“Tu cam ce muzică asculţi ?”
“Eu… eu sunt cu rocku’…”
“:) Îmi pare rău, n-avem. Ah, şi noi îţi punem aici Tudor Gheorghe…”“:)) Staţi liniştiţi !”
Dacă scoteau CD-ul cu Voltaj să-mi arate că au şi rock, poate că stăteam stingheră tot restul drumului, dar aşa… totul perfect. :)
Fiind convinsă că vezica-mi supraplină o să cedeze până acasă la Ionuca, am poposit şi eu unde urma să rămână Cami, apoi am pornit amândouă la plimbare.
în dreaptaaa… Academia Română
în stângaaa… Palatul Parlamentului
Şi acolo, pe bulevardul imens dintre Academia Română şi ditamai Casa Poporului, iaca ce se iţesc vreo două tufe imense din asfalt… Fără sens.
Cami: “Astea nu erau aici când am mai fost.”
eu (privind contrariată): “Hmm…”
Calc strâmb şi în secunda doi aterizez în genunchiul stâng. :))) Blugii impecabili, genunchiul puţin julit, râsete… Doi paşi mai încolo, Cami păţeşte cam acelaşi lucru, moment în care râdeam amândouă cu lacrimi. Noroc că nu trecea ţipenie de om pe-acolo. “Şi dacă ne-ar fi văzut cineva, ce ? Cine dracu’ ne cunoaşte aici ? În Mureş ne dădeau la ziar a doua zi şi făceau breaking news, da’ aici… :)))”
două împiedicate :))
heh, parlament…
uuu, gură de metrou ? :)))
bombs awaaaay
drumul spre clădirea-mamut
front view
aleea utopică din mijlocul Bulevardului Unirii… eternal love <3 
viitorul cel mai mare brad din Europa… pe-atunci un morman de fiare
Şi aşa am ajuns la staţia de metrou de la Unirii… M-am despărţit de Cami cu promisiunea că ne vedem a doua zi la târgul de carte şi am pornit la drum cu paşi neîncrezători. N-am să vă spun ce sistem ingenios ( sau nu:))) ) a folosit Ionuca să pot eu ajunge şi intra la ea în apartament fiindcă soseam cu vreo 3 ore înaintea ei. Important e m-am simţit atât de bine încercând să dibuiesc ceva în Bucureşti fără o hartă blestemată ! :D Şi nu doar încercând, ci şi reuşind, deşi recunosc că-n Piaţa Sudului m-am învârtit o grămadă până am găsit staţia prin care circula troleibuzul bun.
După ce-am rezolvat şi misterul numerotării cretine a apartamentelor, there I was. uRMa se uita curioasă la mine; am luat-o-n braţe şi am mângâiat-o atât cât m-a lăsat. Nu era ea foarte dumerită de ce-s eu acasă şi stăpâna nu, aşa că mi-a făcut mâna şi ştrampii ciur. :))) Am pus Radiohead – You pe repeat, am vorbit puţin cu Jen, am făcut un duş şi m-am prăbuşit în patul imens al Ionucăi, privind pe geam lumina gălbuie a apusului. Zâmbeam involuntar şi oftam la fel.
Mi-am amintit că am un sandviş cald (mă rog, a fost cândva) pe undeva prin ghiozdan. Blesteme, s-a vărsat gelul de duş prin zona aia. Nu contează, a fost bun. :)))
La scurt timp după ce-a ajuns Ionuca şi ne-am sufocat huguindu-ne, eu am luat-o din loc să mă-ntâlnesc cu Florin – aş pune link, da’ nu mă lasă. :)) Unirii, brad… cum arată Florin ? :)))) Zâmbesc tuturor tipilor ce trec pe lângă mine, mi se zâmbeşte de fiecare dată înapoi, mă simt derutată şi-l sun. Încă vreo câţiva paşi şi mă auzeam zicând “îmi pare bine”. A urmat o plimbare luuungă şi frumoasă până la Piaţa Victoriei, pe ceaţă şi frig. Cred că niciodată nu mi-a căzut mai bine o plimbare nocturnă prin capitală.
S-a terminat atunci când m-am întâlnit cu Ann, Ionuca şi Alex pentru concertul Kumm.
“Vrei să vii ? Hai şi tu !”
“Mmm… mnu.”
Adică ezitarea e existat. Un pas înainte, totuşi. :)
La Clubul Ţăranului am fost întâmpinată cu un hug de menghină a la transp (:D) şi cu unul absolut întâmplător – şi ce coincidenţă… – de la nimeni altul decât Cougar ai cărui ochi expresivi, albaştri şi frumoşi nici nu visam să-i văd, cu atât mai puţin acolo.
E nevoie de un pic de vin fiert cu scorţişoară şi o bucăţică de portocală ca s-auzi hoţu’ mărturisind anticipat: “Vreau să fur cana” şi tu să fii complice senin la toată tărăşenia. :))))
Iar Kumm… nu fac niciodată două concerte la fel, sau la fel de lungi, fiindcă la ăsta am dănţuit necontrolat aproape 3 ore, de data asta fără să-mi pese prea mult de anemia sudistă din jur. :)) La “Curse” n-a mai fost poezie, iar Domi şi-a dovedit încă o dată geniul în a face show; Oigan m-a-mbrăcat în piele de găină toată noaptea, cât despre Iordache… iar mi-a venit să fac plecăciuni şi să-i leg şireturile. Deja ştiu exact ce piese o să meargă-n loop în winamp când iese albumul nou. “Dance Like Animals” (sau cum naiba se numeşte.. Ionuca ştie mai bine) e prioritară.
Mersi Alex pentru afişul la care nu ajungeam şi pentru drumul până acasă. Dacă vezi vreun geam crăpat la biata maşină, e doar pentru că am cântat ca dementa pe drum, acompaniată de voi. :))) Dar ştii tu, “lasă-mă să mă dedic şi să mă-ncânt direct / tu să nu mă poţi auzi nici c-un timpan perfect”. :)) Ann, Bounty-ul made my night. Ah, şi râsul isteric de tipa cu preşu-n cap. Thank you ! :))) Şi Ionuca, săru’mâna pentru cartofii pai de la 3 dimineaţa. :D
~ va urma ~
Pentru că-n Teatru 74 începe Unidrama, de data asta trebuie să schimbăm locaţia cu una care, sincer, nu-mi place prea mult fiindcă nu e aşa de liniştită, da’ mizez pe ora mai puţin înaintată şi pe faptul că deja ne-am afiliat bookblog-ului şi vom fi cu o idee sau două mai mulţi, deci n-o să mă gândesc la comparaţii. :)
