Şi duse-am fost. După decolarea autocarului (sau ce altceva face mijlocu’ ăsta de transport), ne-am pus amândouă pe trăncănit. Nu despre proiect, desigur, ci aşa, ca muierile, despre tot ce ne vine la gură, doar că filoloage fiind, sunt sigură că totul suna mult mai întortocheat, mai complicat şi mai înflorit decât era de fapt, aşa că în scurt timp am devenit starurile autocarului. Şoferu’ ne-a chemat să stăm cu el în faţă, noi l-am refuzat politicos, o tipă a crezut că suntem studente la medicină, noi i-am explicat că aşa suntem noi, mai vorbim şi de parapsihologie, ipohondrie şi labilitate psihică, o copiluţă ne asculta cu gura căscată şi zâmbea sincer la glumele noastre tâmpite, noi ne-am făcut că nu vedem, doi tipi de vis-a-vis discutau despre noi, amuzaţi de flecăreala necontenită specifică femeilor, noi am râs pe înfundate de mica lor bârfă “nespecifică” bărbaţilor, etc.

Bistriţa… acelaşi orăşel pitic cu două bulevarde, nimic deosebit. Când am ajuns în Pasul Tihuţa şi am văzut că nu este zăpadă ne-am cam pleoştit, dar cum am început să coborâm pe versantul nordic a apărut şi albeaţa pe munţi, aşa că am admirat cu nesaţ peisajele rupte din poveste. Erau când horror, când de basm, oricum… tare ieşite din comun. :X

În Vatra Dornei, destinaţia noastră finală, era însă tot uscat, dar asta nu i-a ştirbit nici un pic din frumuseţe. În căutare de cazare pentru buzunar de studenţi, nu ne mai săturam de sorbit din priviri oraşul de la poalele munţilor, clădirile atât de puţin urbanizate şi totuşi demne de o staţiune montană, oamenii… oh doamne, oamenii. :) Da’ să le luăm pe rând.

La insistenţele blondei, că de era după mine lăsam lumea de pe stradă-n pace, am rugat-o pe tanti îmbrăcată în port naţional să mă lase să-i fac o poză. A fost foarte încântată, ba a zis să-i mai fac una şi cu mâinile-n vestă sau ce-o fi, apoi ne-a întrebat de ce suntem aici, ne-a spus că ne-ar lua cu ea la hotelul unde e cazată dacă n-am avea treabă în oraş, ne-a spus că ne aşteaptă la primărie pentru un spectacol de Crăciun peste câteva ore, şi ne-a mai şi îndrumat spre muzeul etnografic unde am putea face înregistrarea pentru proiect.

 tanti cea de mare ajutor

La muzeu ni s-a explicat cum că tipa pe care-o căutăm nu e, dar să revenim dis de dimineaţă fiindcă sigur vine atunci, şi mai e şi uamă de litere, ştie cam tot ce mişcă prin Vatra lu’ Dorna.

Când am mai dat şi peste pensiunea asta de trei comete, micuţă, intimă, lună, bec, frumos mirositoare şi ieftină, eram în extaz. De pe geamul de la ultimul etaj vedeam o mulţime de luminiţe de Crăciun pe brazi naturali, înfipţi acolo în pământ de la mama lor, adică natură.

 Pensiunea Călimănel, nu foarte spectaculoasă din exterior, da’ contează ?

 one part of zeh room

 teh bed

 otherside

 singura chestie pe care n-am priceput-o: decoraţiunea asta dedublată :))

Ne-am cazat, materia primă pentru proiect era ca şi a noastră, moldovenii erau calzi şi primitori, ce ne puteam dori mai mult ? Încă o dată eram ferm convinse că ni-o pus Dumniezo mâna-n capetele bălaie. ;))

[ Pauză, paranteză de lămuriri.

În ce constă de fapt vestitul proiect ? Trebuie să facem o anchetă dialectală, adică să studiem un subdialect. Cum ? Ne gândim la o temă şi luăm unui locuitor din zona studiată un interviu pe baza căruia vom analiza subdialectul (fonetic, lexical etc.). Deci da, necesită deplasare. Înregistrarea audio, pozele şi/sau materialele ajutătoare le vom prezenta la colocviu… şi voila, asta-i nota. Lucru în echipă de maxim patru oameni, înregistrare audio separată pentru fonoteca facultăţii. Boooon.

Am trecut repede peste partea în care am rămas un pic contrariate că tre’ să plecăm undeva ca să ne facem datoria. O excursie în toiul stresului nu strică nimănui, chiar dacă e doar de-o zi. Îmbinăm utilul cu plăcutul, perfect. Doar că cealaltă jumătate, formată din două fiinţe cu pigment colorator al podoabei capilare de altă nuanţă, nu a fost atât de încântată, şi din păcate încă ne mai alegem partenerii de proiecte după prietenii. Una a minţit că n-are timp, cealaltă a zis sincer că nu dă banii pe aşa ceva. “De ce să mergem undeva când putem studia un subgrai din Sighişoara doar la 50 de km ?” 8-|

Da’ nu-i bai, blondele-s descurcăreţe şi pe cont propriu. Am ratat plecarea acu’ două săptămâni pentru că n-aveam sculă de înregistrat voce ? No problemo, acu’ avem un reportofon Sony împrumutat, şi chiar dacă sărbătorile ne suflă-n ceafă, noi mergem să lucrăm cât pentru… patru. Şi să ne mai şi distrăm pe lângă asta. Şi să dovedim că excursiile-s mişto oricând şi se poate face ceva diferit faţă de ardelenismele cu care suntem deja obişnuite. \m/

Misterul fiind elucidat, închidem paranteza lămuritoare. ]

Things were looking up. Eram pregătite să le dăm tuturor peste nas şi lucrurile chiar se aranjau în aşa fel încât viaţa să fie minunată.

Până când… mda. Da’ va urma.