M-am şi întors vie, nevătămată, şi am şi calculator nou. Aleluia. Aşadar, să purcedem. :D

Drumul spre Bucureşti – un chin, deşi am descoperit ceva despre care n-aş fi ştiut altfel că sunt în stare. Pot citi în maşină, în mers, fără să mi se facă rău, aşa cum am presupus ani în şir. :) Şi pentru că la Băneasa, la intrare în Bucureşti, Iris îşi amenajau scena şi rockerii dădeau buluc prin zonă, dar şi pentru că ajungeam pe la 7 PM, aglomeraţia era în toi; am văzut şi eu ce înseamnă blocaju’ de Bucureşti. Normal că nu mai aveam răbdare şi am început să mă foiesc şi să-mi găsesc constant tot felul de alte poziţii, spre disperarea unei tanti ce stătea lângă mine pe scaun, o bucureşteancă de tip vache avec le cabine ce s-a urcat la Braşov, care atunci când am coborât mi-a spus c-am fost nesimţită. :)) Ooo, ce oameni ursuzi !

De la autogară am luat un 85 până la Universitate, ghidată de Ionuca. :)) Apoi m-am întâlnit acolo cu ea şi Diana, şi show-ul a şi început. Am râs ca trei demente, Roxa aduce joy to the world. :)) Am coborât la metrou, trebuia să ajungem la Ionuca să mă duşulesc. Acolo era un nene în vârstă ce cânta la chitară, multă lume şi un tip care-i făcea poze. Nea’ chitaristu’ s-a enervat şi a-nceput să zbiere vârtos la fotograf, cică o poză ar fi ajuns, mai multe-s deja nesimţire. Fotografu’ perplex, chitaristu’ zdrangăne din nou, lumea total impasibilă. Ooo, ce oameni ursuzi !Duş viteză, două-trei boabe de struguri, un metrou şi am ajuns. Unde ? Pe străduţa Muzeului Ţăranului Român, unul din puţinele locuri din Bucureşti în care-ţi poţi da seama dacă e sau nu toamnă. :) Ah, înainte s-ajung acolo, m-am întâlnit cu Paul de la Godmode şi-am avut o mini discuţie. :)) Clubul Ţăranului Român era înţesat de lume, dintre care i-am prins în bătaia radarului, în afară de membrii Kumm, pe Mircea Toma şi Adi Despot. Gotta love Bucharest. :D Îmi iau un Cola, mulţumesc politicos şi… cu-atât rămân. Ooo, ce oameni ursuzi !

Iar concertul… delir. Unul mult mai psihedelic decât m-aş fi aşteptat. Au cântat până şi “Little Blue”. :D Nu am prea înţeles eu sonorizarea care făcea clapele să sune ca nişte petarde (vorba cuiva…), nici stilul bucureştean de a dansa la concert, adică fără pogo, doar ceva mişcări complicate şi aplecate, implicit, de dans tribal şi ritual în inima junglei. :)) Aş fi dansat eu mai normal, asta dacă nu mi-ar fi fost ruşine de o anumită entitate importantă care a fost prezentă lângă mine şi nu foarte. :) Orikumm, Kumm rămân geniali, iar giumbuşliucurile din final, cele care au transformat un ritm cu riff-uri uşurele, tobe şi bass înfundat într-un adevărat cântec cu influenţe ţigăneşti, m-au pus pe gânduri, dar şi în mişcare. :))

În rest… m-a frapat faptul că Byron era şi el prezent. Oare a plătit intrare ? Oare cum s-a simţit la “1000 de chipuri” ? Dammit. :) După concert a urmat o plimbare lungă, întâi până în Fire, apoi Club A, unul în renovare şi altul plin de… oameni ursuzi. :) Prin urmare o shaorma, un Cola rece, o uRMa moale şi numai bună de mângâiat, o Ionuca ospitalieră din cale-afară… acestea au fost alegerile finale ale nopţii transformate în dimineaţă.

Iar despre Muse într-un post separat, fiindcă acum iar o tai la un concert Kumm, de data asta aici, în Tg. Mureş. Nu, n-o să mă satur niciodată. :D