Am râs de mi-o tresăltat helicobacteru’. De fapt încă râd. =))
Runia: si-o pus la status Runia: ca trecuse in anu 4 Runia: si scria ceva de genu: student in anu 4 \w/
Roxa: :)))))))))))))))))))))))))) Runia: si io, precauta, am catat emoticoane cu \w/ Runia: si n-am gazt
Roxa: cre` ca daca ar exista un semn grafic Runia: si il intreb ca ce semn ii ala Runia: si ierea \m/
Roxa: pentru salutu` lu` Ceausescu cand facea cu mana… ar fi \w/~~\w/
Roxa: :))))))))))))))))))))))) Runia: :))))))))))))))))))))))))))))))))) Runia: iooooooooooi
Roxa: pleznesc
Roxa: :)))))))))))) Runia: crap Runia: :)))))))))))))))
De ani de zile m-am obişnuit să nu mai ascult doar piese răzleţe, ci albume întregi plus o mulţime de discografii. Albumele astea nu-s foarte diferite de nişte bijuterii: sunt unele preţioase, purtabile oricând, sunt altele orbitor de strălucitoare, de o formă ciudată, care merg doar la diverse ocazii; altele sunt comune şi nu ies în evidenţă cu nimic; pe altele le strângi între dinţi şi-ţi dai seama că de fapt nu au nici o valoare; bijuteriile din fimo sunt toate o apă şi-un pământ, dar fascinează prin diversitatea culorilor; şi în fine, din păcate există şi bijuterii din aur curat – pleu garantat… sau plastic, sau lemn, sau orice altceva care în timp se degradează.
Dacă Turn On The Bright Lights al niuyorkezilor de la Interpol ar fi un giuvaier d-ăsta, s-ar încadra în categoria rarităţilor purtabile doar la ocazii, pe care tre’ să le asortezi la ceva ca să-ţi vină bine, pentru care tre’ să fii într-o anumită stare şi dispoziţie. Albumul de debut al ăstora, taman din 2002, se asortează cu toamna. Cu cât ruginesc mai tare frunzele, cu cât lumina devine mai caldă şi temperatura mai rece, cu cât noaptea sapă mai adânc în zi, ei bine, da, cu atât mai plăcut mă gâdilă discu’ ăsta la timpane.
De explicat nu-mi prea explic, da’ toamna parcă toate simţurile îmi devin hipersensibile şi orice senzaţie se acutizează după optimismul şi amorţeala de peste vară. Evident, şi muzica se schimbă. De la party-urile cu Haidamaci şi Zdubi trecem la sunete gloomy şi o posomorâre generală, da’ parcă te mai saturi şi de atâta The Cure. Aici intră în scenă băieţii ăştia pe care-i cheamă ca pe poliţia internaţională şi care, sireacii, în toate cronicele de albume şi concerte sunt asociaţi, comparaţi, confruntaţi cu Joy Division. N-aş putea să contrazic pe nimeni, da’ n-aş spune nici că pe albumu’ ăsta nu există acel dram de originalitate care să-l facă special. Oricum, nu despre asta-i vorba. Joy Division sunt totuşi punkăreală, pe când Interpol folosesc punk-ul doar ca schelet al scheletului miilor de alte sunete divine. Şi aşa ajungem la o definiţie chinuită a post-punkului. :)) E oricum mai mişto decât un indie rock pur, repetitiv şi insuportabil. :D
Paul Banks
tăţ’
11 piese toate una şi una, nimic de umplutură. Cum să debutezi cu aşa album ? Cum naiba să-ţi începi cariera cu o piesă ca Untitled ? Atât de simplă, cu un riff doar pe două corzi, cu o paradă a chitarelor suprapuse, cu vocea melancolică a lui Paul Banks ameninţând cum că “Surprise, sometimes, will come around…”, de parcă n-ar fi fost evident… La fel de dreamy şi aproape identic construită e şi Hands Away. Piesele perfecte pentru un drogat îmbuibat cu LSD. :) Le-am ascultat cam un an doar pe astea două până am reuşit să mă rup de ele şi să întorc bijuteria asta de album şi pe alte părţi, dacă tot o ţin atâta sub lupă. Ştiu, îs nebună.
Interpol – Untitled
Şi aşa am descoperit că albumu’ ăsta doare. Aveam o vagă idee de la mai sus menţionatele, da’ nu ştiam exact în ce măsură. PDA e o melodie de enamorat agonizând. Undeva, între pumni în pereţi, pahare sparte de nervi şi mobilă bruscată, beneficiarul dragostei e satirizat, dar şi adulat. Genial, o lovitură de maestru încă de la primul vers care, parcă am mai zis da’… DOARE. :)) Cam din acelaşi registru face parte şi cântecul cu nume de viking, Leif Erikson, alta de atmosferă. Aş declara-o câştigătoare la concursul de versuri pe album – asta da autenticitate şi veridicitate în materie de declaraţii iubăreţe ! Şi chitara, oh doamne, chitara plângăreaţă, împletită cu vocea aia mohorâtă, mă omoară încet şi nu oricum, ci cu stil. :)
Interpol – PDA
Interpol – Leif Erikson
Da’ au şi piese optimiste, jucăuşe şi chiar perverse, pentru că, nu-i aşa, diversitatea e mama succesului garantat. Cred. Obstacle 2 (care, citit-am într-un interviu, nu prea are legătură cu Obstacle 1 :))) musteşte de ludic – chitare light şi neastâmpăr în versuri. Totuşi, supremă rămâne piesa despre, zic io, sex şi alte năbădănii aleatoare ! :D Say Hello To The Angels îi zice şi mintea mea murdară e convinsă că titlul e o referinţă subtilă la orgasm, being in heaven and stuff, bla: “But each night I bury my love around you / You’re linked to my innocence”. Bine că nu “inside you”, că atunci chiar ar fi fost pornoşag făţiş. :))
Interpol – Say Hello To The Angels
Pe lângă toate astea, sunt absolut fascinată de versuri. De toate. Nu există piesă fără un vers, un rând, un ceva care să-mi sară-n ochi sau să mi se pară formidabil de mişto spus. Cre’ că-i timpul pentru o listă. :))
Untitled – “Surprise, sometimes, will come around / I will surprise you sometimes, I’ll come around… when you’re down.”
Obstacle 1 – “I wish I could eat the salt off of your lost faded lips / We can cap the old times, make playing only logical harm.” + “But it’s different now that I’m poor and aging, I’ll never see this place again / You go stabbing yourself in the neck.” + “She puts the weights into my little heart.”
NYC – “I had seven faces, thought I knew which one to wear / I’m sick of spending these lonely nights training myself not to care.”
PDA – “Yours is the only version of my desertion that I could ever subscribe to / That is all that I can do / You are a past dinner, the last winner, I’m raping all around me / Until the last drop is behind you.”
Say Hello To The Angels – “Something’s coming over me, I see you in the doorway / I can’t control the part of me that swells up when you move into my airspace.” :D
Obstacle 2 – “I’m gonna hold your face and toast the snow that fell / ‘Cause friends don’t waste wine when there’s words to sell.” + “I feel like love is in the kitchen with a culinary eye / I think he’s making something special and I’m smart enough to try.”
Stella Was A Diver And She Was Always Down :)) – “Well she was my catatonic sex toy love-joy diver.”
Roland – “My best friend’s a butcher, he has sixteen knives / He carries them all over the town, at least he tries / Oh look it stopped snowing.”
The New – “I gave a lot to you / I take a lot from you too / You slave a lot for me / Guess you could say / I gave you my edge.”
Leif Erikson :X – “Her rabid glow is like braille to the night.” + “She feels that my sentimental side should be held with kids gloves / But she doesn’t know that I left my urge in the icebox / She swears I’m just prey for the female / Well then hook me up and throw me baby cakes ’cause I like to get hooked.” + “I bring you when my lifeboat sails through the night / That is supposing that you don’t sleep tonight.”
Acestea fiind zise, recomand, da’ nu oricum, ci cu căldură solară. :)) Numai bun pentru o noapte de toamnă cu frunze fremătând sub picioare, eventual cu nişte vin fiert cu scorţişoară în termos şi, evident, cu căştile în urechi şi mâinile în buzunar. Genul ăsta de experimente mă ţine pe linia de plutire. Long live Interpol, chiar dacă la următoarele albume au mai subţiat-o – părerea mea strict subiectivă. Ăsta merită.
Mă, am înţeles. Marean o comis-o cu “almanahe” şi Eba cu “succesuri”, da’ suficient. Nu mai vorbiţi aşa. Nu-i mai imitaţi pe inimitabili. Râdem, glumim, da’ cu o limită, până nu ne tâmpim de tot la mansardă. Mie, de exemplu, “almanahuri” şi “succese” nici măcar nu mai îmi sună natural în timpane. M-am îndobitocit de la atâta glumă. Pana mea, am ajuns să mă întreb dacă se zice “albumuri” sau “albume”, ceea ce nu-i foarte sănătos pentru o studentă la litere ! Or fost ei idioţi, da’ pentru dumnezo, treceţi peste şi hai să folosim corect pluralele până nu-i prea târziu. Sau pluralurile… ? 8-|
Şi dacă simţi cum îţi suflă-n ceafă noul an studenţesc, şi dacă frunzele se gălbejesc cât vezi cu ochii, şi dacă ultima lună de rai se transformă-n iadul pe pământ cât ai face un bulbuc în piscină (dacă ştiţi reclama), realizezi că-i momentu’ să te duci în lume cât de departe te ţine buzujăbu’. Cu doar 50 de lei am ajuns săptămâna trecută până-n Mediasch city şi mi-am făcut de cap cu Diana fo’ patru zile. Ştiţi, Mediaş, oraşelu’ ăla de lângă Sibiu ? Ăla care cică-i mărunt ? Ăla pe care-l subestimează toată lumea în mod total eronat ? :)) Ei bine, acolo. One word: huzur. :D
io huzurind în curte, după un drum istovitor
Din prima zi de promenadă, am avut o oarecare revelaţie, însă n-o prea puteam susţine ştiinţific.
– Tu Diana, îi mare Mediaşu’.
– Da, nu-i mic…
– Nu… îi mare. Prea mare. Cre’ că-i mai mare decât Tîrgu-Mureşu’.
– Bine tu Roxa ! 8-| Ţi se pare. Are multă… vegetaţie.
– Mda, se poate, da’ nu cred. E abrupt, cu multe dealuri, suişuri şi coborâşuri… chiar tre’ să fie mai mare decât cătunu’ ăla de Tîrgu-Mureş. Gândeşte-te de când tot merem şi încă nu s-o gătat !
– Aaah, păi nu, mai este şi după dealu’ ăla… şi după ăla, şi după ălalalt ! zice Diana arătând cu dejtu’ în zare, ceea ce mi-a ‘muiet jenunchii instant.
Ajungem acasă şi verificăm sursa sigură numită wikipedia. Şoc: Tîrgu-Mureş 41,2 km², Mediaş 62,62 km²!!! Q.e.d. Un oraş cu 20 de km² mai mare şi cu de trei ori mai puţini locuitori decât claustrofobu’ ăsta al mnieu. Ce-ţi poţi dori mai mult de la viaţă ? :))
Cum până şi acei 55000 de locuitori ne surmenau ei aşa, într-o zi ne-am luat şi ne-am dus pe dealuri să jucăm badminton contra vântului.
dealuri
chiar aşa se vedea apusu’, n-am modificat nimic :D
Diana n-o putut cuprinde soarele, îi tot ziceam că-i prea mare
la umbra căruia am şezut pe păturică :))
botoşei dăh firmăh, să fim înţeleşi ! :))
pe partea cu căşi
pe partea fără căşi
iepuraş în iarbă :))
Şi acum, n-aţi vrea voi să sărim peste întâmplarea jenibilă de la coborâre ? Aia în care un bătrânel care avea grijă de neşte vaci ne-o zis, având nişte priviri de maniac sexual, că putem trece liniştite pe lângă el, că doară el nu ne face nemica ? Şi în care io am înţeles că se referă la vaci şi l-am asigurat zâmbind că n-avem nici o jenă şi că totu-i în regulă, spre disperarea Dianei ? Vreţi, nu ? :D Phew !
În altă seară am ieşit în Art Cafe, care acest Art Cafe e un birt într-un turnuleţ, unde stăteam la terăşi cu paiu-n gură şi ispita la două mese mai încolo: un brunet cârlionţat, pe la 28 de ani, care era însă prea preocupat cu laptopu-i, dar căruia i-am zâmbit când am ieşit… doar aşa, să-mi fac hatâru’. :)) Mă rog, ispitele erau multiple, pentru că nici barmanu’ blond cu ochi albaştri nu se lăsa mai prejos. Dacă vreţi bărbaţi frumoşi, Mediaş is teh place to be. :))
Noah, şi Diana o avut grijă de mine, şi mi-o gătit tăte bunătăţurile planetei la care io am contribuit cu fix nemnica, eventual doar cu privitu’, plânsu’ la tăierea cepei şi dansu’ pe o melodie din anii ’80 cu Diana şi-a sa mumă nebunatică. :)) Pentru asta mii de mulţam fain-uri Dianei şi o promisiune sinceră c-oi mai da buzna peste ea şi altădată, zicându-i seara că viu dimineaţa. :D
Între timp, m-am întors în cătunu’ ista mic şi înghesuit, unde am mai făcut o ispravă chiar mai gravă decât asta. Se vede că statul acasă nu-mi prieşte, so where to next ? :D
