E momentul acela al anului în care iar începe vâlva în jurul persoanei mele şi îmi simt iar nervii striviţi de ignoranţă. Pentru a mia oară, nu-s satanistă. :) Doar pentru că nu mă înghesui într-o clădire claustrofobă, plină ochi de lumânări şi creştini ce-şi fac cruce cu evlavie, şi pentru că nu stau în primul rând ca la un concert-minune, aşteptând o binecuvântare şi nişte pâine cu vin, doar pentru că nu-s religioasă şi n-am postit o duzină de săptămâni, doar pentru că neg existenţa unei părţi… for crying out loud, nu înseamnă că mă închin celeilalte.

În altă dezordine de idei, abia aştept să se termine. Bine-nţeles, iar suntem mai mulţi decât trebuie prin casă, şi normal, persoana cea mai interesantă se pare că e, ca-ntotdeauna, subsemnata. M-am baricadat în cameră, am închis uşa şi am început să ascult Pearl Jam ceva mai tare decât de obicei. Nu-ndrăznesc să deschid geamul, carnea de miel nu e inodoră şi sufletele bietelor animale parcă plutesc într-un univers olfactiv prin tot cartierul.

Mă bucur că nu-s singura ce simte c-ar trebui să se izoleze şi să fie lăsată-n pace. :)

Later edit -> Bine-nţeles că toată învălmăşeala asta are şi părţile ei pozitive, de genul… somn de 13 ore (dintr-un foc, nu în 10 zile), plus “Portocala mecanică” a lui Burgess, cadou de la __hell__, care e teh new Easter bunny. :D