După cum ziceam, grea viaţa cu criza asta. Da’ nu neapărat naşpa. :D

Înainte ştiam sigur câţi bani am pentru vară… şi că am. Mi-i dozam astfel încât să ajung cam pe la toate festivalurile cu headlineri bengoşi şi să-mi rămână cât să-mi mai iau şi câteva cărţi. Deh, nu puteam rezista tentaţiei. Când se terminau, ştiam că o să vină alţii, aşa că în acel mic intermezzo aşteptam resemnată. Nu sunt bani pentru un concert, nu merg şi gata. Suspin, îmi vine să mor, vărs o lacrimă, fac o dramă din asta, dar în cele din urmă ridic din umeri.

Acum, cuvântul cheie e incertitudinea. Oricât aş fi tras de o bursă de studiu de doo bulioane jumate pe lună, am cam rămas cu ochii-n soare pe vară. 500 de lei împrumutaţi din care doar 100 returnaţi, dar Alice in Chains la Sonisphere ! Aşa că nu m-am lăsat, mi-am spamuit prekinii pentru două concursuri şi-am câştigat nu unul, ci două abonamente la festival. =)) Şi-am mers, şi i-am văzut şi p-ăştia care-o ţin înlănţuită pe Alice, who the fuck is Alice. :)) Dar despre asta cu altă ocazie.

Pe acelaşi principiu, şi ce dacă am doar 4 bulioane din bursa aia pentru înscriere la master (adecă tri drumuri dus-întors Mârgu-Tureş-Bucale), din care 1,5 îi taxa de admitere ? Fişioru’ o vint cu genialele idei să: 1) vină cu mine; 2) merem cu ia-mă nene. Low-cost şi aventuros, doi studenţi brambura prin ţară. Mie, evident, mi-o rânjit barba la auzu’ propunerii.

Planul era să pornim marţi seara pentru ca miercuri dimineaţa să mă-nscriu şi tot miercuri, seara, să cim şi-napoie. Buuun.

Aşa că marţi seara ieream la Fişior, cu bagaju’ pregătit, făcând nişte sandvişuri şi aşteptând să-şi facă şi el bagaju’. Trece un ceas, trece un ceas jumate; Fişioru’ zici că el îi arghelean, aşe se mocăia. Mi-a pus capac când stătea în mijlocul camerei cu trei hanorace în mâini:

– Hmmm, Rox, oare pi cari să mi-l iau la mini ?
– Ooo, Dumnezo ! EJ DEMENT ÎN PANA MEA !”¤#[“#%!@ Io mi-am aruncat tri ţoale-n rucsac şi-am pornit spre tine… AND I’M A GIRL ! Ni cât îi ceasu’, hai mişcă.

La vreo juma’ de oră distanţa am purces la drum, după ce-am mai stat de ploaie câteva minute. Trebuia să ajungem la ieşirea din oraş spre Braşov şi pe Fişior îl apucaseră talentele să-mi demonstreze că nu pe centură e drumul cel mai scurt, aşa cum susţinea subsemnata. Evident, s-a înşelat, am ocolit, i-am zis IN YO’ FACE şi cam atât, că al’ceva ce să câştig ? Nu m-o premiat nime’ cu picioare de rezervă. :(

Şi aşa, de pe la ora 7 seara, săteam amândoi în prima parcare de după Târgu-Mureş şi tot prima din Corunca, fix vis-a-vis de Sapientia. Io cu buclele-mi blonde în vânt şi-un semn de BUC, iar Fişioru’ mai în spate cu o alta foaie cu BV, ambele trase la imprimantă, că deh, avem valoare, cicalacacichicea. :D

– Fişior, io-ţi zic de pe-amuia: nu merem cu TIR-uri, cisterne sau dudui la volan ! am grăit io, mai în glumă, mai în serios; serioasă era partea cu cisternele, clar. :D
– Bine, fimeii. Atunşi nişi io nu vrieu cu tipi tinieri, bătrâni, sau cu muacă di libidinoşi, să mi te soarbă din priviri. Deşi, până la urmă, cu şini merjiem noi ? veni replica îndreptăţită a moldoveanului.

Cert e că nimeni nu oprea, dar primeam feedback de la omini sâmţâţi care ziceau că nu merg aşa gheparte. Să fi tot stat aşa vreo oră, când, în cele din urmă, dintr-un maxi taxi cu trei locuri în faţă, din care două ocupate, şoferu’ face cu deştu’ spre mine şi trage pe dreapta. Îi fac semn că nu-i nevoie, îi arăt că suntem doi, aşa că totu’ fu zadarnic.

La scurt timp, o maşinuţă cu număr de Covasna, cred, se opreşte la mine şi mimează “UNDE ?!”, apoi pleacă. Io rămân siderată şi încep să mă gândesc că poate din BUC or înţelege Bucovina sau ceva, aşa că Fişioru’ se pune pe desenat cu pixu’ un B simplu, lung cât domnia lu’ Boc şi mare cât deficitu’ bujetar, ‘ţălegeţi.

Astfel reorganizaţi, mai trece o maşină mică, cu număr de B, iar dinăuntru un personagiu îmi face cu mâna în batjocură, că el mere la Bucale şi io nu ! Prin urmare, i-am făcut şi io cu mâna… minus vreo patru degete, spre disperarea Fişiorului. :D

Îîîîn sfârşit, se opreşte un maxi taxi de la Otto Curier, cu un nene pe la vreo 30 de ani, slab, supt la faţă, dar tare de treabă, care zice că ne ia până-n Braşov şi de-acolo ne pasează colegului care mere-n Bucureşti. Îl chema Petre, venea din Bistriţa şi de pe la vreo 8 şi ceva seara până pe la 11 când am agiuns în Braşov, ne-o ţinut de vorbă. Mai mult el pe noi, că Fişioru’, care venise să aibă grijă de mine, mi s-o-mbolnăvit în doi timpi şi trei mişcări. Ardea, îi iereau grei ochii, iar respiraţia-i era aşa fierbinte de zici că se deschideau hăurile iadului când expira. Păi febră-mi faci tu mie, al dracu’ moldovean ?! Uai, cristelniţe şi altare – cam asta aveam io în gând când îl ţineam să nu dezvirgineze schimbătoru’ de viteze prin serpentine, când dormea comod pe perna improvizată, adecă păh minie.

Ş-am agiuns şi-n Braşov, unde-am observat mai îndeaproape cât profesionalism e pe ominii din echipa de curierat. Am jucat şi-un pic de fotbal prin parcare cu ei, totul începând când mi-am deschis gura mai mult retoric auzindu-l pe Ale-Alejandro la radio:

– 8-| Nici aici nu scap de Gaga…

Şi de-aici o conversaţie plăcută cu fo’ tri omini culţi într-ale muzicii, din care unu’ renunţase la chitară şi se apucase de clape, pentru că din chitară nu-i ieşeau banii. :)) Foarte mişto.

Fişioru’ în Braşov, cu temperatură normală după ce-o fumat o ţigară. 8-|

call these guys. they be awesome !

Pe la vreo 1 noaptea am părăsit şi oraşu’ de la poalele munţilor cu direcţia Bucale, nu înainte de a-l ferici pe Petre cu 10 lei. Ne-am dus cu un maxi taxi cu botu’ din faţă mult mai larg şi-am avut loc să ne-ntindem ca pata de petrol… De data asta nu cunoaştem numele personajului de la volan, ci ştim doar că i se zice Naşu’.  :)) Un grizonat bucureştean cu umor de-ăla sec de sudist, foarte umblat prin ţară, care ştia tot ce mişcă prin toate cotloanele. Ne-o lăsat în Otopeni pe la 4 dimineaţa şi i-am dat şi lui 10 lei. Eram aproape-n Bucureşti, două persoane cu 20 de lei. Coolio, îmi ziceam, în timp ce aşteptam un otobuz şi să se crape de ziuă.

în Otopeni ieream aici. bine că nu la ACME.

La mai bine de-o oră jumate şi două sticluţe de compot de cireşe mai târziu, a sosit şi primu’, unul oarecare din lista de mai sus. Ne-am dus până la Piaţa Presei unde-am halit nişte sandvişiuri pe-o bancă. Cum înscrierile începeau de la 9, aveam nişte timp să ne odihnim picioarele, deci am trecut strada spre Herăstrău. Ne-am holbat cât ne-am holbat la apă, străduindu-ne să nu adormim pe asfalt; apoi şi-o pus Fişioru’ hanoracu’ ales cu atâta migală pe iarbă, decretând să pun telefonu’ să sune la 8:30.

Aşa că dacă aţi văzut ceva dubios prin parc, la intrarea dinspre Casa Presei, ceva ce aducea a doi boschetari cu cracii-n sus prin iarbă şi cu ghiozdanele sub cap, noi eram. Am adormit în secunda doi, cu întrerupere de două momente:

– Fişior, îi 7:07 acum, zic io nu’sh di ce.
– Aha… şi ceasu’ cât îi ? întreabă moldoveanu’ şi adoarme instant la loc.

=))

– Fişior, ui’ ce nori faini !
– Da, parcă ar fi sus…

D’oooh ! :)) Da’ ce pretenţii să ai de la nişte oameni buimaci ? Când o sunat ceasu’ habar n-aveam cine suntem, unde suntem şi ce se-ntâmplă, şi tare greu ne-am dezmeticit şi urnit cătră Universitate, observând cu ciudă tot poporu’ sudist cu glanele lui sudoripare adaptate la mediu… faţă de noi, care asudam ca nişte cai de cursă.

În juma’ de oră m-am înscris şi am pornit la drum spre Bucureşti-Ploieşti, şoseaua buclucaşă, pe lângă care am tooot mers, să stăm măcar la ieşirea din Pipera. Soarele ardea şi am rămas şi fără apă, iar magazine sau chioşcuri ioc. Boscheţi cât cuprinde, dacă voiai să paşti. Vegetaţie luxuriantă. Într-un final ne-am urcat într-un 304, iar io am avut mirobolanta idee să mergem până la capăt de linie, deşi cu o staţie înainte era o benzinărie peste drum. Evident că staţia s-o abătut din drum şi la faţa locului nici urmă de chioşculeţ.

– Aşa încredere să ai în femei, o zis Fişioru’ mort de sete, toropit de caniculă şi ars de soare. =))

Am ajuns la benzinărie aproape scrum, după ce-o treghit să urcăm şi-o trecere pietonală din ălea cum sunt la intrare-n capitală. Mai mult ne târam decât umblam şi când într-un final am ajuns, am dat gata împreună doi litri de apă rece ca gheaţa în maxim 5 minute. :)) Am mai cumpărat doi litri pentru drum apoi, cu forţe noi, am urcat iar trecerea şi ne-am postat pe marginea drumului, într-o staţie de otobuz, după aceeaşi reţetă: io în faţă cu MS, Fişioru’ în spate cu BV, rucsacurile aruncate în iarbă, la umbră.

prima sticlă de altă viaţă :)

pregătirile de voaiaj-voaiaj

dacă nu-i evident cine-o ţinut aparatu’ cu asemenea măiestrie, io !

Cald. Arşiţă. Asfaltul în valuri. Soarele drept în faţă. Trei benzi. Trafic năucitor. Ăia de pe prima bandă sigur nici nu ne vedeau. Mă uitam în spate după Fişior; şi el era la fel de transpirat şi pleoştit ca mine. Mă mai uit o dată, şi-ncă o dată. Când verific a ţâşpea oară dacă se ţine bine pe poziţii şi nu leşină sau ceva, ia Fişioru’ de unde nu-i. Eram atâta de năucă de la soarele cela încât nici n-am observat că ăsta găsise a goddamn ride. :)) A fugit să mă anunţe, a înşfăcat şi ghiozdanele şi duşi am fost cu o Skoda Octavia. Tipul, un Pepe Diamant mai tras prin inel, era foarte de treabă şi se ocupa, culmea, tot cu ceva curierat. :D

De pe la Comarnic am mai luat cu noi un nene pe la 40 de ani, care venea cu trenu’ din Bucureşti cătră Mureş. Evident, o căzut ceva linie de înaltă tensiune şi trenurile erau blocate, întârzierile fiind pe măsură. Io şi Fişioru’ ne-am felicitat pentru alegerea (mai mult de nevoie) de a veni cu ocazie. :))  L-am convins pe nenea să nu ia maxi taxi spre Mureş din Braşov, ci să vină cu noi la ieşirea din oraş, căci iese mai ieftin. :D

Nea’ Pepe 2 o fost suficient de mişto încât să ne ducă până acolo, chiar dacă n-avea drum prin zonă. 10 lei de la noi + 10 de la nenea din Comarnic şi dus o fost. Io scot foaia cu MS şi mă postez surâzătoare aproape de intrarea pe un pod, iar Fişioru’ se face util ţinând umbrela, că ploua. Era mişto locu’, puteai să te uiţi direct în ochii şoferilor. O oprit unu’ cu un singur loc într-o Dacie, iar noi l-am lăsat pe nene sa plece. La scurt timp o tras pe dreapta şi un microbuz în care mirosea a pepene galben şi ieream şi noi pă drum, fără prea multă socializare. Mai mult am moţăit, eram cam vărziţi.

La ora 8 seara, cam la 24 de ore de la începutul marii excursii, eram acasă. Calcul final ? 40 de lei pentru două persoane pentru atâta amar de drum. :D Cu maxi taxi-ul ar fi fost 64 pentru o singură persoană doar dus. Io zic că am ieşit foarte bine şi am dat numa’ peste omini mişto. :D Norocu’ începătorului. La mine, că Fişioru’ practică asta de ceva vreme. Desigur, puteam ci feţe-palide şi să nu dăm nimic, da’ mai ştii cine te duce data viitoare când mai ai un drum d-ăsta de făcut şi bani puţini ?

Ca de exemplu peste vreo două zile, când o tulesc să dau admiterea. :D Tot aşa, doar că de data asta zăbovesc mai mult prin Bucale. Cu câţi bani am rămas… you do the Maths. :)) Hitchhiking is awesome. \m/ Deocamdată.