It made my night
Doar o altă noapte prin oraşu’ ăsta… că mai nou se pare c-ajung pe-acasă doar să fac un duş şi să dorm. 
Revenind. Ieream cu gaşca noastră sincretică din punct de vedere cultural acum vreo două nopţi în Jazz, iar Mariusică, acest vajnic moldovean, personaj tare colorat, despre care tre’ să scriu un post separat cândva, era complet pătruns de romantism. Drept urmare, s-a dus la bar şi a înşfăcat ditamai sfeşnicu’ cu trei lumânări cât casa înfipte-n el, aducându-l la noi la masă. Fericit de isprava sa, acest Prometeu urban care este Marius n-a scăpat de admonestarea aferentă. Din colţul opus al clubului, zdrahonul de la security, coşcogeamite namila, a păşit cu încredere spre masa noastră şi din gesturi – că deh, aşa comunică gorilele, îmi ziceam io – i-a explicat lui Marius cum că nu e voie să furi foc de la zei. A luat imensitatea de sfeşnic cu toate trei lumânările şi l-a mutat înapoi la bar, dar… surpriză.
Peste două minute a venit chelnerul, trimis de însuşi uriaşul mai sus amintit, şi ghiciţi ce ne-o adus ! O mică scrumieră transparentă în care ardeau molcom trei lumânări micuţe ce nu puneau Jazzu’ în pericol de-a fi făcut scrum. 
! Înduioşător gest, it really made my night. Iată de unde mai sare iepurele… 
Atata sensibilitate in ditamai pachetu’ de muschi file m-o miscat si pe mine. Are si gorilele farmecele lor
da, e faina tare faza, are si ele sentimente… dragele
Au, dară, contrar tuturor prejudecăţilor mele tâmpite.
o fi aceeasi fiinta fermecatoare care m-o aruncat acu vr’o doo veri cu capu-nainte din minunatul club?