Monthly Archives: June 2009

Placeboim, Măria Ta !

Posted on by
10

Nu, nu-i drept ce-a fost acolo. Şi a fost… într-un mare fel, cu toate superlativele de rigoare, ptiu, trăzni-l-ar vocabular sărac în ale epitetelor dă binie, că încă nu s-a inventat ce-aş vrea io a zice. În orice caz, dacă acu’ un an jumate îmi spunea cineva c-o s-ajung să dau aproape 2 milioane pe-un bilet la Placebo, în condiţiile în care la doar o săptămână distanţă o să cânte Limp Bizkit şi bugetul pentru ăştia din urmă o să fie zero barat, ba să mai şi dau un examen înainte doar să poci ajunge, îi râdeam cu lacrimi în faţă. Acu’ un an începea să fie plauzibil, că doar shitty times call for shitty music, încercam io să mă scuz atunci. :))

Revenind la ce-a fost duminică la Romexpo… mă, io n-am mai fost la nici un concert cu aşa fani devotaţi, cu istericale şi ţipete şi lacrimi de fericire şi alergături ca să prindă locuri în faţă şi MOOOOOLKOOO în loc de MIIIICHAAEEELL ! Cum să ştie până şi gaşca de motociclişti de-un metru 90, tatuaţi până-n deştu’ mic, absolut toate, da’ TOATE versurile ?! @-) Credeţi-mă, când vedeţi o namilă d-asta cu buzele tremurând la Special Needs, aţi văzut tot şi nici n-a trebuit să ucideţi corola de minuni a lumii pentru asta ! :)) M-a cam uns pe fuflet ce-am văzut, c-am dat şi io în mintea lor… minus partea cu alergatu’, că eram în sandale incomode şi stăteam deja în picioare de ceva timp, să fi tot fost şase ore. :D

 isterici la kil, cine mai doreşte, cine mai pofteşte ? ;))

Mi s-a părut că ideea de a cânta piesele în ordinea în care apar pe noul album a fost de efect. Acum nu mai pot asculta Kitty Litter fără să-mi amintesc că aşa a început mirificul concert (click fo’ awesome footage!!), făcându-mi-se frig de la fiori. La 30 de grade, să fim înţeleşi. Adevăru-i că niciodată n-au scos triştii ăştia, vorba cuiva, aşa o piesă, cu o răutate de riff agresiv, dar numai cât trebe, şi-un mesaj atât de… lasciv şi inviting, de mi-a luat minţile şi-am trecut la mişcări nevrotice şi convulsii nejustificate. :) Ireal au sunat chitarele alea…

 şăf piste trişti

Şi nici vocea lui Molko nu se dezminte, apropo de sunete binevenite. E unu la unu cu varianta de studio. Însă marea surpriză a venit din partea noului tobar, un personaj notoriu pentru freza protoemo şi culoarea de puf de găină a părului. Că deh, nimeni n-ar zice că maltratează bietele tobe ca un dement, de zici că aparţine şcolii NYC hardcore family ! Erau momente în care credeam că are trei picioare pentru toba mare, sau că bate şi cu… erm, dar să lăsăm imaginaţia-mi bogată. Şi mâini avea vreo 10, mânca-l-ar mama de cernobilist american care este ! :)) A rupt vreo trei perechi de beţe, aruncându-le apoi nonşalant în public, spre deliciul altora şi necazu’ meu că n-am prins nimic. Anyway, domnul Forrest (lol), la cei 23 de ani ai săi, e de departe cel mai efervescent element al trupei în momentul de faţă. Mare viitor are în faţă. Dixit. :D

 pure demented gold… şi nu mă refer la plete.

Evident, n-a lipsit nici momentul cu lacrima-n uăchi la, evident, nu-i aşa, atât de limpede încât nici nu ştiu de ce-o mai zic, Sleeping With Ghosts. Noroc că eram mai mult furioasă decât căzută-n renumitu’ butoiaş melancolic şi m-am abţinut cu brio, deşi bine nu mi-a fost, chiar nu. :) A fost cântată în stil mare. De fapt cuvântul “stil” ar fi emblematic pentru concert. Poa’ să zică oricine ce-o vrea, englezilor nu le lipseşte stilul în general, ăstora în particular. Unde mai pui umorul ăla sec, de britanici: bagă Olsdal o petardă pe chitară şi repede sare Molko cu un soi de adaptare englezească a celebrei it’s not you, it’s me – “It’s not the guitar player’s fault. It’s always the guitar that plays all the wrong notes.” :))

 împricinatu’

Şi a fost un bis, şi au fost două, şi nu ne mai dădeam duşi… la dracu’, din partea noastră puteau să-şi cânte liniştiţi prolifica discografie. N-am fi crâcnit.

Ioi da, în deschidere au cântat australienii de la Expatriate, de la care aveam mari aşteptări şi al căror unic album sună demenţial, dar live au fost cam mediocri. Probabil erau obosiţi, altfel nu-mi explic. Solistul mai mult vorbea decât cânta şi… CUM SĂ NU SE AUDĂ DELOC IREZISTIBILUL SOLO DE PE SHOOTING STAR ?! Aud ? Jos, 2. :))

Şi pentru că-s o nesătulă şi nu mă mai satură Dumnezo de distoarse, înainte de toate astea am fost şi la un concert Grimus, la Romexpo. Impecabil, ca de-obicei, iar piesele noi… de mare angajament. ;)

Am şterpelit poze de la rockXpress şi Best Music.

Stres + sesiune = dans, ca-ntotdeauna

Posted on by
8

Nu, nici în sesiune nu iaşte timp, apparently. Nu poci să vă zic cum îmi tot amintesc că nu v-am zis chestii. Nu v-am zis nici măcar cum, acu’ ceva vreme, i-am râs în faţă unui grec fin’că purta insignă cu “I’m not gay”. :)) Nu v-am zis că m-a lovit adânc criza pă partea economică. Că-s ochelaristă presupun c-am pomenit, da’ ştiţi că-mi stau strâmb şi n-am mai fost să-i îndrepte ? :)) Sunt un Victor Ciorbea în miniatură, doar că n-am fruncea aşa sculptată, cu peşteri în loc de eye sockets… Altceva ? Oh da, de la 1 chiar că rămân fără hosting şi m-o văzt dumnezo toată vara făr’ de blog, da’ dacă n-am, n-am ! Vedea-m-aş pe unde mai scot cămaşa de data asta. :))

Ioi, şi-n timp ce suckerii de colegii mei o să-şi roadă unghiile pentru sintaxă, io o să plâng la Placebo ! Ce afacere mişto am făcut, nu ? :)) Mai am două examene şi viaţa poate începe. :D Până atunci, la scuturat ! Ăăăsta… învăţat, dammit ! :))

Şi totuşi, de ce ? :))

Posted on by
3

Iată că a sosit vremea să cunoaşteţi şi cealaltă faţă a posesoarei blogului de faţă, că prea pozez io în marea luptătoare pentru demnitate, impasibila care nu acceptă compromisuri, studenta model şi alte bla bla-uri pe care le citiţi de ani de zile (din motive necunoscute mie). Hai să v-o zic şi pe asta, în speranţa că deh, mă mai umanizează în ochii-vă. :))

Face-se că miercurea cealaltă aveam examen, unul din lunga serie a examenelor din presesiune, care se suprapun cu toate prezentările, parţialele, lecţiile, proiectele şi, evident, cursurile. Săptămâna aia în care ţi-s nervii pe bigudiuri, nu dormi nu mănânci nu respiri nu exişti, ştiţi voi… Aşa. Şi materia la care aveam examen se numeşte literatură comparată (2), care faţă de literatură comparată (1) nu e chiar… literatură comparată. E mai degrabă un soi de poetică, estetică, filosofie, mă rog, chestiuni complicate şi grele de citit, apăi de citit şi memorat 150 de pagini A4 într-o zi, vă daţi seama… Trebuia să mă apuc de ele semestru’ trecut; plus că profu’ mai avea şi pretenţia să citim şi alte două cărţi pe lângă, din care să aleagă el încă un subiect la examen. Mdeeesigur.

Ideea-i că aşa nepregătită chiar nu m-am mai dus la nici un examen.

În dreapta se copia, în spate se copia, blondei îi tremurau buzele de ciudă ca şi mie, aşa că am vârât cu neruşinare mâna după o foaie, măcar la subiectul 2 să fie de doamne-ajută, că ăla din curs era compromis din start. Şi-am scris cu o caligrafie tremurândă, ţinând foaia sub celelalte foi, încetând să mai respir când se plimba profu’ pe-acolo cu-a sa căutătură diabolică… pentru că am uitat să menţionez, la examene profu’ se metamorfozează într-un veritabil posedat. Se plimbă neîncetat prin sală, urlă, ameninţă cu datul afară din examen, se chiorăşte pe sub bănci, faze slabe d-astea, de îţi puşcă inimioara şi devii tahicardiac din om normal şi de eşti cinstit, ce să mai zic io… Dar am rezistat cu stoicism până în momentul în care blonda s-a dus să predea ambele pseudolucrări, şi atunci am ridicat şi foile şi cu ghiozdanul în spate aud că mă-ntoarce, al dracu’, din drum: “Să vedem ce-ai acolo.”

Deh, ce să am, nimnica… “Nuuu domn’ profesoooor, cuuuum să copieeeez, eeeeu ??? da’ niiici n-am putuuuut :D :D “. Păcat că mutrişoara mea de om pervers şi scelerat contrazicea tot ce-mi ieşea pe gură. Şi uite-aşa era să nici nu-l iau, da’ mai rău, l-am luat cu un 5 de om care a avut el un meniu specific când era în scutece, da’ nu s-a servit din el suficient. :))

Aşa că în toamnă la mărire, că altfel iar plângem după bursă un an… ca acuma, când parcă văd c-o să se-ntâmple 3 dezastre în doar o săptămână: examenu’ ăl’ mai naşpa, îmbătrânirea şi, evident, ratarea Bizkiţilor din lipsă de fonduri. Da’ măcar am dat un examen singură, în avans, ca să-i pot vedea pe Placebo (vă place asta, nu ? minte de Roxa…). :))

Dar de ce m-oi stresa io atâta cu facultatea asta, când e clar că se poate şi altfel ?! :)) :)) :))