Diana, păi scuze că nu am un blog mai matur şi mai neconvenţional… nu pot să scriu mereu despre iubitu’ meu cu pluridoctorat în masturbare.

Ale… ce să mai zic decât că… it’s not freakin’ over, furtuna interioară e declanşabilă şi acum, şi peste multă, multă vreme. În rest… mai are rost să zic că n-am fost niciodată mai de acord cu ceva ?

Cunosc atat de putine relatii in care cei doi sa fie chiar facuti unul pentru celalalt incat ma ingrozesc…Adevarul pur este ca habar n-avem sa iubim si ca si cum asta nu ar fi deja o problema, ne “indragostim” mereu de oameni nepotriviti. De ce? Pentru ca ne indragostim cu mintea si nu cu inima, pentru ca vrem nu pentru ca pur si simplu nu ne putem opri. Pentru ca traim intr-o lume atat de superficiala in pragmatismul ei incat am ajuns sa aplicam legile matematicii si in cazul inimii. Dragostea a ajuns o chestie triviala, numerica…o simpla insiruire de experiente interumane care ajung sa aiba valoare statistica, nicidecum spirituala. Iesim la sute de date-uri, evaluam, judecam, cantarim, incropim adevarate scheme de relationare si ne dezvoltam capacitatea de etichetare pana la cel mai profund rafinament. Facem toate giumbuslucurile rationale cu putinta ca sa evitam SA SIMTIM. Si asa, dupa o vreme, ajungem totusi sa ne emotionam in prezenta celuilalt, urmatorul pas fiind acela de a ne amagi ca-l iubim. DRAGOSTEA ESTE RARA! Este inspaimatotor, ametitor, sfasietor de rara…pentru ca oamenii pe care ii poti cu adevarat iubi sunt putini…aceia care sa te faca sa vrei sa mergi pana la capatul lumii pentru un singur sarut, aceia pe care sa-i blestemi printre lacrimi urandu-i pentru cat de mult te fac sa suferi pentru ca nu poti trai fara ei, aceia a caror inima este asemenea unei misterioase oglinzi in care te vezi reflectat in toata puritatea si frumusetea ta dar totusi insutit mai pur si mai frumos, aceia care cu o simpla privire te fac sa te simti acasa, aceia pentru care ai muri fara sa regreti, cu zambetul pe buze si cu mana intr-a lor.

Ne revoltam cand auzim ca o relatie s-a sfarsit din cauza unui tradator fara sa ne mai gandim daca acela iubea sau era iubit destul in acea relatie. Uitam ca de fapt de asta esti cu cineva…pentru ca il iubesti, nu pentru ca e comod intr-o relatie, sau e normal sa ai una pentru ca astfel te integrezi in societate. LABE!

N-am acuzat niciodata pe cineva care a parasit sau a tradat cand a simtit ca nu mai este iubit sau nu mai iubeste. Am acuzat intotdeauna pe aceia care au responsabilitati mai mari: viata unui copil. Atunci egoismul nu iti mai este nicidecum justificabil caci deja ca parinte trebuie sa fii mai presus de el. Dar cand sunteti doar voi doi si unul e nemultumit, a gresit alegand pe cineva si acum i s-a revelat, n-are decat sa faca ce crede de cuviinta.

Roxa…bine ar fi fost daca ai fi starnit furtuna! Oricum cand deja unul cauta fericirea sau macar emotia autentica in alta parte, fie si fara sa actioneze faptic, a tradat demult! Deci lasati-ma cu dulcegariile si victimizarile si etichetele. Crima nu e sa tradezi ci sa-ti ucizi inima de dragul unei conventii sociale sau a bunastarii unui om pe care stii bine ca nu-l poti face fericit decat mintind si mintindu-te. Ce viata, ce DRAGOSTE e aia? Un rahat pe bat.

Cougar, da’ di ce, eşti interesat să-i reactivezi încrederea în regnu’ cu săgeată ?

Cătă, nesperat de interesantă, chiar.

Crin, ai dreptate până la un punct. Toată suferinţa asta te înalţă oarecum, dar martirizarea, când începe să devină derizorie, nu-şi mai are locul. Până la urmă luptăm pentru o finalitate, o autenticitate, nu doar pentru o moarte alternativă. Uf. Dacă ai şti tot, ai fi de acord cu mine. Şi mersi, da’ în ce curent mă încadrezi ?