De câteva zile, mai exact din dimineaţa petrecută în cămin, mă doare-n cap constant şi continuu. La momentul respectiv eram ferm convinsă că e vorba doar de o mahmureală, dar trecerea timpului mi-a dovedit că mă-nşel. O fi de la cele plus opşcinci de grade de-afară, sau poate tre’ să mă fac aragaz cu patru ochi şi o ramă neagră şi groasă, de ‘telectuali… sau e doar modul subtil al organismului de a-mi atrage atenţia că poate-ar fi cazul să încep să dorm noaptea, nu ziua, 8 ore, nu 5 sau mai puţin etc.

Da’ de unde. Pentru consolări deşarte s-au inventat prietenii cu vorbe-n gură. :))

Potrivit lor, n-am nimic, desigur. E doar un proces normal de creştere a creierului care nu mai încape în cutia craniană. Sau dacă nu, oricum pot sta liniştită, nu-s nici mahmură şi nici n-am nevoie de ochelari, e doar o tumoare inoperabilă. Mulţumesc, mă simt mult mai bine acum. :))

Nici să zac nu pot, tre’ să omenesc nişte lume în zilele ce urmează, iar Tuborg Strong nu cred că va contribui la îmbunătăţirea stării mele de sănătate, da’ cui îi pasă ? ;))

E tradiţie deja: de fiecare dată când mă doare capul, ascult indie. Aşa s-a nimerit mereu, iar asocierea îmi este acum inevitabilă. Una e continuarea normală a celeilalte. What came first, headaches or indie rock ? :)) Franz Ferdinand şi Kaiser Chiefs sunt la mare preţ zilele astea. O yea. :]

Franz Ferdinand – Outsiders
Asculta mai multe audio Muzica »

1. În dimineaţa examenului oral la engleză, mă credeam singură acasă. Şi ca de fiecare dată când se-ntâmplă asta, muzica mergea nu tare, nu foarte tare, ci extrem de tare. În perioada aceea m-a dat morbo peste cap cu Valerică şi trompeta fermecată, aşa că ţopăiam fără griji cu foile de curs în braţe; multitasking fiind, reuşeam să-nvăţ şi să dansez în acelaşi timp, spre mirarea mea ulterioară. Atunci nu prea conştientizam ce fac. Dar pe când îmi cânta Valerică mai cu foc şi mişcările tribale erau mai în toi, numai ce se deschide uşa camerei, cu tata buimac de somn, dând dezaprobator din cap şi oftând. Uhm… oops ? Da’ eu de unde să ştiu că tu eşti liber ? Ruşinea ! x_x

2. După aceeaşi reţetă a muzicii care dărâmă blocul, mutam perne dintr-o parte a camerei în cealaltă, cu geamul larg deschis şi cu ragga metal punk hip-hop în timpane. Dar când îmi arunc fugitiv ochii pe aleea din faţa blocului, ce mi-e dat să văd ? O.. tanti pe la 50 de ani, blondă, plimbând un cărucior şi uitându-se ţintă la mine. Mi-a zâmbit şi mi-a făcut cu mâna cam acelaşi semn pe care i l-a făcut Cioroianu regelui Spaniei, un thumbs up discret. :| Să-i fi plăcut Skindred în tinereţe ?

Aici e şi brutala piesă cauzatoare de socializare la geam, cunoscută, desigur, de toţi nefesiştii. :>

Skindred-Nobody
Asculta mai multe audio Muzica »