Din seria surprize plăcute ale bibliografiei obligatorii, am devorat astăzi Time’s Arrow şi prima întâlnire cu Martin Amis. În general, al doilea război mondial mi se pare răsuflat ca subiect literar. Nu fug de el, dar nici nu-l caut. Strâmb din nas şi când e folosit ca factor declanşator al intrigii sau ca simplu catalizator al acţiunii, aşa că altceva m-a făcut să citesc cartea cu o mai mare tragere de inimă: faptul că povestea este spusă invers, de la coadă la cap. Azi e doar un alt clişeu al postmodernismului, ştiu, dar în ’91, când a văzut cărţulia asta lumina zilei, procedeul cronologiei inverse era abia la începuturi.
Şi aşa ajungem din America înapoi în Germania nazistă, din bătrâni paralitici în ultimele ceasuri ale vieţii ne întoarcem în burta mamei şi aşteptăm mişcarea decisivă a tatălui ca să “murim”, aducem pe lume evrei din flăcări, admirăm cutiuţa cu ochi de pe masa unchiului Pepi, toate cot la cot cu o fostă mână dreaptă a renumitului Eduard Wirths. Un doctoraş mai micuţ în funcţie şi mai… fictiv. :) Un nesuferit în primele pagini ale cărţii, care culmea, ne devine… hai să nu zicem drag sau simpatic, pentru că e imposibil, dar măcar tolerabil pentru că ajungem să îl înţelegem, iar asta culmea, tocmai când povestea devine urâtă.
Aici intervine geniul şi răbdarea lui Amis, pentru că nimeni sănătos la cap n-ar fi stat atâta timp să răstălmăcească dialoguri citibile în ambele sensuri şi pasaje întregi de ironie sobră, înfiorătoare, în care negrul e alb şi albul e negru, iar tu alegi ce se asortează cu restul întâmplărilor. Drumul invers parcurs de iubire e incredibil, cutremurător în felul în care începe cu împlinirea şi moare cu primele săruturi. În fine, m-am chinuit să găsesc un pasaj neutru al tehnicii ăsteia, care să nu dezvăluie nimic din acţiune:
“Oh, the disgusted look on women’s faces as they step backwards through a doorway, out of the rain. Never watching where they are going, the people move through something prearranged, armed with lies. They’re always looking forward to going places they’ve just come back from, or regretting doing things they haven’t yet done. They say hello when they mean goodbye. Lords of lies and trash – all kings of crap and trash. Sings say No Littering – but who to ? We wouldn’t dream of it. Government does that, at night, with trucks; or uniformed men come sadly at morning with their trolleys, dispensing our rubbish, and shit for the dogs.”
Da, rămâi cu un gust amar şi cu un stomac întors pe dos, cu multe întrebări despre ce-o fi fost în capul oamenilor în perioada aia, despre ce e în capul nostru acum, dar merită. Orice poveste bine scrisă merită.
