În caz că n-aţi văzt frumusaţă de film, tre’ să vă spun că, pe lângă inevitabila poveste de dragoste ce se-nfiripă ea pe-acolo, pelicula asta mi-a plăcut fin’că: 1. personajul ei principal în jurul căruia gravitează restul, după care îşi croiesc celelalte personaje drumul şi personalitatea, pare a fi nimic altceva decât muzica; 2. întreaga acţiune se desfăşoară într-o singură noapte, în New York, ditamai metropola în care toată populaţia nocturnă e nomadă din club în club în căutare de… de ceva.

– It reminds me of this part of Judaism that I really like. It’s called Tikkun Olam. It says that the world’s been broken into pieces and it’s everybody’s job to find them and put them back together again.
– Well, maybe we’re the pieces, you know ? Maybe we’re not supposed to find the pieces, maybe we are the pieces.

Aşa eram şi noi, adică io cu ea, într-o tare faină seară primăvăratică de vineri. Looking for the friggin’ pieces. :) A ieşit o noapte de pomină, în care am hoinărit şi ne-am hlizit încontinuu. O seară cum ar trebui să arate cam toate astea de studenţie pe cale de dispariţie.

1. VHR

Dacă în Cage era full, ne-am gândit că mai bine îl aşteptăm pe Mariusică ce probabil are ceva rezervat în crâjma rockărească numită VHR. Evident, aşteptările nu ne-au fost înşelate, însă ne-am plătit scump şederea, evitând cu greu răspunsuri la întrebări îndrăzneţe despre culoarea lenjeriei intime sau plăceri carnale obţinute prin intermediul orificiilor mai mult sau mai puţin convenţionale… :)) Am ascultat poveştile unui tip mişto, prieten cu Sică, despre cum a încurcat un dude avioanele, ajungând în Budapesta şi mirându-se că nu prea arată a Canada, şi despre altu’ care la beţie şi-a uitat maşina-n Odorhei, căutând-o în zadar cu brelocu’ de la alarmă a doua zi. =))

2. Cage

Da’ noi nu şi nu, că merem să videm dacă este loc în Cage ! Aşa că ne-am lăsat gaşca de bărbaţi în VHR şi-am pornit spre cealaltă crâjmă rockărească claustrantă şi neaerisită. Da’ ca să ajungi acolo, tre’ să ieşi întâi din VHR, care se dovedeşte, uneori, a fi o adevărată aventură. În primul rând pentru că uşa se deschide nefiresc, înspre tine, iar în al doilea rând pentru că nici o talpă de om dezvoltat normal şi armonios nu încape pe scările ălea la fel de nefireşti ca şi uşa !

Drept urmare, nu înţelegeam de ce Runia are ochii aşa mari când tot ce a făcut a fost să puie mâna pe clanţă şi să deschidă nenorocita aia de uşă… Când mă uit, ce să văd ? Ia, un ungur cu cracii-n sus, ca doi araci, râzând de isprava sa cu o faţă senină şi nişte ochi mari şi-albaştri. :)) Nu părea deloc tulburat de poziţie, aşa că a trebuit să-l ridice nişte gagici de pe jos, să ne facă şi nouă loc să trecem.

Râdem şi-n cele din urmă ieşim tefere de pe scările groazei, demarând în trombă cu picioarele din dotare spre Cage. Din faţă veneau hotărâte trei tipe, iar un nene de lângă noi ne-a îngăimat, mai mult prin gesturi, uitându-se când la noi, când la ele, că el crede că urmează să ne ciocnim, da’ io i-am răspuns prompt, lămurindu-l: “No, no catfight tonight.”

Mai merem tri paşi pe-aceeaşi străduţă şi vine alt grup de trei omini: un blond, o blondă ş-o brunetă. Când ajungem în dreptul lor, blonzii se îmbrăţişează, tranzitează împleticindu-se nişte boscheţi, apoi cad amândoi în cur lângă o maşină parcată la margine de stradă. Rămânând pironiţi de râs în praful de pe asfalt, bruneta începe să strige, foarte pe fază:

– Ridică-te Ioane, ridică-te Gheorghe !

Şi iar râs isteric, în grup, deşi nu-i cunoşteam şi nici ei pe noi ! :))

În fine, ajungem în Cage, apuc să fac mişto de nişte prekini care au ajuns la concertul Paradise Lost anulat sub nasul lor de plătitori de bilet, luăm două sticle de Cola, povestim ca-ntre gagici, apoi decidem că ni s-a făcut foame şi tre’ să acţionăm în sensul ăsta.

3. El Greco Gyros + Hypnotiq

Am trecut frumuşel strada până la grec, de unie ne-am luat, evident, câte-un gyros pe care ne-am hotărât să-l devorăm afară, căci peste drum era barul de cocalari Hypnotiq, care peste noapte a avut o idee mişto de petrecere tematică – lumea era îmbrăcată ţigăneşte, iar dinăuntru se auzeau balcanisme ! Am identificat piese de pe coloana sonoră de la Time of the Gypsies şi Black Cat White Cat, plus mult Bregovic şi câte şi mai câte altele, astfel încât haleam şi ne rupeam pe caldarâm fără pic de jenă.

Ne-o făcut şi Cătă cu mâna dintr-o maşină. :D

Apoi Runia a constatat cu surprindere că îi cură ceva negru din geantă; pentru că gentuţa era din piele, a scurs mândră tot Cola cel vărsat dintr-un compartiment, fălindu-se că-n celălalt e un mediu la fel de arid ca şi înainte de accident. Aha, she says… :-@ A venit şi un vânzător de la grec şi i-a adus şerveţele, după ce ne-a admirat dansurile tribale în prealabil. Drăguţ gest, l-am apreciat amândouă şi i-am mulţumit politicos tipului de treabă. :)

4. Office

Cu burţile pline, ne-am mişcat fundurile până sus pe deal, într-unul din cluburile noastre preferate, cel în care luni seara prestăm conştiincioase la karaoke: the one and only Office. Şi iar am discutat ca-ntre muieri cu câte-un Green Apple cu exagerat de multă gheaţă sub nas, asta până când am dezertat puţin până la baie, doar pentru a mă întoarce şi a o găsi pe Runia cu un tip ochelarist la masă cu ea, acelaşi al cărui tricou cu Batman îl admiraserăm anterior.

Apropo, cum ceri două cocktailuri non-alcoolice Batman ? Batman Batman. :))

Şi-ncă un apropo, cuceririle spontane ale Runiei sunt exasperante. Cu doar o seară înainte, limba tipului care dă la clape-n clipu’ ăsta se plimba nestingherită prin cavitatea bucală a Runecicăi, deşi se cunoşteau doar de câteva ore. Fişioru’ l-a supranumit pe individ Trăznitul Junglei, pentru că chiar aduce a George of the jungle la aspect… poate în varianta niţel mai vikingă. :)) În fine, io, pentru că-s o prekină de milioane, am stat cu ei până pe la 4 dimineaţa, când s-or săturat unu’ de gura celuilalt, iar Runia m-o dus în sfârşit acasă, având inimioare-n loc de ochi şi nimerind cu greu vitezele, pedalele şi semnele de circulaţie…

Revenind. Apăi io, când am văzut-o pe hartbreicăriţa asta neagră că iară-i cu unu’ la masă, mă şi întrebam cât durează până la chestiile neortodoxe anterior amintite. Şi aşa vorbeam din priviri cu chelneriţa care deja ne ştie, de-ale casei fiind, dând dezaprobator din cap şi rotindu-mi privirile… până când noul organizator Schimb de Cărţi Mârgu-Tureş vine, îmi întinde mâna şi-mi spune:

– Salut, ştiu că tu eşti Roxa.
– Salut, iar tu eşti Vlad, zic io. :))

Care Vlad avea limbarniţă, vorbea îngrozitor de mult şi de repede, da’ noroc că le zicea bine… atât de bine încât am vrut să dispar de pe faţa pământului când mi-a amintit c-am scris cândva pe twitter că cine mai îi şi Vlad ăsta şi di ce mi-o trimis mail în care o pus Roxa între ghilimele. =)) Păţăşti, cum ar zice un clasic în viaţă. După ce mi-a trecut îmbujorarea, am discutat toţi patru până când muzica s-a oprit, semn că tre’ s-o luăm din loc.

Şi aşa, io şi Runia am pornit fericite să ne recuperăm gaşca de moldoveni, minunându-ne, din nou, de cât de fain  îi oraşu’ ăsta aşa de mic, în care poţi peregrina în neştire din pub în pub în timp record, da-n care tot poţi întâlni oameni noi, străini mişto, cu care chiar ai ce discuta până dimineaţa. :D

5. VHR reloaded

Ajunse înapoi la crâjma de baştină, a avut loc o scenă demnă de cinema, în care Mariusică m-a dus la locu’ unde se bestializa Fişioru’ pe o piesă metal, iar Fişioru’, fericit că mă vede, îmi zice entuziast că l-a descoperit pe Trăznitul Junglei al Runiei în Cage, în timp ce mă căuta pe mine, şi să merem repede, că-l mai găsim acolo. =))

6. Cage reloaded

Noah, futu-i, că l-am găst acolo cu ceva prekini, da’ repede i-o mai lăsat baltă, vinind lângă Runia. Şi aşa am stat iar la poveşti, fără mozoale de data asta, că era prea multă lume şi lumină, cre’că. :)) Toate până când nea’ chelneru’ ne-a anunţat că tocmai ce tre’ s-o luăm din loc. Şi iaca aşa am închis şi al doilea local, pe la tri dimineaţa !

7. Evolution

În drum spre Evoluţie, am involuat. Săjeata albastră a Runiei ‘jaba merea ca vântu’ şi ca gându’, că gura nu-i mai tăcea, din motive de, nu-i aşa, Cola vărsat prin geantă, care a scurtcircuitat alarma sau dumnezo ştie ce-o făcut, da’ am trezit tăt Mârgu-Tureşu’ cu ea pe străzi. =)) Vorba ceea, Târgu-Mureş, ce mai iureş ! Şi aşa a plecat Runia spre Cucuieţii din Deal, neavând o şurubelniţă la-ndemână să desfacă brelocu’ şi să facă alarma maşinii să timeout. Nu că am fi avut ideea asta genială atunci, pe loc, doar zic… :)) Funny to watch, anyway, de-o treghit să-mi trag sufletu’, să nu mă dezmembrez privind şi hohotind în urma-i.

Io şi minunea suceveană alias Fişioru’ ne-am continuat drumul râzând şi ne-am rupt în figuri în Evolution pe tot felul de megahituri ce merg la tv şi radio, da’ nici că ne-am păsat, pentru că prekinii lui erau tot îmbrăcaţi în piele şi mai mere câte-o nebunie d-asta din când în când, mai răruţ că-i mai drăguţ. Am aflat cu stupefacţie că piesa asta e a ălora de la Simplu, da’ numa’ după ce-am fost Shakira, sufletu’ petrecerii în mijlocul ringului de dans pe ea… 8-| Ca nişte party animals ce se respectă, am stat până la gata şi, pe la 5 dimineaţa, am închis şi clubu’ ista. =)) Nu înainte de a cumpăra vin şi de a-l pune la desagă pentru mai târziu, că noah, cum ar zice Zdubii, moldovenii fără vin în cosmos n-ar zbura. :))

8. Malu’ Murăşului

Acolo am băut vinu’ şi am privit răsăritul cu Fişioru’ şi alţi trei omini tare amuzanţi. Eram ca-n bancuri, doi ardeleni, doi moldoveni şi-un muntean. Au smuls ăştia o bancă din faţa unui bloc, ducând-o peste dig ca să putem privi la apă de pe ea, şi evident că n-a şezut nime’ pentru că prea s-a înglodat, luând-o la vale. Deci tot mi-am înverzit blugii şi mi-am înnămolit shuzii, da’ măcar am mai râs copios de vandalisme inutile şi de porumbeii citadini mari cât nişte curcani pentru că mereu ne cade mămăliga pensionarilor în cap, de puncte cardinale ratate de cercetaşi şi de scaieţi prin păr… până pe la 9 dimineaţa. :))

9. Acas’

Nu era pâine şi ai mei se apucaseră de curăţenie. Afară oamenii băteau covoare, tăiau copaci cu drujba; copchiii  trăncălăi orăcăiau prin parc, porumbeii se împerecheau pe pervazu-mi, DUMNEZO, somnul era imposibil ! Şi aşa am regretat că nu m-am dus la cămin, unde moldovenii balotau cartofi pai şi ochiuri într-o veselie, da’ nici nu m-am mai întors, răpusă fiind de oboseală după atâta umblătură, dans şi voie bună.

Noah, cum ziceau ăştia-n film ? The possibilities are endless ? Eh, păi dacă până şi-n buricu’ Târgului se-mplântă să ai aşa o noapte piperată când iei la talpă oraşu’ să-i simţi pulsu’… io zic că yes, we can, and we want more, more, more. :]