Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Things can only get better

Spuneam, nu demult, că lumea asta e exact opusul normalităţii pe care mi-aş dori-o eu. Da, sunt conştientă că cel care-a inventat termenul de normalitate era narcisist, egoist şi se iubea prea mult, reinventând subiectivismul, însă impunerea unei limite a ridicolului i-a fost chiar benefică, şi nu doar lui, ci întregii omeniri.

De exemplu, omenirea obosită după 6/7/8 ore de şcoală/muncă, care aşteaptă obosită şi nerăbdătoare în staţie un autobuz spre casă, nu consideră tocmai normal ca 23-ul să vină pe altă rută şi să oprească în staţia de peste drum. Vorba aceea, direcţia-i bună, sensu-i prost. Totodată, omenirea nu consideră normal să se apuce să fugă pe partea cealaltă, în goană peste un bulevard cu patru benzi, înaintea unei curbe din care maşinile nu au vizibilitate. Eu şi Ioana făceam parte din “omenire” în ziua aceea, aşa că… nici nouă nu ni s-a părut normal, prin metoda interschimbării (mă rog, un fel de). Mai ales când, printre persoanele care făceau maratonul, era şi o femeie cu un cărucior la înaintare.


Când, în sfârşit, a venit un 23 din sens obişnuit, omenirea mai avea puţin până la crucificarea taxatoarei. Lor le mai lipseau torţele aprinse, furcile şi coasele, ei o cruce de spini pe cap şi cuie-n mâini, iar undeva la mijloc o cruce de lemn sau un simplu rug în flăcări. Foarte inteligent, relaxant de privit şi de ascultat. Noroc cu porţia de râs la vederea altor viitori militanţi pentru pace, dragoste şi înţelegere, ce fugeau de peste stradă, aiuriţi, spre 23.

Ajunsă în sfârşit acasă, omenirea vrea un duş şi eventual un somn.

That’s right, things can only get better.
RSS 2.0 | Trackback | Comment

5 Responses to “Things can only get better”

  1. mastic

    Da, cineva a intrebat odata ca niciodata, ce au in comun noaptea, cancerul si autobuzul. Raspunsul ar fi fost ca sunt incurabile, ma rog, humansii au renuntat la cei 8 km, ca si mine, deci se pare ca sunt om.

  2. Prăjitorul din Oz

    pai stii legea aia, ca lucrurile rele vin mereu in serii de cate 3… si dupa o serie de 3 nu vine al 4-lea, ci o noua serie de 3… :D
    oricum, e si mai nasol cand se inchide apa tocmai cand omenirea e cu dusul in mana si plina de clabuci.

  3. Roxa Truţa

    fistic, a trecut o luna de la 8 km/zi, as putea spune ca scopul a fost atins. :)

    prajitorule, am experimentat si din alea anul trecut, in prima zi de Peninsula, a fost groaznic. :)) Si nu ma refer doar la clabuci, ci la tot tacamul de 3 x 3 x 3… x 3, de n ori, se rezolva prin inductie matematica. :))

  4. ionuca

    Ouch, your day pretty much sucked! :( Sorry for you, lil’ Roxa

  5. Roxa Truţa

    `ts okay.

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>