Canine books

Nu ştiu alţii cum sunt, da’ io, când mă gândesc la căţelandri d-ăştia mari cât viţeluşii, cu cap mare de urs, blonzi şi cu priviri şi bot mereu umede, aproape-mi dau lacrimile de drag. :)) Vorbesc, desigur, de labradori şi goldeni, rasele mele preferate de când mă ştiu. Mai exact, de când scânceam şi io că aş vrea unu’, iar ai mei nu mai ştiau cum să-mi explice că stăm la bloc şi aşa ceva e exclus. Acum, privind retrospectiv, mi se pare cea mai mare frustrare a copilăriei şi cam singurul motiv pentru care aş fi fost de acord să transhumez de la oraş la sat, recte de la înfundătură existenţială la fundătură existenţială. :D Da’ nu-i bai că mă fac io om mare, aşa că, dacă nu mor până atunci, la 30 de ani o să vedeţi o blondă târâtă prin parcurile patriei de un căţelică şi mai blond, încercând cu disperare să-şi păstreze demnitatea şi să nu pice de prea multe ori în bot, sau să nu facă duş neprogramat cu salivă, sau câte şi mai câte… :))

Până atunci, însă, citesc un blog mişto despre cum o fi să fie, da’ nu rezist nici tentaţiei cărţilor. Când se iţeşte printre rafturile de la Anthony Frost o copertă ca asta…

… şi nu ai nici un fel de reacţie, om nu te poţi numi. :)) Puţin mi-a păsat că e cărţulie pentru copchii ceva mai mărişori (se găseşte cu titlul Bad Dog, Marley! sub formă de picture book pentru bebe şi cu titlul Marley & Me în varianta pentru adulţi, însă acolo era doar asta, varianta not a kid not yet an adult, Marley, a dog like no other). John Grogan, el autore, e jurnalist, deci capitolele cărţii seamănă mai mult cu un soi de articolaşe, scrise exact ca la ziar, cu fraze scurte, fără înflorituri sau metafore. Pur şi simplu întâmplări piperate cu umor şi tandreţe de iubitor de animale, despre cum e să trăieşti 13 ani cu o frumuşaţă de labrador zălud, devastator şi ineducabil, pe numele său Marley. M-am amuzat copios, şi deşi sfârşitul de râsu-plânsu’ al cărţii era previzibil, tot am fost fântână arteziană pe la ultimele pagini, pentru că da, oricât de clişeu ar părea, orice animăluţ te schimbă şi-ţi crestează sufletul în forme pe care nu le puteai bănui vreodată.

„In a dog’s life, some plaster would fall, some cushions would get ripped open, some rugs would shred. They were costs we came to balance against the joy and laughter and protection and companionship he gave us. We could have bought a yacht with what we spent on our dog and all the things he destroyed. We’d take Marley any day. Yachts don’t wait by the door all day for your return. And they don’t live for the moment they can climb into your lap or ride down the hill with you on a toboggan, licking your face.”

Mai sunt câteva astfel de pasaje în carte, nişte truisme de fapt, da’ asta nu înseamnă că nu ţi se instalează incomodul nod în gât. Cam ăsta-i efectul dragostei necondiţionate, care răzbate până şi din paginile unei cărţi pentru copii. Pentru că…

“When you have love, most of the other pieces fall into place.”

… şi cred că, într-o mai mică sau mare măsură, ar trebui să fim cu toţii de acord. :) Şi, de parcă toate astea nu erau suficiente pentru sfredelirea spirituală, la mijlocul cărţii sunt şi poze cu Marley care, am uitat a vă zice, chiar a existat, iar povestirile din carte sunt, cum ar zice Acasă TV, adevărate.


O altă carte, de data asta cu ceva mai multe pretenţii literare, e Enzo sau arta de a pilota pe ploaie a lui Garth Stein, cumpărată în aceeaşi zi cu dragul de Marley. :)

Practic, e povestea unei familii, spusă din perspectiva labradorului lor, Enzo, care istoriseşte totul de pe patul de moarte. Stăpânul lui, Denny, e pilot de curse, iar soţia lui Denny, Eve, are o tumoare malignă pe creier. Enzo vrea să moară, fiind sigur că se va reîncarna ca om, deşi uneori simte că nu va reuşi să pătrundă natura umană: să-şi calculeze reacţiile, să nu acţioneze conform instinctului, să nu trăiască fiecare zi ca şi cum i-ar fura-o morţii. Întreaga lume a acestui căţel adorabil e evocată doar cu ajutorul imaginilor pe care le cunoaşte; viaţa se traduce printr-o cursă de maşini pe ploaie, una din nenumăratele înregistrări la care-i place să se uite cu Denny; analogiile sunt ingenue, de fapt întreg aerul expunerilor lui Enzo e naiv: măreţia şi tot ce-i bun în viaţă seamănă cu o friptură de porc la proţap, elementele imprevizibile sunt stropii de ploaie. :)

„Iată de ce o să fiu o persoană bună. Pentru că ascult. Nu pot vorbi, aşa că ascult foarte bine. Nu întrerup niciodată, nu deviez niciodată cursul discuţei cu un comentariu de-al meu. Dacă sunteţi atenţi, veţi vedea că oamenii schimbă constant direcţia conversaţiei cu ceilalţi. E ca şi cum ai avea în maşină un pasager care înşfacă brusc volanul şi te duce pe o stradă laterală. (…) Învaţă să asculţi! Te implor. Prefă-te că eşti un câine cuminte şi ascultă-i pe ceilalţi în loc să le furi poveştile.”

Cu toate că, pe alocuri, cartea (sau traducerea, că nu-mi dau seama) aduce prea mult a manual de self-help, how to şi altele asemenea, e un deliciu pentru orice iubitor de animale şi de curse de maşini. E de o drăgălăşenie rară, are o sensibilitate distinsă şi mai să ţi se frângă inima la unele pasaje. Nu mai zic nimic de candoarea inimii de câine loial şi iubăreţ, că atunci chiar n-aş mai avea răbdare până la 30 de ani. :)

Merită, citiţi-le dacă daţi de ele pe undeva. :) Şi dacă mai ştiţi astfel de cărţi cu specimene canine sau chiar şi de altă natură (păsări?), neapărat să-mi ziceţi.

13 thoughts on “Canine books

  1. Din categoria “curiozitatile zilei”, cainele de pe coperta Enzo este al redactorului cartii si-l cheama Whisky (am cunoscut si un cocker pe nume Brandy, nu stiu ce-i cu moda asta de a-ti boteza cainele in registru alcoolic, lasa loc de presupuneri).

  2. pikchiu, ăla-i filmu’. Fu bun ? Că nu l-am văzut încă.

    oompa, da, ştiam trivia. :)) O singură căţeluşă am botezat în viaţa mea, o chema Bulina. :)) Pe-atunci n-aveam înclinaţii alcoolice, da’ poate de-acu’ cine ştie, pe viitoarea labradoriţă o va chema Guinness. :)) Pe-al tău blond cum îl cheamă ?

  3. Noi l-am primit gata botezat, n-am avut ce-i mai face, am zis sa nu confuzam animalul. Il cheama Nori, din japoneza i se trage. Dar eu, daca mi-as lua caine, i-as pune nume de om. Ce-are Vasile sau Alex sau Raducu? Daca tot zicem uneori ca ‘animals are better than humans’, eu zis sa nu le desconsideram cu Puchi-Cuchi-Smuchi.

    P.S. Cel mai tare nume de caine pe care l-am auzit vreodata: Pupalaş.

  4. mie mi-o placut filmu. e de rasu-plansu. rasu – cam tot. plansu – mai la final. daca-ti plac astea cu patrupede pirateaza-l si pe eight below daca nu ai facut-o deja ;))

  5. Recomand “Si el vorbea cu pasarile, animalele si pestii”, de Konrad Lorenz. Polirom. Lorenz asta e, din cate tin minte, fondatorul etologiei, si are niste povesti adevarate de tot dragul. Nu exagerat de sentimentale ci profunde, emotionante si amuzante.
    Si daca ai drum prin anticariate, cauta si cartile lui Mihai Cociu, fost director al Gradinii Zoologice din Bucuresti. Nu mai stiu titlurile dar stiu ca una dintre ele trata lupul, cainele si pisica din perspectiva istorica si culturala (mituri, carti, animale celebre, filme etc.) si cealalta deborda de povesti de la Gradina Zoologica. Suficient de zis ca ale sale carti mi-au incantat copilaria tarzie.
    Plus ca are pagini dezarmante despre pisici, si eu adorand felinele…:)

  6. oompa :)) Pupalaş ! :)) Da’ tot Pişpi rămâne cel mai tare auzit vreodată. N-o să-mi revin veci. :))

    pikchiu, ba l-am văzut. Şi mi-o şi plăcut, oricât de clişeu a fost şi cela. :D Tre’ să mă uit şi la Marley.

    X-uleasca, ooooh, mersi muuuult de tot de recomandări ! Titlul ăla de la Polirom sună foarte tentant. Când oi avea bani de ele, bine-a fi. :D

  7. Aaaa, nici nu observasem ca acum citesti tot Auster :D
    Timbuktu are drept personaj principal tot un caine prin ochii caruia se vede totul. Eu inca nu l-am citit, dar am auzit ca e de-a dreptul sfasietor (de frumos).

  8. Acum am terminat cu Auster. Îmi place tare mult cum scrie; “sfâşietor” chiar că-i un cuvânt care-i surprinde bine esenţa. :) Mi-a şi întors stomacul pe dos, da’ ăsta-i tot farmecu’. Am văzut că ăştia au tradus numele căţelului pe la noi şi cartea-i epuizată la Polirom, dammit. :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *