7+3
Pentru că nu prea am altceva de făcut mai nou, până începe iarăşi ştrengăria cu concertele, în afară de a mă culca la 5 dimineaţa cu zgomot de motor turat şi de a mă trezi la 7 cu larmă de găuri în pereţi/podele, citesc. Pe-ndelete, aşa cum îmi place mie, doar că s-au cam adunat şi vreau măcar două-trei idei să zic despre fiecare. Ordinea este… neah, nu este. :]
Martin Page – “Libelula”
Există persoane care nu se pot acomoda cu faima; nici măcar pragmatismul lor înnăscut nu le este de mare folos în lupta lipsită de sens cu adulaţia când sufocantă, când superficială, a celor din jur. Povestea lui Fio Régale, eroina cărţii, mi s-a părut a fi echivalentul în pictură a celei a lui Kurt Cobain în muzică, într-o oarecare… timidă măsură. 
Am rămas foarte plăcut surprinsă, de data asta, de înşirurile de fraze ingenue ale lui Page, făcute şah-mat de câte o propoziţie incisivă. Tare mult mi-a plăcut cartea asta, chiar mai mult decât excesiv de comercialul “M-am hotărât să devin prost”. Nu înţeleg de ce e atât de subestimată de editură, care nici măcar n-a mai scos un tiraj nou. Abia aştept să pun mânuţa pe celelalte două cărţi ale lui ! 
Anna Gavalda – “O iubeam”
Am eu ce am cu francezii în ultima vreme. 
Nu, de fapt cartea asta e… povestea mea. Uneori atât de a mea încât mi se făcea rău, fizic, să mai citesc. Pentru că e cam greu să-ţi dai seama că povestea ta e de fapt o boală universală, o farsă banală şi comună, care e cuprinsă în nici mai mult, nici mai puţin de 171 de pagini. Însă pentru că a avut un impact devastator asupra mea fiindcă mi s-a potrivit aproape în totalitate, îmi permit să fiu foarte rezervată cu recomandările. Nu pot aprecia limpede valoarea operei sau a autoarei, dar zic că merită să-ncercaţi, e o lectură romanţioasă, nepretenţioasă, de două ore.
J.G. Ballard – “Crash”
Primul roman pornografic bazat pe tehnologie suna foarte bine când am cumpărat cartea, dar cred că mă aşteptam la altceva. Tot ce e erotic e şi tenebros, tot ce e maşină înseamnă cioburi şi fier îndoit, şi cumva toate astea se împletesc în ceea ce îţi lasă impresia a fi nişte personaje puţin cam bolnave, duse ele cu capu’, aşa… Dar dacă ţii minte din prefaţa volumului explicaţia analogiei dorite, poţi trece mai uşor peste anumite scene niţel deplasate, sau asta am constatat la mine. Oricum, m-a fascinat stilul rece şi, în general, răul care excită, aşa că vreau şi “Imperiul soarelui”.
Ionuţ Chiva – “69″
Hopa, ce studenţi ies de la Literele din Bucureşti ! 
Spun asta cu toată admiraţia de care pot da dovadă, romanul mi-a plăcut, şi chiar foarte mult. Pur şi simplu e croit pe stilul meu. Toată povestea aceea scrisă într-un limbaj trivial delicios, cu englezisme, cu melodia obsedantă, cu droguri, cu un Bucureşti mereu şocant, cu scene groteşti, cu stropul de dragoste şi sensibilitate, face din romanul de debut al lui Chiva o lectură rapidă şi agreabilă, în felul acela frapant, bizar şi pe alocuri vulgar în care cred că numai cei sub o anumită vârstă mai pot scrie azi. Apropo, ştie cineva din ce piesă erau versurile alea ? Pentru că gugăl şi căpşoru’ blond nu m-ajută de nici o culoare. 
Ray Bradbury – “Fahrenheit 451″
Mie-mi plac distopiile aşa, de la mama natură, şi asta nu face excepţie, cu toate că e ceva mai light decât toate celelalte pe care le-am citit până în prezent. Mă rog, ideea cărţii e una destul de originală: oamenii sunt obligaţi să-şi nege trecutul pentru a trăi un prezent în aparenţă fericit, dar în esenţă gol; pompierii aprind focuri în loc să le stingă, iar ţinta lor e orice lucru ce poate trezi conştiinţele adormite ale maselor, în special cărţile. Şi, bine-nţeles, pe acest fond intervine individul care devine lucid şi apreciază corect situaţia, şi uite aşa ia naştere frumuseţe de cărţulie. Mare atenţie la postfaţa volumului, în care Bradbury povesteşte nişte întâmplări frustrante – cartea o să vi se pară muuult mai bună decât deja credeţi că este.
Laurenţiu Blaga – “Singurul Dumnezeu disponibil”
Nu vă impacientaţi dacă numele autorului vă sună complet străin, e o figură locală aflată la al treilea volum de poezii, cică, dar în carte alternează proza şi versul liber, rezultatul fiind destul de bunicel, zic eu. Adică nu e dezagreabil. Textele în proză spun multe adevăruri expuse într-o manieră sumbră, demnă de un ascultător de grunge, iar poezia… mă rog, cred că nu sunt în măsură să mă vâr acolo, da’… are sens, sună bine şi nu pare clişeu, cu toate că vorbim de vers liber. Cartea am primit-o cadou chiar de la autor… thanks again, you grunge’n'Radiohead listener, you. :]
Mircea Cărtărescu – “Levantul”
A mers foarte, foarte greu cititul cărţii ăsteia. Lipsa de exerciţiu cu poezia, mai ales cu cea pretenţioasă cum e cea din cazul de faţă, s-a simţit acut, spre ruşinea mea. Nici epicul predominant nu m-a ajutat în sensul ăsta, dar repet, e vina mea, nu a autorului, al cărui geniu l-am simţit deja de pe la pagina 29 încolo. Mi se pare incredibil cât de bine reuşeşte să-i imite pe marii poeţi şi modul impecabil în care stăpâneşte limbajul arhaic şi se joacă cu acesta. Momentul cu ecoul mi se pare genial, l-am recitit de vreo şapte ori. Acum aş vrea să m-apuc de “Travesti”, fiindcă se pare că alte volume mai vechi de versuri nu găsesc nicăieri.
În rest, cu toate că deja îmi scapă din detalii, pot spune cu mâna pe inimă că “Maestrul şi Margareta” lui Bulgakov mi s-a părut sublimă şi mi-a făcut poftă să m-apuc de Goethe cel din vârful bibliotecii la care nu ajung numai dacă mă caţăr, “Furie” de Salman Rushdie m-a făcut să mă-ndrăgostesc de cum scrie nenea ăsta, nu neapărat de povestea-n sine, iar “Pnin”-ul lui Nabokov a fost ca o piesă cu tempo lent care tot aştepţi să-nceapă, dar e salvată la final de un solo de chitară sau ceva.
Acum vreau să văd ce-are de zis acest Haruki Murakami, dar de fapt mie mi-e foarte dor de-un clasic.
si eu vreau sa mai citesc…si clasici inca. ma asteapta manon neterminata de nu stiu cand
daca biblia ar fi fost scrisa sub forma unui blog, cati bani ar fi facut duhul sfant din reclame?
Travesti este proza, nu poezie. Poezie de-a lui mai gasesti la Humanitas, doua volume in format mare, patratos, de prin 2000 si ceva.
Sunt foarte bune nuvelele din Nostalgia.
Cat despre Rushdie, cred ca in celelalte romane este un cu totul altul.
morbo, păi sigur, că tu-n zilele libere te plimbi la bustu’ gol cu biţa.
Raul, errr, dacă Biblia ar fi fost scrisă sub forma unui blog, teleportarea era deja azi bucată de tort.
Liviu, proză e, ştiu, eu ce-am zis ?
În sensu’ că m-apuc de proză dacă poezie nu mai găsesc. Iar volumele alea de care zici nu le-am prea văzut prin librării. Aştept târgul din toamnă. Rushdieee 
O să-l fac la facultate. 
Vreau să-mi iau “Grimus”, numai să se termine odată cu concertele. 
eu as zice sa NU citesti Travesti, cauta Nostalgia, chiar si varianta pe bucatele, adica REM in primul rand.
uite aici ai putea sa citesti cateva poezii:
http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/cartarescu.php
Roxa, volumele de care zice Liviu le poti gasi, cand mai treci prin Bucuresti, la Humanitas Kretulescu, aia de langa Anthony Frost
yup,yup…I vote for “Nostalgia”,too!!! Inca o lectura extrem de interesanta poate fi aceea a volumului de eseuri “Pururi tanar, infasurat in pixeli”. Enjoy!
nu, separat, intai ţoacla si dupa aia bustu gol
white noise, yes ma’am, în chestiuni legate de Cărtărescu am încredere deplină-n tine.
Spadez, ştiu unde-i. Mă rog, eram aproape sigură că acolo găsesc orice, da’ cum ziceam, aştept până la târg şi mai vedem.
Ema, yeah, aşa-ncetişor le citesc eu pe toate.
Thankiez !
morbo, dejda, chiar mai grav, ai pierdut vremea de două ori.
Deci ieri seara am lasat un comment si nu a vrut sa mi-l accepte
Stupid internet. Here i go again:
1. Murakami e superb si cred ca o sa iti placa si tie. Eu la randul meu l-am tooot amanat si acum sunt la a doua carte de el – desi prima a fost acum vreo cateva luni. Prima – Iubita mea Sputnik – mi-a placut si m-a prins doar ca exista un dar – prea mult de detaliat. Cea de acum in schimb – Kafka pe malul marii (despre care auzisem ca ar fi cam dezamagitoare!!! cum sa zici asa ceva??) – e geniala. Si nu folosesc cuvantul asta prea des cand vine vorba de carti. Sunt entuziasmata si fascinata intr-o masura fara de masura. Superb, i’m telling you!
2. Imperiul soarelui e a one of a kind book. Eu am citit-o pe la 13-14 ani – damn proud of that – si mi-a placut atat de mult. Evident eram mai mica si inca pe la inceput cu cititul, dar am savurat-o dovada ca si acum stiu multe detalii – mai multe decat din carti citite muuuult mai recent, dar carora le-a lipsit impactul. E rea si cruda, dar in acelasi timp suava si visatoare si cu un iz de naivitate delicios. Nu am citit nimic altceva de Ballard si nu stiu daca o sa o fac vreodata de teama sa nu stric amintirea acelei carti.
Arana, nu ştiu ce să zic de Murakami. M-a fermecat până la final şi apoi nici nu mi-am dat seama când s-a terminat cartea. Nu trebuia să se termine aşa, practic nu s-a-ntâmplat nimic.
Vroiam mai multă acţiune şi mai puţin dialog. Dar poate asta chiar n-a fost una din cărţile lui bune. 
O să-mi cumpăr “Imperiul soarelui” dacă zici că e mişto. Cât de curând.
[...] Roxa găsim o însemnare despre multe cărţi – Martin Page, Cărtărescu, Bradbury, printre [...]