Încă din vremea liceului ( nu ştiu de ce, dar mai că-mi venea să încep cu “încă din paleolitic”… :| ), de la orele de psihologie cu planşe colorate, educative, până la orele de info cu joculeţe şi pagini web lucrate în mediu vizual, corelate cu un program în C++ sau Pascal, mereu m-a oripilat ideea de muncă în echipă. Asta se întâmpla deşi, să fim serioşi, cât accent se pune în liceu pe aşa ceva ?
De ce ? Pentru că ori sunt eu o perfecţionistă căzută-n cap, ori un lider înnăscut soon to be tiran, ori pur şi simplu un om depăşit de situaţie care stă smirnă în banca lui… oricum, o groază colosală mi se instala pe mutră de fiecare dată când vreun profesor plictisit de corectat extemporale menţiona cuvântul “proiect”. Ţin minte că dacă aveam deadline peste o lună, 3 săptămâni răspundeam cu “Nu-s în echipă cu nimeni. Nu mă-nteresează !” sau “Ăăă, avem de făcut proiect ? :-/”, în speranţa că pot invoca motivul preferat: n-am avut cu cine, am făcut singură *da’ măcar e bine, la naiba*. Evident, asta nu s-a-ntâmplat niciodată. Şi de-aici…
Odată chiar mi-a luat foc biroul, aşa, puţin mai modest, când încercam să dovedim că smoking is really bad şi eu am furat o ţigară de la muma s-o lipesc pe planşă, jucându-mă şi cu nişte chibrituri în prealabil. Deh, blondă. 8-} Ideea e, însă, alta. Mereu am făcut echipă ori cu superficiali, ori cu indolenţi, şi i-am cărat pe toţi în spate spre nota 10. Fiindcă dacă voiam să iasă ceva bun, trebuia să: vin cu ideile, împart volumul de muncă, făcut partea unuia deoarece nu-i în stare, făcut partea altuia că bietul nu ştie cum, scos şi concluziile fiindcă celălalt n-are timp şi îşi plimbă căţelul, iar pentru un strop de originalitate cred c-ar fi trebuit să se caşte ceru’ şi să se pogoare duhu’ sfânt. :| E bine, totuşi, că sistemul românesc de învăţământ se bazează pe capacitatea de memorare a fiecăruia, deci în privinţa prezentării nu-mi făceam probleme cu ei, ci cu mine, epuizată după ce cu două ore înainte îmi mai venea câte o idee strălucită de ordin estetic şi mă apucam să colorez cu verde în loc de albastru, sau să încropesc din .jpg-uri nişte .gif-uri mai aparte. Nu-i vorbă, am şi eu piticii mei pe creier. De explicat n-am avut răbdare niciodată, eventual doar de tunat şi fulgerat că aşa nu-i bine, “dă încoace că fac io ! X-( *incapabilule !!!*” Partea proastă e că, în teroarea mea, mă gândeam că e mai bine aşa decât să fiu implicată într-un proiect cu alţii mai buni sau mai pe subiect decât mine, pentru că atunci mi-ar fi fost nu ştiu cum şi să ridic două degete timide şi să spun că nu aşa, ci altfel.
Se pare că facultatea mi-a spulberat până şi ideea asta preconcepută. Cred că pe măsură ce avansăm în mediul academic iar profilul pe care ne axăm se restrânge, şi oamenii alături de care lucrăm şi/sau studiem ne seamănă din ce în ce mai mult. Altfel nu-mi explic pasiunea comună şi concomitentă pentru nişte episoade din Sailor Moon :)), nici atmosfera veselă, nici apropierea afectivă, nici munca asiduă doar în momentul cuţitului la gât şi, la dracu’, nici zecele aferent pentru care, de data asta, chiar nu-mi asum toată responsabilitatea. :D
şi Pavel?
noi trebuie să facem proiect la fiecare materie. mai puţin mate şi fizică. să prezentăm ca pentru a doua notă, în afară de română. e prostie.
mie mi-e dor de liceu. faceam echipa perfecta cu colega mea de banca. si-a venit facultatea… in continuare in grupa cu ea, dar proiecte de 3-4 oameni. bomboana de pe coliva a fost un proiect la care, cand trebuia doar sa centralizam niste rezultate, am constatat ca partenerele noastre facusera o varza totala. rezultat o noapte nedormita… (dar si nota 8 pentru toata grupa, la o profa care nu prea stia ce e aia 9).
dar gata! no more! azi a fost ultimul examen!
Cat urasc cuvintele “munca in echipa”, dar asa de bine suna cand le pui in CV :))
he, imi amintesc de un proiect pe care l-am avut de facut la statistica in faculta. m-am bagat cu inca doi colegi, pot sa spun prieteni. pe unul nu l-am vazut la scoala decat de 2 ori in semestrul ala, celalalt a facut mai multe – mai la inceput. asa ca inainte de examen, cand trebuia sa predam proiectul, tot eu a trebuit sa ma anchilozez la calculator si sa alerg disperat pe strazi.
bine ca am picat toti trei examenul, ca atata mai trebuia, sa profite cineva din prima de cat m-am stresat eu :)
acum e mai fain cu proiectele, chiar daca nu lipsesc momentele de agonie si deznadejde
Radu, şi Pavel… ce ? Cu el n-am făcut nici o echipă… în cel mai afon caz am cântat şi zdrăngănit ceva, atâta tot. :)) Succes la proiecte, fă-ţi echipă mişto, că altfel nu te văd bine.
Jen, păi aşa da, aşa merge. 8-> Păcat că eu mi-am descoperit echivalentul colegei tale de bancă aşa de târziu. Ultimul examen… fără disertaţia aia nesemnificativă, cum ziceai, nu-i aşa ? =))
Ionuca, oooh da, de ajung şefă şi prind la interviu un cineva cu “muncă în echipă” în CV, îl/o răscolesc de nu se vede. Mwahahaha >:)
morbo… ahahaha =)) Nu mă aşteptam la deznodământu’ ăsta în timp ce citeam. :)) Eh, toţi pentru unul şi unul pentru toţi, echipa e totuşi.. echipă. :) Cât despre proiecte… sunt sigură că depinde mult şi de domeniu; mă refer la partea cu “agonie şi deznădejde.”
stai sa vezi cand incepi sa lucrezi.. acolo dixtractie :|
a, nu-i vorba de domeniu…e de cat chef au oamenii sa te(se) ajute la un moment dat
Lee, dacă zici că-i grav… o să mă orientez spre un job individualist. :))
morbo, aaah, păi ăla e implicit. Eu mă gândeam că depinde şi de domeniu măsura în care ai nevoie sau nu de ajutorul altora. Un traducător nu trebuie să socializeze atât de mult ca un programator sau un designer cu o echipă întreaga lângă el sau pe capul lui, par example.
Cand merge prost echipa e vinovata, cand merge bine capitanul ridica steagul
Offtopic: am fost azi la control cu “pirsu” si la plecare am aruncat un ochi pe lista de preturi. Tot 140RON costa si in spranceana.
Asta cu echipa ne-am facut-o cu mana noastra pot spune. Daca tot lasam tot grosul in seama noastra asa ne vom obisnui iar ceilalti vor deveni lenesi.
hihihi, sailor moon ;))
Paleolitic, liceu… am gasit o singura diferenta: anul in care s-au terminat.
fistic, eu nu am zis niciodată asta, şi cu mine… well, nu se va întâmpla niciodată asta. :)) Altfel nu militam pentru pace, armonie şi note de zece uniform plasate. :P
Rainforest, ăăă, e ok pirsu’ tău ? :) Mersi de informaţie. :D
Auraş, dacă stimulezi leneşii, devin activi şi superficiali. Dacă stimulezi superficialii, devin impasibili şi leneşi fiindcă e prea greu şi se simt depăşiţi de situaţie. Totuşi, dacă afli vreun remediu pentru amândouă… do tell. În afară de $-) :)). Cât despre liceu şi paleolitic, mie mi se pare că vin amândouă din imemorial, atâta tot. :))
Ann, daaaa. :D Copilărie…
E super ok! S-a desumflat de tot limba, mananc ce vreau… cu alcoolul, sarutul si alte alea tre sa mai rabd putin but they did a good job.
Cam naşpa că tre’ să mai aştepţi pentru ce e mai important, da’ orişicum, cre’ că merită. :> Cu dicţia cred că e mai nasol puţin.