Monthly Archives: October 2007

Cărţi de schimb

Posted on by
7

Ne-am gândit şi noi (eu cu Radu) să ne mobilizăm, să facem un ceva inspirat de bookblog la noi în oraş. Fiindcă deocamdată n-am discutat cu nimeni de pe-acolo, nu adoptăm numele “schimb de cărţi”, ci îl inversăm. :) Adică e, cum s-ar zice, ceva “neoficial”, ca să vedem pe unde ne situăm cu numărul de cititori.

Aşadar, duminica viitoare vă aşteptăm în cafeneaua Teatrului 74, tolăniţi pe un fotoliu sau legănându-ne într-un rocking chair. Dacă aveţi vreo carte care v-a plăcut în mod deosebit şi sunteţi dispuşi s-o împrumutaţi şi altora, veniţi la un ceai, o ciocolată caldă, un vin fiert, o bere, o discuţie literară şi nu numai. :) O să ne recunoaşteţi după masa plină de cărţi.

@ Muse

Posted on by
7
Cu întârzierile de rigoare, fiindcă am fost nevoită sa trec peste ce s-a-ntâmplat în seara aceea şi ziua imediat următoare.

În ziua concertului m-a trezit ceva umed şi mişcător pe mâna-mi atârnândă din pat. Nu era nimeni alta decât uRMa Ionucăi, când lingându-mă pe câte-un deget, când ţopăind pe pat, când zbughind-o aiurea prin cameră, cu trosnete şi pârâieli. Wild cat. :))) Încă o dată, săru’mâna Ionuca pentru casă şi masă (n-o să uit niciodată omleta aia delicioasă :D).

Înainte de Muse am trecut pe la Diana pentru un duş şi un depozitat de haine şi alte lucruri ce-mi împovărau spinarea inutil. Pentru un traseu mai exact consultaţi harta, e marcată. :)))

Rox in the big city :))


Apoi am ajuns la Aviatorilor, de unde am pescuit-o pe *mystique mystique mystique goddammit !!* Ann, alături de care am dibuit stadionul de rugby. Nu prea era greu de ratat din cauza îmbulzelii bifurcate de la intrare. ‘mnezo cu mila şi cu şina de cale ferată-n dantura organizatorilor. Până să apuc la concert, l-am zărit pe chelu’ de la OCS, mi s-a alăturat grey şi hazbăndu’, am văzut/salutat/strigat o Andreea şi un leu. Destul de multă lume pentru vizibilitatea redusă de la altitudinea mea redusă.

Şi intrată am fost. Opening act: Brett Anderson, ex Suede. Tre’ să recunosc, cu musca bâzâindu-mi pe-o căciulă imaginară, că tangenţele mele cu el sau Suede au fost nule înainte de concert, şi de aceea am fost destul de sceptică. Fără motiv, evident, piesele erau demenţiale, chiar dacă din boxe curgea sirop. Un sirop dăunător cordului meu pus la încercare zilele acelea, dar totuşi sirop. Iar dulcele e imposibil să nu-l savurezi. :)

Muse au fost… prea impersonali, prea neimplicaţi. Nu mi-au crucificat gusturile-n materie de live acts, aşa cum mă aşteptam. Nu m-au făcut să-mi reinventez standardele. Şi n-au bătut Deftones-ii de acum 2 ani. :) Oricum, nu pot să zic c-am rămas indiferentă. Pentru că i-am simţit, la naiba, tocmai din cauza problemelor mai sus menţionate. Or fi bune şi depresiile la ceva, te hipersensibilizează la muzică. :) Şi la coincidenţe epocale strânse-ntr-un hug înainte de “Starlight”. La privit mai mult în dreapta decât pe scenă şi la calculat bine jumătatea de pas înapoi de la “Time Is Running Out” (I tried to give you up, but I’m addicted…). La “Hysteria” şi distorsul ce-mi făcea venele să clocotească (’cause I want you now, I want you now). La “Feeling Good” la care era să cedez emoţional şi să izbucnesc în lacrimi. :) La ţopăiala neruşinată de la uber aşteptatul “Plug In Baby”.

thank you Simona for the Pepsi, you know I love it and can’t let go of it :))


Dar pot să zic că-mi pare rău, că am fost dezamăgită ? Nici pe departe. Poate mai mult de public decât de personajele de pe scenă. Nu, n-am luat-o-n bot, da’ tocmai asta-i problema, aş fi vrut. Mai multă mişcare, that is. În fine.

Am cumpărat afişe (pe care le-am uitat în Bucureşti, j’de mii de blesteme!), eu le rulam, Ann le păstra rulate, fiindcă în mâinile mele nu rezistau, apoi tot făceam schimb. :)) Vânătoarea de cocoşi roşii a fost un insucces crunt, aşa că aveam parteneră de scurte momente depresive. :) De m… Ann m-am despărţit în metrou cu un king-sized hug, iar eu am coborât la Unirii unde m-am reîntâlnit cu Diana. Păcat că până am trecut la corespondenţă nu mai circula nici un tren. Au urmat, deci, două ore plimbare prin capitală, unde-am mai zărit un Răzvan de la Luna Amară şi un Tănase de la Ţapinarii. Apoi ne-am urcat într-un taxi ales cu grijă şi am leşinat prematur pe patul imens al Dianei.

Iar duminică… Auchanu’ din care mi-am luat un Hornby şi-un Nabokov cu 80 de mii (lol), plus o sticlă de Pepsi; autogara la care-am ajuns cu indicaţii telefonice de la Patric, şi un microbuz supraplin în care n-am mai avut loc. Aşa că am citit pe nişte scări prăfuite încă două ore. Să mai zic că de vineri până duminică au scumpit troglodiţii biletu’ de maxi şi eu eram cu 20 de mii în minus ? Aşa că săru’mâna… nu ştiu cine eşti, da’ dacă citeşti asta, ode şi statui ţie, hai la un Pepsi cândva, că ţi-s datoare. :)))

Rated: ***** (and R for violent language)

Posted on by
2
Cică am o leapşă dificilă de la Ionuca, 5 piese nelipsite din playlist-ul meu. Încă de pe acum ţin să precizez că leapşa asta e abdominală, cruntă şi mă înfior numai la gândul că din zecile de mii de piese pe care le ador trebuie să aleg un număr aşa de meschin, 5. 5… parcă e ciuntit, uitaţi-vă cu atenţie la el. Iniţial m-am gândit să fac un top cu 5 piese străine, apoi altul cu 5 româneşti, dar cred că se numea “trişat” fiindcă n-am mai văzut pe nimeni să procedeze aşa. :) Aşadar… îmi calc în picioare demnitatea şi…

1. The Cure – Fascination Street. Piesa perfectă. Piesa cu numărul de semnificaţii echivalent cu cel de ascultători. Piesa care pentru mine înseamnă libertate supremă. Ah, şi o linie de bass înnebunitoare. :) Cut the conversation, just open your mouth. ;)

2. DJ Shadow – Midnight In A Perfect World. Insight, foresight, more sight / The clock on the wall is a quarter past midnight a răsunat de sute de ori în maşină, noaptea, încă de pe vremea când mă plimba HotSauce pentru că eu nu aveam carnet. :) E una din cele mai dreamy şi relaxante piese trip hop, o bijuterie a genului. N-aş putea pleca la un night ride fără ea.

3. Alice In Chains – Sludge Factory (în varianta acustică, cea electrică nu-mi place deloc pe voce). O altă răsturnare de situaţie, cotitura spre grunge, care mi-a intrat în sânge şi mi s-a tatuat permanent pe piele. Life’s breaking points. Mi-a impus un nou mod de a privi lumea şi un alt mod de a-mi trăi viaţa. Cel grunge-istic mizantrop miserupist, ceea ce trăit e mult mai frumos decât descris în nişte cuvinte superficiale, la prima vedere. Versuri despre droguri şi moarte, dar am rămas cu două care mă bântuie mereu: Discolored skin gives you away şi Your weapon is guilt.

4. Rage Against The Machine – Killing In The Name. Arhicunoscuta. Şi de fapt tot albumul ăla care musteşte de talent şi care mi-a schimbat radical viaţa, mie şi oricărui rocker fără freză emo sau tricou cu Tokyo Hotel pe care-l întrebi aleator pe stradă. :) FUCK YOU I WON’T DO WHAT YOU TELL ME !

5. Deftones – My Own Summer (Shove It). Niciodată n-am s-o pot asculta fără să mi se zburlească părul şi să mi se facă pielea de găină. Cloud… Niciodată n-a sunat mai bine decât live. Shove… Niciodată n-am fost la un concert mai bun. The sun… Niciodată într-un pogo mai gigantic. Aside… Niciodată mai rănită, dar nu contează, fiindcă – niciodată mai împlinită din punct de vedere muzical. :) SHOVE IT, SHOVE IT, SHOVE IT !

Şi acum ca să rup vraja, aş fi putut oricând să aleg 5 piese din minunatul album “Ten” al Pearl Jam-ilor şi să fiu monogamă, dar n-am făcut-o fiindcă… nici nu ştiu, e prea personal. :) Sau Tool, sau Luna Amară, sau Muse (că tot tre’ să mă mobilizez mâine să scriu despre), sau… check the bloody last.fm account and leave me alone ! :))

Leapşa merge mai departe la Mystique, Red şi la morbo, dacă vrea. ;;) Chinuiţi-vă şi înjuraţi-mă ! :D Mwahahaha ! *evil laughter*

Antonimul "pasei luminoase"…

Posted on by
2
… este “şutul stratosferic”. =))

Mă uit la meci şi mai rămân perplexă uneori.

Tuborg Strong forever.

Later edit din ultimele 2 minute de prelungiri: “Terenul parcă este înclinat spre poarta noastră.” =)) O să mor de râs.

Din bară-n bară-n gol :D

Posted on by
5
Şi iar fac o breşă între Kumm şi Muse pentru a spune tot de Kumm. Concertul de aseară a fost epocal, nu pot lăsa feelingu’ să treacă. Deocamdată cel mai bun concert Kumm la care am fost, şi nu am fost la puţine, anu’ ăsta e al patrulea deja. :)

Foarte succint, cu bullets chiar; compensez la urmă cu poze.

  • Am fost la concert cu Ileana, o prietenă din Timişoara ce a venit special pentru ei aici. Da, prietenă, chiar dac-o ştiam doar de câteva zile de pe last.fm. :))
  • Concert mult mai ritmat şi mai bun decât psihedelicu’ din Bucureşti. That’s the Kumm I know. :D E drept, şi sonorizarea a fost net superioară.
  • Uţu (bass) nu mai umbla drept încă dinainte de începerea concertului, iar Domi (tobe) a luat şi el ceva… pentru că avea ochii injectaţi, privirile absente, iar la o piesă a luat poziţia stând-pe-marginea-Titanicului, de până şi Cătălin (voce) a aruncat o privire nedumerită în spate să vadă de ce nu bate. :)))
  • Kumm mai greşesc, se iartă şi improvizează, râd de ei, râd între ei, râd cu noi. Kumm sunt adorabili. :)
  • Domi se uita fix în ochii mei şi mă mai şi arăta cu băţu’ uneori. :))
  • La “Curse”, piesa lui Oigan (chitară), monsieur a început din nou să spună interludiul cu “everything you say can be used against you”, la care eu şi Ileana i-am strigat să improvizeze şi să lase poezia. =)) L-am rănit şi l-am pus în dificultate, dar apoi a improvizat ceva de genu’ “I miss you two and I feel blue” de ne-am topit amândouă. :)))
  • Am furat playlist-ul la final. :-“
  • Piesele noi sună demenţial, abia aştept să pun mâna pe albumul nou. Să mergeţi la lansare dacă aveţi ocazia, garantez că merită.
  • Până atunci donează un chip pentru 1000 de chipuri. :)
un domn Iordache înghesuit :)
Domiiii, the sweetest drummer ever :D

Domi cânta ceva melodie ungurească, acompaniat de Oigan :))) moment stop.

re-switch

cum se joacă Kumm :D

Oigan făcând iar pe Tom Morello :)

Oigan – copilu’ străzii. :)) bestial !

Kumm e una din formaţiile pentru care aş putea să mă transform în roadie şi să-i urmăresc prin toată ţara. Who’s in ? :))

Later edit: Am uitat să amintesc de tipu’ turmentat şi probabil manelist care-a venit la mine şi, după ce mi-a dat din Stejarul lui, a spus foarte senin şi absolut convins: “Să ştii că au făcut playback.”

Ooo, ce oameni ursuzi ! / Kumm

Posted on by
6

M-am şi întors vie, nevătămată, şi am şi calculator nou. Aleluia. Aşadar, să purcedem. :D

Drumul spre Bucureşti – un chin, deşi am descoperit ceva despre care n-aş fi ştiut altfel că sunt în stare. Pot citi în maşină, în mers, fără să mi se facă rău, aşa cum am presupus ani în şir. :) Şi pentru că la Băneasa, la intrare în Bucureşti, Iris îşi amenajau scena şi rockerii dădeau buluc prin zonă, dar şi pentru că ajungeam pe la 7 PM, aglomeraţia era în toi; am văzut şi eu ce înseamnă blocaju’ de Bucureşti. Normal că nu mai aveam răbdare şi am început să mă foiesc şi să-mi găsesc constant tot felul de alte poziţii, spre disperarea unei tanti ce stătea lângă mine pe scaun, o bucureşteancă de tip vache avec le cabine ce s-a urcat la Braşov, care atunci când am coborât mi-a spus c-am fost nesimţită. :)) Ooo, ce oameni ursuzi !

De la autogară am luat un 85 până la Universitate, ghidată de Ionuca. :)) Apoi m-am întâlnit acolo cu ea şi Diana, şi show-ul a şi început. Am râs ca trei demente, Roxa aduce joy to the world. :)) Am coborât la metrou, trebuia să ajungem la Ionuca să mă duşulesc. Acolo era un nene în vârstă ce cânta la chitară, multă lume şi un tip care-i făcea poze. Nea’ chitaristu’ s-a enervat şi a-nceput să zbiere vârtos la fotograf, cică o poză ar fi ajuns, mai multe-s deja nesimţire. Fotografu’ perplex, chitaristu’ zdrangăne din nou, lumea total impasibilă. Ooo, ce oameni ursuzi !Duş viteză, două-trei boabe de struguri, un metrou şi am ajuns. Unde ? Pe străduţa Muzeului Ţăranului Român, unul din puţinele locuri din Bucureşti în care-ţi poţi da seama dacă e sau nu toamnă. :) Ah, înainte s-ajung acolo, m-am întâlnit cu Paul de la Godmode şi-am avut o mini discuţie. :)) Clubul Ţăranului Român era înţesat de lume, dintre care i-am prins în bătaia radarului, în afară de membrii Kumm, pe Mircea Toma şi Adi Despot. Gotta love Bucharest. :D Îmi iau un Cola, mulţumesc politicos şi… cu-atât rămân. Ooo, ce oameni ursuzi !

Iar concertul… delir. Unul mult mai psihedelic decât m-aş fi aşteptat. Au cântat până şi “Little Blue”. :D Nu am prea înţeles eu sonorizarea care făcea clapele să sune ca nişte petarde (vorba cuiva…), nici stilul bucureştean de a dansa la concert, adică fără pogo, doar ceva mişcări complicate şi aplecate, implicit, de dans tribal şi ritual în inima junglei. :)) Aş fi dansat eu mai normal, asta dacă nu mi-ar fi fost ruşine de o anumită entitate importantă care a fost prezentă lângă mine şi nu foarte. :) Orikumm, Kumm rămân geniali, iar giumbuşliucurile din final, cele care au transformat un ritm cu riff-uri uşurele, tobe şi bass înfundat într-un adevărat cântec cu influenţe ţigăneşti, m-au pus pe gânduri, dar şi în mişcare. :))

În rest… m-a frapat faptul că Byron era şi el prezent. Oare a plătit intrare ? Oare cum s-a simţit la “1000 de chipuri” ? Dammit. :) După concert a urmat o plimbare lungă, întâi până în Fire, apoi Club A, unul în renovare şi altul plin de… oameni ursuzi. :) Prin urmare o shaorma, un Cola rece, o uRMa moale şi numai bună de mângâiat, o Ionuca ospitalieră din cale-afară… acestea au fost alegerile finale ale nopţii transformate în dimineaţă.

Iar despre Muse într-un post separat, fiindcă acum iar o tai la un concert Kumm, de data asta aici, în Tg. Mureş. Nu, n-o să mă satur niciodată. :D