I`m such a jerk. :))
Nu ştiu dacă am mai zis, da’ vecinu’ de deasupra, de la patru, e the cutest neighbour ever. Îl cheamă Zoli, are părul creţ, ochelari, un pic de barbă bine tunsă, e mereu cu rucsacul în spinare, iar când ne întâlnim, absolut întâmplător, desigur, ies scântei. There is chemistry. Adică mnoah, se-nţelege, nimeni nu-şi dă bună ziua mai pătimaş ca noi. :))
Anul trecut, când îi picurau ţevile din baie, am fost cea mai fericită. Ce conta că tavanul meu năpârlea şi avea şi o pată imensă, verzuie, pe el ? Tot ce aşteptam era momentul în care venea să-ntrebe dacă mai curge. :)) Mă rog, unii oameni sunt incapabili de a găsi o parte frumoasă în asta, dovadă că pe ai mei i-a apucat un soi de delirium tremens mai blând, iar muma chiar a zis la un moment dat, oftând dureros, că în ritmul ăsta o să-i vedem vecinului fundul (ăsta e un fel de cur, vorba lui Cătă). “Ceea ce nu poate fi foarte rău”, am gândit eu în gura mare, lăsându-i pe ai mei cu fălcile sprijinite de gresie. ;))
Partea proastă în toată epopeea asta e plodu’ vecinului, o zgâmbă de copilă blondă de vreo patru ani. Deşi la-nceput m-am lăsat cucerită de mutrişoara angelică de păpădie gingaşă, am aflat cu cine am de-a face când debutul weekendurilor mele s-a transformat în coşmar în loop. Mnu, nu coşmar, subestimez realitatea cruntă.
În fine, ideea e că de vreo doi ani de zile, sâmbetele şi duminicile mele încep cu tot soiul de bocănituri matinale, ţipete şi alte manifestări primitive ce se propagă curios de zgomotos prin pereţi. Asta aşa, în jurul orei 8 dimineaţa. Toate din cauza faptului că cutest neighbour şi soţia (pentru că, nu-i aşa, trebuia să existe şi aşa ceva în povestire) au făurit vlăstarul acesta blond şi energic.
Aşa că de fiecare dată când ne-ntâlneam prin lift, îmi venea să-i spun vecinului să-şi ţină-n frâu pruncul, să nu-i mai dea ciocolată seara, s-o lege de calorifer, s-o pună-n cămaşă de forţă în dimineţile de weekend, ceva, ca să pot şi eu să dorm în pace. Pentru că ştii, I’m a night person şi ora 8 e pentru mine echivalentul orei 12 pentru cineva care doarme de la 10, aşa că dacă nu-ţi potoleşti odrasla poleită cu aur, o să studiezi inestetica frumosului pe ea după ce-o potcovesc cu tocurile alea cu care tot tropăie ca o ceată de elefanţi panicaţi ! Sigur, nu ştiu cât ar fi înţeles el din asta. Poate-l determinam cel mult să-i citească mai multe poveşti înainte de culcare, doar pentru impresia artistică. :-??
Aşa că trebuie să vedem la ce forma tâmpită de răzbunare am recurs în cele din urmă. :))
De când au început ăştia de la OMV să împartă mingi originale la nu ştiu câţi litri de carburant cumpăraţi, mi-am luat deja una de volei şi alta de fotbal, şi imediat îmi iau şi de baschet. La vară mă gândesc chiar să iniţiez campania „Nu mai fi statist în faţa monitorului !” cu ajutorul lor. :)) Deocamdată, fiind sesiune şi înnebunind între patru pereţi… mă joc un soi ciudat de volei cu tavanu’ în speranţa că exasperez şi eu pe cineva. [Nu credeam nici o clipă că se pot produce atâtea hazarduri domestice din cauza unei biete mingi, da’ m-am convins când am lovit accidental un pahar de Pepsi şi am curăţat apoi o zi întreagă un perete.] Not very clever, dar măcar sunt cu o idee mai originală decât toţi calorifer-fighterii care-i am ca vecini. ;))
Şi sună. Sună tare. Nu atât de tare ca Gălăgia – ediţia de weekend de la etaju’ patru, dar mult mai tare decât Metallica la nişte boxe amărâte de calculator. Mă rog, depinde de viteza de execuţie. Working on it. :D Oricum, alţii au înnebunit din cauza unor picuri repetitivi de apă în ghiuvetă, aşa că nu subestimaţi niciodată puterea voleurilor care zdruncină un apartament din temelii mwahahaha ! :))
În speranţa că am dovedit încă o dată cât pot fi de parşivă, de mârşavă şi de fără sens, e momentul să abandonez această proză-scurtă wannabe şi să mă întorc la ale mele poezii, gramatici şi mingi de volei din pauze. Make luv to a voleyball.. ball, not war. Da. Exact aşa ceva.
