Rox in the big city :))

Apoi am ajuns la Aviatorilor, de unde am pescuit-o pe *mystique mystique mystique goddammit !!* Ann, alături de care am dibuit stadionul de rugby. Nu prea era greu de ratat din cauza îmbulzelii bifurcate de la intrare. ‘mnezo cu mila şi cu şina de cale ferată-n dantura organizatorilor. Până să apuc la concert, l-am zărit pe chelu’ de la OCS, mi s-a alăturat grey şi hazbăndu’, am văzut/salutat/strigat o Andreea şi un leu. Destul de multă lume pentru vizibilitatea redusă de la altitudinea mea redusă.

Şi intrată am fost. Opening act: Brett Anderson, ex Suede. Tre’ să recunosc, cu musca bâzâindu-mi pe-o căciulă imaginară, că tangenţele mele cu el sau Suede au fost nule înainte de concert, şi de aceea am fost destul de sceptică. Fără motiv, evident, piesele erau demenţiale, chiar dacă din boxe curgea sirop. Un sirop dăunător cordului meu pus la încercare zilele acelea, dar totuşi sirop. Iar dulcele e imposibil să nu-l savurezi. :)

Muse au fost… prea impersonali, prea neimplicaţi. Nu mi-au crucificat gusturile-n materie de live acts, aşa cum mă aşteptam. Nu m-au făcut să-mi reinventez standardele. Şi n-au bătut Deftones-ii de acum 2 ani. :) Oricum, nu pot să zic c-am rămas indiferentă. Pentru că i-am simţit, la naiba, tocmai din cauza problemelor mai sus menţionate. Or fi bune şi depresiile la ceva, te hipersensibilizează la muzică. :) Şi la coincidenţe epocale strânse-ntr-un hug înainte de “Starlight”. La privit mai mult în dreapta decât pe scenă şi la calculat bine jumătatea de pas înapoi de la “Time Is Running Out” (I tried to give you up, but I’m addicted…). La “Hysteria” şi distorsul ce-mi făcea venele să clocotească (’cause I want you now, I want you now). La “Feeling Good” la care era să cedez emoţional şi să izbucnesc în lacrimi. :) La ţopăiala neruşinată de la uber aşteptatul “Plug In Baby”.

thank you Simona for the Pepsi, you know I love it and can’t let go of it :))

Dar pot să zic că-mi pare rău, că am fost dezamăgită ? Nici pe departe. Poate mai mult de public decât de personajele de pe scenă. Nu, n-am luat-o-n bot, da’ tocmai asta-i problema, aş fi vrut. Mai multă mişcare, that is. În fine.

Am cumpărat afişe (pe care le-am uitat în Bucureşti, j’de mii de blesteme!), eu le rulam, Ann le păstra rulate, fiindcă în mâinile mele nu rezistau, apoi tot făceam schimb. :)) Vânătoarea de cocoşi roşii a fost un insucces crunt, aşa că aveam parteneră de scurte momente depresive. :) De m… Ann m-am despărţit în metrou cu un king-sized hug, iar eu am coborât la Unirii unde m-am reîntâlnit cu Diana. Păcat că până am trecut la corespondenţă nu mai circula nici un tren. Au urmat, deci, două ore plimbare prin capitală, unde-am mai zărit un Răzvan de la Luna Amară şi un Tănase de la Ţapinarii. Apoi ne-am urcat într-un taxi ales cu grijă şi am leşinat prematur pe patul imens al Dianei.

Iar duminică… Auchanu’ din care mi-am luat un Hornby şi-un Nabokov cu 80 de mii (lol), plus o sticlă de Pepsi; autogara la care-am ajuns cu indicaţii telefonice de la Patric, şi un microbuz supraplin în care n-am mai avut loc. Aşa că am citit pe nişte scări prăfuite încă două ore. Să mai zic că de vineri până duminică au scumpit troglodiţii biletu’ de maxi şi eu eram cu 20 de mii în minus ? Aşa că săru’mâna… nu ştiu cine eşti, da’ dacă citeşti asta, ode şi statui ţie, hai la un Pepsi cândva, că ţi-s datoare. :)))