Taves bahtalo, 2006 ! :))
Una bucată povestioară de sezon cu neşte ţigănuşi şi-o Dacie, petrecută exact în 1 ianuarie 2006, una din multele foarte plăcute cu d-ăştia mai tuciurii decât majoritatea. 
Cam din doi în doi ani, când mă simt invincibilă în faţa gerului năprasnic şi nici o subdiviziune a arborelui genealogic nu plânge după căbănuţa-căsoi-din-filme-horror, mă retrag de revelion cu o gaşcă de demenţi la munte, în judeţul Harghita, cam la 100 de km distanţă de Murgu-Tureş. 2005-2006 n-a făcut excepţie. Era feeric, zăpadă pân’ la brâu, linişte cum numai la munte găseşti şi pe puţin -30 de grade. 
Deh, e aproape de Joseni, şi toţi am învăţat la geografie ce s-a petrecut acolo. Mureşul, cândva cel frumos curgător, era bocnă, treceau tractoare şi căruţe pe el ca să scurteze drumul, era incredibil, cancer “frate”.
Singura dovadă că n-a fost mereu aşa era drumul de acces în sătuc, situat în pantă sau rampă, depinde din ce sens veneai. Noi trebuia să urcăm. În stângaaaa – un şanţ adânc şi apoi mlaştină (vara), în dreaptaaaa – ditamai râpa şi la capătul ei extra-îngheţatul Mureş. În miiijloc – drumul îngheţat şi şlefuit ca sticla; polei fix-pix, oglindă veritabilă ! Sus – gaşca de demenţi făcând semne de Cioroianu Daciei albastre care se pregătea să urce. Jos – în Furia Albastră, o proaspătă şoferiţă cu carnet de trei luni de zile… adică io ! Că doar dacă i-am adus până acolo, să fac bine să-i duc şi-acasă întregi pe sărmanii oameni. Dar înainte de asta trebuia să scot maşina de-acolo… şi pe mine la fel de întreagă. Uşor de zis…
Oftez de vreo trei ori şi-mi iau avânt. Când începe urcuşu’, schimb în a doua şi apăs pedala de acceleraţie până la capăt. Ajung la jumătatea rampei, motoru’ vrea, da’ cauciucele, fără lanţuri ofcorz, refuză. Alunec uşor, ca un fulg, înapoi. Nu-i bai ! Doar nu-i adunătura asta de fiare mai brează ca subsemnata ! Îmi iau avânt şi mai mare, schimb într-a doua mai repede şi ajung ceva mai sus, da’ dup-aia tot în gol se-nvârt roţile pe sloiul de dedesubt. Iau picioru’ de pe acceleraţie şi mă duc la vale tare sprinten. Nu pot nici măcar să ciupesc frâna pe gheţuş, altfel mă trezesc în Mureş, îmi zic, da’ viteza era deja ameţitoare, aşa că smucesc cum pot volanu’ cu gheaţa-n spate de frică. Într-un sfârşit mă opresc, mă uit la poporu’ din vârf, înlemnit şi el de groază, şi mă dau jos de la volan. Pauză.
Îl las şi pe Adi, mare şofer experimentat, să-ncerce. Evident, ajunge aproape până-n vârf, se opinteşte, iar apoi face şi el fenta cu hamsteru’ şi rotiţa ce se-nvârte-n gol, numa’ că Adi ajunge mai aproape decât am reuşit io, deci şi alunecarea săniuţă-style se anticipa a fi mult mai periculoasă… şi a fost. Pe la jumătatea drumului, Furia Albastră are o tentativă total dizgraţioasă de piruetă, apoi de intrare cu forţă mare-n ditamai şanţu’ din stânga, da-n cele din urmă, scrâşnind, se opreşte violent cam cu doi metri înainte de prăpastie. Ştiu că timpul s-a oprit atunci şi numa’ ştiri de la ora 5 aveam cu toţii în cap. Adi era în stare de şoc, da’ zicea că n-are nici pe dracu’. Mai încerci ? NU !
Între timp mai apare un alt bătut de soartă, cu un Ford mişto, şi are parte de acelaşi insucces. Deja începeam să ne gândim la soluţii mai mult sau mai puţin ortodoxe de topire a gheţii, când în zare se vede o Furie Albă de data asta. Oh great, se face coadă, zic. Numai că maşinuţa asta means business. Scoate fum ca o locomotivă cu aburi, are viteză de Need For Speed şi face giumbuşliucuri de raliu Dakar. Ridic o sprânceană şi zâmbesc cu juma’ de gură. Cu cât se apropie mai tare, cu atât mai a dracu’ e. Nimic altceva decât nişte fiare ruginite cu voinţă de fier. 
Hotărâtă până dincolo de tablele albe, că pânze n-avea, a reuşit să iasă nestingherită din rampa buclucaşă. Eu deja rânjeam cu gura până la urechi, făcând semn şoferului să oprească. 
Şi atunci se dau jos din Dacia eroină patru ţigani, toţi unu’ şi unu’: îmbrăcaţi în zdrenţe, cu căciuli de ciobani di la uăi, cu dinţi elodieni şi ochi în toate direcţiile, urâââţi de-ţi dădeai seama de motivul retragerii aureliene şi toţi ca pana corbului, de ziceai că, în contrast cu zăpada, tocmai ce se formează cea de pe urmă gaură neagră a universului. Iar eu ce fac ? Păşesc cu încredere spre ţiganu’ şofer, îi pun în mână cheile şi-l rog frumos să-mi scoată maşina din necaz, evident. 
Şi ce să vezi ? După o pregătire tacticoasă, în care şi-a luat avânt de-a dispărut din peisaj (l-am bănuit vreo trei secunde că-mi şuteşte maşina, recunosc, da’ ăi’lalţi erau prea liniştiţi şi m-am calmat), a venit ca vântu’ şi ca gându’, şi, a naibii pielea pe el cortorar, a scos-o ! Veselie, bătut din palme, mulţumiri, strângeri de mână… paaarty. Iar cum nu puteam să lăsăm fapta nerăsplătită, am cotrobăit în portbagaj după cel mai bun vin roşu rămas şi i l-am dat din toată inima, împreună cu una sau doo sute de mii. 
Great ! Time to go home. Şoseaua era atât de liberă, încât conduceam cu 110 km/h pe contrasens, că era mai bine curăţat de zăpadă. Un vis. Doar că, după câţiva kilometri, văd în oglindă maşina ţiganului care mă depăşea pe interior cum ar veni, dacă io mergeam aiurea. Când a ajuns în dreptul meu, ne-am uitat toţi sideraţi în dreapta.
Ţiganu’ şofer, pe fundal de ţipete şi chiuituri, semn că party-ul era în toi, iaca ce ne face semn cu mâna, ridică sticla de vin pe geamul coborât, trage o duşcă sănătoasă, ne strigă “Îi bun vinu’ !”, apoi accelerează şi se pierde în depărtare. N-o să trec peste niciodată…
Şi aşa, imediat la început de 2009, fără bilanţuri că-mi pun mâinile-n cap, ce pot să zic altceva decât să ne fie mai bun vinu’ decât în 2008… şi chiuitu’ mai aprig. Cheers, mofoz !
ahahahahahahaaaaaaaaa
Ăla o fi fost văru’ lu’ Borat
Ceva asemanator am patit si eu, cu cauciucuri de vara, pe zapada: in spate rampa, in fata rampa, intre ele curba, in fata gard. Mi-am crapat bara de protectie cand am intrat in gard (macar n-aveam viteza), habar n-aveam de diversele smecherii “special winter”, toti aia care erau cu mine erau beti si se hlizeau, noroc de doi neni care au trecut pe-acolo si m-au scos din belea. Ca dupa capul meu, o lasam acolo pana la primavara
P.S. Your spam-thingie nu stie sa adune. Mi-a zis sa-i zic cat e 9 si cu 7, i-am zis 16 si mi-a raspuns ca “sorry, it seems you didn’t pass the math”. What the …? Noroc ca am obiceiul sa copii un mesaj inainte sa dau send.
Cake, ooohh, ce onoare !
Adrian
Sau vreun şmecheraş din filmele lu’ Kusturica. 
esk, dacă mai aveam şi cauciucuri de vară, ştirile de la ora 5 sigur mai aveau subiect cu încă o idioată împlântată-n râu îngheţat.
Io mă bucur că s-a şifonat maşina şi nu tu. Ah, spam protectoru’ se resetează după câteva minute, probabil ai stat cu fereastra prea mult timp deschisă. 
Fi-ti-ar protectorul de ras, ca am uitat sa-i raspund, am dat send si nici nu copiasem
Ziceam: am avut noroc ca in fata gardului erau niste stalpisori de vreo jumate de metru, in care m-am oprit, ca altfel propteam gardul omului… Si mai era si 5 dimineata, bine ca mai sunt oameni care muncesc in fabrici si uzine si pleaca devreme, ca fara ei nu stiu ce faceam. Oricum, din ziua aia am umblat cu galetusa cu nisip in portbagaj.
Foarte tare
La multi ani!
Excelent! Rad din greu.
Te citesc de multa vreme, Roxa, dar asa bine nu m-am amuzat niciodata.
La Multi Ani!
Tot ardeleanca, de la Baia Mare, powah to Transylvania.
Badroxi dragă, că dragă îmi eşti, mâncaţi-aş ochişorii şi guşuliţa!, mă declar sus şi tare cel mai fan din fanii tăi care sunt şi te citesc dinainte să scrii. Ti iubesc şi ti ador şi sunt onoratăh că_cântăm împreună în formaţia de flubbercunt doggystyle black metal. Poopici
Badroxa, vocalu nostru death metal mi-a zis sa zic asa de ea ” cum ca-s cia mai frumusik
si talentoasaaaa”. Anu nou fericit ba !
La Mulţ’ Ani pipăl !
esk, mai bine să ne luăm cauciuce de iarnă şi lanţe de-amu’ încolo, parcă ăsta-i echipamentu’ corespunzător.
Auraş, mulţam, da’ nu-i meritu’ meu.
X-uleasca, aaah, nu ne-am mai citit de la frustrările mele privind batjocorirea limbii engleze.
Era să-mi petrec revelionu’ la Baia Mare, da’ cred c-o să mai fie ocazii, poate ieşim cândva la un ceva, să ne râdem mai cu foc live. 
Şi dreptu-i, Ardealu-i fruncea ! 
Urinutza & Spadez …
Last night was epic, se vede că ne-o priit. 
Ioi tulvai, am mai scris aici si am uitat? Cre’ ca incep sa o iau la vale, incet-incet. [push panic button]
Da, imi amintesc de postul ala cu nevinovata limba engleza.
Ar fi fain sa vii pe aici; si io tot cu limba cea englezeasca m-am indeletnicit, si metrii mei de English books se cam plictisesc.
Da’ nu-i bai, că io dau compose mail şi uit cui am vrut să-i scriu, deci mereu se poate şi mai grav.
Să ştii că ţi-am ghicit din prima domeniul de activitate atunci ! 
Ioooi, metri de English books = trigger words, deja înghit în sec gândindu-mă cum ţi le mai studiez şi răscolesc şi în ce direcţie le mângâi coperţile. Îmi dau lacrimile. 
Cââât de curând. 
Buh-ring it on!
Penguins si Prietenii Cartii si asa…
Si nu-s decat fo doi metri, cat sa pot folosi pluralul.
Chipintaci.
Cartea la metru, mai tare ca berea la halbă.
Oh yeah, chip chip. 
bravo ma, excelenta poveste, chiar am ras de unu singur in birou. buna de povestit la nepotzi. in schimb o sa te trag putzin de urechi deshi nu te cunosc… ce mila mea cautai cu 110 la ora iarna pe drum inzapezit fara exprerientza la volan? te grabeai undeva?
sa ai un an frumos shi fara peripetzii
Ce să fac, conduceam…
Mergeam pe mijlocu’ drumului şi pe celălalt sens, unde era aproape uscat, no worries. 
Mă grăbeam, evident, să ajung să dorm la căldurică. 
Mulţumesc frumos, asemenea !
[...] ştiu voi, da’ io le-aş lua pe ele, pe ţiganu’ orb şi pe ăla care m-o salvat de la moarte prin înecare în Mureşu’ îngheţat şi i-aş duce fain-frumos la Balkanik Festival, să ne rotim fustele, să ne-mpleticim picioarele [...]