De luni

Nu înţeleg de ce e toată luma atât de revoltată pe această biată zi din săptămână, când de fapt duşmanul înverşunat se numeşte du-mi-ni-că, anticiparea lu’ luni ăsta. Îi dă în gură şi-l lasă lat, nu are concurenţă. Oricum, luni:

  • Din două brunete şi două blonde foarte bune prietene, doar blondele au trecut azi pragul facultăţii. La scurt timp, tot blondele ieşeau de acolo siderate, fiind primele sub linie în materie de burse de studiu. Nu pentru c-ar fi vreo diferenţă de medie, ci una de note * credite = puncte. Adelei îi jucau lacrimile-n ochi, eu număram viitoarele concerte ratate, lunile care-o să treacă până o s-apuc să mai ies din oraş, cărţile pe care nu o să mi le cumpăr etc. Şi uite-aşa începe studentul român bătut de o virgulă matematică să contempleze ideea angajării…

  • Timpurile verbelor în limba engleză o să-mi curme existenţa, cred că mă reapuc de blog în engleză să exersez.

  • Şi ca să fiu în ton cu existenţa mea seacă şi cu semiluna ce-o port la gât, azi mi-am luat cercei de argint cu piatră neagră, cadou de la muma. :X Asta după ce săptămâna trecută Ioana m-a răsfăţat cu alţi cercei, “de culoarea ochilor tăi”. :))

  • Ăla micu’ (papagalu’, că mereu iau naştere confuzii) e tot timpul pe capu’ meu. La propriu. :)) L-a lovit din nou amorul, după ce a fost total impasibil faţă de persoana mea când m-am întors din Bucureşti. Unde mai pui că i-am tăiat şi gheruţele tot atunci şi s-a supărat şi mai tare. :)) Mi-a fost dor să aud “ce faci, pui ?” cum păşesc în casă, urmat de sesiuni de stat bot în bot, sau mă rog… bot în cioc. :X :))

  • Eu de fapt am venit acasă să-mi fac un sendviş pentru intervalul 16:00-20:00. A rămas în stadiul de plan, futu-i. I’m out and late again, fuuuuck. Fuck fuck fuck. :D

Să ne jucăm

Aşa. Îmi plac lepşele precum paiul în ochi, da’ unele-s chiar drăguţe. De exemplu asta de la Liviu, în care ghiciţi ce mare rockeriţă autoproclamată o să se facă de komando. Ea… însămi. Oh well. :-?? Schimb puţin ordinea de dragul cronologiei, deoarece combina/casetofonul din maşină au existat înaintea calculatorului/netului. Întâi trebuie să precizez că acelaşi lucru îl va face, dacă vrea, Raul… care nu mai scrie, nu mai desenează, nu nimic şi mă enervează. :)

Primele 5 albume cumpărate.

  1. Five – Invincible. =)) Mda, la 11-12 ani iubeam boy band-urile. V-am zis că n-am crescut cu Led Zeppelin şi Deep Purple. Adevăru-i că am trecut prin multe genuri muzicale până m-am stabilizat cu rocăreala, dar de la groovy-funky, dansabilul “Slam Dunk Da Funk” (de pe primul album) mi se pare că au pornit orientările mele hip hopiste viitoare: Dr. Dre, Timbaland, Jay-Z, Ice Cube, The Roots, din care au derivat pasiunile valabile şi astăzi, trupele care îmbină chitările cu stilul gangsta: Rage Against The Machine, Deftones, early System Of A Down etc. Plauzibilă teorie, nu-i aşa ? :)) Tot scormonind pe youtube, mi-am dat seama şi de unde a pornit marea mea obsesie pentru British accent: de la “Don’t Wanna Let You Go”, of course. În concluzie, influenţa Five a fost una benefică. :D Oricum, pentru ce urmează… nu mai am nici o scuză.

  2. Eiffel 65 – Europop. :)) C’mon, album ieşit în ’99, aveam fix 12 ani şi iubeam noutatea eurodance-ului, stil pe care am început să-l urăsc doar în anii următori, când timpanele mele necizelate descopereau trance-ul şi underground house-ul.

  3. Westlife – Westlife. Liviutz, te omor pentru leapşa asta. =)) Ce să fac, caseta cu timbru’ ce marchează produsul original mă incriminează. O vrea cineva cadou ?

  4. Activ – În transă. Deja cochetam cu electronica, iar Activ erau mult mai faini şi mai puţin comerciali atunci. Proof.

  5. Scooter – 24 Karat Gold (Best Of). Ehe, ăsta e un CD câştigat la Mix FM, la un concurs de câteva săptămâni în care a trebuit să dovedesc că-s cea mai înfocată fană Scooter. Eu, well… am făcut un site şi i-am dat gata pe toţi. :)) Nu ştiu cât de mult îmi plăceau mie aceşti deschizători de drumuri în ale techno-ului, da’ mi-a plăcut competiţia şi ideea de CD original străin, care pe atunci, ca şi acum, costa mult mai mult decât îmi atârna mie buzujebu’.

Primele 5 albume piratate.

  1. DJ Tiesto – In Search Of Sunrise 2. Doamne, cât mi-a plăcut de omu’ ăsta. Nici astăzi nu aş refuza un concert cu el. ISOS 2 mi se pare una din cele mai mişto compilaţii de trance chiar şi acum, nu ştiu dacă a depăşit-o pe parcurs alta de când am rupt eu legătura cu genu’. Începe cam aşa. Relaxant, dreamy, fascinant, “orgasmic trance” – cum numeam eu stilul când eram pice :)) … am aflat mai apoi de noţiunea de progressive, da, mulţumesc :D – tre’ să sap printre CD-uri după toate ISOS-urile şi să downloadez partea a şasea. \:D/
  2. BT – Movement In Still Life. Altu’ ce mi-a marcat copilăria. “Yah man. Beat, vibez and energy, hear dis.” :) Mi se pare incredibil cum încă mai reacţionez, după atâţia ani, atâtea evenimente şi atâtea schimbări, la muzica lor. Totul a pornit de la sublima “Mercury And Solace” care se află pe ISOS 2 al lui Tiesto. :))
  3. Delerium – Karma. Dark ambiental, new age, voiceless industrial… cam asta defineşte stilul vechi Delerium, foarte bun de ascultat noaptea în cimitir, de altfel, dar deloc recomandat. :)) De la Karma încoace, lucrurile au stat puţin diferit; au apărut versurile şi vocaliştii, evident, dar doza de misticism a rămas. Totuşi, canadieni au fost scoşi la rampă şi făcuţi cunoscuţi în Europa de, nu-i aşa, Tiesto. :)) Clasice: Innocente (Tiesto Mix) şi una de suflet, Silence (Airscape Mix) – my favourite remix of all times… şi tot Silence (Tiesto Mix). :D Sarah honey, vocea ta nu se dezminte. :X
  4. ATB – Addicted To Music. Până la albumul ăsta, nu prea l-am băgat în seamă pe acest foarte drăguţ nene. OK, un pic la “Fields Of Love” (clasic), da’ abia atunci m-a atins mai mult la corazon. Evident, versurile erau mai lucrate (sau hm, tocmai au început să existe) şi reuşea să transmită mai mult. Oricum, valoric nu l-a depăşit niciodată pe Tiesto, pentru mine ofc. :)) L-am văzut şi la Peninsula, deci pot spune că mi-am încheiat socotelile cu el. :D
  5. Beseech – Souls Highway. :)) Uuuu, rock ! Mbine, gothic, da’ rock. Mi-a plăcut foarte mult coverul ăsta după Abba şi atât, e clar că n-a fost una din trupele decisive pentru convertire, având în vedere că asta s-a petrecut abia acum 5 ani. Înclinaţia exista, anyway. ;;)

5 oameni care mi-au influenţat gusturi muzicale.

  • DJ Armand de la Radio Contact, pe atunci, mi-a picurat microbul Tiesto în vene. Nu uit nici acum emisiunea “Vineri nu mi-e somn”, nici formularea lui în debutul piesei “Urban Train”: “Tiestooo… de când îl aşteptam pe băiatu’ ăsta.” :) Marcant personaj, eram fascinată de vocea sa şi gusturile lui muzicale ce au devenit şi ale mele pentru ani buni. :)
  • HotSauce the rapper, pe care-l cunosc de o veşnicie. În tot acest timp a fost (şi va rămâne mereu) cel mai bun furnizor de hip hop, rap, r’n’b şi trip hop fără de care n-aş fi descoperit cum e să te plimbi în nopţile de vară cu maşina, ascultând “Midnight In A Perfect World” în timp ce vântul îţi răvăşeşte pletele. Thanks dude. ;) Insight, foresight, more sight.
  • Mihnea de la Luna Amară, acum nişte ani, într-un mail despre calitatea muzicii underground româneşti, mi-a spus doar patru nume: Kumm, Travka, Blazzaj şi Implant Pentru Refuz. :) Au devenit biblie.
  • rockerii mei: Cotoară, Vlad, Pavel şi Braşo, de dorul cărora mor acum. Îmi lipsesc enorm nopţile în Cage din clasele a X-a şi a XI-a, beţiile şi compania feciorilor acestora. Odată cu facultatea, fiecare a luat-o pe drumul lui. Trist destul. De la Cotoară am învăţat câte ceva despre gothic metal, de la Vlad despre heavy, Pavel era singurul cu care puteam să-mi împărtăşesc imensa pasiune pentru KoRn, iar odată cu Braşo au venit grunge-ul şi Blazzaj peste noi, le-am descoperit împreună. Fuck it, I want back to highschool ! :(

de la stânga la dreapta: Vlad, eu, Cotoară, pe băncile liceului. :)

Cotoară şi Braşo la un concert Zdob şi Zdub

Pavel & IR la şcoală. :D

Cred că-s mai mult de 5. :) Darned leapşă. Noah, amu-i cald afară ? :D Mă bucur. Să trecem la alta, bine plasată sub centură de Cougar. Un film în care mi-ar plăcea să trăiesc. Of, Cougare. :) Uite cum mă faci tu să-mi dau seama că degeaba filmele mele preferate sunt Pulp Fiction, Snatch, Lock, Stock And Two Smoking Barrels, Se7en, Fight Club, Saw şi alte răutăţi de genu’, pentru că doar Love Actually mi-ar face plăcere să-l simt pe pielea mea. =)) Atmosfera brit + accentul britanic + dialogurile inteligente + umorul sec englezesc = viaţa perfectă. Asta merge mai departe la Cristy, evident. :)

#:-S

Fuck the cool, this world is falling apart

Am luat “Fuck the cool. Spune-mi o poveste” a lui Cristi Rogozanu de la ultimul Schimb de Cărţi, asta după ce toată lumea care a citit cartea mi-a recomandat-o ca fiind o lectură uşoară, amuzantă şi fără pretenţii literare. Adevărul e că titlul m-a încântat încă de când a apărut pe piaţă, aşa că atunci când am zărit-o la SdC i-am mângâiat coperţile. :))

coperta prinde foarte bine esenţa cărţii :)

Lectura n-a fost uşoară, cu atât mai puţin amuzantă. Pot să zic că e una din cărţile pe care le citeşti cu sufletul. 10 povestiri, 10 drame. OK, vreo două din ele (prima şi ultima) mi s-au părut chiar tragice. Sunt cele în care firul epic pare să decurgă normal, fără vreo surpriză, cele care la prima vedere pot părea chiar inutile. De ce s-ar obosi cineva să scrie aşa ceva ? Nu cumva e literatură ieftină, de duzină, fabricată după o oarecare despărţire dureroasă ? Mă rog, parţial adevărat, după cum o să aflăm din prefaţa de la final. :)

“E lumea adulţilor care-şi suportă lucruri la nesfârşit, care se înţeleg senin dincolo de sordid şi de mizeriile pe care şi le fac unii altora. Care simt cum timpul se năruie peste ei şi nu mai au răbdarea suferinţei din adolescenţă, care lasă tragediile să le zacă în suflet ca nişte peşti pe fundul unei bălţi secate, zbătându-se într-o lungă şi domestică agonie.”

Ce-am înţeles eu din cartea asta ? Exact aceleaşi lucruri pe care le concluzionam în ultima vreme: societatea contemporană e bolnavă, dar cea din viitor va fi pe patul de moarte. În ritmul ăsta, o să ajungem să etichetăm un monogam drept om închistat cerebral, iar cruzimile amoroase actuale vor trece drept normalităţi cu drepturi depline. Illegal fiction în prezent, legal and perfectly natural (© Gogol Bordello) în viitor.

Mie mi-a plăcut enorm, am vrut chiar s-o mai citesc o dată înainte de a o returna, dar am renunţat la idee. În situaţia de faţă nu cred că mi-ar prinde bine, cu toate că stilul simplu şi actualitatea frapantă mă tentează enorm. Da, cartea e plină de sms-uri, mail-uri, messenger şi documente Word. Sună destul de în vogă, nu-i aşa ? :)

Nu mă aştept ca “Fuck the cool” să fie pe placul tuturor pretenţioşilor. Cred că, de fapt, e dedicată unui club exclusivist care are în spate una sau mai multe poveşti asemănătoare. :) Am s-o cumpăr cu proxima ocazie.

Ce s-ar întâmpla dacă… ?

Aşa se numea emisiunea de pe National Geographic la care s-a oprit nomada-mi telecomandă în seara asta. Ceea ce mi s-a părut foarte captivant a fost încercarea unei tipe de a dobândi dexteritate cu mâna stângă, ea fiind dreptace de mai bine de 30 de ani. :) În acest sens, timp de o lună, a mânuit cu stânga, de la creion până la paletă de tenis, cam tot ceea ce înainte manevra cu dreapta. La început avea probleme de acomodare: îi tremura mâna când făcea lucruri de migală, feliuţele de morcovi îi zburau prin toată bucătăria, literele pe care le scria aveau formă de borcan făcut ţăndări etc. După o lună, însă, a reuşit să-şi adapteze poziţia corpului, astfel încât putea face toate acele activităţi cu stânga la fel de bine ca şi cu dreapta. A-mazing. A umplut, într-un minut, 20 de cerculeţe, faţă de 7 cât a reuşit să puncteze cu o lună în urmă. Scorul pentru mâna dreaptă a fost de 20 de cerculeţe în prima lună (!) şi 27 în a doua.

Şi aşa, zăcând în fotoliu şi minunându-mă de toate acestea, am avut o revelaţie. După 20 de ani de existenţă, îmi pot explica, în sfârşit, – sau pot cel puţin veni cu o scuză mai bună decât “sunt blondă” – lipsa mea totală de îndemânare, stângăcia. Păi da, şi eu am fost, conform National Geographic, unul din acei copii care în uter îşi sugeau degetul mare stâng, nu dreptul. :)) Am fost stângace, technically speaking, până în clasa I, când muma a tunat şi fulgerat să ţin stiloul cu mâna dreaptă, altfel n-o să mai pup Cartoon Network o săptămână… sau ceva. ;))

Reminiscenţe tot există. Orice minge-mi ajunge la picioare e pasată cu stângul. Ochiul meu dominant e tot stângul (da, există şi aşa ceva, nu e greu de dat seama, dar dacă tot nu reuşiţi, folosiţi metoda National Geographic: aşezaţi-vă mâinile pe masă, apoi formaţi un triunghi unindu-vă arătătoarele şi degetele mari; ridicaţi-le în poziţia asta, fixaţi-vă un obiect şi priviţi-l prin triunghi, apoi apropiaţi uşor mâinile de cap; când ajungeţi chiar lângă ochi, o să observaţi că doar cu unul puteţi vedea clar obiectul… cu celălalt, realitatea e deja blurry :)); saaaaau puteţi folosi metoda Roxa, nu atât de ştiinţifică, dar nici atât de complicată :D : dominant e cel cu care faceţi cu ochiul mai dificil. :)) ). Uneori până şi lingura o ţin cu stânga şi nu-mi dau seama. :)

Mnoah, deci m-am hotărât. La vară, pentru că acum concurez la scris-viteză la facultate, îmi (re)dresez mâna stângă. Cine ştie, poate schimbând ordinea corzilor de la chitară mă fac Kurt Cobain, unul din cei mai faimoşi stângaci ai tuturor timpurilor. ;) – cu dreptul, ‘f’corz. :))