Monthly Archives: July 2007

Bewks, bewks, bewks *hypnotized* (I)

Posted on by
5
N-am mai scris de o bună bucată de vreme despre ce am citit şi s-au adunat o grămadă de titluri, dinainte şi de după bac, cu o pauză de vreo lună şi ceva în timpul examenelor, în care mai c-am intrat în sevraj. :) Aşadar…

În perioada pre-bac m-am refugiat într-o carte de Thomas Hardy, tocmai din cauza titlului, “Far from the madding crowd” (“Departe de lumea dezlănţuită”). Totuşi, în ciuda denumirii, cartea a fost o profundă dezamăgire.

Povestea este, mai degrabă, una destul de telenovelistică. Personajul principal este Bathsheba, o femeie tânără, ambiţioasă şi independentă, care trebuie să înveţe să conducă o fermă moştenită, cu ajutorul nepreţuit al priceputului fermier Gabriel Oak, care şi-a pierdut, însă, averea lui ce consta într-o turmă de oi, ajungând astfel în subordinea Bathshebei. Oak se îndrăgosteşte de tânăra sa stăpână, dar aceasta îl refuză în repetate rânduri. Totuşi, Gabriel îi rămâne cel mai bun prieten, îndrumător şi sfătuitor, chiar şi când aceasta se îndrăgosteşte de un bărbat şi îi suceşte, involuntar, minţile altuia. Finalul este închis, previzibil şi fericit.

Nu mi-a plăcut cartea fiindcă… mi se pare că nu are un scop, nu are nimic mai profund de comunicat, în afară de, probabil, îndemnul foarte vag la o opoziţie faţă de modern, faţă de industrializare. Nici măcar atmosfera britanică nu a reuşit să-mi fie transmisă, cu toate că autorul descrie o mulţime de peisaje, precum şi obiceiuri şi tradiţii (tunsul oilor, răvaşele de dragoste), şi nu în ultimul rând, arhitectura în stil iacobin a casei Bathshebei. În concluzie, nu ştiu dacă m-aş mai aventura vreodată să citesc ceva de Thomas Hardy, oricât de mult îmi plac mie clasicii englezi, dar… cine ştie ? :)

Tot în era pre-bacală (ahahaha) am citit un roman al unui autor francez laureat cu Premiul Nobel pentru literatură în 1952, François Mauriac, “Le noeud de vipères” (“Cuibul de vipere”), un roman absolut genial, captivant de la prima pagină, din care-mi pare rău că nu am cum să dau citate, deoarece i l-am împrumutat lui Cotoară. Sper să-l recuperez la Peninsula.

Cu acest roman mi-am încheiat socotelile cu cititul înainte de bac, nu numai pentru că acesta era la o lună distanţă, ci şi pentru că această carte a fost mult prea bună pentru a mai putea citi altceva imediat după ea. E genul de roman după care ai nevoie de o pauză pentru a-ţi restabili standardele literare. Mauriac nu a luat un Nobel degeaba, Mauriac este, pur şi simplu, un geniu al analizei atitudinilor sociale.

Romanul este scris la persoana întâi, sub forma unei scrisori a unui om aflat în pragul morţii către soţia sa, în care îi explică motivele răzbunării sale ce constă în cea mai cruntă lovitură ce putea fi aplicată familiei sale: dezmoştenirea. Toată cartea musteşte de ură, un sentiment care se poate regăsi în cele mai banale propoziţii şi care întreţine un dinamism practic fals, dar care îţi taie respiraţia. Personajul este (sau vrea să pară) de neclintit, egocentrist, malefic şi venal; este un ateu convins aflat mereu în conflict cu convingerile religioase ale soţiei sale, şi cu toate astea, finalul este unul neaşteptat, mişcător chiar. Abia aştept să mai fac rost de romane ale lui Mauriac, pe care cred că le-aş cumpăra şi doar pentru primele 50 de pagini.

Noah hai la Cluj

Posted on by
10
Dacă e vară şi soarele arde, dacă e iulie şi afara-s 7689658348 de grade Celsius la umbră, dacă vântul nu mişcă nici o frunză prin copaci, şi mai ales dacă ţi se pare că ninge din cauză că eşti deshidratat, e semn că trebuie să-ţi iei rucsacu-n spate şi să pleci din oraş. Unde ? În altu’ mai mare şi cu mai mult asfalt. :))

Aşa am plecat eu ieri, la 7 dimineaţa, cu ochii mijiţi de somn, spre Cluj, cu un autocar Rocada Serv, destul de mişto şi – foarte important ! – cu aer condiţionat. Cu toate că iniţial plănuisem să citesc pe drum, am fost furată de starea de reverie pe care mi-o induce drumul cu maşina, fiindcă nu păţesc aşa nici cu trenul, nici cu vaporul, şi cu siguranţă ar fi ultimul sentiment provocat de o călătorie cu avionul. :)) I belong to road trips. :D Până la urmă am început să discut cu o tanti ce stătea lângă mine, pe la 45-50 de ani, o femeie demenţială, ghiduşă şi cu simţul umorului atât de bine dezvoltat, încât şi eu mă mir încontinuu cum de găsesc astfel de persoane. A fost şi de mare ajutor când am ajuns, fiindcă autocarul nu mai mergea până la Teatrul Naţional, ci doar… în Observator, iar eu, având doar o mică hartă de mână cu linii, dunguliţe şi puncte (adică bulevarde, străzi şi pieţe) pentru locurile pe unde aveam de rezolvat treburi, toate gravitând în jurul teatrului, nu m-aş fi bazat pe simţul meu al orientării, foarte deficitar, de altfel. :))

Cu toate c-am fost niţel dusă de nas, fiindcă ea-mi spunea că “ajungem în 5 minute” şi am mers… şi am mers… şi am tot mers până la teatru de unde ne-am despărţit, am fost destul de fericită când, în sfârşit, cu toate că eram leoarcă, mă puteam localiza în spaţiul hărţii de buzunar. :)) Cu toate astea, m-am cam învârtit puţin în jurul cozii până am nimerit destinaţia finală, dar am descurcat iţele cu ajutorul unor trecători binevoitori. :))

stencil cu trimitere la Roşia :) (Mindbomb FTW)

…but not me :))

se ştie

peisaj frumos îngrădit de sârmă ghimpată

= wtf ? :))

for the broken :)

clădirea-mamut


După ce am rezolvat tot ce-am avut de rezolvat, m-am întors spre o Diverta localizată pe Universitaţii, în care era să-mi dea lacrimile de fericire când am văzut atâta amar de cărţi. :D Mda, şi eu ca tot omul ce n-are Diverta-n oraş… :-< Şi pentru că m-am sincronizat cu Diana (Mediaş) - însoţită de Dana, o colegă de-a sa - la venirea-n Cluj, ne-am întâlnit acolo şi am stat mai bine de 2 ore căutând cărţi. Teh love. :D Îmi place politica Diverta, cărţile Humanitas sunt cele mai pitite, dosite şi ascunse din tot magazinul, având în vedere că librăria Humanitas nu e foarte departe. :)) Şi-mi place şi de Diana, mai ales când vine să-mi arate o carte cu nume ciudat şi încep să cadă toate cărţile de pe rafturi, să se facă o gaură în pământ, să dispară Clujul, România de pe hartă… :)))

Lucruri de genu’ se discutau la bere, pe terasă la Roland Garros, după ce am mâncat, în prealabil, şi am înfruntat căldura infernală până am ajuns acolo. Deşi Alex mi-a recomandat City Caffe, nu m-am dus acolo fiindcă… scaunele-s prea înalte. =))

la Roland pe terasă :D

kinda cool


Nota 10 pentru Diana la discuţia despre arsuri cauzate de soare. :))

Dana: “Dacă te arzi, nu mai poţi face nimic… da’ nimic.”
eu (zâmbind cu subînţeles): “Păi mda, nimic. Nici măcar…”
Dana: “Nimic nimic.”
eu: “Vorbim despre acelaşi lucru ?”
Diana (în gura mare): “SEX !!!”
Dana (după ce eu am plecat capul şi am încercat să nu observ toate privirile îndreptate spre masa noastră): “Încă sub pod se mai aude, Diana…”

finger fun :D

nu era Strong, da’ am o vagă impresie că m-am descurcat :))


:)) Demenţă.

În cele din urmă am pornit agale spre autogară, cu mici escale, întâi în vestitul Music Pub, apoi la un anticariat dibuit de mine, de unde Diana s-a umplut de cărţi, iar eu mi-am mai luat una. :)

pustiu, dar răcoros

pe podea

tauri-putere :D

really ? :D

de ce s-o iau lejer pe calea ferată când pot să mor urcând un pod ? :)))


La întoarcere nici măcar aerul condiţionat din autocar n-a mai fost suficient pentru menţinerea confortului termic. Important e c-am ajuns întreagă şi nu m-am deshidratat pe-acolo, cu toate că am umblat ca dementa tot Clujul, de la un capăt la altu’, de s-au îngrozit şi ai mei, şi __hell__u’, şi eu, uitându-mă pe o hartă normală. :)) Nici un ban pe transport, ci cărţi de un milion. I rule. =))

Mâine iar plec, la munte de data asta. Oraşul e torid şi insuportabil, aşa că o să-mi umplu portbagajul cu bere, rucsacul cu cărţi, şi o tai, dar nu pentru mult timp, fiindcă urmează Peninsula şi tre’ să fiu pe baricade.

Over

Posted on by
15
Se face aproape o săptămână de când tot ce pot să fac e să zac. Zac de dimineaţă cu un pahar de lapte cu o idee de cafea în el şi cu multă scorţişoară presărată deasupra, zac de-amiază în pat cu o carte, zac seara la taifas pe messenger. Afară plouă şi, chiar dacă nu plouă, nu pot ieşi fiindcă rockerii-mi rebeli parcă-s străfulgeraţi la creieri cu un pub cam select, exclusivist, numit Jazz & Blues, în care eu chiar nu mă simt în largul meu. Aşa că zac, cum ziceam, şi-mi plănuiesc viitorul.

Bacul a trecut şi el, rezultatele sunt pe net, eu mă declar chiar foarte mulţumită, având în vedere că m-am apucat de învăţat doar cu vreo 2-3 zile înainte de fiecare probă, bine, şi atunci obsesiv-compulsiv, am şi uitat că pot învăţa aşa. :)) Matematica cea mult temută se pare că a fost mai grea pentru alţii decât pentru mine, alţii care-n semestrul I treceau fără emoţii de probele de corigenţă; da, asta m-a amuzat niţel, trebuie să recunosc, m-am gândit că roata chiar se-nvârte şi nimic în lume nu rămâne nepedepsit. :)) Geografia a fost singura probă la care m-am dus fără emoţii (deşi la orale am împuşcat doi de 10, n-aş mai vrea să trec prin momentele alea în care pur şi simplu hiperventilam pe coridoare şi tremuram din toate), şi, deşi n-am învăţat decât trei zile în întreg anul şcolar, din care de două ori înainte de lucrări şi o dată înainte de bac, am luat 9,60. Asta înseamnă să ai profesor adevărat, pentru care înveţi de plăcere şi din dorinţa de a nu dezamăgi (pe lângă faptul că geografia e chiar mişto), nu pentru că urlă, ameninţă cu corigenţa sau foloseşte un sistem totalitar de asuprire al elevilor, nu.

În rest, ce-aş mai putea spune despre bac ? Ah, da. Că nu e uşor. De la toată lumea am auzit asta, însă eu n-am să mint pe nimeni în halu’ ăsta. E greu mă, ia de-nvaţă, sau dacă nu, măcar fă bine şi nu-ţi lăsa cărţile cu variante rezolvate prin budă, ci îndeasă-ţi-le-n orificii. Sau dacă reuşeşti să copiezi, coase-ţi gura şi controlează-ţi ieşirile infatuate de laudă. Eu l-am luat cinstit, şi l-am luat cu febră, efectiv am simţit cum îmi scade imunitatea înainte de mate. :)) Aşadar, săptămâna a doua a fost marcată de evenimente precum răceală, secreţii nazale, transpiraţie, frisoane şi alte alea. Oh well. A trecut şi nonsensul ăsta. Şi, personal, am un respect infinit pentru cei care au luat un 5 cinstit, dar mă uit cruciş la unul cu 9,50 care-a circulat la baie mai des ca un bolnav cu rinichii. Word ! :)

Fără întrebări despre facultate, o să vă zic la momentul potrivit, până atunci nu divulg ceva la ce nici nu-ndrăznesc să sper, atât de perfect şi intangibil mi se pare. :) În schimb putem povesti despre cărţi, festivalurile ce urmează, muzică şi chiar bere. :))