Că nu puteam s-o las să treacă aşa. :)

• Headlinerii: Epica nu m-au impresionat cu nimic în afară de părul solistei şi vocea ei destul de bună, dar se poate să fi fost şi din cauză că tocmai mă întorsesem de la Bucureşti şi n-am prins numai trei piese. *** Avantasia, în schimb, mi s-au părut de-a dreptul enervanţi, cu glume expirate gen we’re the best metal band in the world and everyone else is a sucker, bleah, măcar de-ar fi avut dreptate… *** Morcheeba au fost excepţionali, mai ales după ce am auzit pe toată lumea că-i desfiinţa după prestaţia de anul trecut de la B’estfest… hello, again, ce poate să facă o formaţie cu un sunet prost ? Foarte mişto concertul, Manda e o scumpă şi vocea ei îmi place mult mai mult decât a negresei ce-a plecat din trupă. Iar basistul e… pure gold. :D *** Beatsteaks au fost marea surpriză a festivalului. Nimeni nu ştia nimic despre ei şi toţi am plecat fani. Solistul e simpatic, face glume bune, ţopăie încontinuu, a făcut şi stage diving la un moment dat… Nu mă mir că la ei acasă, în Nemţia, umplu stadioane întregi. Dacă aveţi ocazia să-i prindeţi pe undeva, go go go, ar fi mare păcat să-i rataţi.

• De la noi: Kumm au făcut un show excelent, ca-ntotdeauna… Nu ştiu dacă o să reuşească vreodată să mă dezamăgească; poate dacă-şi fac un plan elaborat în vederea atingerii acestui scop. :)) Păcat doar că albumul nou nu iese-n toamnă, ci anul viitor, dammit. *** Pe Za’Duff i-am văzut pentru prima oară şi în afară de câteva zâmbete pe ici, pe colo, datorată versurilor, prea mult nu m-au atins. *** Cam pe fugă am trecut pe la Spitalul de Urgenţă şi Tunderground – primii la fel cum îi ştiam şi până acum, deşi parcă mi-a surâs ceva mai mult ideea de a sta la concertul lor în locul celor de la Za’Duff, iar Tunderground… o experienţă instrumentală de neuitat, care-ţi trezeşte din amorţeală toate simţurile; *** La Nightlosers am dansat ca niciodată, parcă i-am redescoperit pe oamenii ăştia, după ce ani de zile i-am tot evitat după un concert nereuşit din cetate. They kick ass şi lumea a petrecut aşa cum se cuvine pe piesele lor. *** Pe cât de mult i-am aşteptat pe Coma, pe atât de surprinsă am fost de faptul că au început concertul cu piese acustice de pe noul lor album unplugged, ‘Coma Light’. Sună excelent, da’ de ce Biz ? :( Unele piese chiar n-ar trebui cântate acustic live. Cătălin a stat cam prost cu înaltele şi Hefe nu-şi prea găsea locul pe durata acusticelor, dar Dan, desigur, a fost la înălţime şi până la urmă a ieşit bine… “nu cel mai reuşit concert” al lor, cum spuneau şi ei, dar a fost ok. :) *** Fanfara Şavale au sunat impecabil, dar mda, e tot fanfară, nu orchestră, şi oamenii ar trebui să-şi dea seama că una nu e atât de cizelată precum cealaltă, de aceea vocile “maeştrilor” Nicuşor şi Gigi Ursu ( =)) ) provocau migrene în rândul peninsularilor. Eu oricum aveam chef de dansat la 4 dimineaţa. :D Acum aştept să-i văd pe ăştia de la Fanfara Ciocârlia, care nu prea au maeştri, ci o ţin mai mult în ţigăneşti  instrumentale demult intrate în memoria colectivă. *** Aflată la primul meu concert AB4, mă aşteptam la cu totul altceva, cel puţin la început. Solistul arăta dezamăgitor de normal nemachiat şi nevopsit, iar comunicarea cu publicul a fost… subliminală, ca să zic aşa. Ciudat e că nu m-a deranjat deloc, ba dimpotrivă… a fost unul din cele mai mişto concerte de la Peninsula. Au sunat perfect şi gata, mă declar fană înfocată AB4, aşa cum nu speram să devin după un singur concert. Chitare nervoase, voce minunată, piese excelente, cover după The Cure !!!, way to go. *** Şi, în sfârşit, senzaţia Peninsulei… Byron. Uitasem cât de talentat e omul ăsta, având în vedere că ultima dată l-am văzut live prin 2005 în concert cu Kumm, iar cu Urma l-am prins doar la tv. Genial, plecăciuni multiple şi repetate, puneţi mânuţa şi ascultaţi albumul ‘Forbidden Drama’, iar live aveţi grijă să nu vă-nflorească lacrimi în colţurile ochilor la cât de bine îi iese coverul după Jeff Buckley, Grace.

• Momente mişto: Reîntâlnirea cu rockerii mei tolăniţi în iarbă şi berile de la 5 dimineaţa, tot cu ei; I’ve missed you guys, I’ve missed you like hell. :) *** Apropo, m-am întâlnit şi cu __hell__ şi l-am cunoscut şi pe un prieten tare mişto de-al lui, Vasi, apoi am văzut-o şi pe o fostă colegă de generală şi s-a lăsat cu amintiri despre cât de tâmpiţi am fost în clasele V-VIII şi ce bătăuşi eram. :)) *** Ionuca s-a îmbătat în prima seară şi îmi tot făcea diverse declaraţii de dragoste. Nici eu nu eram mult mai trează, aşa că I enjoyed them, spre disperarea lui Jen care ne ştia fericite, dar nici chiar ATÂT de fericite. :)) *** PJ a fost horror. De fiecare dată când ne-ntâlneam, întrebarea de pe buzele lui era, invariabil: “Bem ?”. Nu ştiu câte beri ne-a pus în braţe tot festivalul, da’ dacă aveam prea mult la bord în seara aia, PJ is to blame all the way. :P *** Tot prezenţa stânjenitoare a lui PJ, care nu apreciază gypsy music, m-a făcut să nu pot dansa la Fanfara Şavale fără să mă feresc, de multe ori fără succes, de privirile lui. Damn you man. :))

• Momente penibile şi/sau mai puţin mişto: De departe, premiul pentru cel mai cretin om al festivalului se acordă blondului naţionalist şi beat care a venit să ne convingă cum că ungurii au fost în Ardeal prima dată şi că noi toţi suntem, de fapt, unguri, fără să ne dăm seama. Mda. Nu credeam că mişună specimene de genu’ la festival, da’ uite că se poate. *** Trei zile cât am prins din Peninsula am fost răcită cobză. Mai sunt şi acum, dar atunci eram într-o stare atât de nasoală, încât m-a oprit un poliţist la intrare să se asigure că n-am tras pe nas. Ce să zic, înăuntru lumea-şi rupe fâşu-n pogo, da’ eu reprezint marele pericol pentru festival. Well up yours, mr policeman ! *** Noroi, prea mult noroi în ultima zi de festival. Unde e Peninsula la 35 de grade, cu zgura-n plămâni ? *** Gafă mare la AB4: “Hai să sărim în loc să batem din palme”, la care eu încep să… bat din palme, desigur. Blondă… *** Am ratat Ektomorf şi Viţa de Vie pentru că nu mă mai puteam ţine pe picioare şi tuşeam la fiecare doi paşi. Cam aiurea.

• Concluzii: O Peninsulă foarte atipică, dar la care tot m-am simţit bine, în ciuda răcelii, noroiului, şi lineup-ului subţirel. Şi ca în fiecare an, toată presa vuieşte că de la anul nu se va mai ţine în Tîrgu-Mureş. Ce contează, tot prin Ardeal o găsim, important e să crească, nu să moară cu totul. :)

• Mugshots: Câteva mai reprezentative.

şi de-aici remake-ul 2008, în gool, în goool, în gol cu capu-n hool. :))

cine-i frumos, e frumos şi când se strâmbă. :))

Morcheeba cu Manda şi basistul cel drăguţ şi cu voce minunată… :D

nebunu’ de la Beatsteaks, crowdsurfing baby. B-)

noi în noroi. :))

Păi, ca să le luăm pe rând, să-ncepem cu divinităţile, adică Metallica-n cazul de faţă. Ideea e că orice aş scrie ar fi banal faţă de ce-am simţit acolo.

Trebuie să ai nişte ani la activ alături de ei ca să te zguduie bine faptul că-s în faţa scenei, la câţiva metri de tine. Trebuie să aştepţi concertul de una singură şi să te autointroduci în atmosferă rememorând diverse: la 11 ani mă uitam siderată la MTV gândindu-mă ce beţivi sunt ăia de cântă Whiskey In The Jar, la 13 ani plângeam prima dată din cauza unuia care mi-a frânt inima cântându-mi Nothing Else Matters la chitară, la 16 ani rămâneam blocată în faţa peretelui primului om pe care l-am iubit, la 17 ani intram într-o biserică împreună cu rockerii mei, ascultând la iPod The God That Failed şi dând din cap, la fix 18 ani mergea No Leaf Clover pe repeat şi mă regăseam în fiecare vers, la 19 ani mă amuzam de cum imită Cotoară cinelul de pe introul piesei For Whom The Bell Tolls prefăcându-se că deschide o sticlă de bere, la 20 de ani făceam o fixaţie colosală pentru Astronomy, iar la 21… iată-mă, între alţi 23.999 de oameni cu amintiri. :)

Ce a fost între Creeping Death de la începutul concertului şi Seek And Destroy din final ? “Dreptate pentru toţi” fanii oldschool, de parcă ‘Load’, ‘Reload’ şi ‘St Anger’ nu s-ar fi întâmplat niciodată, ceea ce nu m-a incomodat deloc pentru că ştiam ce se-ntâmplă prin vecini. Piesele vechi au curs peste noi ca şi ploaia, cu mult nerv şi dinamism, cu Hetfield a cărui voce, deşi ceva mai groasă, nu-i trădează vârsta, cu înverşunatul Lars care maltrata tobele în stilu-i caracteristic, cu Hammet şi degetele-i vrăjite, şi cu marea surpriză de la bass, maimuţelu’ Trujillo care se strâmba şi la cele mai uşoare acorduri, de-ţi era mai mare dragul de el şi era imposibil să nu-ţi pice cu tronc. ;))

Deşi la gazon A, în partea stângă unde-am stat eu, se putea respira şi dacă aveai părul suficient de lung şi îmbibat de ploaie îţi puteai face loc lejer, la circle pit-ul pantagruelic de la Whiplash, care m-a înghiţit şi pe mine, era imposibil să nu mă gândesc la farewell, cruel world. :)) Din fericire, am scăpat cu o zgârietură minusculă pe frunte şi una ceva mai mare pe mână; ambele s-au vindecat între timp. În rest, un concert destul de paşnic în public şi mai mult decât genial pe scenă. Efectele pirotehnice au avut un cuvânt greu de spus, mai ales înainte de One. Nu ne-ar plăcea în război, dar focul ce s-a ridicat câţiva metri în aer, în sens opus ploii, ne-a plăcut, nu-i aşa ? :)

A fost un singur moment în care mi-am pierdut entuziasmul, şi anume când a început să mi se facă sete, da’ o sete cruntă ce-mi dădea o senzaţie de disconfort mult mai mare decât ploaia care m-a udat până la piele şi de care nici nu mi-a păsat. Am rezolvat problema scurt, cerându-i o gură de bere tipului foarte drăguţ de lângă mine, care avea două pahare… din care unul mi-a revenit. :)) Mulţumesc. Tot la capitolul mulţumiri: Jen care m-a dus în galop până la stadion pe la 19:30, după o oră de sunat în zadar după taxiuri, tipul din Arad care mergea în Drumul Taberei şi pe gâtul căruia m-am vârât la Unirii, unde tremuram spasmodic de frig, Octav care m-a suportat 700 de kilometri şi m-a adus înapoi întreagă şi fericită, and last, but not least, ai mei care mă-ndoapă acum cu medicamente, ceaiuri, ciocolată şi iaurt cu fructe şi au grijă să nu le moară odorul. :))

Am ieşit de acolo udă, surdă, mută şi mai răcită decât cu o zi înainte, dar… a fost cel mai tare concert la care-am fost vreodată. Nu de anul ăsta, nu din ultimii 3, nu mai prejos decât Deftones ce până acum era în fruntea clasamentului. Şi nici măcar nu-s metalhead cu acte-n regulă. METALLICAAA, fuck yea.

Oh, and… look what I’ve got from Mr Trujillo. :D Asta aşa, să muriţi şi voi cu mine, măcar de ciudă dacă la capitolul sănătate zbârnâiţi. Şi da, am atins şi băţu’ lu’ Lars. ;;)

Aceasta este poza mea strâmbă cu biletul ei la Peninsula:

Eu n-am. Merg la risc anu’ ăsta, fiindcă sunt cam 99% şanse să primesc brăţări în fiecare zi. Dacă le primesc bine, dacă nu… se mai subţiază buzunarele şi o să intru-n panică fiindcă…

Biletul la Maiden, gazon A evident, e undeva-n estul Bucureştiului, bine pus deoparte. :)) De recuperat în ziua cu Metallica – nu vreau să mă gândesc cât de pe fugă voi fi atunci, plus că habar n-am cum să ajung la stadion, cam nasol. Massive Attack ar fi în funcţie de Peninsula moca sau nu, deci cam sigur da. :D Plină vara asta, pe vechiul principiu “orice abstinenţă duce la exces”.

Apoi pauză şi-n iarnă Malmsteen.

Dar deocamdată abia aştept să mişune iar lumea pe la mine. Muuultă lume anu’ ăsta. :))