Stuff

  • Vi-l mai amintiţi pe cutest neighbour de la etaju’ 4 ? Da’ pe copila lui blondă care bocăne în weekend ? Mnoah, i-o adus moşu’ un amărât mic cât picioru’ meu de la gleznă-n jos, negru şi flocos doar în bot, de nici nu-mi dau seama ce fel de terrier îi. Da’ pe cât îi de punctiform, pe-atâta-i de rău ! Piciu’ puricos, devenit peste noapte staru’ blocului evident, latră, scheaună şi chelălăie cât îi ziulica de lungă, ca un lup în vârf de stâncă… Oare câtă poluare fonică mai tre’ să îndur de la oamenii şi mai nou animalele astea ? Srsly. :|
  • Nu pot să-mi dau seama cum şi mai ales de ce au trecut două săptămâni. Ce-am făcut ? Că ce n-am făcut începe să se vadă…
  • Da, acum ştiu. De revelion mi-am făcut trupă. În curând ne lansăm pagină de spaţiulnostru. Nu glumim. Hituri precum melc melc codobelc au nevoie de un remix a la 2009. Deocamdată repetăm. \m/ !!
  • Tristul adevăr e că bărbaţilor nu le plac gagicile cinice, ci… muierismele şi muierile poetico-artistice. De-aia nu pot să mă-nţeleg, de ce mi-oi fi pierdut o juma’ de oră din viaţă căscând gura pe net la rochii de mireasă, de ce Roxa… şi iar de ce…
  • Dacă te-mbolnăveşti, student fiind, te-ai fript. Brusc, nu mai figurezi în baza de date a casei de asigurări. Practic nu exişti. Deci ca să te mai primească cu trimitere vreun medic specialist sau ca să scoţi nişte blestemate de reţete gratuite sau compensate, tre’ să: 1. mergi la faculte între 12-14 dacă apuci la cozile imense şi să reuşeşti să îmblânzeşti scorpiile de la secretariat întru înmânarea adeverinţei că da maică, eşti student; 2. mergi cu respectiva foicică la casa de asigurări, de unde ei îţi vor da altă fiţuică…; 3. te duci cu aia la medicu’ de famelie, după care poţi să-ncepi să ceri trimiteri… apoi specialistu’ scrie diagnosticu’ prin scrisorică medicală… şi ne întoarcem iar la medicu’ de pe lângă casă pentru tratament. Neverending fun ! Deci n-am făcut nimic şi-am preferat să renunţ la două milioane. Sper să nu mai am nici pe dracu’ cât oi fi studentă, fi-v-ar birocraţia de râs.
  • Mintenaş îi cinci dimineaţa şi io scriu ca o apucată la diferite portofolii, recenzii, viitoare prezentări… şi cam asta o să se întâmple o lună întreagă de-acu’ încolo. Sunt în priză, conectată la resurse de energie pepsioliană. Tre’ să fac cândva o poză biroului şi camerei, genială privelişte, demenţă pură. Dejda, brace yourselves, încep post-urile de om nebun. B-)