Despre cum n-am adormit la chef, da’ mai bine-ar fi fost să

Ioi. Iooooi. IOOOOI ! Câte şanse erau ?!

Dacă e vineri seara, e socializare şi serbat zi de naştere în căminul altfel pustiu. În camera celor două buburuze mai cunosc nişte lume mişto, mai ronţăi un covrigel, mai râdem pe-nfundate de creierul neted al celei de-a treia colege de cameră care se mâţâie înfiorător la telefon şi pe care nimeni n-o suportă. Cinismul şi sarcasmul meu înfloresc sub şiroaie de Angeli şi cuceresc instant, trebuie doar să-mi deschid gura; ficatu’ mai să-mi explodeze de trufie date fiind circumstanţele, somnul ce mă bântuia după un şir pierdut de ore nedormite m-a pupat de noapte bună şi şi-a văzut de treabă, ce mai…

…când cineva zice “PSD” şi reacţionez ca teleghidată. Mă indignez instant şi-mi amintesc de povestirile despre mieluşica blondă de la română-franceză care era angajată de PSD pentru door-to-door şi care nu se mulţumea doar să întrebe oamenii dacă sunt drăguţi să le zică cum votează, mai făcea şi muncă de persuadare, amintind de gogonelele lor electorale utopice, alea cu mii de euro… pe care de unde-i luaţi, mă socotelnicilor ? Din economia care se duce pe… apa de sabat ? Dar prostimea neinformată asculta cu gura căscată, şi-i promitea câte două, trei, patru voturi…

Îmi era imposibil să asociez imaginea fadă a unei prezenţe fantomatice la cursuri cu militantismul ăsta grotesc, aşa că, foarte boemă, cum stăteam în picioare în mijlocul camerei, mă apuc să-i atribui înfocat epitete foarte colorate şi să închei apoteotic cu “Voi chiar v-o închipuiţi p-asta crezând în ceva ? Ahaha…” Astea râd pe sub mustăţi, da’ tac şi eu nu pricep nimic, aşa că mai zic şi un “Whaaat ?” scandalizat.

Mai târziu mă scot diplomate din cameră şi-mi spun. Breaking news: mâţâita colegă de cameră e cea mai bună prietenă a pseudo-pesedistei, da’ bravo Roxa, oricum sunt varză amândouă etc., that’s the spirit, degete mari în aer şi alte alea… Nuuu, nu să potie, ce mă, vă bateţi joc de mine, şi io în gura mare, numa’ trompeta mi-a mai lipsit… oh fuck. 8-|

Aşa că dragii babei, dacă mor accidental la vreun curs comun cu ăştia de la franceză, lăsaţi biata fată în pace, că pe teren neroditor şi-aşa nu-ncolţeşte nimic, da’ aveţi maaare grijă la brainwash-uri jenibile şi viaţa veacului ce va să fie. Jump jump jump jump veşnicaaaa pomenireeeeee gieeee jump jump ugh, amin. \:D/

Uamenii cu veştile bune

Adică eu şi Raul, da’ mai ales Raul, vă informăm, dragi murgutureşeni, că în 19 decembrie vine cu mare alai şi muzichie formaţia vocal-instrumentală (de când îmi doream să zic asta) Luna Amară, în ăl’ mai neaerisit şi claustrofobic pub din metropolă, după Cage şi Downtown desigur, Bizzare. 10 RON scrie pe theirspace.

Şi nu, blogu’ ăsta nu se transformă într-unul de anunţuri de evenimente culturale rockiste locale. Vin şi cu artileria grea, da’ mai tre’ să mă adun un pic ca să nu îmi ţâşnească iar Niagara pe ochi.

Ţara arde…

… şi pe mine mă chinuie talentu’… în Paint. :)) Da’ dacă marele concert pentru care, cu ajutorul Irinuţei, avem deja două mese mari şi late rezervate, nu are încă afiş, i-am făcut eu chiar două ! :)) Deci ne vedem în 4 decembrie la Kumm. Nu-l rataţi, rezervaţi-vă mese din timp… sau veniţi pe la noi, că vă găzduim cu plăcere. ;))

P.S. Nu ştiu cât costă, da’ anu’ trecut pe vremea asta era 6 RON. Acum nu poate fi mai mult, mai ales că nu performează nimeni în deschidere. Later edit: ba e mai mult, 6 întors cică.

Kung fu la Coma

Când vine vorba de o trupă de calibrul celor de la Coma, nu mai contează că trăieşti într-o groapă denumită ştiinţific depresiune, în care ceaţa şi frigul dăinuie zile-n şir. Dacă e sâmbătă seara şi ei au concert la doi paşi de tine, treci peste chestiile astea telurice şi faci o talpă cu colegu’ hardcorist până la locul cu pricina, cât o fi el de asemănător cu un cămin cultural. Sau aşa ar trebui. 8-|

 cu asta începe tot :)

Da’ nu vreau să insist asupra numărului de ruacheri prezenţi, nici asupra faptului că la momentele acustice li s-a cam tăiat filmu’ plăcerii. Eu am fost în delirul acela unic oferit de melanjul de muzică bună, versuri dibaci construite şi prezenţă scenică fără cusur, deşi tre’ să recunosc, şi nu, nici măcar nu-mi crapă obrazu’, că atenţia mea era concentrată asupra unui anumit ursuleţ panda care făcea pe vocalu’ badass pe scenă, şi culmea, îi şi reuşea. :)) Observaţi laitmotivu’ pozelor (care s-au întunecat de ciudă că n-au ieşit mai miştoace).

 Dan :-”

 uhm, Dan… ;))

 tot nu ştiţi ? DAAAN ! =P~ :))

Au fost nişte aparente gherle provocate de microfonie, în rest nu am absolut nimic de reproşat. Ah, au cântat “Biz” iarăşi acustic şi eu mor de doru’ piesei ăsteia electrificate, da’ asta nu se pune. :)) Îmi place tot mai mult de Călin, el chitaristo, care m-a făcut să mă topesc şi să torc de plăcere la acustice, iar la electrice… m-a coborât în rai. :)) Şi spre deosebire de Peninsula, acum chiar i-am auzit platanele lui Hefe (pe care am uitat să-l pun să-mi semneze Nerostitele cele cumpărate sau Coma Light cel primit gratis la ieşire; ce să fac, Dan m-a acaparat. :D ) În rest, toboşarul mi s-a părut un om prea serios şi inabordabil, iar eu sunt timidă, mă ştiţi. ;))

 I feel ya, buddy :))

 Cătălin, nu o apariţie fantomatică de prea mare contrast :))

 Hefe cu un foarte mişto hanorac La Plebe. hasta la muerte, maestro ! :D

 3/5 din Amberskinii din deschidere, foarte energici, cu multe piese noi FOARTE reuşite şi o versiune hard a hitului suprem R.E.M., “Losing My Religion”, ce m-a uns pe fuflet :D

Da’ acu’ pe bune, sfat prietenesc: downloadaţi Coma Light, e gratis şi acustic, nu grohăie nimeni, şi pentru că e un album atât de pasional, o să vi se înfigă direct în corazon, chiar dacă nu ştiţi nimic despre băieţii ăştia. Cel mai emoţionant moment al concertului, pentru mine, a fost piesa asta:

Told ya. ;)

P.S. Poze muuult mai reuşite cu Coma sunt aici, iar cu Amberskinjii aici. Yeah yeah, that’z IR in teh crowd. :P

Găinaţ pe băţ…

Numa’ ce am renunţat la îndopatul cu paracetamol ca mod de viaţă, la zile în şir petrecute zăcând la 39 de grade şi zemuind la 37.9, la pastile cu albastru de metil care-au făcut primăvară-n budă (eram sigură că dacă mă-nţep o să curgă sânge violet), că dezastrul loveşte din nou ! Mai tre’ să fac eforturi inumane să iau antibiotice trei zile, da’ sunt relativ în regulă. Eu.

Pentru că alţii, mai înverziţi, mai împănaţi şi mai puţin hărăziţi cu daru’ vorbirii şi indicării de “uite-aici mă doare”, se uită acum la nesimţita asta, care la ora două jumate noaptea nu-şi vede de somn şi bate zgomotos în taste, cu nişte ochişori de Iisus răstignit pe cruce. Din când în când ciuguleşte mei, stoarce bobul de strugure, bea ceai de muşeţel. Ar vrea să-mi ţopăie în cap, să ne jucăm, da’ dacă zboară până la mine gâfâie, ştiu, şi nu-l las. Cu toate astea, nesimţita chiar ar vrea să simtă ce simte el, să se facă şi ea utilă la colivia zburătorului, da’ el nu şi nu…

Şi uite aşa înnebunesc lângă găluşca asta necuvântătoare, şi mă tot gândesc că are deja patru ani jumate, şi zice-se că maxim şapte, şi nici noi nu apucăm 80, da’ nu. Imposibil. Refuz. Da’ până luni seara e o eternitate. Şi maşina nu-i acasă, şi afară-i frig, şi noi suntem păsări exotice, şi tre’ să am grijă să mă urc în taxi cu încălzirea la maxim, şi ce mai… mă sui pe pereţi şi mă smiorcăi a neputinţă. Mashina vremeni, where art thou ?

Hey sexy ! Nu tu.

O dimineaţă deloc ieşită din comun, cum ar veni, în care n-am mai putut ignora insistenţa telefonului fix.

– Mdeah…
– Alo ? Nu vă supăraţi, doamnă dragă, sunteţi sexy.
– …
– Alo ?
– Ăă… cu cine vorbesc ?
– Nu vă supăraţi, doamnă dragă, sunteţi sexy.
– … Okaaay… Mda, bine, da’ cu cine vorbesc ?
– Alo ?
– DA !
– Familia Moldovan ?
– NU !

Şi-nchide. No sexiness after all. Dammit. :(

Mi-am revenit, nu mai riscă să-mi explodeze căpăţâna dacă stau cu monitoru’ în faţă, sau cel puţin s-a lungit cărarea de praf de puşcă până la butoiul cu pulbere. :)