Taves bahtalo, 2006 ! :))

Una bucată povestioară de sezon cu neşte ţigănuşi şi-o Dacie, petrecută exact în 1 ianuarie 2006, una din multele foarte plăcute cu d-ăştia mai tuciurii decât majoritatea. :))

Cam din doi în doi ani, când mă simt invincibilă în faţa gerului năprasnic şi nici o subdiviziune a arborelui genealogic nu plânge după căbănuţa-căsoi-din-filme-horror, mă retrag de revelion cu o gaşcă de demenţi la munte, în judeţul Harghita, cam la 100 de km distanţă de Murgu-Tureş. 2005-2006 n-a făcut excepţie. Era feeric, zăpadă pân’ la brâu, linişte cum numai la munte găseşti şi pe puţin -30 de grade. :) Deh, e aproape de Joseni, şi toţi am învăţat la geografie ce s-a petrecut acolo. Mureşul, cândva cel frumos curgător, era bocnă, treceau tractoare şi căruţe pe el ca să scurteze drumul, era incredibil, cancer “frate”.

Singura dovadă că n-a fost mereu aşa era drumul de acces în sătuc, situat în pantă sau rampă, depinde din ce sens veneai. :)) Noi trebuia să urcăm. În stângaaaa – un şanţ adânc şi apoi mlaştină (vara), în dreaptaaaa – ditamai râpa şi la capătul ei extra-îngheţatul Mureş. În miiijloc – drumul îngheţat şi şlefuit ca sticla; polei fix-pix, oglindă veritabilă ! Sus – gaşca de demenţi făcând semne de Cioroianu Daciei albastre care se pregătea să urce. Jos – în Furia Albastră, o proaspătă şoferiţă cu carnet de trei luni de zile… adică io ! Că doar dacă i-am adus până acolo, să fac bine să-i duc şi-acasă întregi pe sărmanii oameni. Dar înainte de asta trebuia să scot maşina de-acolo… şi pe mine la fel de întreagă. Uşor de zis…

Oftez de vreo trei ori şi-mi iau avânt. Când începe urcuşu’, schimb în a doua şi apăs pedala de acceleraţie până la capăt. Ajung la jumătatea rampei, motoru’ vrea, da’ cauciucele, fără lanţuri ofcorz, refuză. Alunec uşor, ca un fulg, înapoi. Nu-i bai ! Doar nu-i adunătura asta de fiare mai brează ca subsemnata ! Îmi iau avânt şi mai mare, schimb într-a doua mai repede şi ajung ceva mai sus, da’ dup-aia tot în gol se-nvârt roţile pe sloiul de dedesubt. Iau picioru’ de pe acceleraţie şi mă duc la vale tare sprinten. Nu pot nici măcar să ciupesc frâna pe gheţuş, altfel mă trezesc în Mureş, îmi zic, da’ viteza era deja ameţitoare, aşa că smucesc cum pot volanu’ cu gheaţa-n spate de frică. Într-un sfârşit mă opresc, mă uit la poporu’ din vârf, înlemnit şi el de groază, şi mă dau jos de la volan. Pauză. :))

Îl las şi pe Adi, mare şofer experimentat, să-ncerce. Evident, ajunge aproape până-n vârf, se opinteşte, iar apoi face şi el fenta cu hamsteru’ şi rotiţa ce se-nvârte-n gol, numa’ că Adi ajunge mai aproape decât am reuşit io, deci şi alunecarea săniuţă-style se anticipa a fi mult mai periculoasă… şi a fost. :) Pe la jumătatea drumului, Furia Albastră are o tentativă total dizgraţioasă de piruetă, apoi de intrare cu forţă mare-n ditamai şanţu’ din stânga, da-n cele din urmă, scrâşnind, se opreşte violent cam cu doi metri înainte de prăpastie. Ştiu că timpul s-a oprit atunci şi numa’ ştiri de la ora 5 aveam cu toţii în cap. Adi era în stare de şoc, da’ zicea că n-are nici pe dracu’. Mai încerci ? NU ! :))

Între timp mai apare un alt bătut de soartă, cu un Ford mişto, şi are parte de acelaşi insucces. Deja începeam să ne gândim la soluţii mai mult sau mai puţin ortodoxe de topire a gheţii, când în zare se vede o Furie Albă de data asta. Oh great, se face coadă, zic. Numai că maşinuţa asta means business. Scoate fum ca o locomotivă cu aburi, are viteză de Need For Speed şi face giumbuşliucuri de raliu Dakar. Ridic o sprânceană şi zâmbesc cu juma’ de gură. Cu cât se apropie mai tare, cu atât mai a dracu’ e. Nimic altceva decât nişte fiare ruginite cu voinţă de fier. B-) Hotărâtă până dincolo de tablele albe, că pânze n-avea, a reuşit să iasă nestingherită din rampa buclucaşă. Eu deja rânjeam cu gura până la urechi, făcând semn şoferului să oprească. :D

Şi atunci se dau jos din Dacia eroină patru ţigani, toţi unu’ şi unu’: îmbrăcaţi în zdrenţe, cu căciuli de ciobani di la uăi, cu dinţi elodieni şi ochi în toate direcţiile, urâââţi de-ţi dădeai seama de motivul retragerii aureliene şi toţi ca pana corbului, de ziceai că, în contrast cu zăpada, tocmai ce se formează cea de pe urmă gaură neagră a universului. Iar eu ce fac ? Păşesc cu încredere spre ţiganu’ şofer, îi pun în mână cheile şi-l rog frumos să-mi scoată maşina din necaz, evident. =))

Şi ce să vezi ? După o pregătire tacticoasă, în care şi-a luat avânt de-a dispărut din peisaj (l-am bănuit vreo trei secunde că-mi şuteşte maşina, recunosc, da’ ăi’lalţi erau prea liniştiţi şi m-am calmat), a venit ca vântu’ şi ca gându’, şi, a naibii pielea pe el cortorar, a scos-o ! :)) Veselie, bătut din palme, mulţumiri, strângeri de mână… paaarty. :)) Iar cum nu puteam să lăsăm fapta nerăsplătită, am cotrobăit în portbagaj după cel mai bun vin roşu rămas şi i l-am dat din toată inima, împreună cu una sau doo sute de mii. ;))

Great ! Time to go home. Şoseaua era atât de liberă, încât conduceam cu 110 km/h pe contrasens, că era mai bine curăţat de zăpadă. Un vis. Doar că, după câţiva kilometri, văd în oglindă maşina ţiganului care mă depăşea pe interior cum ar veni, dacă io mergeam aiurea. Când a ajuns în dreptul meu, ne-am uitat toţi sideraţi în dreapta.

Ţiganu’ şofer, pe fundal de ţipete şi chiuituri, semn că party-ul era în toi, iaca ce ne face semn cu mâna, ridică sticla de vin pe geamul coborât, trage o duşcă sănătoasă, ne strigă “Îi bun vinu’ !”, apoi accelerează şi se pierde în depărtare. =)) N-o să trec peste niciodată…

Şi aşa, imediat la început de 2009, fără bilanţuri că-mi pun mâinile-n cap, ce pot să zic altceva decât să ne fie mai bun vinu’ decât în 2008… şi chiuitu’ mai aprig. :)) Cheers, mofoz !

Toată-s un noroc şi-o sănătate

Probabil de la atâtea urări.

Adică nu m-am răcit când barbiducii de la facultate făceau economie la căldură în octombrie.

Nu m-am răcit când poporu’ nervos îl pizduia pe Tăriceanu în centru şi am făcut un drum de 2 km în două ore juma’, ajungând iceberg acasă.

M-am răcit în vacanţă, în casă, lângă caloriferele ce duduie întruna. Blaaaa. 8-|

Cre’ că din copilărie n-am mai stat acasă de revelion. O să fie interesant…

Până şi modesta zăpadă ce-a căzut az’mneaţă se topeşte, parcă-n ciudă.

Mnu’sh, n-am chef nici de filme, nici de citit, nici de socializat. Am zis că nu-mi priesc pauzele astea.

Gustul dulce-amărui de la Vatra Dornei (3)

Da’ dacă n-aveau nici cremeş, cum să aibă casetuţă pentru reportofon ?! :))

La a doua cofetărie eram deja scoasă din minţi de derizoriul situaţiei şi i-am comunicat blondei că altceva nu vreau, dau undă verde la pornit după bagaje la pensiune. Da’ n-ai cu cine, că Bristena (aşa-i zice cofetăriei) era deja inundată de salivă după eclerele foarte aspectuoase din vitrină, aşa că blonda le-a cumpărat pe ultimele două, iar eu am luat, scrâşnind din dinţi că nici Pepsi nu există, un Cola. Un, nu o, da ? :P

 împricinatele

 cofetăria, destul de mişto altfel

 brăduţul pe care ninge veşnic

Tot învelişul protector creat în jurul nereuşitei noastre pentru a ne feri de depresii a fost spulberat cu prima înghiţitură din eclerul filozofal, şi iată cum am ajuns şi la faimosul gust dulce-amărui din titlu. Dacă mini-excursia a început cu o ciocolată neagră rătăcită de blondă prin geantă, pe care am mâncat-o amândouă mai mult în silă în lipsă de altceva, atunci sfârşitul l-a reprezentat acest ecler cu glazură de caramel, care oricât de arătos a părut, tot dulce-amărui s-a dovedit a fi, ca toată excursia de-altfel. Să mai spună cineva că nu toate poveştile debutează cu deznodământul…

În primul rând, poate cele ce urmează o să sune a dramatizare inutilă, având în vedere că e pe val ori să ai un job încă din facultate, ori să nu-ţi prea pese de facultate pentru că n-ai ales-o cum trebuie, ori să faci două deodată şi niciuna bine, ori altele asemenea. Noi am şi ales-o bine, ne şi place şi, la naiba, nu tre’ să fii lingvist ca să-ţi placă cum vorbesc oamenii de la Vatra Dornei, amalgamul ăla de graiuri, trecerea de la Moldova la Ardeal, influenţa bucovineană… Am fi vrut nu doar să le înregistrăm şi să le studiem graiul, ci să-l închidem într-o cutiuţă muzicală pentru eternitate. Şi orăşelul să-l ascundem într-un glob de sticlă. Şi pe oameni să-i clonăm pentru o lume mai bună.

În al doilea rând, murim de ciudă că nu mai avem timp şi bani ca să ne întoarcem. Colocviul e deja în ianuarie şi tre’ să ne gândim rapid la plan B. Da’ cel mai ciudă ne e că ajungem la vorba coechipierelor neparticipante, şi anume că “e inutil să mergeţi aşa departe.”

În al treilea rând, murim şi de ruşine. Nu doar că nu ne-a ieşit pasenţa, ci şi pentru că am încercat să dăm vina pe mai sus menţionatele, care nu au cumpărat casetuţă deşi le-am spus clar şi răspicat ca măcar atâta să facă, da’ care s-au mulţumit să-mi analizeze tonul pe care-am spus-o. Nu, greşit, nu e vina lor, nu-s genul care se uită-n curtea altuia întâi. Puteam la fel de bine să am un telefon sau aparat foto mai jmechere la mine, iar blonda putea foarte simplu să-şi aducă camera de filmat, dar nuuu… noi vrem reportofon pentru că e mai comod, oricum suport audio ne trebuie. Să nu mai vorbim de stilul las-o bă că merge-aşa. Chiar nu trebuia să plecăm fără tot ce ne trebuie, şi dacă acum nu suntem în stare să ne dăm seama că nu întotdeauna planetele se vor alinia astfel încât să ne fie nouă bine, ce dracu’ facem mai încolo ?

În al patrulea, ultimul şi totodată cel mai dramatizat rând, aşa îmi merge şi mie, şi blondei de la o vreme: suntem mereu atât de aproape de a avea ceea ce ne dorim, şi totuşi nu reuşim niciodată. The pattern of our friggin’ lives. Şi nu din cauza altora, din cauza noastră, nişte luzăriţe incapabile.

Apoi ne-am întors acasă, iar eu n-am mai fost la nici un concert, şi asta nu doar din cauza somnului.

THE END.

Merry my ass.

Gustul dulce-amărui de la Vatra Dornei (2)

… Până când ne-am dus să cumpărăm casetuţă pentru reportofon şi n-am găsit nicăieri. And I mean… nicăieri. Am cutreierat toată Vatra Dornei, o ştim pe de rost, zici că ne-am născut acolo. Toate magazinele de electronice şi electrocasnice, toate magazinele foto, Aurel, Chiriluş – nume atât de specific lor, papetăriile, librăriile; la un moment dat mi s-a năzărit să căutăm la posturile de radio. Nişte unii nici nu văzuseră aşa ceva, iar Radio Orion de la etajul şapte al Hotelului Călimani era părăsit în weekend, iar la etaj era beznă.

Un microfon plus un cablu de pus în iPod, un reportofon digital de cumpărat, un CEVA, orice ! Nimic. Gol. WHAT THE FUCK ?! E noapte deja, unde să mai pornim ? Nici bani n-avem pentru încă un drum până-n Bistriţa sau Suceava. Telefonul blondei înregistrează doar un minut, al meu cinci, calitate îndoielnică în ambele cazuri. Soluţii ? Inexistente. Ce naiba o fi fost în capul nostru când am pornit fără casetă de-acasă ?! x-(

Şi aşa s-a făcut noapte, străzile pustii, iar foamea ni s-a instalat nonşalant în stomac. Deznădăjduite şi fără chef, am rumegat la o pizza vreo două ore, pe post de cină, apoi am făcut o tură de shopping şi ne-am întors la pensiune. Pe drum le-am pozat şi frumuseţea de brad natural împodobit perfect, cel mai simplu şi mai arătos brăduţ pe care l-am văzut vreodată. Aş mai fi făcut şi alte poze pe timp de noapte cu umăru’ blondei pe post de stativ, da’ mi-au murit acumulatorii şi perechea de schimb era la pensiune. Nici troglodiţii ăştia nu ţineau cu noi. :|

 it’s the simplicity I tell ya…

Da’ pentru că Redd’s şi cacaua Tnuva fac minuni, ni s-au descreţit frunţile şi ne-am promis una alteia că în zori găsim o soluţie, ca două minţi luminate ce ne aflăm. Şi-n plus… “cum ar putea cineva să nu ne iubească pe noi ?”, citat din blondă, total în afara subiectului. #-o

Aţi mai văzut om care se trezeşte din somn râzând în hohote ? Pentru că blonda mă striga pe nume şi mă zgâlţâia râzând, m-am trezit şi-am pufnit şi io, în totală necunoştinţă de cauză. :)) Nu tu mrrr, hrrr, sau măcar un “Ce-i ?” de om normal, nada. Asta se-ntâmpla la exact câteva secunde după ce-am atins perna cu căpşoru’ şi-am intrat în comă de extenuare. Blonda râdea de viteza cu care m-am apucat cică să… să sforăi ? Să fornăiesc ceva pe nas, că io nu sforăi ! :-S Sau aşa-mi place să cred. :))

Pe la trei noaptea, cum relatam în direct, am sărit din pat din cauza unui sunet înfiorător. Am aflat apoi în timpul zilei că de fapt mugeau ţevile cam vechi, da’ atunci habar n-aveam şi am început să scutur blonda care dormea pe spate, învelită cu plapuma până-n gât, ca o mumie. Oh da, momentul horror e acum complet, zic, rămânând interzisă de somnul impasibil al lu’ asta mică, în ciuda strigoilor din baie. “Adela ! ADELA !!” No reaction.  Fix atunci s-a oprit zgomotul, mie mi-au cedat pleoapele, iar fiindcă mi-a fost lene să verific dacă blonda mai respiră, am adormit la loc, d’oh. :))

Ne-am trezit cu noaptea-n cap şi-am luat alergătura inutilă de la capăt, poate-poate se iveşte ceva. Da’ de unde… A urmat alt moment de debusolare totală, după care ne-am recunoscut nereuşita şi-am conchis să tre’ să trecem peste şi să ne bucurăm de ultimele ore în minunăţia de orăşel.

 estetica urâtului

 black kitteh, u iz responsible fo’ everyfing !

 random street

 batărlaiz… they’re always comin’ ;)

 de la tanti asta drăguţă mi-am luaaaat *thunder noise* cercei de argint în formă de musculiţe :)) , cu chihlimbar verde, de “culoarea ochilor tăi când plângi”, zise blonda :D

 spre muuunţi :)

 jur că m-am uitat şi după altele… da’ tot ăştia-s ca scaiu’, ‘mnezo.

 teh school

 teh beautiful hotel

 teh beauty !

 a gym perhaps :))

 pi şientru ! :D

 şientru isti colorat pi gios :))

 hihihi :))

 awwww :)

 pe pod

Dorna

 broken head ;))

o pârtie de ski nefuncţională; evident, de-atunci a nins 8-|

Da’ dacă tot voiam să ne-ndulcim viaţa, trebuia să recurgem la măsuri mai drastice, ca de exemplu un cremeş, că tot mi-a făcut poftă cineva înainte să plec. De ce cremeş şi nu cremşnit ? Vă zice D. :))

O să mai urmeze.

Gustul dulce-amărui de la Vatra Dornei (1)

Şi duse-am fost. După decolarea autocarului (sau ce altceva face mijlocu’ ăsta de transport), ne-am pus amândouă pe trăncănit. Nu despre proiect, desigur, ci aşa, ca muierile, despre tot ce ne vine la gură, doar că filoloage fiind, sunt sigură că totul suna mult mai întortocheat, mai complicat şi mai înflorit decât era de fapt, aşa că în scurt timp am devenit starurile autocarului. Şoferu’ ne-a chemat să stăm cu el în faţă, noi l-am refuzat politicos, o tipă a crezut că suntem studente la medicină, noi i-am explicat că aşa suntem noi, mai vorbim şi de parapsihologie, ipohondrie şi labilitate psihică, o copiluţă ne asculta cu gura căscată şi zâmbea sincer la glumele noastre tâmpite, noi ne-am făcut că nu vedem, doi tipi de vis-a-vis discutau despre noi, amuzaţi de flecăreala necontenită specifică femeilor, noi am râs pe înfundate de mica lor bârfă “nespecifică” bărbaţilor, etc.

Bistriţa… acelaşi orăşel pitic cu două bulevarde, nimic deosebit. Când am ajuns în Pasul Tihuţa şi am văzut că nu este zăpadă ne-am cam pleoştit, dar cum am început să coborâm pe versantul nordic a apărut şi albeaţa pe munţi, aşa că am admirat cu nesaţ peisajele rupte din poveste. Erau când horror, când de basm, oricum… tare ieşite din comun. :X

În Vatra Dornei, destinaţia noastră finală, era însă tot uscat, dar asta nu i-a ştirbit nici un pic din frumuseţe. În căutare de cazare pentru buzunar de studenţi, nu ne mai săturam de sorbit din priviri oraşul de la poalele munţilor, clădirile atât de puţin urbanizate şi totuşi demne de o staţiune montană, oamenii… oh doamne, oamenii. :) Da’ să le luăm pe rând.

La insistenţele blondei, că de era după mine lăsam lumea de pe stradă-n pace, am rugat-o pe tanti îmbrăcată în port naţional să mă lase să-i fac o poză. A fost foarte încântată, ba a zis să-i mai fac una şi cu mâinile-n vestă sau ce-o fi, apoi ne-a întrebat de ce suntem aici, ne-a spus că ne-ar lua cu ea la hotelul unde e cazată dacă n-am avea treabă în oraş, ne-a spus că ne aşteaptă la primărie pentru un spectacol de Crăciun peste câteva ore, şi ne-a mai şi îndrumat spre muzeul etnografic unde am putea face înregistrarea pentru proiect.

 tanti cea de mare ajutor

La muzeu ni s-a explicat cum că tipa pe care-o căutăm nu e, dar să revenim dis de dimineaţă fiindcă sigur vine atunci, şi mai e şi uamă de litere, ştie cam tot ce mişcă prin Vatra lu’ Dorna.

Când am mai dat şi peste pensiunea asta de trei comete, micuţă, intimă, lună, bec, frumos mirositoare şi ieftină, eram în extaz. De pe geamul de la ultimul etaj vedeam o mulţime de luminiţe de Crăciun pe brazi naturali, înfipţi acolo în pământ de la mama lor, adică natură.

 Pensiunea Călimănel, nu foarte spectaculoasă din exterior, da’ contează ?

 one part of zeh room

 teh bed

 otherside

 singura chestie pe care n-am priceput-o: decoraţiunea asta dedublată :))

Ne-am cazat, materia primă pentru proiect era ca şi a noastră, moldovenii erau calzi şi primitori, ce ne puteam dori mai mult ? Încă o dată eram ferm convinse că ni-o pus Dumniezo mâna-n capetele bălaie. ;))

[ Pauză, paranteză de lămuriri.

În ce constă de fapt vestitul proiect ? Trebuie să facem o anchetă dialectală, adică să studiem un subdialect. Cum ? Ne gândim la o temă şi luăm unui locuitor din zona studiată un interviu pe baza căruia vom analiza subdialectul (fonetic, lexical etc.). Deci da, necesită deplasare. Înregistrarea audio, pozele şi/sau materialele ajutătoare le vom prezenta la colocviu… şi voila, asta-i nota. Lucru în echipă de maxim patru oameni, înregistrare audio separată pentru fonoteca facultăţii. Boooon.

Am trecut repede peste partea în care am rămas un pic contrariate că tre’ să plecăm undeva ca să ne facem datoria. O excursie în toiul stresului nu strică nimănui, chiar dacă e doar de-o zi. Îmbinăm utilul cu plăcutul, perfect. Doar că cealaltă jumătate, formată din două fiinţe cu pigment colorator al podoabei capilare de altă nuanţă, nu a fost atât de încântată, şi din păcate încă ne mai alegem partenerii de proiecte după prietenii. Una a minţit că n-are timp, cealaltă a zis sincer că nu dă banii pe aşa ceva. “De ce să mergem undeva când putem studia un subgrai din Sighişoara doar la 50 de km ?” 8-|

Da’ nu-i bai, blondele-s descurcăreţe şi pe cont propriu. Am ratat plecarea acu’ două săptămâni pentru că n-aveam sculă de înregistrat voce ? No problemo, acu’ avem un reportofon Sony împrumutat, şi chiar dacă sărbătorile ne suflă-n ceafă, noi mergem să lucrăm cât pentru… patru. Şi să ne mai şi distrăm pe lângă asta. Şi să dovedim că excursiile-s mişto oricând şi se poate face ceva diferit faţă de ardelenismele cu care suntem deja obişnuite. \m/

Misterul fiind elucidat, închidem paranteza lămuritoare. ]

Things were looking up. Eram pregătite să le dăm tuturor peste nas şi lucrurile chiar se aranjau în aşa fel încât viaţa să fie minunată.

Până când… mda. Da’ va urma.

99

Puteţi citi deja la Ionuca cum că eu rulez lumea, aşa că m-a pus ex-portocalia să zic altceva. 99 de altcevauri. Oh boy.

  1. Mă mai cheamă şi Adriana, după tata.
  2. Nu mai reacţionez din clasa a doua la “Roxana” sau “Roxi”, şi nici nu-mi plac. Nu vă mai obosiţi. :))
  3. După facultate mă mut în Bucureşti. Sau asta intenţionez.
  4. Nu reuşesc niciodată să ajung la timp undeva. Pot număra pe degete de câte ori am intrat semestrul ăsta înaintea profilor la cursuri.
  5. Prefer să nu dorm decât să mă trezesc cu noaptea-n cap.
  6. Reuşesc să-mi stăpânesc şi să-mi ascund perfect orice sentiment sau reacţie, mai puţin râsul. ;))
  7. Când scriu ” :)) ” sau “lol” sau “ahahaha” sau ” =)) ” pe net, cel mai probabil fac acelaşi lucru şi-n viaţa reală.
  8. Mă fascinează Londra şi am de gând să o văd în toamna lui 2009. Reformulez, dacă nu văd Londra mă las de facultate.
  9. Mare fană şi a accentului englezesc, umorului britanic, calmului proverbial al ăstora, tot.
  10. Am scuipat Londra şi un roadtrip european până şi de acolo azi-vară fix între oace ca să pot merge la B’estfest.
  11. Sunt obsedată cam în aceeaşi măsură de Seattle, şi am de gând să-l văd şi pe el (din categoria 100 things to do before you die).
  12. Acum un an am fost pe punctul de a-mi cumpăra un STR8 verde şi de a-l folosi pe post de spray de cameră.
  13. În cazul meu, impactul auditiv e cel mai mare: mereu o să pun mai mult preţ pe vocea cuiva decât pe culoarea ochilor lui/ei, par example.
  14. Nu mi-e şi nu mi-a fost niciodată frică de plimbările nocturne de una singură, de grupuri de ţigani sau de maidanezi.
  15. Visez foarte rar din cauză că nu mă pun în pat decât atunci când ating cel mai înalt grad de extenuare.
  16. Când visez, sunt ori coşmaruri, ori chestii ireal de plăcute. Cale de mijloc nu prea există.
  17. Ah da, visez versuri care chiar au sens. 8-|
  18. Cred că nu idioţii, ci frustraţii sunt cei mai periculoşi oameni.
  19. De-aia nu-mi place de Badea. :P
  20. Dorm pe trei perne, două mari şi una mică, şi n-am avut niciodată nici cea mai mică durere de spate sau problemă cu coloana vertebrală. Încă.
  21. Apropo, n-am avut încă bolile copilăriei, alea cu pete şi puncte şi febră şi mâncărimi. Le aştept cu interes…
  22. Îmi place la nebunie să-mi petrec timpul liber singură, da’ nu-s antisocială. Sunt o ciudăţenie a naturii.
  23. Visul meu suprem ar fi să gândesc şi să organizez în totalitate un festival muzical de amploare.
  24. Desenez animăluţe oricând am ocazia.
  25. Vreau să mă apuc de comics, da’ n-am uneltele şi poate nici talentul necesare. Am inspiraţie.
  26. Habar nu am ce grupă sanguină am şi nici nu mă prea interesează.
  27. Pe la 10 ani eram obsedată de ideea de a fugi de-acasă. N-aveam probleme. Aşa, just for fun.
  28. Acum o lună, în loc să păşesc în instituţia de învăţământ, am luat-o brambura prin oraş şi am fost pe punctul de a mă urca într-un tren, fără direcţie precisă.
  29. Tot când eram mică, distracţia mea principală era să stau în geam şi să orbesc oamenii de pe stradă cu oglinda. Ah, sau să-i stropesc cu o seringă umplută cu apă. Hihi. :D
  30. Prefer să ascult decât să vorbesc.
  31. Am fobie de vorbit oficial în public. :-S Scary shit.
  32. Even so, I`m a sucker for attention. Nu din partea persoanelor cu care nu-s încă obişnuită, totuşi.
  33. Am rezistat cu stoicism în Costineşti, acu’ vreo 6 ani, la un “mega-concert” Adi Copilu’, Costiţă Ioniţă şi Minodora La Oh Doamne Opreşte Radioul. Deci când zic că nu-mi plac manelele, ştiu ce vorbesc.
  34. Mi se mai zice “Duracell”, de la Peninsula 2004, cred. Cine-a mai fost cu mine pe la festivaluri sau concerte ştie de ce.
  35. Nu am organizat niciodată o petrecere de ziua mea.
  36. Nu port mănuşi iarna, îmi place să simt zăpada.
  37. Contrar tuturor bănuielilor sau aşteptărilor, nu am nici un tatuaj şi nici un pierce, dar abia aştept 2009. :D
  38. Am citit “Unsprezece minute” de Paulo Coelho, mi-a plăcut şi nu mi-e ruşine cu asta.
  39. Nu dau picantul pe dulce, apa de la robinet pe apă plată (deşi beau minerală), nici thriller-ul pe comedie.
  40. La mare mereu înot până dincolo de geamandură şi mă bălăcesc cu atâta spor, de-l fac pe salvamarul de pe plajă să-şi scuipe plămânii-n fluier. :))
  41. M-am cam lăsat de chitară şi recunosc asta cu ruşine…
  42. Da’ din gură tot cânt oricând am ocazia.
  43. Singurul motiv pentru care acum nu vocalizez pe la vreo formaţie rockistă e că timbrul meu vocal n-are nimic deosebit, e frustrant de comun şi nu impresionează prin nimic.
  44. Aş putea discuta zile-ntregi despre muzică.
  45. You can buy me with a book or two, I’m so rather expensive.
  46. Ai mei tot vor să-mi ia un laptop, eu îi tot refuz. Chiar n-am nevoie.
  47. Am o capacitate de empatie enormă, uneori ajung să… să simt ce simte şi cel cu care stau de vorbă. OK, poate nu chiar, dar ştiu întotdeauna ce reacţii provoc.
  48. I hug on the first date.
  49. Hug me back şi m-ai cucerit pentru eternitate. :))
  50. Depresia mare e echivalentul febrei de acelaşi calibru. Un fel de nu mă supăra, că mă îmbolnăveşti. :)
  51. Pentru o gagică, mă-mbăt foarte greu.
  52. Nu fac gropiţe în obraji când zâmbesc, ci una mai jos de buze, pe stânga.
  53. Wikipedia zice că_culoarea ochilor mei e “amber” şi am pigment galben în iris, eu zic că-s mai verzui decât în poza de pe site, lumea zice că-s căprui-deschis, toţi se miră de punctuleţele din ei… Toţi au dreptate. De fapt nimeni nu ştie cu exactitate care-i faza.
  54. Nu port inele, nu se prea potrivesc cu graţia mea inexistentă.
  55. Aş purta bijuterii de argint cu chihlimbar şi insectă în el. :X
  56. La capitolul sirop, m-am îndrăgostit de două ori până acum.
  57. Cea mai recentă îndrăgosteală a fost un insucces enorm, da’ măcar m-am familiarizat cu neîmplinirile sentimentale. Bring it on, de-acu’ nu-i bai, prima fu mai greu de-nghiţit. :))
  58. Cea mai romantică şi emoţionantă scenă din viaţa mea a avut loc pe ploaie torenţială. :D
  59. Mereu reuşesc să par mai pragmatică decât sunt de fapt, şi asta nu-nseamnă că-s cea mai profundă persoană de pe mapamond.
  60. Nu plâng aproape niciodată, deci păcat că n-aţi filmat momentele istorice de smiorcăială continuă din ultima lună.
  61. Urăsc opririle pe distanţe scurte când e vorba de mers undeva cu maşinuţa. Şi da, o oprire la 350 de km e prea mult. :))
  62. Am zis “da” la trei oferte de revelion anu’ ăsta. :)) Ce să fie, ce să fie…
  63. Vreau să citesc toată seria “În căutarea timpului pierdut” până împlinesc 25 de ani. Evident, încă n-am cumpărat-o. 8-|
  64. Ţin minte conversaţii din viaţa reală ca şi cum ar fi log-uri de pe messenger, cuvânt cu cuvânt.
  65. M-am rătăcit o dată în Năvodari şi o dată în Braşov. Niciodată în marele Bucureşti. Sau Viena. Sau Bratislava. Sau Praga. Sau Budapesta.
  66. Îmi pare rău că nu m-am născut mai repede. Aş fi vrut să prind grunge-ul în perioada lui de glorie.
  67. Fană declarată CFR Cluj şi-un pic huligană pe la meciuri. :))
  68. Nu vreau să mă cert sau să ridic vocea la nimeni, mai bine plec.
  69. Recordul personal e de 18 ore de dormit încontinuu şi în aceeaşi poziţie, din ce mi s-a şoptit în cască. Se întâmpla după Fânfest 2007. :)
  70. Înjur mult şi creativ, ca o lady.
  71. În semestrul I din clasa a XII-a eram corigentă la mate, iar semestrul al II-lea l-am început cu doi de 3 şi doi de 4, toţi luaţi pe “bună purtare”, nu pe nivelul de cunoştinţe. :)) Am mâncat manuale lu’ Ganga pe pâine înainte de bac. Profu’ e şi acum un director corupt şi un dictator pe măsură, da’ cu toate astea aveam cea mai echilibrată relaţie: el mă ura pe mine şi io pe el. :))
  72. Scriu repede şi fără să mă uit la tastatură, chiar şi cu diacritice.
  73. Când vine vorba de celălalt scris, mai bine mă făceam medic.
  74. Orgolioasă până-n măduvă.
  75. Mi-a rămas gândul la motociclete de la un test drive din Sovata, acu’ nişte ani. Senzaţia e nepreţuită.
  76. Mi-am şters din greşeală blogul început prin 2003 apăsând un buton de delete. :))
  77. Să tot fie 4 ani de când îl am pe ăsta. Mulţumesc.
  78. Am avut parte de câteva scandaluri şi neplăceri din cauza unor post-uri de pe-aici. ;))
  79. La B’estfest m-au oprit doi… fani ca să mă anunţe că am blog fain. :-S
  80. Pe cei mai mişto oameni din viaţa mea i-am cunoscut pe net + blog, şi nu ştiu de ce nu prevăd schimbări majore ale situaţiunii. :)
  81. Nu am înţeles niciodată de ce unii artişti îşi distrug chitarele pe la concerte…
  82. E naşpa, dacă mă gândesc că io n-am cântat niciodată la o electrică.
  83. Nu am limite când vine vorba de Pepsi.
  84. Pot să mă uit zile-n şir la desene animaleh fără să fac nimic altceva.
  85. Pot să zac zile-n şir în pat, şi chiar o voi face-n viitorul apropiat.
  86. În câteva ore plec la Vatra Dornei cu bani puţini şi cazare neasigurată.
  87. Abia aştept să văd ce găsesc acolo. :D It’s an adventure !
  88. Era vară când m-am uitat ultima dată la un film. :))
  89. Am un caiet mare în care păstrez toate biletele la concerte, briz-brizurile şi lucrurile mărunte de care nu mă pot despărţi.
  90. E o uşurare să văd cifra asta. :))
  91. Hmmm. Sunt moartă după arhitectura gotică şi victoriană.
  92. Alint oamenii dragi în fel şi chip, şi-mi place să-i tachinez şi să-i înţep uşor. ;))
  93. Mereu zâmbesc când văd ţigani. :) Chiar am mai multe experienţe plăcute decât neplăcute cu ei.
  94. Nu aşteptam vacanţa asta. E doar o rupere inutilă de ritm.
  95. Am vrut mereu să-mi cumpăr bărcuţe în sticlă. Oare unde găsesc ?
  96. Vreau să-mi fac un perete-bibliotecă (sau chiar doi pereţi) când oi fi la casa mea.
  97. N-am pierdut niciodată bani, acte, telefon sau portofel. Nici jefuită n-am fost niciodată. Sper să mă ţină norocu’. :))
  98. Mintenaş plec. Mă duc să fac bagaju’.
  99. Ne citim pe twitter dacă reuşesc să-i păcălesc pe luzării de la Orange. I-am spart pe nesuferiţi, am telefon funcţional. :D

GODDAMN THAT WAS LONG ! Irinuţo, chinuie-te şi tu olecuţă cu ea. :)) Adios, mofoz. :D

Aşa da !

Alo, Poliromu’ ? Librăriile Humanitas ? Sitka ? Mă, luaţi exemplu. Prăvălia cu Cărţi poate ! Nici n-au trecut bine 3 zile lucrătoare, că m-am trezit cu avizu-n poştă. N-am mai pomenit demult atâta promptitudine, ptiu ptiu să nu îi deochi. Şi fiindcă l-am cumpărat pe rarisimul Frankenstein şi juma’ din bibliografia obligatorie a semestrului următor, Rox iz happy. :]

Pentru cealaltă jumătate de bibliografie tre’ să cotrobăi mai adânc după mărunţiş prin buzujeb. 1984, The Remains of the Day, Lord of the Flies… apoi în anu’ trei literatură + film american… Da, Ciuca Palaniuca o să citească în sfârşit Fight Club ! :)) Cum să nu iubeşti facultatea asta ?

P.S. Mi se pare sau toate pozele-mi ies puţin câş ?

Isterie !!!

Deci oraşu’ ăsta o luat-o razna, jur. Sâmbătă avem nici mai mult, nici mai puţin de 3 concerte. Deodată ! Când s-a mai întâmplat asta ? Nu în ultimii 21 de ani. Peninsula se exclude, acolo-s patru concerte deodată de-aia că-s patru scene (ioi, Peninsula ! :X ).

1.  “Sambata 20 Dec de la ora 19:00 Rock X Mass la sala A.S.A. vor canta trupele Impera, Guillotine, Backlash, Subcultura, STRANGE si Paradigma”. Cine-s ăştia ?! Never in my life have I heard… Sala A.S.A. ? Paaaas.

2.  “Punk Xmass – Targu Mures (Marosvasarhely) – Bizarre: Worms, The Barricade, Recycle Bin, Los Pogos. 5 RON.” Los Pogooos ! Punkăreală uber dansabilă ! DA ! Bizzare ? Pentru că aşa scriu ei, nu cum ar fi corect, dacă vă uitaţi p-afară. Noah, oricum, numai localuri unu’ şi unu’ găsiţi. 8-| Şi ce-i cu mania asta a dublu s-ului ? Asta da, ar fi o opţiune, dar…

3. Byron cu Alexandru Andrieş la Teatrul Studio, 30 RON. Ah, iubire eternă. Da’ 30 de lei ?! Deci dacă vreau să-mi mai iau şi DVD-ul la care râvnesc de atâtea luni cu înregistrarea concertului acustic de la Teatru 74, de la noi, mi-am păpat şi porţia de Crăciun ? Vă nesimţiţi, nehaliţilor. :)) Voi, Kumm şi Zdubii, da’ ultimii doi numa-n Bucureşti cu câte 25 RON pe concert. Nu 30. Cu 5 mă duc la Los Pogos şi nici nu mă deprim înainte de sărbători.

Io cu cine votez ? Sau asta a trecut. 8-|

Cre’ că mă salvează blonda, că acum a făcut rost de reportofon şi putem merge în Vatra Dornei, în sfârşit, în weekendu’ ăsta. Da’ blonda vrea să mă vadă fericită, deci zice să facem cumva să ajungem sâmbătă seara acasă. Asta înseamnă să chiulim de la cursul-surpriză de la victorianism ? :( Pentru că mda, faţă de alţii care de azi sunt acasă, la noi e prezenţa obligatorie inclusiv vineri, cu toate că ni se pregăteşte ceva mişto. Noah, decizii…

Oare-n Vatra Dornei îi zăpadă ?