I was hiding under your porch because I love you

:)) Ain’t that the best reason you`ve ever heard ?

Ideea-i că nu se mai fac filme de animaţie ca pe vremuri. Io, pe vremea când îmi erau ciolanele încă tinere şi valabile, ştiam una şi bună: că există “ăia răi” şi “ăia buni”, că se luptă ce se luptă, că momentul culminant şi lacrimogen e pe undeva pe la sfârşit, iar apoi totul se termină cu bine când triumfă binele. Mnoah, se pare că-s retrogradă rău de tot. Altfel stau lucrurile în postmodernismul ăsta care roade-n suflete. :))

Tocmai ce-am văzut Up. Am fost cu lacrimi în ochi după primele cinci minute. And you know me, I’m a tiny bit more hardcore than your usual whiny bitch. :)) Ştiam despre film că e cu un bătrânel ruginit şi un puşti durduliu care scapă de oraş legându-şi baloane de casă şi plutind spre tărâmuri necunoscute. Iar dacă intriga pare absurdă, nu vă aşteptaţi ca subplot-urile să vă cruţe de latura asta. Însă… ‘mnezo, ce bijuterie de film ! Şi nu doar pentru că scrie Pixar pe afiş.

Evident, pe IMDb e atacat dintr-o mie de părţi cu nişte argumente de rară pedanterie: cum să ajungă zburând cu casa din America de Nord în cea de Sud într-o noapte, cum să zboare câinii în avioane, ce-i cu pasărea aia etc. :)) Nu ştiu, am şi io prieteni care trăiesc cu certitudinea că filmele de animaţie sunt pentru copii şi astfel refuză să le vizioneze, însă copil de-aş fi, n-aş vrea să am un părinte care postează thread-uri cu asemenea aberaţii. Imaginaţia – o ai sau n-o ai, ăla eşti şi aşa te înmulţeşti. \m/

Pentru iubitorii de câini, Up e un deliciu, da’ nici pentru pisicoşi nu e chiar supliciu, ca să mai rimăm o dată. :)) E incredibil cât de mişto sunt portrezitate caninele şi cum… primesc voce, la propriu. Le sunt surprinse o sumedenie de obiceiuri şi scenariştii ăştia demenţi pătrund în creierul cel de câine, întrebându-se cam ce-ar spune animalu’ în situaţia dată. Când mai şi fac conexiunea cu body language-ul specific şi iese replica din titlu, rostită de un golden retriever naiv şi candid, e imposibil să nu te topeşti de drag. :)) Raţă, tu eşti acolo ! Ia de te uită şi tu cu S. ! :D

Şi da, cam asta e, luaţi şi uitaţi-vă şi voi. Ah da, stai, parcă eram revoltată. Păi da… e un film prea înduioşător. A trecut o oră şi-s tot în găleata sensibiloşilor care se varsă-n butoiu’ cu melancolie. Da’ la naiba, aşa am fost şi când s-a dezmembrat roboţelul gunoier cu ochii trişti aka Wall-E, şi nu eram sigură că-l mai ştiu pune eştia la loc. :)) Şi totuşi… cred că orice copil care vede filmul ăsta o să dezvolte o sensibilitate aparte, care nu ştiu dacă e neapărat nocivă, da’ pe termen scurt cred că se va manifesta sub formă de grijă sporită faţă de jucării, animale şi… bunici. :)

Clash of the titans

Avem afiş:

Avem promo absurd:

Avem promo absurd, dar de la Willy: :))

We just need all you guys there. Noul album Godmode rulează cu forţă mare, abia aştept concertu’, deşi n-au trecut nici trei luni de când i-am văzut ultima dată. :D Iar pe iCoRy nu i-am mai văzut live de nişte ani. Must check if they still got the groove(core). :D Haidaţi, că fain o mai fi ! :x \m/

Am zăcut

O săptămână încheiată. N-am citit, n-am făcut ordine, n-am văzut filme decât într-o noapte şi abia dac-am ieşit din pijamale de fo doo ori. Camera arată ca după bombardament şi cursurile din sesiunea horror ce tocmai a trecut îs încă împrăştiate peste tot.

Viaţă de gândac.

În schimb, mă dor ochii de atâta privit la ditamai plăsmoiu’ cu diagonala de aproape un metru pe care ai mei nu s-au zgârcit să-l cumpere în 2007, când aveau încă destui bani pentru risipă. Când nu fac asta, mă joc Farmville, prostioara de pe făţăucarte pe care-am desfiinţat-o doar ca să alunec într-o demenţă pură cu ea, ca tot poporu’.

Viaţă de gândac odihnit.

Ceea ce-i fortie ghinie, că de mai ţinea încă o zi nebunia cu sesiunea, intram în colaps. Făceam pariuri care îşi ia jucărelele şi se cară primu’: creieru’ sau fierea. :)) Da’ amu’, cu acalmia asta exagerată, m-au lăsat amândouă-n pace. Însă colecistita aia nu mă iartă pentru multă vreme, deci iar tre’ să mă plimb prin spitale, să aflu dacă bagă ăia cuţitu-n mine sau ce naiba fac, că aşa nu mai mere. Pentru asta tre’ să trec în prealabil pe la medicul de famelie care mi-a transmis prin tăt familionu’ pe care-l doftoriceşte că tre’ NEAPĂRAT să mă-nţape antigripal-porcin, pe mine mai ales, că-s predispusă. Mă leşi ?

Important îi că-s funcţională iar. Cearcănele au dispărut, iar ridurile acumulate sub ochi dusu-s-o şi ele. N-am mai fost nevoită să le-ndrept cu fieru’ de călcat. De luni pentru unii încep restanţele; pentru mine, gândacu’ ‘teligent, doar scrierea lucrării de licenţă. :D Chef zero, lehamite maximă, dar tre’ să-mi urnesc materia cenuşie, aşa nu se mai poate.

Viitoru’ mă-ngrozeşte. Gândac îngrijorat, over and out.

Boli

Existenţa asta, fie ea imperturbabilă sau angoasată, e doar o sumă de boli. Singurătatea, hepatita, iubirea, gripa, depresia, spleen-ul, pneumonia, pasivitatea, colecistita, obsesia, viaţa în întregimea ei de ramificaţii… sunt toate declanşate de nişte factori şi toate au un leac mai mult sau mai puţin accesibil. Ah, nu credeţi că şi cea mai dramatică şi ardentă dintre pasiuni îşi poate găsi forţat sfârşitul, la fel cum o răceală zdravănă trece cu un pumn de antibiotice ? N-aţi citit 1984. Io-s sigură că pe mine, una, şocul ăla m-ar lecui pe vecie.

Poate singura excepţie e moartea, dar e temporară şi ea. Sunt ferm convinsă că ştiinţa va avansa într-atât încât fiecare să poată decide, la un anumit moment din viaţa sa, că vrea să-şi conserve trupul la cutare vârstă şi să trăiască astfel o eternitate, două. Iar umanoizii de-atunci se vor amuza de înapoiaţii mileniului trei, care se stafidizau şi sucombau la greu, precum râdem şi noi de ăia care-n trecut mureau răpuşi de rubeolă.

De-altfel e chiar tonică perspectiva revirimentului ăsta clinic. Prozacu’ e suflat şi, oricum, prea general, de te vindecă el de toate; îmi doresc câte-o pastilă pentru fiecare emoţie, identificată sau stihinică, din larga paletă care ne bântuie. Mai ales una care anihilează creieraşe capricioase şi nonconformiste.