Îmi place să mă mint că problema ar fi oraşul, că aceasta nu ar sălăşlui, de fapt, în mine. Aştept Bucureştiul ca pe tărâmul făgăduinţei. Deşi mor de teamă că mutarea acolo nu va fi salvarea, ci deziluzia, ideea că înlocuirea măştii de acum cu alta mai puţin cinică şi indolentă va avea aceeaşi finalitate. Până una-alta, rămâne arzătoare dorinţa plimbării fără ţintă noaptea pe străzile din Bucureşti şi, câteva butelii de vin şi un răsărit mai târziu, trezirea în patul unui misterios a cărui identitate n-o să conteze. O să-mi recâştig impulsivitatea benefică. Esenţa lăuntrică va reieşi la iveală doar dacă mă voi pierde într-un mecanism mai puternic decât mine. Incredibil, dar asta va însemna Oraşul: redobândirea identităţii în zăpăceala din Bucureşti. Fără dorinţe reprimate, fără replici înfrânate, fără sentimente înăbuşite. Dragoste sau ostilitate – ritmul nebun le va aduce la suprafaţă şi le va curma în tempo allegro, fără a le da posibilitatea de a se dezvolta într-un eşafodaj devorator de suflet.
E ceea ce în Dead Poets Society se traduce prin: “Seize the day.” sau “Find your own voice.”
În Fight Club: “Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let… let’s evolve, let the chips fall where they may.”
Iar în mereu surprinzătorul Nick and Norah’s Infinite Playlist: “Look, other bands, they want to make it about sex or pain, but you know, The Beatles, they had it all figured out, okay? “I Want to Hold Your Hand.” The first single. It’s effing brilliant, right?… That’s what everybody wants, Nicky. They don’t want a twenty-four-hour hump sesh, they don’t want to be married to you for a hundred years. They just want to hold your hand.”
Tot psihanalizându-mă intens, mi-am dat seama că fac cea mai mare greşeală posibilă: până plec, încerc să stabilesc nişte punţi de legătură între suflete. Al meu şi ale celor câţiva oameni în care-am găsit substanţă. Nu vreau să plec fără să ştiu că există o contingenţă vie, intensă, care să nu se rupă sau să se altereze din cauza celor 300 şi un pic de kilometri. Dar, ca de obicei, o iau în bot, pentru că o pistonare, o insistenţă autentică ar fi sancţionată ca fiind dovadă de nevropatie. Şi atunci aş produce exact efectul invers celui dorit. Şi iar înfrânarea, şi iar cenzurarea, şi iar trebuie să vină toate de la mama lor natură, ceea ce mă mohorăşte cumplit zilele astea. Se vede, scriu prea… literar (?).
De aceea, e imperios necesar ca săptămâna viitoare să dezlănţuim party animalele din noi: luni alcool şi karaoke, miercuri ziua Buburuzei, iar joi concert Godmode + afterparty zbânţuitor. Aşa, să se mai ducă pe pustii şi viaţa asta de ascet, că mi-a ajuns atâta conştiinţă.
dorinta arzatoare de plimbare printre caini si cocalari plictisiti? eu nici pana la sirianul nu ma duc noaptea fara urechile ciulite in jur ca sa determin locul unde se afla haita locala….
Îmi era dor de scrisul ăsta literar. Welcome back. :P
Jen, da. Cam asta-i ideea. Bucureştiul cu plusurile şi minusurile lui. Ştii bine cât îmi place. :) Aici am reacţionat ok la un maidanez care fugea pe lângă mine, lătra şi-mi arăta colţii fioros – l-am ignorat. :)) Dar da, era unu, nu o haită.
Alexandru :) Sper să nu revină de prea multe ori, semn bun nu-i. But thankiez. :)
as fi comentat si la postul dinainte, da’ mi-au venit prea multe si pana la urma n-am mai zis nimic :D
da-i inainte daca asta vrei. daca nu mere poti sa te intorci inapoi, ce are? nu stiu cat de multe isi permit altii, si eu am o limita la asta, dar incerc sa constientizez cat mai mult libertatea care imi sta la dispozitie. fata de vremuri trecute in care trebuia sa umblu pe la scoli, sau fata de timpuri care ar fi putut fi, dar din fericire n-au fost, acum e perfect. bune si citatele. din nou, nu stiu cate isi permit altii, dar in ce ma priveste, lumea din locurile astea in care traim e mult mai toleranta decat scrie pe undeva de ea sau decat s-ar vrea sa se creada – cel putin pentru un oarecare, nu pentru cineva cu nu stiu ce nevoi mai speciale – si nu prea e nicio presiune sa te conformezi excesiv, daca ai mintea solid setata cum trebuie.
aproposito de citate, cu nick si norah…si-n carte zice unu’ la una’ ”i love you so much it’s retarded”’? m-a spart :))
Nu vad motive prea mari ca sa-ti faci griji. Cumva esti obisnuita cu naveta. Acum va fi in sens invers. Iar viata “rapida” iti vine la fix.
P.S. Se vede ca scrii literar.
Zăpăceala-n București durează primele zile, dar după ce locuiești, mănânci, folosești serviciile publice din București și seara când te bagi în pat simți cum circulă sângele-n pulpele picioarelor ți se pare altceva. Și nu zăpăceală.
Hai o ciocolată.
morbish, un mare mulţumesc, la modul cel mai serios posibil. Era chiar ce voiam şi aveam nevoie să aud. :) Nu vreau ca peste 10 ani să privesc înapoi şi să mă gândesc ce-ar fi fost dacă eram acum mai înfiptă şi aveam nişte sânge-n mine. Dacă nu-mi iese pasenţa, cum ziceai, mă pot întoarce. Îţi tot promit berea aia, da’ ajung în Bucureşti doar cu escala prin Sibiu, no doubt about it. :) Nu ştiu despre carte, n-am cumpărat-o încă, deşi o vreau. Şi da, replica aia-i juma’ din film. :))
Thor, mersi şi ţie. O faci să sune atât de simplu încât îmi dau seama că e… ATÂT de simplu. :D
Vărarule, veci n-o să mi se pară ordine, da’ io iubesc zăpăceala. :D Şi hai c-am mai stat şi io nişte săptămâni şi zile pe-acol’, ştiu cum devine cu metropola de-adevăratelea. Can’t wait. :D
Să vezi Roxană când găsești tot ce vrei în materie de citit sau ascultat într-un singur loc și din prima cum tresaltă cutia toracică-n tine.
Vezi cu ciocolata, c-ai promis.
Mno, stai lejeară, 300 şi un pic de kilometriiiii or ci fix pix. Îmi fac abonament pă tren şi o să te saturi de persoana mea în bucale. A, sper că intru şi io la categoria cu punţile şi poadele :D *puppy eyes*
cu placere :)
deci sa fie berea aia, numai nu in uichendu’ asta, ca-s la bucuresti
Vărare, că ce ciucalată am promis ? O dau, nu-i bai, doar întreb, că memoria îmi joacă feste de la un timp. :D
Runie, vez’ că drumuri şi poduri scrie păh tinie de nu te ţii de promisiune. We’ll last şi gheparte una de ailaltă, îs sigură. :) Meanwhile, până recuperez io elea cinci meleoane din bursa-mi dispărută, gândeşte-te în ce weekend merem la Sighie să-l omenim pe morbish şi anunţă-mă. :D
morbo, nu nu, meri liniştit (ce faci acolea?), deocamdată suntem bogate numa’ pe hârtie. :))
vai, ce-am citit aicişa? când mai exact? să ştim s-aşteptăm la gară cu căţel, cu purcel :D
de fapt a fost o jumate de uichend, vineri si o parte de joi. pe la un curs. lasa atunci, numai sa bem cand o fi :D , nu conteaza cine da.
Ratză, adică m-aştepţi cu doi în unu, pupa-te-aş pe botic ! :D Prin vară-toamnă, aşa, da’ oi vini cu maşina, că mă mut şi io cu căţel, purcel etc. :D
morbish, soonish ! :]