Kumm am sărit în aer la In Flames şi alte întâmplări de pe meleaguri sudiste

Ce-am găsit de data asta în Berceni.

Dacă tot v-am obişnuit cu subiectul, de ce nu l-am mai aprofunda pentru a nu ştiu câta oară ? Vineri noaptea, cu ditamai rucsacu-n spate şi singurul scop de a ajunge “acasă” şi a sorbi odată din vinul promis, aşteptam liniştită un 73 în Piaţa lu’ Sudu’. Când, deodată, începe. Cum ce ? Colindul din clopote. Cum care clopote ? Ale lui Piedone:

  de pe evz.ro

Nu, nu ştiam până atunci de existenţa lor, mi-au trebuit câteva secunde bune până să mă prind de unde vine teribilul sunet… asta probabil şi pentru că sună înfiorător de tare, de sintetic, de deranjant şi de… pretutindeni. :)) M-am uitat la ceas; oră fixă nu era, Crăciun la 18 grade nu era, aşa că am rămas prostită-n drum. Majoritatea oamenilor se foiau nervoşi, câţiva au început să-şi bage şi să-şi scoată printre dinţi, iar vreo doi vlăjgani au început să-i aplice picioare stâlpului corespunzător. Cum să te plictiseşti de Berceni ? :))

Că bine mi-am început şederea.

În noaptea aia a fost vin, mult vin şi multă smiorcăială. Că deh, aşa e, la noi nu sunt şi nici nu vor fi 17 grade iarna-n casă pentru că nu ne permitem să plătim întreţinerea, deci legea compensaţiei funcţionează. Atunci de ce dracu’ ne mai întrebăm în fiecare zi de ce nu funcţionează în direcţia în care vrem noi ? N-am aflat nici atunci, nici acum, iar şansele să aflăm vreodată sunt minime, da’ dimineaţa parcă soarele strălucea şi în Berceniul nostru interior. A fost bun vinu’, hîc. :]

mmuK în Lăptărie.

Am mai cunoscut nişte oameni mişto, am mai băut o bere, am mai dat din cap, am mai dansat tribal şi aiurea, ca-n capitală. Un concert cu prea multe piese noi pentru starea în care eram atunci, deşi Kumm sunt Kumm şi nimeni nu le ia ce-i al lor. :) Momentul stop al serii a fost cel cu George de la răposata Travka sus pe scenă, cântându-ne un Cum te simţi obsedant, care încă mă mai bântuie. Păcat că nu mai există, ne-a scăpat o mare trupă printre degete…

“Felicitări, tocmai ai băut o chestie de 70 de grade.”

Asta-mi zicea Cougar cândva în toiul nopţii, după concert, în curtea unei splendide case vechi din Crângaşi, când dădeam pe gât pentru prima dată în viaţă absint, chestia aia verde cu aromă specifică. :)) A urmat un strop de vin, o delicioasă ciocolată de casă, un grătar şi o întreagă vânzoleală nocturnă. Pe la 8 dimineaţa puneam, în sfârşit, capul pe pernă, adormind cu gândul că e tare mişto să ai viaţă socială încontinuu, nu doar când eşti în vizită pe plaiuri sudiste. :) Mult mai e pân’ la anu’…

Nici o zi fără tras la măsea. \m/

… deşi tare greu m-am urnit duminică până-n Fire, date fiind evenimentele din noaptea precedentă. A meritat, mi-am convins-o pe Diana să vină la In Flames şi încă mă felicit pentru asta. Apropo de Fire, io înţeleg că e interesant filmul lui Kusturica, da’ dacă vreţi bacşiş, întâi daţi-ne berea aia odată şi apoi vă puteţi holba la ţigani, gâşte şi căcat toată noaptea. :D

In. Fuckin’. Flames.

V-am zis vreodată ce drag mi-e Parcul Carol ? Arenele Romane ? Păi atunci să ştiţi că acolo am fost la primul meu concert în afara localităţii de baştină şi mi-a rămas aşa, în suflet, ca simbolul libertăţii supreme. :) E un loc tare fain şi numai gândul că perfecţiunea muzicală s-ar putea împleti cu cea peisagistică mă facea să tremur. Am aşteptat concertul ăsta cum îşi aşteaptă copilul acadeaua. :)

Şi cumva-cumva a venit, însă m-am bosumflat curând, când m-am trezit cu un cort în mijlocul spaţiului de la arene. Poftim ?! 20 de grade afară, cer senin, mii de oameni şi… un cort ? Din păcate, da. Când au mai început să scheaune şi Snapjaw, că altfel nu ştiu cum aş putea numi ce-am auzit, eram ferm convinsă că o să fie o seară ratată. Drept urmare, am ciocnit o bere cu Diana şi ne-am trântit pe scări în aşteptarea unei minuni.

Când au cântat L.O.S.T., parcă mi-a mai venit inima la loc. Nu sună deloc, da’ deloc rău băieţii ăştia. Godmode nu ştiu ce-o lucrat iarăşi de n-o mai prestat, dar când toată lumea a început să ţipe şi să se agite cu Anders şi gaşca pe scenă, cui naiba i-a mai păsat ? :))

 metropopoză delicioasă cu Anders :)

Între timp, am dat din coate şi am ajuns în dreapta, foarte aproape de scenă, iar câmpul vizual ne era obstrucţionat de namila de trei ori mai înaltă ca mine, el, doar el, ex-basistul Travkăi mai sus menţionate, Răzvan Rusu alias Mizdan, care nu se mulţumea să existe pur şi simplu, nuuu. Trebuia şi să poarte o geacă de iarnă dintr-un material inimaginabil de gros, în condiţiile în care: eu eram în tricou şi-n cămaşă, în cort n-aveai loc să faci un sfert de pas în jur, iar In Flames începuseră să se dezlănţuie pe scenă. Aşa că, văzând noi că singura şansă de a vedea ceva şi de a supravieţui fără prea multe coate-n moacă era să sari deodată cu mulţimea, am sărit ! ADICĂ SAAAAARI, cum ar zice Travka, Mizdan tre’ să ştie mai bine. :)) Şi deşi ne-a umplut de bere încă de la Pinball Map, a fost domn şi şi-a cerut scuze, ba a mai şi stat oarecum întors către noi ca să vedem ceva. Apoi, după câteva piese, a plecat. :))

Revenind la atmosfera incendiară, In Flames chiar a pus tot cortu’ pe jar. S-a făcut crowdsurfing non-stop, mereu eram cu ochii pe sus să nu ne treacă cineva pe deasupra capului. De urlat am urlat ca adolescentele la Michaaaeeel!!!; la Only For The Weak nu mai ştiam cum să ies la suprafaţă din mulţimea săltăreaţă pentru o nenorocită de gură de aer, iar la Take This Life şi Trigger am spus pa ultimei fărâme de autocontrol. Un “Are we dancing all alone ?” din mii de plămâni a zguduit arenele, iar eu am resimţit fizic semnul ăla de întrebare. Nici o părticică din corp nu mi-a rămas neînfiorată. Mulţimea asuda şi fremăta, iar Anders numa’ că nu ne îmbrăţişa din priviri. Le părea sincer rău că aveau un “mic” deficit de Jesper, erau uneori timizi şi mereu modeşti. Publicul i-a adorat şi i-ar fi devorat de vii. Ce n-ar fi de adorat, la urma urmei ? :)

 obey.

Şi da, la dracu’, am lăcrimat ca o cascadă la Come Clarity (CLICK FOR FOOTAGE ! :)) ), m-am înecat cu nodu’ la primul “Can you add colour inside these lines ?”. Eram hipersensibilă la întrebări în noaptea aia şi nici vocea lui Anders n-a fost de mare ajutor întru remedierea situaţiei. :P

   aş fi vrut şi o privelişte asemănătoare, futu-i cortu’ imposibil :)

După concert, am stat pe-o bancă juma’ de oră să-mi revin şi nici acasă nu eram tocmai refăcută. Bestiali. Şi-au asigurat un loc în top 3 cele mai tari concerte văzute vreodată şi nici măcar nu erau în formulă completă. De-asta-i iubesc eu pe In Flames şi-s mândră că tot rocku’ a început cu ei. :)

Fuck off clarity – outro.

Într-o lume normală, paragraful ăsta n-ar mai exista. Într-o lume normală, eu aş fi trăit deja de 2 ani în Bucureşti şi ar fi ieşit toţi dracii din mine până acum, sau măcar ar fi fost înlocuiţi cu alţii mai paşnici. Într-o lume normală, nu m-aş fi întors acasă sprijinindu-mă de ziduri şi greşind ieşiri de la metrou. Într-o lume normală, n-aş fi fost mai utilă la 350 de km distanţă. Într-o lume normală, m-aş mai pişa şi io din când în când pe toate inimile şi problemele altora. Într-o lume normală, nimeni n-ar trebui să moară – nici aşa, nici în fiecare zi puţin câte puţin. Într-o lume normală, aş fi rămas la înmormântare. Într-o lume normală, eu aş dormi acum.

8 thoughts on “Kumm am sărit în aer la In Flames şi alte întâmplări de pe meleaguri sudiste

  1. Raul, nu-i vorba de ei, din păcate.

    Cristi, la litere nu-nveţi să scrii mişto, contrary to popular belief. Mulţumesc oricum, cred. :))

  2. infleims!! chit ca nu-s mega fan, ma bucur c-am apucat sa ii vad anu trecut, ca acuma imi mancam basca de nervi ca n-am fost dupa descriere :)

  3. Lee, aaah, deci tu i-ai văzut ! :) Mă tot miram cum poţi sta aşa liniştit. :))

    Cristi, oh. Am priceput acum. Tachinare de la fost RE-ist la RE-ist. ;))

  4. Pingback: Următorul deliciu auditiv | Fascination Street

  5. Pingback: In Flames au isterizat Bucureştiul | Fascination Street

Leave a Reply

Your email address will not be published.