Nick :)

Mih und trompetă

Au cântat şi o piesă nouă care se numeşte “Sleep Disco” şi care mă îndreptăţeşte să cred că albumul din toamnă va fi unul cel puţin la fel de bun ca primele două. Eul poetic făgădarian va avea din nou un cuvânt greu de spus. :) Au fost şi două coveruri, pe primul (kill me but) nu l-am recunoscut, iar al doilea cred că, din contră, am fost singura care l-a recunoscut, fiindcă toată lumea se holba ciudat la mine pentru că ştiam versurile. A fost Dark New Day cu “Brother” şi a sunat mai mult ca perfect. :)

tough attitude :D

După ce Mihnea a udat bine primul rând (şi pe mine, evident) cu apă şi au mai cântat câteva piese, adică la nici o oră după ce s-au urcat pe scenă, un nene de pe margine le face semnul de gata, Luna Amară se conformează fără protest şi îşi adună instrumentele. Eu rămân înmărmurită, mă uit la publicul stupefiat cale de două secunde, apoi adoptând o atitudine de “noah hai să bem”, zic vreo două “wtf ?”-uri în jur, nu-mi vine să cred, dar plec şi eu. Mai târziu am aflat că i-au dat jos de pe scenă ca să aibă timp fosilele de la LGT (un fel de Phoenix ai Ungariei) să facă probe de sunet 23535783 ore. Dezamăgită din cale-afară mai mult de public – care, la o adică, îşi putea cere drepturile – decât de organizatori, am luat-o pe Diana şi ne-am dus la o terasă de lângă scena Mureş.

Aveam să stăm acolo multă vreme, iar eu să învăţ o lecţie preţioasă: NICIODATĂ să nu mai beau Nestea Green Tea. E oribil. Şi a costat şi 4 RON. :)) Între timp ne miram de tâmpeniile pe care le puteau cânta cei de la ehm… Ganxsta Zolee Es A Kartel. Normal, o trupă dansabilă cu versuri penibile (nu-nţeleg eu multă maghiară, dar am auzit Bond, James Bond şi mi-a fost suficient) strânge de trei ori mai mult public dispus să dea din palme şi să se agite decât o trupă introspectivă şi vehementă ca Luna Amară. Ruşine.

Voltaj ne-au prins tot la aceeaşi terasă, unde ne-am amuzat copios pe seama unui punker. Era fără îndoială cam turmentat, deoarece îl priveam îndelung cum moţăie cu capul pe masă. Până când Voltaj au început “Albinuţa”. Acela a fost momentul zero. S-a ridicat instant şi a început să ţopăie. :)))) N-o să-nţeleg niciodată.

Cu chiu, cu vai, au început şi The Exploited. Creste de punkeri ce mie mi se păreau puşi pe harţă se strângeau în faţa scenei. Eu şi rockerii mei stăteam tolăniţi în iarbă şi studiam terenul. M-am apucat de povestit cu Cotoară despre cărţi, apoi muzică. Între timp, Vlad s-a dus până în faţa scenei şi a venit înapoi, spunându-ne că totul e în regulă acolo, aşa că mi-am luat inima-n dinţi şi… m-am dus în faţă la The Exploited. :)))

I know what you’re thinkin’…

Oldschool punk forever. Mi-au plăcut enorm, şi faptul că am stat în faţă a adus cu sine numai beneficii. În primul rând, mi-am dat seama cât de greu îi este unui toboşar dintr-o trupă punk să ţină ritmul. Extenuant e puţin spus. Apoi m-a încântat solistul cel cu creastă roz. :) Bestial tip, o atitudine vehementă şi o molfăire continuă a salivei (?). Nu stătea locului o clipă. Iar punkerii din public au fost total inofensivi, lux. Am stat în faţă şi chiar n-am păţit nimic. Încă nu-mi vine să cred. :)

singura poză ce mi-a ieşit :)))

La “Sex And Violence” au chemat pe scenă 2-3 fani pentru a cânta împreună şi, per total, The Exploited chiar n-au avut de ce să nu se simtă bine la Peninsula. Iar eu… n-am avut motiv să nu mă simt bine la concertul lor. :D

Ehe, şi-n cele din urmă, pentru mulţi – cel mai aşteptat concert din toată Peninsula. Oh da, Zdob şi Zdub, alţi criminali balcanici. O înghesuială de nedescris, erau mai mulţi oameni decât la Gogol Bordello, dar ca şi atunci, am găsit-o pe Arana şi gaşca ei, ne-am pus ghiozdanele la un loc. Iar apoi… dans. :)))) “Diana, opreşte-te, sunt doar probe de sunet !”… Da’ de unde, şi picioarele mele o luaseră deja razna. :))

brrroonika bate… errr, adică Roman bate toba :))

Ce a urmat ? O oră şi jumătate de dans exotic şi continuu. :)) Normal că şi-au cântat doar melodiile ritmate, ca să ne omoare şi ei cum au făcut-o Bordello în prima zi. “Ţiganii şi OZN”, “Nunta extremală”, “Zdubii bateţi tare”, “Hardcore moldovenesc”, “Ciobănaş”, “Cuculeţ”…mă trec toţi fiorii. :))) Totuşi, punctul culminant pentru mine a fost “Hora cosmică”, ce a avut un intro lung şi de excepţie, întâi doar chitară, apoi pe ici, pe colo, trompetă, apoi şi contrabasul (am înnebunit) trompeta aceea mai mare :))), şi-n cele din urmă Roman cu vocea. :)) Absolut genial, nu m-am oprit din dansat nici o clipă.

“zi măi Valericăăăă !” =P~

Ba da, mint, m-am oprit înainte de bis şi am fugit la ghiozdan. Aveam o sticlă de jumătate de litru de apă minerală caldă, dar n-a contat. Am început să beau cu nesaţ. O tipă de lângă mine s-a întors brusc şi m-a privit cu inima frântă şi cu ochi implorători. Eu, foarte bitchy, las să-mi curgă apă pe gât şi pe tricou în timp ce beau şi o privesc.

ea (înghiţind în sec): “Îmi dai… şi mie… te rog ?”

I-am dat, evident, cu toate că Diana îşi aştepta demult rândul şi mă-njura. :)) În concluzie, Zdob şi Zdub au fost la înălţime, ca întotdeauna. Şi… mi-e dor de Valerică. :)))

Înainte să plecăm am mai stat puţin de vorbă cu bucureştenii, si apoi… gata. Cam aşa s-a terminat Peninsula anul ăsta. N-am scris mai succint pentru că, la naiba, sunt cu inima încă acolo. :)

Câteva lucruri ce am uitat să le precizez:

* Atika s-a îmbătat într-una din seri şi a venit la terasa la care stăteam eu şi Diana. Nici nu ţinea minte cu ce s-a ameţit în halu’ ăla, dar a fost o partidă sănătoasă de râs. :))

* Atika a făcut bungee. Dacă aveam 500 de mii în plus, săream şi eu.

* Am citit într-un ziar că adolescenţii vin cu trei file de alocaţie la Peninsula. Nu ştiu cine e la vache avec le cabine care a scris asemenea nerozie, dar pe mine alocaţia pe un an m-a costat numai biletul. Nu mă plâng fiindcă a meritat, doar zic…

* Tot în ziar am citit că Zdob şi Zdub iau lecţii de limba engleză, la fel şi Alternosfera, şi că ne putem aştepta oricând la albume în limba asta. :))

* De fiecare dată când vreo formaţie mulţumea zicând “koszonom szepen”, eu şi Diana strigam în gura mare: “MOUTOOON !”. Şi da, de la reclama cu francofonia ni se trage. :))

Cam atât. În afară de o pereche de adidaşi distrusă, anu’ ăsta, vestimentar cel puţin, a fost blând. Dar, cu zgura încă în plămâni, promit că la anu’ nu mă mai feresc de ea. :))

early sunset

Şi având aşa peisaj în faţă, fără prea mulţi oameni prin preajmă, am ascultat eu Slang şi mi s-a părut că sună dumnezeiesc. Nici nu mergea altceva în afară de jazz şi vocea demenţială a Luizei Zan în asemenea atmosferă. Cântă şi la FânFest, sper să-i treacă cuiva prin cap să-i programeze exact la apus, deşi ar fi o minune. :) Way to go.

Apoi a urmat… plimbarea.

circuitul de carting; lumea îşi lua bilete şi n-am mai avut răbdare să pozez şi maşinile :)

Am ieşit în Weekend să mâncăm şi să bem ceva, trecând pe lângă scena mare unde cântau Theatre Of Tragedy, şi unde bănuiesc că era plin de goths. :) Nu mi-au plăcut cum sună, nu-s genul meu, şi din câte am înţeles de la Arana, au avut şi ceva probleme cu sunetul. Oricum, străduţa era goală, era clar cine e headliner la festival. :))

La scena Mureş se pare că era, totuşi, ceva mai interesant. Cânta Deak Bill şi al lui Blues Band. Cu toate că nu mă dau în vânt după blues, omul ăsta avea ceva special. Simţea muzica, îi curgea prin vene, cânta, se plimba şi ţopăia pe scenă, dar totul oarecum… ciudat. Când m-am uitat mai bine, am văzut că nu avea un picior. Tot respectul, eu dac-aş avea defectul ăsta nici n-aş mai vrea s-aud de viaţă, darămite de muzică, dans, concerte şi public.

impresionant, serios

Am făcut o pauză de la muzica lui nenea Deak Bill şi am plecat la Kiss Arena unde Vali Bărbulescu mixa cum ştia el mai bine. Evident, a urmat o tură de dezmăţ şi dansat “fără nici o jenă”. :) Mă tot întreb de ce troglodiţii de fotografi peninsulieni nu i-au făcut o poză lui Vali Bărbulescu, mai ales când mă uit pe pagină şi văd doar gagici mai mult sau mai puţin îmbrăcate. Băi Peninsulo, anu’ viitor să dai acreditări şi femeilor, să vedem şi noi festivalul printr-o prismă feminină, ce naiba ? :))

Ne-am întors din nou la Deak Bill, şi am stat pe iarba până şi-a început show-ul A.G. Weinberger. Am râs o grămadă împreună cu Cotoară, în mare parte datorită lui Dorgo care, beat fiind, spunea numai tâmpenii, ca de obicei. :)) I-a pus numele de “Laurenţiu” unui tip pe care-l ştia doar din vedere şi s-a apucat să facă mişto de el. Tipul era imposibil de ratat: brunet cu părul lung, nişte sprâncene stufoase, un veşnic tricou transpirat şi plin de zgură de la-nceputul festivalului, şi o privire veselă, naivă, tâmpă chiar. Îi mai lipseau doar nişte steluţe şi inimioare, şi portretul era complet. :)) Dorgo strigându-l “Laurenţi”, e clar că nu reacţiona, dar păcat, mi-ar fi plăcut să aud ceva din gura lui. :)) Nu mai conta, Dorgo vorbea cât pentru 5, noi râdeam cât pentru 10.

Iar Weinberger… Weinberger cânta tot blues, suna bine, dar tot nu m-a atins cu mare lucru. Da, ştiu, sunt o insensibilă, dar dacă şi Diana a zis că “muzica asta nu-mi transmite nimic”, m-am scos. :)) Îi mai dau o şansă la FânFest, sper să-mi sune în creieri/fuflet altfel acolo. :)

blues *rolls eyes*

Acestea fiind ascultate, am încălecat într-un taxi şi… ne-am dus să dormim. Urma una din zilele cele mai mişto din tot festivalul. :D

o parte din grimuşi :)

Izbitor mi s-a părut sunetul clapelor, care, am mai spus, imită perfect un pian electric. Show-ul a fost unul pe măsură, “Solutitude” am cântat-o din străfundul plămânilor, “In A Glimpse” asemenea, dar un pic mai multă prezenţă de spirit a publicului n-ar fi stricat. Eh, să dăm vina pe oră şi pe soarele ce ardea nemilos. Vocea este iar foarte bună, versurile în engleză, ce mai, ştachetă ridicată pentru România. :) Oh, şi am uitat să precizez, numele formaţiei e inspirat dintr-un roman al lui Salman Rushdie, fiind o anagramă. Mai multe puteţi citi pe site-ul lor, şi puteţi descărca şi piesele de-acolo, vă asigur că n-o să vă pară rău. ;)

Au urmat apoi, la aceeaşi scenă şi cam cu acelaşi public, moldovenii de la Alternosfera. THE LOVE ! Nu-i mai văzusem până atunci niciodată live, dar ştiu că i-am văzut la Stufstock, la televizor (how lame) şi mi s-a părut că sună unu la unu cu albumul, ceea ce mi s-a confirmat la Peninsula. Oamenii emană energie prin toţi porii, vocalul se zbenguie neîncetat pe scenă şi cântă melodios în acelaşi timp, calitatea vocii nefiindu-i afectată de mişcările scenice. Totuşi, versurile şi accentul moldovenesc al vocalistului îţi frâng inima. O combinaţie de energie, sensibilitate şi accent. Înfiorător de bună. :)

visătorii :D

Nota 10 pentru clapele deosebit de puternice care sunt şi un fel de trademark al trupei, dar care nu deranjează urechile, ci le îmbată-n mod plăcut atunci când notele se contopesc cu acordurile celor două chitare. Surpriza enormă a serii a fost să-l văd pe fostul chitarist Zdob şi Zdub, Vicoş, la bass. Credeam că n-am să mai văd frumuseţea supremă a Moldovei niciodată, but there he was. De ce nu ştiam lucrul ăsta până acum ? :))

*habba habba, yadda yadda*

în şir ;)

E cert că noul album, “Visători cu plumb în ochi”, e unul de la foarte bun în sus, din câte am auzit, însă nu cunosc nici o modalitate de a mi-l procura. Help ? Şi alt lucru foarte trist e faptul că anul ăsta nu ştiu dac-o să mai am ocazia să-i văd live pe undeva. Aşa că, încă o dată, jos pălăria pentru Republica Moldova, şi ne-om mai… auzi. :) Bravo, băieţi.

Eh, la scena Zakuska urmau Kumm de dorul cărora muream, aşa că am târât-o şi pe Diana acolo, să stăm pe o băncuţă până începe. Am profitat de ocazie şi de excesul de energie şi am reuşit s-o enervez, dar cine poate rezista tentativei de priviri Puss-In-Boots ? =))

;;)

Scurte probe de sunet, la care lumea încă mai stătea jos, după care au început cu “Hear Myself”. Roxa ? Alergând, la primele acorduri, să prindă un loc în faţa scenei, ceea ce s-a şi întâmplat. :)) Demenţă totală, Kumm au făcut, în ordinea bunei dispoziţii pe care au produs-o, cam al treilea cel mai bun show din tot festivalul, pe primul loc fiind, indiscutabil, Gogol Bordello, iar pe doi… va urma. :)) Oricum (sau orikumm), în privinţa vocalistului, Cătălin Mocanu, am câteva observaţii de făcut. DA – voce perfectă, DA – prezenţă scenică, DA – comunicare cu publicul / NU – “aţi ştiut unde să veniţi” (la scena mare cântau Phoenix), NU – “noi am fost invitaţi să cântăm, nu ca alte trupe” (Byron, evident). Deci, clar ? NU SE FACE AŞA. :(

next time I’ll kick his ass :)

Momentul Oigan al concertului a fost, ca de obicei, unul total dement. :)) “Curse” e o piesă care, după zeci de ascultări, tot îmi ridică părul de pe mână. Saxofonul bariton al domnului Iordache, tobele puternice, muzicuţa delirantă şi vocea lui Nuţescu (Oigan), precum şi toate porcăriile care poate să le îndruge în mica pauză din timpul piesei fac din “Curse” live ceva care ar merita toţi banii daţi pe un concert Kumm. :)))

două genii :D

La “Million Faces” dansam, împreună cu tot cortul full de oameni, de se cutremura tot Complexul Weekend, iar la “Evil Eye” zbieram versurile cât de tare puteam. N-a lipsit nici “Dictionary”, la care am râs, ca de obicei. Un moment stop ar fi cel în care Nuţescu şi-a trântit chitara pe scenă, a început s-o “biciuiască” cu cureaua (cacofonie mai adevărată nu putea să-mi iasă), iar apoi pur şi simplu s-a trântit pe jos himself şi a făcut dragoste cu ea. =)) Genial ! Momentul culminant tot “Rest In Pieces” l-a reprezentat. Totul s-a încheiat cu întregul cort, dar absolut toată lumea, făcând un pogo gigantic. :D

Apoi, concertul anual cu Paraziţii, anul ăsta mai delicios ca niciodată, datorită melodiei “Fabricant de gunoi”, ce conţine una din cele mai bolnave şi mai reuşite metafore ever, da, cea cu branhia. :)) It’s a classic, fără discuţie. :D Diana ştia mai bine versurile tuturor melodiilor, dar m-am distrat şi eu destul, dacă nu mă credeţi… puteţi întotdeauna să respiraţi sub apă. :))

behind Freaka :)

Aşadar m-am legănat rap-style şi am râs cu rockerii mei şi Diana la Paraziţii, după care am pornit spre scena mare, unde trebuiau să cânte Viţa De Vie.

Înainte, însă, am mai prins ceva din Kispal Es A Borz, pe care am dansat la braţ cu Diana, agitând zgura care ni se lipea de haine. După ce maghiarii şi-au încheiat recitalul, ne-am repezit la grilaj, şi eram chiar în faţă. :D Eu aveam o întrebare pregătită pentru Despot, dar împrejurările n-au fost propice pentru lansarea ei, aşa că-n cele din urmă i-am zbierat doar, în timpul concertului, că i s-a desfăcut lănţişorul, iar exemplul meu a fost urmat şi de alţii. Despot era, însă, prea ocupat să ne explice ceva despre un cântec. :)) Show criminal, ca întotdeauna, dar şi o mini-depresie la “Liber” şi “Visare”, melodii ale căror versuri ne-au făcut să ne sprijinim de grilaj şi să oftăm adânc.

puşi pe dezmăţ :)

Evident, situaţia n-a rămas aşa, “Sunetul mai tare”, “Iamma”, “Ozosep” şi eterna “Basul şi cu toba mare” au dezmorţit muşchii rockerilor ce au ridicat zgura într-un ritm infernal, iar nouă ne-a revenit, oarecum, pofta de viaţă, ceea ce nu avea să se simtă în a treia zi, totuşi.

De precizat ar mai fi, pentru ziua a doua, că au fost o grămadă de concerte care s-au intercalat. Grimus la scena Mureş deodată cu Ultimul Rând la Zakuska, Alternosfera, tot la Mureş, deodată cu Depresszio la scena mare, Kumm – Phoenix, şi cea mai cruntă Viţa De Vie – Anima Sound System. Eh, am ales ce-am crezut eu că-mi va prinde mai bine la momentul respectiv, dar regret că nu i-am văzut şi pe restul. Mda, din moment ce sunt patru scene şi festivalul promite tot mai mult în fiecare an, nici nu mă aştept la o remediere a situaţiei, ba din contră, va fi ceva de genul… Radiohead în acelaşi timp cu Tool. :/

Michelangelo se răsuceşte acum în mormânt :))

În cele din urmă am pornit spre Complexul Weekend, unde se desfăşura toată tărăşenia. Diana mi-a făcut plăcerea să-mi dea brăţara ei VIP, fiindcă era verde şi ştim cu toţii cât de mult îmi place mie verdele, iar eu i-am dat-o pe cea portocalie a mea. Inutil să menţionez că nenea de la intrare nu s-a sfiit şi mi-a strâns-o prea tare pe mână, aşa că am suferit 5 zile; nu mai puteam s-o dau jos, cum făceam cu cea roz şi penibilă, acum un an. :)

Eh, detalii, detalii. Seara se anunţa a fi incendiară. Totul începea cu Guerrillas la scena Zakuska, pe care am dibuit-o cu niscaiva bătaie de cap, fiindcă era mică şi era într-un cort unde mai erau băncuţe şi mese, iar în capul meu pur şi simplu nu s-a putut face conexiunea dintre hardcore şi asemenea organizare. :))

*groooowl*

Deşi am stat undeva pe bancă, nu în nebunia din faţă, chiar mi-a fost dor de un concert Guerrillas. Chitare puternice, voci asemenea, şi un sunet pe măsura celui mai mare festival open-air din ţară. Mă rog, nu cred că există vreun concert Guerrillas la care să nu am o revelaţie de genul “cât de bine pot să sune !”. :))

În timpul concertului a apărut şi Fen (prima întâlnire), căreia i-am făcut doar cu mâna, ea mi-a zis “Hardcoristo !”, mi-a aruncat în braţe o mică gentuţă şi s-a vârât în pogo. :))) Inutil să precizez cât de perplexă am rămas, clipind mult şi des. Puteam să fug foarte bine cu toată averea ei, nu ştiu de unde atâta încredere după doar câteva replici schimbate pe blog şi alte câteva pe messenger. :)) Oh well, Roxa e Roxa şi n-a fugit cu nici o avere. :))

Apoi am plecat spre scena mare, unde trebuiau să se desfăşoare Altar, dar m-a oprit o tipa pentru un chestionar, lung de 80+ întrebări, printre care şi curiozităţi de genul “de câte ori te-ai sărutat cu cineva ?”, “la câte concerte ai fost până acum ?”, “la ce vârstă ţi-ai început viaţa sexuală ?”, de mi-am pus mâinile-n cap la scurt timp după ce am acceptat “provocarea”. :)) Era un fel de răzbunare pe Diana, care a fost oprită tot pentru un chestionar la intrare, dar a durat de 20 de ori mai puţin, aşa că răzbunarea s-a răsfrânt crunt şi asupra-mi. :) În timpul ăsta m-a abordat şi Inner cu “stimabilă domnişoară” (de-am rămas puţin cuplată câteva ore bune dup-aia), întrebându-mă ce şi cum am de gând să fac cu Szigetu’. Concluziile s-au conturat pe fondul unor ridicări din umeri şi a expresiei “mai vedem noi”/”mai vorbim noi”. :))

La Altar n-a mai fost demenţa de acum un an. Un pogo răzleţ, pe ici, pe colo, un moment interesant cu un rapper pe scenă, în rest… cam acelaşi show pe care l-am tot văzut. Totuşi, HotSauce the rapper era prin preajmă la “Atitudine” şi am pus de-un headbanging şi de-o zbenguială, fiind piesa pe care noi ne distrăm cel mai bine. :))

Andy Ghost, titirezul

Am mers apoi spre scena Mureş, pentru o sesiune de relaş în iarbă.

la o terasă :)))

Între timp au început să cânte Direcţia 5, iar eu făceam eforturi vizibile să nu îi înjur prea tare şi să nu-mi arăt dezgustul faţă de dragostea ridicată în slăvi în ditamai boxele. :)) Noroc că a venit Liviu (şi prietena lui, Andreea), şi ne-am cunoscut şi noi. Ei bucureşteni, eu şi Diana ardelence, perfect match. Nu m-am înţeles mai bine cu cineva întreg festivalul. :)) Cine a spus că bucureştenii sunt aşa şi pe dincolo, la naiba, să mi-i arate şi mie, fiindcă e imposibil ca eu să dau mereu peste excepţii. :)

Oh, mda, memorabilă ar fi şi faza cu Krameru’, năpustindu-se asupra mea şi a Dianei, urlând “I want you both !”. :)) Prefer să nu comentez… :)))

Toţi patru ne-am dus apoi, pentru în jur de oră, să ne zbenguim pe Şuie Paparude. Trebuie să recunosc că am fost un pic sceptică la început, având în vedere că acum doi ani au vorbit mai mult decât au mixat/cântat, iar acum un an am fost atât de scârbită încât nu m-am dus să-i văd deloc, dar, se pare, şi-au revenit. :) A fost începutul serii de dans, Kiss Arena e locul perfect pentru transpirat până când storci tricoul de pe tine, mai ales când Şuie au sunat atât, dar atât de bine, mixând până şi un “Killing In The Name Of” de la Rage Against The Machine, lucru ce m-a lăsat fără cuvinte. :)

la paparude, la şuie ;)

N-am mai stat să auzim vreun hit, pentru că trebuia să ne facem loc la ceea ce avea să fie cel mai dement concert din toată existenţa mea: mult aşteptaţii, doriţii şi râvniţii… Gogol Bordello, tocmai din SUA. De fapt, trupa e un amalgam de etnii şi naţionalităţi, şi, deşi nici unul din ei nu e ţigan, ei cântă gypsy punk; şi mie-mi place să-i spun lui Eugene Hutz, vocalului, simplu – ţiganu’. :))

Nu mai aveam răbdare, erau la probe de sunet şi deja începeam să dansăm ca bagate-n priză. Între timp am dat şi de Arana şi ne-am lăsat ghiozdanele toate într-un loc, ca să avem spaţiu şi libertate de mişcare… Şi în sfârşit au început. Cu “Sally”. Au continuat cu “Immigrant Punk”, “Ultimate”, “Not A Crime”, “Start Wearing Purple”, “Wonderlust King”, “Avenue B”, “Super Taranta!” şi chiar “Punk Rock Parranda”. Cu alte cuvinte, după 5-6 piese, eram ca după o baie straşnică. :)) A fost ireal. Sound-ul lăutăresc, toată frenezia viorii şi a acordeonului, erau accentuate de vocea ţiganului ce suna EXACT ca în varianta de studio, precum şi de acustica acestuia ce a strâns, nemilos, la scenă, blackeri, punkeri, hardcorişti, clubberi, rapperi; nu mai conta cine sau ce erai, totul se pierdea în iarbă, praf, chiuit şi paşi de dans, iar la îndemnul “PARTY !” al ţiganului, simţeam, pur şi simplu, că muzica ţigănească pusă pe chitare şi dansul e tot ce există pe lume, şi nimic altceva nu mai are sens. :))

ţiganu’ :D

violonistul rus :))

Au vrut să ne omoare. N-au cântat nimic mai lent. Dacă stau să mă gândesc, nici nu prea aveau ce. :)) Dar totuşi, la un moment dat ştiu că m-am oprit după o piesă şi i-am spus Dianei, gâfâind şi ţinându-mă de inima ce era gata-gata să-mi sară din piept, ceva de genul: “Acum numa’ 60 Revolutions mai trebuie să cânte ca să mă facă knock-out”. Nu e greu de ghicit ce-a început, nu ? “60 Revolutions” nu e, nici mai mult, nici mai puţin, decât piesa mea preferată de la Bordello, pe care-am dansat şi am sărit până a început, fizic, să mă-nţepe inima. :)))

dansuri exotice

“Dogs Were Barking” a fost un deliciu datorită părţii cu “Dogs were barking / Monkeys clapping”, la care mii de oameni (monkeys?) băteau sincron de două ori din palme. :)) La “Mishto”, toată lumea era în delir, aerul era irespirabil, iar poporul, atât cel de pe scenă, cât şi din faţa ei, se mişca într-o explozie de energie. Absolut genial. Bisul a constat într-un fel de mixaj incendiar între “Baro Foro” (că nu se putea fără) şi “Indestructible”. Mda, nu era de ajuns că doar “Baro Foro” are 9 minute, au trebuit să-l şi mixeze. =))

killaz :D

Genial, cel mai ritmat şi dansabil concert la care-am fost în viaţa mea. Ei bine, deshidratarea a fost cruntă, aşa că ne-am luat, şi eu, şi Diana, fiecare câte doi litri de apă minerală rece ca gheaţa, iar eu încă un Ice Tea, ea un Cola. Şi dă-i, şi bea până la refuz; am mai transpirat un sfert de oră tot ce-am avut de transpirat, apoi ni s-a făcut frig, şi după încă puţină vreme simţeam cum mi se cuibăreşte în organism o răceală zdravănă. :))

the sweat, the water, and then the dance :))

Am stat ce-am mai stat la masă, discutând despre concertul inimaginabil ce tocmai l-am văzut şi începând să dansăm ori de câte ori cineva spunea “Bordello”, “ţiganu'”, “Gogol” sau “party”. :)))

Deşi bietele noastre picioare cereau îndurare, seara tocmai începea. :)) Am plecat înapoi spre Kiss Arena pentru Pendulum. Nu am stat mult, am prins doar partea de început, şi simţeam clar diferenţa dintre Şuie şi ceva mai vestic şi mai necomercial. Adică pur şi simplu n-am simţit valul acela de energie care-mi mişca necontrolat picioarele. Eh, dacă prindeam “Tarantula” sau măcar “Fasten Your Seatbelt”, ar fi fost altă poveste. :) Asta nu înseamnă că nu ne-am zbânţuit o bună bucată de vreme. :))

pretty neat :D

Rox @ Pendulum :>

În cele din urmă am pornit spre scena Mureş, unde se auzeau ultimele scremete ale lui Tudor Chirilă şi Voma lui… ah, pardon, Vama, o formaţie ce o urăsc din toată fiinţa mea, şi care, se pare, nu mai prinde nici la public ca-n alţi ani. :)) N-am avut de îndurat mult, totuşi, au plecat şi au lăsat scena pregătită pentru ultimul dezmăţ al nopţii; dacă înainte Bordello ne-a adus gypsy punk, urma să înceapă gypsy d’n’b, sau gypsy electro, sau, la naiba, Shukar Collective. :D

gypsy forfuckingever

Sincer, habar n-am de unde ne-am mai găsit resursele de energie pentru încă două ore de dans încontinuu, dar am făcut-o. :))) Shukar sună absolut genial, chiar dacă a fost doar Clasic, nu şi Tamango. DJ Vasile a fost mult mai în formă decât anul trecut când ne-a făcut varză timpanele cu un exces de bass. De data asta a fost pur şi simplu perfect. Muzica ţigănească (cea pură, evident) ar fi frumoasă şi fără orice altă influenţă, dar cu ajutorul unor DJ atât de pricepuţi, nu poate decât să sporească în farmec şi în grad de dansabilitate (sunt 100% sigură ca tocmai am inventat un cuvânt). :)) Ţiganul de la acordeon se uita destul de lasciv la mine şi Diana, în timp ce noi ne scuturam toate membrele şi ehm… extremităţile, mai ales la “Taraf” şi “Malademna”. :)) Mda, la cea din urmă am şi urlat un “Duj Sandale”, fiindcă pe mine orice melodie în care aud “uliţa” şi “lubeniţa” mă duce automat cu gândul la eterna “Duj Sandale”. :))

Când, în cele din urmă, adică pe la 4 AM, au terminat şi Shukarii, am pornit spre casă, mai exact, ne-am târât. Eram moarte. Mă rog, pe drum a apărut şi Clasic de la Shukar Collective, întrebându-ne dacă ne-a plăcut. Cum să… Oh well, i-am zâmbit şi i-am zis că da. :D Ne târâiam în continuare picioarele şi ne imaginam cum ne depăşesc melci şi broaşte ţestoase. Am străbătut drumul din Weekend până la taxiuri în 40 (!!!!!) de minute, un drum ce, în mod normal, îl făceam în mai puţin de 10 minute. Râdeam, eram fericite, dar totuşi ne întrebam, deosebit de curioase, cum ‘mnezo au rezistat bucureştenii pe 25 mai la Balkan Sounds, un concert cu Shukar, Zdubii ŞI Bordello în aceeaşi zi, fiindcă pe noi cu siguranţă trebuiau să ne aştepte cu targa la ieşirea din arene.

Acasă. Discuţii monosilabice. Baie. Pat. Intrat în comă de somn.