Noapte, frig, ploaie, vânt, umbrelă, Roxa zgribulită-n staţie, pustiu, rotocoale de gunoi ca-n desene, greiere-n fundal… ok, exagerez, da-nţelegeţi atmosfera. :) Şi nu ştiu cum se face că, odată urcată-n 23 şi aproape ajunsă la destinaţie, nea’ şofer-idiot-de-duminică nu opreşte la staţia la care trebuia să cobor, şi până să mă dezmeticesc şi să-mi deschid gura, trecuse de ea demult. Pentru a muşamaliza penibilul, n-am clintit nici un muşchi al feţei până am ajuns, tot cu 23-u’, undeva mai aproape de Teatru 74.
Aţi mai văzut eveniment la care întârzie organizatoru’ ? Noroc cu celălalt. :)) Au fost 8 oameni în total (eu, creionar, HotSauce, Pavel, Anca, night_owl, pixie, dunno-his-name, blogger-sux-că-nu-mi pune linkuri, blesteme !!), 7 schimbători de cărţi şi vreo 10 cărţi. Data viitoare ieşim din underground, dacă se poate spune asta în legătura cu lumea “interlopă” a cititului. :)





Mi-a plăcut. Oameni bestiali şi atmosferă pe măsură. M-am ales cu o carte de Cărtărescu şi cu “Dicţionarul diavolului” (cea mai sarcastică, ironică, cinică, amuzantă carte existentă pe planetă. =))).
Chiar dacă data viitoare se complică treaba, aştept cu nerăbdare. :D
eh lasă că e bine că ai ajuns. şi ieşim din anonimat, dar cum ajungem noi la un acord nu cu cei mari. ok?
mna şi ăla de are ochelari să ştiţi că îi poartă fake, pare mai inteligent şi doar atâta. eu încep azi să citesc cum şi-a petrecut bobe vacanţă pentru că din călăreţ am citit puţin şi e despre baroni şi eu vreau ceva de la 1950 încoace sau aşa ceva.
spor la citit şi să ţii diavolul că îl vreau eu.
dictionarul diavolului ftw, geniala.
Radu, impacam noi cumva si capra, si varza. :) Eh, despre baroni poti citi (prin ziare, ce-i drept) si in zilele noastre. :))) Normal ca tin diavolu`, doar nu-i de unica folosinta. :)) Spor si tie cu vacanta, e bestiala. :D
Jen OH BUT I KNOW ! Rad cu lacrimi. =))
suna foarte misto. parca era mai nice cu mai multe carti. eh, eu de ce n-am curaj de schimb de carti in bucuresti? :(
Bine c-am avut io curaj de ala, si n-ai tu. :))