Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Urban legend: the bald patch

Cum abordezi un student la litere ? “Salut, spune-mi despre A !”

Asta o ştie deja tăt poporu’. Însă până să-l abordezi, tre’ să-l identifici.

Cum identifici un student la litere ? Coboram azi dealu’ faculţii cu Ale şi discutam despre cât de uşor recognoscibili suntem noi, eştia obligaţi să cetim cu toptanu’: de la o vreme, tăţ vorbim cu mai mult ca perfectu’ literar în loc de ardelenescu’ perfect compus; când ne-ntoarcem din weekend, îi mai tare ăla care-o băgat pe nerăsuflate 800 de pagini, iar ăla cu numa’ 600 îi luzăr; în bibliotecă, noi suntem ăia cărora ni se mişcă involuntar buzele când cetim; ne plânjem mereu că ne simţim pulsu-n ochi după o zi neîntreruptă de lectură; devenim incapabili să parcurgem texte pe lumină naturală fin’că ne jenează, vezi doamne, la retină, etc.

Noah, tăte ca tăte, da’ un singur lucru nu l-aş putea suporta. Poa’ să vină momentu’ în care mi-oi înghiţi nervu’ optic, poa’ să trebuiască să port ochelari fumurii păh timp de noapte făr’ să fiu vreo jivină apropiată de noţiunea de piţipoancă, poa’ să-mi explodeze capilarele din moacă când oi ajunge la 500 de pagini pe zi, poa’ să se-ntâmple orişice, da’ asta nu !

Toată obsesia a început când îi explicam lu’ Ale încă un tabiet de literizdă, s-avem pardon: surghiunurile de weekend, episoade repetitive în care, pe parcursul unui sfârşit de săptămână, nu ies nici măcar din pijamale; pur şi simplu zac în pat cu cartea-n mânuri. Şi cum îmi potrivesc eu pernele să şăd mai sus, mai comod, m-apuc de citit. Peste o oră, când devin din nou conştientă de realitatea-nconjurătoare, sunt în poziţie perfect orizontală şi îmi tremură coatele de la ţinutu’ cărţii în mâini, plus că deja citesc cu capu-n jos cumva. :)) Şi tot aşa cât îi ziulica de lungă, ore-n şir, alunecări şi reveniri în loop, până la somnul cel cvasinocturn.

Atunci îi pică lu’ Ale fisa şi-mi zice că o să ajungem exact ca-n acea scârbavă legendă urbană, cu o tipă care cică avea un tic: să-şi rupă firele de păr din cap, unul câte unul, şi să le mănânce rădăcinile. După un timp, deşi avea păru’ lung, în creştetu’ capului i-a rămas o pată rotundă complet goală, ca un cur de bebeluş, ca un fes d-ăla de evrei, săpat în podoaba capilară. Doar că noi n-o să ne sujem cu poftă firu’ de păr întru înghiţirea rădăcinii, ci defrişarea parţială o să se producă pe cale naturală, de la citit în pat mii şi mii de pagini în zeci de ore de alunecuş în aşternuturi şi frecuş de perne.

Inutil să mai spun că acum doar imaginea asta o am în minte şi că o să mă urmărească toată viaţa, nu ? Mă hăituieşte şi mă bântuie. Şi uite aşa m-am decis că, oricât ar fi de incomod, de-amu’ mă mut la bureaux. Dacă oi ţine neapărat să fiu un fulg de nea frumos şi unic, m-oi tatua în locuri nebănuite. În rest, mulţam fain, da’ nu. :)) Nu io, nu acum, nu în creştetu’ căpăţânii şi aşa suficient de golaşe. Încă doar la figurat, ‘mnezo-i ajute.

Asta până n-o mai ard iară cu petrol, ca asară. =)) Dar despre asta… în altă epopee.

RSS 2.0 | Trackback | Comment

2 Responses to “Urban legend: the bald patch”


  1. ;)) fain asa cu competitia paginilor. La noi nu a fost asa, dar cred ca mi-ar fi placut, m-ar fi mobilizat.

    Oh si cat imi doresc weekenduri de-alea in care sa nu ies nici din pijama… pacat ca atunci cand stai cu parintii nu prea se poate. Da’ nu ma mut io de-acasa???


  2. Nu e chiar competiţie, e pur şi simplu o laudă nemotivată. Toată lumea ştie că oricât am citi, n-o să terminăm până-n sesiune, aşa că măcar ce citim tre’ să rumegăm bine… :)) Ba se poate şi când stai cu părinţii, eu sunt exemplul viu. Bine, io-s mai specială că am lumea mea aici şi rareori tre’ să mă intersectez cu a lor, dar cu un pic de voinţă se poate. :D

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>