Placeboim, Măria Ta !

Nu, nu-i drept ce-a fost acolo. Şi a fost… într-un mare fel, cu toate superlativele de rigoare, ptiu, trăzni-l-ar vocabular sărac în ale epitetelor dă binie, că încă nu s-a inventat ce-aş vrea io a zice. În orice caz, dacă acu’ un an jumate îmi spunea cineva c-o s-ajung să dau aproape 2 milioane pe-un bilet la Placebo, în condiţiile în care la doar o săptămână distanţă o să cânte Limp Bizkit şi bugetul pentru ăştia din urmă o să fie zero barat, ba să mai şi dau un examen înainte doar să poci ajunge, îi râdeam cu lacrimi în faţă. Acu’ un an începea să fie plauzibil, că doar shitty times call for shitty music, încercam io să mă scuz atunci. :))

Revenind la ce-a fost duminică la Romexpo… mă, io n-am mai fost la nici un concert cu aşa fani devotaţi, cu istericale şi ţipete şi lacrimi de fericire şi alergături ca să prindă locuri în faţă şi MOOOOOLKOOO în loc de MIIIICHAAEEELL ! Cum să ştie până şi gaşca de motociclişti de-un metru 90, tatuaţi până-n deştu’ mic, absolut toate, da’ TOATE versurile ?! @-) Credeţi-mă, când vedeţi o namilă d-asta cu buzele tremurând la Special Needs, aţi văzut tot şi nici n-a trebuit să ucideţi corola de minuni a lumii pentru asta ! :)) M-a cam uns pe fuflet ce-am văzut, c-am dat şi io în mintea lor… minus partea cu alergatu’, că eram în sandale incomode şi stăteam deja în picioare de ceva timp, să fi tot fost şase ore. :D

 isterici la kil, cine mai doreşte, cine mai pofteşte ? ;))

Mi s-a părut că ideea de a cânta piesele în ordinea în care apar pe noul album a fost de efect. Acum nu mai pot asculta Kitty Litter fără să-mi amintesc că aşa a început mirificul concert (click fo’ awesome footage!!), făcându-mi-se frig de la fiori. La 30 de grade, să fim înţeleşi. Adevăru-i că niciodată n-au scos triştii ăştia, vorba cuiva, aşa o piesă, cu o răutate de riff agresiv, dar numai cât trebe, şi-un mesaj atât de… lasciv şi inviting, de mi-a luat minţile şi-am trecut la mişcări nevrotice şi convulsii nejustificate. :) Ireal au sunat chitarele alea…

 şăf piste trişti

Şi nici vocea lui Molko nu se dezminte, apropo de sunete binevenite. E unu la unu cu varianta de studio. Însă marea surpriză a venit din partea noului tobar, un personaj notoriu pentru freza protoemo şi culoarea de puf de găină a părului. Că deh, nimeni n-ar zice că maltratează bietele tobe ca un dement, de zici că aparţine şcolii NYC hardcore family ! Erau momente în care credeam că are trei picioare pentru toba mare, sau că bate şi cu… erm, dar să lăsăm imaginaţia-mi bogată. Şi mâini avea vreo 10, mânca-l-ar mama de cernobilist american care este ! :)) A rupt vreo trei perechi de beţe, aruncându-le apoi nonşalant în public, spre deliciul altora şi necazu’ meu că n-am prins nimic. Anyway, domnul Forrest (lol), la cei 23 de ani ai săi, e de departe cel mai efervescent element al trupei în momentul de faţă. Mare viitor are în faţă. Dixit. :D

 pure demented gold… şi nu mă refer la plete.

Evident, n-a lipsit nici momentul cu lacrima-n uăchi la, evident, nu-i aşa, atât de limpede încât nici nu ştiu de ce-o mai zic, Sleeping With Ghosts. Noroc că eram mai mult furioasă decât căzută-n renumitu’ butoiaş melancolic şi m-am abţinut cu brio, deşi bine nu mi-a fost, chiar nu. :) A fost cântată în stil mare. De fapt cuvântul “stil” ar fi emblematic pentru concert. Poa’ să zică oricine ce-o vrea, englezilor nu le lipseşte stilul în general, ăstora în particular. Unde mai pui umorul ăla sec, de britanici: bagă Olsdal o petardă pe chitară şi repede sare Molko cu un soi de adaptare englezească a celebrei it’s not you, it’s me“It’s not the guitar player’s fault. It’s always the guitar that plays all the wrong notes.” :))

 împricinatu’

Şi a fost un bis, şi au fost două, şi nu ne mai dădeam duşi… la dracu’, din partea noastră puteau să-şi cânte liniştiţi prolifica discografie. N-am fi crâcnit.

Ioi da, în deschidere au cântat australienii de la Expatriate, de la care aveam mari aşteptări şi al căror unic album sună demenţial, dar live au fost cam mediocri. Probabil erau obosiţi, altfel nu-mi explic. Solistul mai mult vorbea decât cânta şi… CUM SĂ NU SE AUDĂ DELOC IREZISTIBILUL SOLO DE PE SHOOTING STAR ?! Aud ? Jos, 2. :))

Şi pentru că-s o nesătulă şi nu mă mai satură Dumnezo de distoarse, înainte de toate astea am fost şi la un concert Grimus, la Romexpo. Impecabil, ca de-obicei, iar piesele noi… de mare angajament. ;)

Am şterpelit poze de la rockXpress şi Best Music.

10 thoughts on “Placeboim, Măria Ta !

  1. foarte faina atmosfera, intr-adevar, iar omulanii aia de pe scena au parut mult mai ‘cu viata’ decat in 2006. sa ne fie de bine! :))
    …si bafta cu examenele!

  2. AAAAA! Nu stiu cum de face, da’ de cate ori iti citesc posturile de la concerte la care ai fost, ma cuprinde o stare din aia de’mi vine sa te tzuc pe amandoi obrajii pentru poveste si sa ascult la disperare trupa respectiva! Placebooooo :D

  3. no, zic si io aici ca au fost ok , da? mult mai putin tristi decat credeam si mult mai gay decat suporta ochiul fara durere, dar, da, bateristul ala rupe carutza-n doua. si albumul nou parca e mai coios decat eforturili precedente, cel putin cat au cantat de pe el.

  4. alxunder, aşa am auzit şi io, da-n 2006 fugeam de Placebo ca de ciumă. :)) Mulţam fain !

    Runia ;)) I have THIS effect on women ! :))

    Lee :)) A fost o surpriză şi pentru mine, mă aşteptam la nişte roboţei britanici gen Muse, cu tristeţea lor cu tot. Da’ chitaristu’ e mai gay decât a fost Molko vreodată… Se rupe ritmu’ piesei, majoritatea chitariştilor ar sări în cap, s-ar împrăştia, ar îngenunchea pe scenă, şi-ar smuci gâtleju’. Ce face Olsdal ? O piruetă… :)) Dar de cântat au cântat ireproşabil. Nu e mai coios albumul, e mai complex orchestrat: tobele sunt mai în faţă, este şi o vioară… la un moment dat sunau a simfonie. :X

  5. oaaaaau, cel mai misto review pe care l=am citit. Supeeeer! Mi-a placut comparatia cu “Michaaaaelll…” *thumbs up* Asa lesinate is toate… Si faza cu namilele de 1.90 tremurand pe special needs, oh my fucking god and holy mary mother of jesus, i’d die to see that.. =)) Si mie imi pare asa rau ca n-am ajuns (fucking licentza) but… dupa cat a zbierat lumea pe acolo, poate va fi si o a treia oara cat de curand, doamne ajuta!!!
    Noh, cool review again, ma bucur ca ti=am descoperit blogul, i like your style ;)
    Happy blogging then :P

  6. Pingback: In Flames au isterizat Bucureştiul | Fascination Street

Leave a Reply

Your email address will not be published.