Găinaţ pe băţ…
Numa’ ce am renunţat la îndopatul cu paracetamol ca mod de viaţă, la zile în şir petrecute zăcând la 39 de grade şi zemuind la 37.9, la pastile cu albastru de metil care-au făcut primăvară-n budă (eram sigură că dacă mă-nţep o să curgă sânge violet), că dezastrul loveşte din nou ! Mai tre’ să fac eforturi inumane să iau antibiotice trei zile, da’ sunt relativ în regulă. Eu.
Pentru că alţii, mai înverziţi, mai împănaţi şi mai puţin hărăziţi cu daru’ vorbirii şi indicării de “uite-aici mă doare”, se uită acum la nesimţita asta, care la ora două jumate noaptea nu-şi vede de somn şi bate zgomotos în taste, cu nişte ochişori de Iisus răstignit pe cruce. Din când în când ciuguleşte mei, stoarce bobul de strugure, bea ceai de muşeţel. Ar vrea să-mi ţopăie în cap, să ne jucăm, da’ dacă zboară până la mine gâfâie, ştiu, şi nu-l las. Cu toate astea, nesimţita chiar ar vrea să simtă ce simte el, să se facă şi ea utilă la colivia zburătorului, da’ el nu şi nu…
Şi uite aşa înnebunesc lângă găluşca asta necuvântătoare, şi mă tot gândesc că are deja patru ani jumate, şi zice-se că maxim şapte, şi nici noi nu apucăm 80, da’ nu. Imposibil. Refuz. Da’ până luni seara e o eternitate. Şi maşina nu-i acasă, şi afară-i frig, şi noi suntem păsări exotice, şi tre’ să am grijă să mă urc în taxi cu încălzirea la maxim, şi ce mai… mă sui pe pereţi şi mă smiorcăi a neputinţă. Mashina vremeni, where art thou ?
ce umbra de fripturel are ala de pe umbra mainii tale
Fripturel e bolnăvior, nu-ţi mai trebe.