found an absolute. Yes, “an”, not “the”. Actually, I`m not sure. No day passes without a serious evaluation of the situation, but the harder I try to convince myself I`m delusive, the greater the mystery gets and the trickier its paths are. Let`s face it, I`m a sucker for such thorny problems.

But the waiting… the waiting`s a killer. Laying back in my moodiness now, for perfection`s unreachable for a few days. Must survive, dead ends are everywhere.

We can`t be all kings of the jungle

Iniţial mi-am propus să scriu despre concertul de sâmbătă, dar se pare că nimic din ceea ce mi-am propus astăzi nu a ieşit cum am vrut. Poate altădată.

Am o problemă. Sunt mult prea orgolioasă şi urăsc tot ce mi se-ntâmplă din cauza asta. Nu în sensul că am un ego exorbitant, nici nu se pune problema, acolo stau chiar prost; nu e nici măcar o vanitate nejustificată, ci o voinţă de fier asemănătoare cu încăpăţânarea, însă cu rădăcini nocive. Se manifestă de când eram mică şi simţeam că a spune “te rog frumos” sau “mulţumesc” sunt dovezi de slăbiciune, nicidecum manifestări de politeţe şi de bun simţ. Din fericire, lucrurile minore s-au ameliorat, însă am un comportament găunos şi fără ele.

Pot pierde prietenii de o viaţă din cauza unor certuri, dacă cealaltă persoană e la fel de orgolioasă ca şi mine. Niciodată nu voi ceda prima, niciodată nu voi face primul pas spre împăcare, cu toate că ştiu ce pierd. Salutări Mediaşului cu ocazia asta (mi-e dor de tine şi-s proastă, şi ştiu că ai renunţat demult să mă citeşti, probabil te indispun – nu te condamn), pentru că da, orgoliul ESTE un derivat al prostiei.

Cred că tot din orgoliu refuz să dau mai multe detalii pentru a nu mă simţi şi mai slabă decât mă simt acum fiindcă am scris toate astea aici. Momentan am un suflet difuz, chinuit de autocontrolul impus de propria mea mândrie pe de-o parte şi de regrete pe de altă parte.

Ştirile pe scurt

  • Ţîru, fosta colegă de bancă, şi-a scos amigdalele şi polipii şi acum vorbeşte ca şi cum ar fi înghiţit un balon cu heliu, motiv de hizilit în prostie pe la şcoală.
  • Am luat un 10 în lucrare la geografie şi-s mândră de mine. Geografia e materia la care învăţ cel mai uşor pentru bac, şi partea frumoasă e că învăţ de plăcere. Nici măcar la engleză nu mai fac nimic de plăcere de când s-a schimbat profa, dar e drept că engleza nici nu intră la categoria “învăţat”. Cu geografia, în schimb, e dragoste pură. :D Şi da, profu’ are un merit enorm aici, dar despre asta trebuie să scriu într-un post separat. :D
  • În ultima vreme penibil is my middle name. Mereu mi se întâmplă câte un eveniment care mă face să-mi doresc să dispar, pur şi simplu, din locul şi momentul respectiv, sau să mă fac invizibilă.
  • Pot alege între un concert blues (Vali Răcilă) şi un concert acustic (Frankie şi Willie de la iCoRy plus câţiva invitaţi). Ambele sunt vineri, cam la aceeaşi oră. Culmea e că am ales blues-ul, nesilită de nimeni.
  • Blogger-u’ s-a tâmpit şi arată anumite chestii în limba română, spre disperarea mea. Am să văd mai încolo ce-i de făcut.
  • În maxim 15 minute plec să mă tund. Când şi muma-mi spune că nu-mi mai stă bine părul, e 100% sigur că aşa e. :)) Noroc că am o coafeză stabilă şi n-am să mai fiu întrebată dacă m-am vopsit sau aceea mi-e culoarea naturală, ca de fiecare dată când mă duc la cineva nou.

Birdie hunt

Remember this annoying bird that didn`t let me sleep during hot summer nights ? Well, this phenomenon repeated itself during winter, at school. Different bird, different tonality, different singing, but same shitty repetition which brings my brain to an absolute state of rampage. Anyway, during a class when the birdie was singing and I was swaying back and forth, full of rage and nonplus, Ioana drew something and handed the paper over to me. After ten minutes of nearly choking with laughter, I completed the drawing and handed it back to her. Needless to say we almost got kicked out of class from all the horselaugh.


Legend:

1) blue pen – Ioana
2) red pen – me

Someday I`ll bring a shotgun to school and overkill the little fuckah. >:)

De mii de ori… tagged

E o dimineaţă spendidă de primăvară. Nu demult m-am trezit fiindcă-mi bătea soarele-n faţă. Stau cu geamul deschis, ascult Massive Attack şi o adiere îmi răvăşeşte puţin blonzimea. Oh da, atmosfera perfectă pentru a mă apuca de tag-uri. Am lăsat să se strângă mai multe, ca de obicei, dar mi-e teamă de veşnicul buffer overflow, aşa că… it’s time !

1. Încep cu Auraş, care m-a pus să scriu despre cinci lucruri de care sunt dependentă. Eh, eu am mai scris o dată asta, aici, şi sunt sigură că tu ţi-ai îndeplinit sarcina de două ori, Auraş, pentru că eu ţi-am dat leapşa mai departe in the first place. :))

2. Boyarul şi Rainforest (la mulţi ani şi one billion hugs pentru tine :)) m-au pus să scriu despre vicii. Eu prin vicii înţeleg obiceiuri dăunătoare, dependenţe de care aş vrea să scap, cu toate că puţini dintre voi au interpretat tag-ul aşa, voi scriind tot despre lucruri fără de care nu puteţi trăi – the pleasant part. Un viciu e, clar, internetul şi messenger-ul care trebuie să fie deschis tot timpul, chiar dacă nici măcar nu-s acasă. Culmea e că niciodată nu simt lipsa internetului când sunt plecată pe undeva, şi asta nu din cauza wap-ului, staţi liniştiţi. :) Alt lucru de care sunt complet dependentă, deşi sunt perfect conştientă de cât rău îmi face, e cofeina, mai ales cea din Pepsi. Acum situaţia e cât de cât sub control, dar acum câţiva ani puteam să beau litri întregi în câteva ore, aşteptând să-mi explodeze inima, sau vreo venă, ceva. :)) Important e că nu beau cafea. :D Cel mai costisitor viciu al meu rămâne dialogul prin sms-uri, nelipsit şi de care sunt 100% dependentă.

3. Tot Rainforest se face responsabil şi pentru ultimul tag, şi anume pe ce mi-aş pune numele. Hm. Păi, în primul rând, o editură, cu cei mai buni traducători şi tehnoredactori, care ar publica multe cărţi necunoscute, redactate impecabil, fără greşeli de ortografie sau de tipar. Apoi, o casă de discuri ce ar promova doar underground-ul muzicii româneşti şi ar avea grijă ca fiecare oraş din ţară, de la cele mai mici la cele mai mari, să aibă prilejul de a-şi vedea formaţiile preferate din ce în ce mai des. Nici un magazin imens de chitare n-ar suna rău, Gibson, Jackson, Ibanez, împreună cu toate accesoriile necesare, de la corzi până la pană, un magazin aşa cum momentan NU este în România. Iar cu o parte din câştigurile acestora, aş plăti cel mai bun avocat din lume şi o duzină de ecologişti, să ne scape de canadienii ce vor lăsa Roşia Montană-n pace.

"I’m tryin’ ta think, but nuttin’ happens"

Îmi fac probleme, ca de obicei. Mă gândesc la sfârşitul anului şcolar şi al liceului, implicit, şi-mi vine să mă apuc cu mâinile de cap şi să nu-mi mai dau drumul până nu am dread-uri sau rămân fără niciun fir.

În primul rând mă gândesc la promoţii. Mai mulţi colegi au fost cu ideea să facem ceva cu o temă de messenger. La început mi s-a părut originală ideea, apoi mă gândeam cât de penibil am să mă simt dând cuiva o asemenea promoţie. Nu că ar fi aşa de multe ocazii de a mă simţi astfel, de vreme ce mi-am comandat doar 30 de bucăţi (adică cele mai puţine, cred, faţă de alţii cu sute), dar totuşi… Nu, nu am nicio idee mai bună care să nu pară banală faţă de revelaţia cu messu’, aşa că mai bine mă fac mică şi stau în banca mea. Totuşi, dacă ar fi inteligenţi, colegii mei ar putea scoate chiar o chestie drăguţă de acolo (aici da, am idei, dar tot prefer să tac). Însă, având în vedere cine se ocupă de promoţii, tare mă îndoiesc că va fi aşa. :)

Apoi ar fi pozele de promoţie. Ioana s-a vopsit, s-a dus la coafor, apoi la un profesionist şi s-a întors cu 84 de poze geniale din care poate să aleagă. Pe altă colegă am văzut-o cu un geamantan plin de haine, pregătită de photo session. Eu stau şi mă scarpin în freza mea ciufulită… WTF ?! Să mă duc la un fotograf ? Să-mi spună să stau în mii de poziţii penibile şi cu sute de grimase vesele şi eu să mă simt uber aiurea ? Mie abia îmi place o poză pe lună, din cele care mi le fac eu, şi eu măcar ştiu ce-mi place. Nu-s fotogenică, nu am ce arăta şi punct. Oare dacă estompez puţin telefonul e bună poza din profil ? Ajunge una ? E bună chiar dacă am o faţă naivo-dezgustato-chinuită şi nu zâmbesc ? Ah, urăsc clişeele, şi pun pariu că tot acolo voi ajunge, împinsă de la spate de cutare şi cutărică. OK, să presupunem prin absurd că da, mă duc la un profesionist. Cu părul meu rebel tot va trebui făcut ceva, adică ori bigudiuri, ori ondulator, ori aparat de întins, plus fixativ, spumă sau gel, sau ce pana mea se mai foloseşte, adică tot felul de produse şi aparate ce le-aş refuza cu desăvârşire. The horror, the horror. :(

Să încep să mai spun de banchet, de rochii şi pantofi cu tocuri (OMG !! eu nu ştiu umbla cu aşa ceva şi nici n-am să învăţ !), când tot ce mi-aş dori ar fi nişte adidaşi, blugi şi unul din tricourile mele vechi şi negre ? Nu nu, nu mai pot gândi, mă apucă o disperare cruntă. Noroc că e total nesemnificativă când o aşez frumos lângă sora ei mai mare, cea provenită din motive legate de bac.

We don’t need no education… *hum hum hum*