Doo mii zece: m-o frecat şi-acuma trece

New Year’s resolution: nicio săptămână din 2011 nu va trece fără să scriu vreo doo vorbuliţe pe-acilea. Şi de-o să stau vineri la muncă până la 1 noaptea pentru asta! \m/

Cum s-ar zice, 2010 o fo’ anu’ în care m-am împlinit pe toate planurile… Păcat că tăte estea nu s-or întâmplat fără emoţii şi peripeţii, cum îi şade binie ardelencei care semnează ceste rânduri. Să recapitulăm.

  • Am terminat facultatea. Am savurat perioada asta până la ultima pagină citită, am râs cu gaşca mea de buburuze, am fuşărit nişte materii şi mi-am tocat mărunt neuronii cu altele, pe scurt… am absolvit Literele cu bursă de studiu, nevăzându-mă nevoită să-i storc pe-ai mei de bani. Mi-am scris licenţa pe o temă controversată şi sofisticată într-o lună de nopţi şi zile, în care m-am spălat pe cap de mai puţine ori decât am dejte la o mână… am şi predat-o mai târziu cu o săptămână, dar totul a ieşit mai mult decât ok. Cred că facultatea a fost cea mai faină perioadă a vieţii mele.
  • PARTY! Şi party o fost, cu zbânţ, dănţuială şi plete răvăşite. De la sfârşitu’ lu’ februarie, când am avut marele noroc să cunosc un moldovean tare drag mie, adică pe Fişior, am făcut turu’ cluburilor şi puburilor mureşene cu el şi Runia până pe la sfârşitu’ lui mai… interval în care io trebuia să-mi scriu licenţa. :D M-am strâcat de cap în anu’ tri, evidentemente, dar nu regret nicio seară de karaoke şi niciun moment în care chelnerii nu mai ştiau cum să ne deie afară, la închiderea rockăielii. :) Au fost şi o sumedenie de concerte
  • Am cunoscut minunea moldoviniască zisă Fişior. Undeva la sfârşitul lui februarie, într-o seară rece de sâmbătă, m-am aplecat după un capac de bere sau aşa ceva; când am revenit la “suprafaţă”, l-am văzut aşezat la masa noastră, lipăind nişte bere. În doi timpi şi trei mişcări, i-am şoptit Runiei la ureche: “Ce m-atrage tipu’ ăsta!”. La cursurile de luni dimineaţa, buburuzele îmi admirau deja ditamai urmele de muşcături de pe gât. Curând, am împlinit 10 luni de când suntem împreună şi vreo trei şi ceva de când locuim… tăt împreună. Mari modificări, viaţă de adult, bla. Nu zic că-mi place la nebunie, da’ zo nici c-aş strâmba din nas. :D Oricum, când mă uit la Fişior mi se topeşte fufletu’ de drăgălăşenie, aşa că asta multe spune. Cea mai mişto găselniţă pe 2010 el îi.
  • M-am mutat în Bucureşti şi mi-am găsit de lucru a doua zi după ce mi-am adus bagajele. Noah, Dumnezo, asta-i mai cu cântec. După ce tătă vara am făcut turu’ ţării cu ia-mă nene să mă poci înscrie la master la sudişti, toamna m-am cărat acolo. I’ve been busy as fuck. Am vrut să-mi las un timp de acomodare şi p-ormă să-mi caut de lucru, da’ ce să fac dacă lucru’ m-o găsit pe mine? Ei m-o sunat că m-o găsit pe nu’sh ce site, io am acceptat entuziastă… şi iată-mă, editor de revistă. Păcat că nu prea reuşesc încă să mă acomodez cu ominii, cu locurile şi cu ciuda că am şi de muncă, şi master, şi nu prea mai am timp de altceva. Io am vrut să exploatez cultural Bucureştiu’, nu să mă închid într-o redacţie 10 ore pe zi, uneori şi mai mult. Tătea astea, combinate cu un inimaginabil dor de casă (că mi se şi rupe sufletu’ că în 2 iar tre’ să mă sui în maxi taxi şi să mă car) m-o cam dezechilibrat emoţional. În prima lună de stat acolo, mă întorceam în fiecare seară de la lucru cu lacrimi în ochi şi-mi juram că nu mai calc pe-acolo. Noroc că-l găseam pe Fişior mereu acasă… a shoulder to cry on. :) Acum mi-am mai revenit, oarecum, da’ tot hipersensibilă am rămas. La chefu’ de Crăciun al editurii o pus ăştia piese de Furdui Iancu. I cried like a bitch. =)) “You Ardeal, you Ardeal, we are your soldiers. Holy temple, holy temple, Apuseni Mountains”, cum ar zice nişte clasici în viaţă. Cre’ că-mi lipseşte o viaţă socială activă, aşa cum aveam acasă. Şi o mână de prekini. Trist, dar adevărat. Sau poate-oi fi io copchilu’ răzgâiat căruia i-o fi dor de fusta mumei. Posibil. Să-mi dea cineva doo palme, să mă acomodez odată, că altfel nu mă văz întreagă la minte.

Ce să zic, sper ca-n 2011 să le meargă bine ăstora care mi-s dragi, c-atunci oi funcţiona şi io, din inerţie dacă altfel nu! Amu’ mă duc să mă vâr cu pleata sub duş şi să-mi sun rudele, că iară-s codaşa căşii la capitolu’ cesta. După care curje vinu’ cel spumant, o da. :D

La mulţi ani, mă, care mai sunteţi răbdători cu blonda şi mai aruncaţi un ochi p-acilea! ;)

Şasă cărţ fromoş

N-aaapăi aşe. Iar n-am mai iscălit demult p-acilea, da’ efectiv n-am vreme. Când mi-s la munci, n-am timp nij să-mi verific mailu’! Suntem puţini în redacţie, ne certăm des, râdem şi mai des şi muncim ca sparţii. Revista iese luni şi asta-nseamnă că joi şi vineri suntem ca negrii pe plantaţie, de dimineaţa până pe la 1.

Cum care revistă? Revista VIP ! :)) Da, ştiu… nu e chiar ceea ce mi-am închipuit c-o să fac, dar în vremurile ăstea de răstrişte, îi un bun început pentru cineva cu zero experienţă şi fără carte de muncă. Plus c-am prins un şef ‘ţelegător, care mă lasă s-o uşchesc, mai nou, la tăte orele de la master. Şi încă un plus… am avut noroc c-o plecat cineva cu funcţie importantă tocmai când io începeam să mă mai dezmorţesc (căci videtz voi, ieream cam stiff în câmpu’ muncii), aşa că amu’ uitaţi-vi-ţi pe ultima pagina, la caseta redacţională a unei reviste, şi-o să înţelegeţi cam ce fac.

Din păcate, îi criză, dej salariu’… mai răruţ că-i mai drăguţ. Da’ vine el.

Weekendu’ ăsta o vinit Runecica la minie şi m-o scos din casă… primu’ sfârşit de săptămână de când m-am mutat în Bucale în care chiar am ieşit undeva ! Cum unie ? La Gaudeamus, târg de carte anual pe care l-am evitat sâmbătă, că-mi ajunge câtă viermuială văd pe la metrou la Unirii, nu mai vreau să văz şi la Romexpo, printre atâta amar de cărţi.

Cu riscul de-a mânca dăcât pită cu zacuscă (sau sare, că şi zacusca se gată) vreo tri săptămâni, mi-am luat şasă cărţ’:

  • Augustin Buzura – “Orgolii” de la Art (c-am citit “Vocile nopţii” şi am rămas impresionată de nenea ăsta)
  • Max Blecher – “Inimi cicatrizate”, tăt de la Art (că Max ierea tare tânăr când o murit răpus de boală – 28 de ani – da’ până atunci tare bine-o mai scris; mi-o plăcut “Întâmplări în irealitatea imediată”)
  • Lucian Dan Teodorovici – “Celelalte poveşti de dragoste” de la Polirom (c-am citit o grămadă de recenzii favorabile despre dânsa şi-s curioasă, că nu l-am mai citit pe L.D.)
  • Filip Florian – “Degete mici” de la Polirom (căci îi o carte la care visam de multă vreme, după ce m-o fascinat “Băiuţeii”)
  • Liviu Rebreanu – “Adam şi Eva” de la Jurnalu’ (că noah, îmi place de omu’ ista, şi spre ruşânea mea, încă n-am cetit-o)
  • Mircea Eliade – “Huliganii”, Jurnal (că… noah…)

Da’ cre’ că tre’ să-mi dau demisia ca să mai apuc să şi citesc ceva… sau să m-angajez la o editură de carte.

Amu’ fug în bucătărie, că Fişioru’ şi Runia fac nişte alune caramelizate la cuptor şi vreau să le ţin batăr companie, dacă mă implic activ doar la mâncat. :D

Ce ţi-i şi cu ex-mediciniştii

Noah, că demult n-am grăit p-acilea şi amu’ o fac aşa, între protestele pe care le-aud di păh geam şi nişte ştiri pe care tre’ să le scriu pentru mâine (căci deh, sunt salariată…); ioi, şi mai tre’ să fug şi la master, fuck my life…

Da’ staţi să vă zâc oţâr’ de azi-dimineaţă. Cum io-s mereu întârziată la servici, aşa cum ieream şi la şcoală, dădeam un concurs de îmbrăcat-viteză cu Fişioru’, moldoveanu’ meu drag şi scump. Aşe. Şi cum eram io cu bluza-mbrăcată pe dos şi cu un pantalonii luaţi cu curu-nainte, mă pregăteam să-mi laud Fişioraşu’, care tocmai proba halatu’ alb pentru ora de chimie. Acelaşi halat care i-o slujit şi-n Târgu-Mureş, pe vremea (apusă) când era student la medicină, voluntar la SMURD şi practicant prin spitale.

– Ioi, da’ bine-ţi şade, ptiu, bată-te norocu’ de moldovean ! :X, salivam io.
– Mersi, mi se-nroşeşte Fişioru’.
– Thulai, da’ stai că ţi-i descusut buzunaru’ ! observ io.
– Unde, aici ? Aaa, ştii de unde, nu ? M-am agăţat de deştu’ unui mort !
– …
– Da ! Când eram la SMURD, la morgă. Deştu’ ăla mare de la picior, pe care-i agaţă ăştia tagu’ de identificare ! se laudă încântată minunea moldoviniască.

Şi-apăi io… ca de-obicei. Rămân blocată, învârt din ochi şi râd, că doară ce-oi face ?

De mâine…

…semnez şi încep să lucrez. Şi încă nij n-am apucat a da vreodată cu mopu’ prin casă de când am venit ! :)) S-o şi întâmplat aşa cum mi-am imaginat întotdeauna: o editură la care nu io am depus CV, ci ei m-o găsit pe mine fix acum, cumva… Noroc chior de care sper să fiu suficient de ‘telijentă să profit.

În ultima săptămâna s-o întâmplat şi schimbat mai multe lucruri decât în vreo trei ani.

Trivia: în dimineaţa zilei în care-am pornit cu maşina încărcată încoace, spre Bucureşti, când tocmai se mijea de zori pe la 5, un cal alb cu frâiele rupte galopa de nebun pe şosea, ditamai E60-u’, tăt înainte. :)

The goodbye home post

End of an era, cum ar veni.

Stau aici cu camera plină de bagaje şi nu-mi vine-a crede. Ceea ce visez de… să tot fie vreo patru ani de zile chiar se întâmplă. Mă mut în Bucureşti.

Evident, situaţia stă un pic altfel decât mi-am imaginat-o atunci. Nu plec pentru facultate, ci pentru master. N-o să locuiesc în cămin, ci în viluţa de la Eroii Revoluţiei. N-o să simt că mă sufoc de dor, îi am lângă mine pe cei mai mişto colegi de apartament pe care mi-i puteam dori vreodată. Cel mai probabil n-o să învăţ niciodată să gătesc, având în vedere că Fişioru’ şi Ale se pricep tare bine la asta. Sigur, însă, o să-mi putrezească mâinile de la spălat vase. Asta o fost înţelegerea. :)

Nostalgică şi cu nodu-n gât umblu de vreo săptămână. Nu o dată m-am întrebat dacă fac ceea ce trebuie. Cred că n-o să aflu decât după o lungă şedere departe de casă. Cel puţin doi ani sunt a Bucureştiului. Nu mă sperie oraşul ăsta atât de hulit de ardeleni şi moldoveni laolaltă, uneori chiar şi de ai lor, cum s-ar zice. Îl cunosc şi-o să-l cunosc şi mai bine. Dacă nu suntem compatibili, mă pot oricând întoarce acasă.

Ştiu că sunt suficient de bună să nu mă înghită răutatea gratuită şi omniscientă. Ştiu că sunt suficient de a dracu’ încât să supravieţuiesc. Ce naiba. Cu oamenii ăştia lângă mine mă simt invincibilă. Mi se rupe sufletul că pe o parte din ei îi las aici, vezi tura de boceală cu Runia în binecunoscutul nostru Office Club, cuibuşor de nebunii. Căci deh, cum altfel îmi puteam încheia şederea aici dacă nu zbierând şi exultând la un concert ? :)

O să-mi fie bine şi-o să am grijă să le fie bine şi oamenilor de lângă mine. Cei de-acasă o să aibă mereu o… saltea pneumatică, o felie de pită ş-un borcan de zacuscă la noi în căsuţă, viluţă sau ce-o fi. I love you all and I’m gonna miss you.

În două ore ies pe uşă. În sfârşit, ce mi se-ntâmplă-n capitală n-o să mai intre în categoria trip trippin’.

Hello, Bucharest ! Vin să râd şi pe la tine. :D

Ştiri care se sparg

  • Îmi lipseşte exerciţiul scrisului pe blog. Anu’ ăsta n-am reuşit să iscălesc nici măcar fro tri paragrafe despre festivalurile la care-am fost. Nu tu Sonisphere, nu tu Peninsula şi mai ales nu tu Zilele Municipiului Câmpia Turzii ! :)) I suck. În lunile alea moarte de iarnă o să vă servesc un post gigant despre tăte, cadeaux de Moş Gerilă retrograd. \m/
  • Viaţa mea o scăpat de sub control grav, da-ntr-un sens aşa mişto încât nici că-mi vine-a crede că-i real. Totodată, observ că omu’ îi construit în aşa fel încât să înfrunte mai bine problemele ălea dificile decât lucrurile care-l fac fericit. Şoc şi groază.
  • Am intrat în ultimele doo săptămâni de luzărit acasă, după care mă mut decât la capitală, fată/frate. :] Noah, ce să zic ? Fain, fain… Evident, încă n-am găsit chirie. Pentru asta chiar tre’ să-şi mişte cineva fizicu’ până acolo, să vadă nişte apartamente.
  • Apropo, ce dumnezo-s cu ofertele de chirii din Bucureşti, că aproape nici un apartament n-are centrală ? La 300 de euroi cât suntem dispuşi să dăm păh 2 camere, ar face bine să existe şi luxu’ ăsta. 8-| … Please ?
  • Tre’ să-mi iau laptop ieftin şi bun, chiar şi-n rate. Sugestii ?
  • Tre’ să m-angajez unieva ! Aş întreba “sugestii ?”, da’ mi-i şi frică… Pot să mă autodeclar web content writer dacă am blog din 2004 ? =)) Cre’ c-ar da bine în CV… :D … :|
  • Am doo belete (câştigate şi alea de Fişior =))) la Guns N’ Roses şi nu ştiu dacă ajungem. Mă gândesc ori să le vând, ori să fac concurs aici şi să vi le dau, ori să fac schimb pe bilete la Ozzy Osbourne, că în 2 octombrie măcar suntem în Bucale, intraţi în pâine. Mă mai gândesc. Fireşte, “sugestii ?” :))
  • Vreau să citesc şi nu am timp. Tătă vara am avut timp şi am făcut orice altceva. Şi nu, dacă mă mut în Bucureşti, cu siguranţă n-o să mă vedeţi citind prin metrou şi autobuz. Capacitatea mea de concentrare scăzută şi marele interes pentru tot ce mişcă-n jur n-o să mă lase. Lecturi Urbane haters will be proud of me.
  • Toamna asta… ne număraţi.
  • Ce faceţi de rev ?

Is it a bird ? Is it a plane ?

Noooo ! It’s a flying condom !

Mi-o revenit în cap faza asta la Peninsula, în timpul concertului Dub FX, când Fişioru’ îmi arată ce zboară pe deasupra capetelor ominilor:

– Niii, balonaşe !
– 8-| Îs prezervative umflate cu aer, Fişior.
– A.

Şi iac-aşa tocmai ce mi-am adus aminte de o chestie ce nu înţeleg cum de n-o ajuns pe blog. Poate că ieream prea tânără şi pudică, dumnezo ştie, da’ amu’ câtva timp am avut şi io un prekin cu care n-a mers foarte mult tătă treaba, da’ o existat. Şi-am căutat în arhivele de messenger taman conversaţia de la care era să mă internez în spital de râs, că m-am înecat şi numa’ nu-mi mai reveneam. Dânsa poate confirma, căci am şi sunat-o la vremea ceea, ca să ne hăhăim împreună.

100% autentic:

io: noah.
io: nu stiu ce sa zic.
respectivu’: oricum ce-i drept in caz de ar fi sa folosim prezervative
respectivu’: eu am o mica problema
respectivu’: si anume o sa am nevoie de cateva lectii despre felul cum se folosesc
respectivu’: :D
respectivu’: ca am uitat :-S

(momentul wtf)

io: ai uitat sau n-ai mai folosit niciodata ?
io: :))
respectivu’: nu, am uitat
respectivu’: la propriu
io: cum sa.. uiti ?
respectivu’: amandoi stim cat de des le-am folosit de cand ne stim

(şi ghiciţi ce idee năstruşnică încolţeşte în căpşoru’ ăsta blond…)

io: pai…
io: stii ca au mânerul ala ?
respectivu’: da

(NU ! NU SE ÎNTÂMPLĂ ASTA)

io: si filetul ala micut ?
respectivu’: da, le stiu, insa e celebra faza cu practica si teoria

(aici deja îmi curgea rimelu’ şi mă sprijineam de masă, ţâne-mă Doamne să nu crăp de râs; io nu umblu cu luzări, să ştiţi, era un tip super mişto, adevărăciune, orice muiere l-ar fi vrut, şi-aş fi cu el şi-amu’ de nu s-ar fi întâmplat nişte chestii)

io: tu n-ai fost niciodata curios sa vezi cum arata, macar din poza ? :)))))
io: nu le-ai umplut cu apa, nu le-ai umflat ?
respectivu’: ba da, dar ale erau expirate
io: da, corect…
io: cand is expirate le cade maneru’. si filetu’.
respectivu’: corect

=)) Ahahahahahha :)))))) Ştiu, îs rea şi merit să ard în focurile iadului, da’ tipu’ ăsta o scris istorie, la propriu. :))