Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

The hitchhiker`s antiguide to everywhere (3)

… cum ar veni, deznodământul. Căci, aşa cum zicea un clasic în viaţă căruia apropiaţii îi zic “mă Fişior”, “A face autostopul aşa departe de casă îi ca şi cum te-ai urca într-un copac: ajungi cumva până sus, da’  jos cum te mai dai ?”.

La ieşirea din Constanţa n-am stat nici 10 minute cu semnul de B în mână, de unde deduc că autostopul între orăşelu’ ăsta frumos şi capitală se face la fel de uşor ca pe Cluj – Tg. Mureş. Mă rog, amu’ c-am nimerit în maşină c-un maniac al drumurilor, un idiot care n-o dibuit autostrada şi o făcut stânga când indicatoru’ imens arăta drept înainte, un tolomac mononeuronal care tăia curbele şi scria sms-uri în timp ce conducea cu suta, un ţopârlan venit direct din mare, care nici măcar nu s-o deranjat să-şi deie năsâpu’ jos di pă picioare… ce mai, o splendoare de drum între Constanţa şi Bucale, era să-mi puşte inimioara tăt la două minute !

În fine, după ce-am ajuns pe autostradă, asta întâmplându-se undeva pe la Cernavodă, nu s-o mai văzut cât de prost poa’ să conducă. Îi chiar dificil să demonstrezi asta mergând în linie dreaptă zeci de kilometri, da’ ieream ferm convinsă că nea’ cocalaru’ de la volan ar fi reuşit. N-a făcut-o. Eniuei, până la Cernavodă am trecut pe la Adamclisi, pe drumu’ ăla, admirând Dobrogea, drumurile-i aproape pustii şi relieful fain şi interesant. Dac-aş fi putut să mă bucur de peisaj cu un şofer normal la volan, ar fi fost chiar mişto.

Măcar ne-o lăsat în Otopeni, unde am ieşit din maşină extenuaţi ca după o cursă de raliu sau ceva. Îi întind 10 lei din puţinul rămas, la care şoferu’ nost dement benoclează ochii a stupoare:

– Doar atâta ? Între Constanţa şi Bucureşti ? :-o
– Atât avem, zic io ridicând din umeri. Mulţumim, la revedere.

Şi închid uşa revoltată. Acuma… politica noastră vizavi de plata celor în maşina cărora se nimereşte să urcăm stă în felul următor: dac-am avea bani, am da mai mult la cerere. Dacă s-ar întâmpla să ne-nţelegem super cu şoferul, să fim pe-aceeaşi lungime de undă, am da mai mult din start – asta tot dac-am avea, aţi ghicit. Da’ când eşti la mama hâciului taman unde se gata uscatu’ pe hartă, ţi se termină mâncarea, ai 35 de lei şi vrei s-ajungi în mnijlocu’ ţării, nimerind cu acest Schumacher neînţeles în maşină… ce dumnezo să şi faci ? Că de-am fi avut de unde, am fi dat cu plăcere câte un meleon de căciulă pe ruta Constanţa – Bucureşti cu autocarul pe autostradă ! Da, atâta costă.

WARNING ! Majoritatea autostopiştilor cu rucsac în spate nu stau la ia-mă nene pentru că au bani. Dej dacă vreţi să vă îmbogăţiţi din asta, dragi rechini ai şoselelor, mai bine lasaţi-o baltă şi toată lumea-i fericită.

Vrând nevrând, tot m-am simţit prost după ce mi-o trecut starea furibundă. Deşi era doar prima experienţă de genul ăsta, un sentiment neplăcut de “va urma” nu-mi dădea pace, în ciuda eforturilor Fişiorului de a mă face să înţeleg că se poate şi mai rău. Mi-o povestit, astfel, cum el s-o urcat odată în maşina unui tip turmentat, dându-şi seama abia p-ormă de chestia asta. Aşa am desluşit şi marele mister. Ştiţi di ce poartă mereu Fişioru’ un ciocănel micuţ, d-ăla de spart nuci, în rucsac ? Pentru că nu ştii niciodată la ce-ţi foloseşte. De exemplu, el l-o ameninţat pe omu’ cel beat că dacă nu opreşte, îi sparge geamul din spate cu ciocănelu’ şi sare ! =)) O fost singura metodă care o funcţionat.

Revenind. Aviz amatorilor: dacă vreţi să faceţi autostopul la ieşirea din Bucureşti spre Ploieşti, mereţi cu 304 pân’ la capăt de linie, apoi mai mereţi drept înainte câţiva metri până treceţi de şoseaua de centură, şi de-acolo voila! – aţi prins tăt traficu’ mare. Şi mai bine-ar fi să luaţi un 783 până la parcarea cea mare până la care mai e un picuţ mai mult de mers, da’ măcar au şoferii unie trage păh dreapta.

Iar am ameţit de cap în traficul ăla pe trei benzi pân’ ce s-o oprit un tip cu o maşină de taxi şi număr de Sibiu, care ne-o zis că ne duce până-n Braşov, da’ chiar şi până-n Sighişoara de vrem, că el mere la Mediaş, acas’. Noi, fericiţi că după o săptămână cineva vorbea cu accent ardelenesc şi că am prins ocazie aşa lungă, n-am mai stat pe gânduri. Exultam. Am fi ajuns în Sighişoara pe la 12 noaptea, ceea ce ar fi fost ok, că până la noi în ogradă mai iereau fo’ 54 de kilometri.

Dar, evident, entuziasmul ne-a dispărut treptat. În primă instanţă, am observat cum nenea taximetrist se plimba pe banda a treia, aproape de trotuar şi încet, da’ de mai pică ceva de luat la ocazie. Gândul că am dat peste alt rechin nu-mi dădea pace, da’ eram prea obosită psihic după maratonul cu ăl’ de ne-o adus din Constanţa cu palpitaţii bonus. Fireşte, a mai luat un cuplu care merea în Ploieşti. Ăia i-o dat 10 lei. Din Ploieşti o mai luat o tanti care mergea până-n Comarnic – 20 de lei. Atunci am ştiut că n-avea cum să fie bine. Casetofonul din dotare era de fapt conectat la un ceas d-ăla ultramodern şi kitschos, folosit pe post de memory stick. Mergeau, evident, manele. Da’ nu de-alea de dragoste şi dor şi jale sau de petrecere. Nicidecum. Toate monstruozităţile alea de aşa-zise cântece erau despre bani şi valoare. We’re screwed, mi-am zis, încercând să nu panichez Fişioru’. Aveam 25 de lei din care trebuia să ne lăsăm s-avem şi din Sighişoara până casă.

Era deja noapte, întuneric beznă, iar noi eram prin munţi. Inevitabilul s-a produs după ce-a coborât tanti, în Comarnic:

– Noah, ce ziceţi, îi bine 20 de lei de fiecare ?

Când Fişioru’ i-o răspuns că avem doar 15 până acolo, o început show-ul. Nu ne-o crezut. O zis că suntem zgârciţi şi încercăm să-l fraierim şi că de ştia, acolo ne lăsa. Noi, în primă instanţă, am fost uluiţi. I-am spus că chiar nu avem mai mult, da’ mai rău am făcut. Nu-l mai puteam opri din jigniri şi altele asemenea. Culmea era că toate i se adresau Fişiorului care are un stil aparte de a te scoate din minţi, asta dacă nu-l cunoşti suficient să ştii că-i pita lu’ dumnezo. :) La un moment dat l-am strâns de mână şi o tăcut, lăsându-l pe taximetrist să boscorodească. În scurt timp, ne-am oprit în munţi, că mai sus-menţionatul avea nevoie de-o cafea să rămână treaz la volan, cică. Noi i-am spus frumos că vrem să coborâm şi să luăm pe altcineva şi l-am rugat să deschidă portbagajul, să ne luăm rucsacurile. Pe loc s-o făcut mieros. Să aşteptăm doar un pic, că vine imediat şi mergem mai departe, nu stă mult.

Wtf.

Nu mai înţelegeam nimic. Am mirosit ipocrizia, că ştia şi singur că-i mai bine cu 15 lei şi companie decât gol. Ne-o lăsat să îngheţăm afară în timp ce el o şi mâncat, plus încă o nesimţire: le povestea chelnerilor de noi, arătându-ne cu degetul afară. Nimic de bine, presupun… Motherfucker.

N-o mai zis nimic tot drumul, deşi în Braşov ne-am foit suficient de tare încât să-şi dea seama că vrem să ne lase naibii în pace, să ne dăm jos. Am crezut c-o fi înţeles situaţia sau pur şi simplu are remuşcări că o vorbit aşa. Tocmai de-aia am pus botu’ şi i-am dat 20 de lei când am ajuns în Sighişoara în toiu’ nopţii, pe la 1. Mare greşeală. Cum s-o văzut cu banii în mână, o început iar. I-o pus mâna-n cap Fişiorului, zicându-i încrâncenat că în alte circumstanţe l-ar fi bătut. Fişioru’ o zâmbit amar, că deh, aşa-i el, mai bleguţ şi blând. Io, în schimb, bolândă – abia m-am abţinut să nu-i sar la beregată. M-am pus în faţa Fişiorului şi i-am zis să-l lase în pace. Atunci, pentru prima oară, o urlat la mine şi m-o trimis, vorba ceea, în pulă ! Cu altă ocazie aş fi jubilat la auzul invitaţiei, însă atunci am făcut un pas spre el, gata să… nu ştiu ce, că nu-s decât o mogâldeaţă lipsită de apărare, da’ vă jur că eram gata să ! Fişioru’ m-o târât de-acolo şi m-o calmat. N-a mai ripostat nimeni, da’ mi-i ciudă, pe bune, şi-mi pare rău pentru ăia 5 lei ca pentru un lingou de aur.

Cu această ocazie, domnule taximetrist din Mediaş cu număr de Sibiu, vă invit şi io pă ‘mneavoastră în originile dumivostre, cu o mică escală într-un stâlp sau fro’ coliziune frontală cu un TIR sau betonieră, cum preferaţi. Dacă supravieţuiţi, vă doresc numai hoţi şi criminali în serie la ocazie, precum şi ticlăzăuri picate din cer pe parbriz. Şi, cât de curând, organu’ în care m-aţi trimis cu atâta înverşunare să vi se usuce şi să cadă, iar apoi să vi-l bage careva pe gură, să-l şi înghiţiţi. Pam pam. :D

Îîîn fine. Ne-am mai scobit în buzunare de-un leu, şi iac-aşa aveam 6 lei, stând cu plăcuţa de MS la ieşirea din Sighi, sus păh deal, vizavi de Hotel Transilvania. Luna era plină şi din pădure se auzeau lupi, iar noi eram rupţi de oboseală. Maşini ? De unde… Trafic aproape nul. Pe la 3, când Fişioru’ abia se mai putea ţine pe picioare, numa’ ce văd un microbuz care urcă dealu’ agale. Zâmbesc. Cu cât se apropia mai tare, cu atât zâmbetul meu era mai larg. Fişioru’ n-a înţeles decât când maxi taxiul a oprit lângă noi. Scria mare şi lat pe el Otto Curier, o marcă atât de dragă nouă de data trecută când am avut aşa mare noroc cu ei. :)

Conducea un tip foarte cumsecade, care mergea la Cluuuuj şi avea accent corespunzător zonei. Music to my ears, că de graiu’ de Sibiu ne-am cam săturat, sincer. :)) Am ajuns în doi timpi şi trei mişcări acasă. Când i-am dat cei 6 lei, noi, păţâţi şi smeriţi, ne tot scuzam că n-avem mai mult. Otto-istul di la Cluuuj ne priveşte sincer nedumerit:

– Mnoah ! Da’ staţi liniştiţi, îi ocazie ! Puteţi da oricât. Vacanţă plăcută-n continuare !

Aproape mi-o dat lacrimile când l-am auzit. Eram acasă, un pic lezaţi emoţional, io un pic arsă de soare, da’ în rest întregi şi fericiţi. Am intrat la master la buget şi am stat şi două zile la mare, totul cu deja vestitele 4 bulioane şi nişte oameni faini. Mă rog, nu toţi. :D

Am stat vreo două zile acasă, am dormit în patu’ nost’, o reuşit fiecare să mai facă rost de nişte bănet şi dup-aia am zis că-i rost şi de munce. ;))

La munte

Ioooi, d-apăi la mine la căsoiu’ din judeţu’ Harghita îi tare fain ! Mai ales când este ş-o bunică ce-ţi găteşte. :D Până acolo am ajuns cu, nu-i aşa, ia-mă nene, într-o dubiţă cu trei ţigani. Ei bine, dar aceştia nu erau ţigani obişnuiţi ! Ce-i mai mişto decât un ţigan ? Un ţigan ungur. Ce-i şi mai mişto decât un ţigan ungur ? Un ţigan moldovean ! :)) “Bre”, dej ierea imposibil să-i priveşti, să-i auzi cum vorbesc şi să nu tremuri de câteva spasme înfundate de râs. I inimă graiu’ moldoviniesc !

N-aşe. Apăi la munte cel mai fain o fo’ c-am durmit pân’ ne-o pocnit urechile. Apoi, altă chestie mişto o fo’ că hrana de bază era cartofu’ nou şi, fireşte, prăjit. Urmează apoi obişnuitele plimbări pe dealuri şi rumegat toate fructele posibile şi imposibile din livada imensă (şi de la vecini :-$); joacacucuţu şi alte diverse orătănii, dintre care şi un pui de prepeliţă care încă nu ştia să zboare şi tăt ţopăia de colo colo; făcut provizii de aer curat în plămânii suprasaturaţi de poluare şi nah, d-astea.




flori din curte

veranda şi iedera

Lola ! :D

neşte fân

o mică parte din curte

el căsoi

Aparatul meu nu mai funcţionează, btw. Nu-i el de bai, îi trăbă acumulatori, iar io n-am bani de ei, aşa că decât atâtea poze am putut face.

Într-o noapte, m-am trezit că tre’ să merg la budă. Care budă e la mama naibii în capătu’ ăl’ mai întunecat al curţii, pe unde nu se-ncumetă oricine să meargă cu noaptea-n cap. Aşa estimam io, cel puţin, după lumina de-afară: că mai e un pic până se face ora 5. Trebuia să mai rezist până atunci, să se lumineze mai tare. Stau. Stau. Încerc să adorm. Dau din picioare. Nu ajută. Mă uit la ceas. 3:01. Whaaat ?! Ffffffuck. Iau o ţoală pe mine, ies în verandă, bag becu’ din curte în priză şi ies.

N-apuc să fac tri paşi că şi aud nişte paşi pe verandă. În secunda doi, se stinge becu’. Just great… Mă duc, mă-ntorc şi dau să intru. Uşa-ncuiată. Şi mai great ! Încep să bat violent în uşa propriei mele căşi, ca să zic aşa. Iese bunica în verandă.

– Cine-i ?
– IO !!
– Cine ?

=)) Mi-o explicat apoi că o crezut că becu’ o rămas aprins de-aseară şi, cum şlapii Fişiorului erau în casă, s-o gândit că nu-s suficient de bolundă să mă duc singură până acolo pe beznă. N-apuc să pun bine capu’ pe pernă, că numa’ ce simt o bătaie uşoară pe umăr. Era Fişioru’:

– Vii cu mine pân’ la budă ?

8-| Şi m-am dus, că doară nu ierea să-l las să-l mănânce bau-bau prin ogradă în toiu’ nopţii ! :))

După câteva zile, Fişioru’ o plecat mai departe spre Suşiava lui, iar io m-am întors la sediu. Între timp, am mai făcut o trăznaie, da’ tare mi-i că mă scoate festivalu’ atât de pe blog, cât şi din casă. :D


avem şi dubluri… just in case.

THE END ?

RSS 2.0 | Trackback | Comment

16 Responses to “The hitchhiker`s antiguide to everywhere (3)”


  1. Mi-o crescut puțin (mai mult) tensiunea când povesteai de mononeuronalii ăia. În fine, faine aventuri și faine poze. ;-)


  2. :))

    Dar tot nu te-ai invatat minte cu “ia-ma, nene”, asa-i?

  3. X-uleasca

    Subscriu si eu urarilor de deshidratare, stafidire si desprindere spontana a “dansei” nemernicului de taxilau! AM ZAS!
    Paradisiace pozele de la mosie, Roxa. Chiar si catelusa.:)
    Traseu initiatic nocturn pana la buda, innit? Obstacole, pericole, dusmani…si premiul. :)

    Hugs ya!


  4. Alex, mulțumesc tare fain. :) Cât despre taximetristul minune, numai de bine. :D

    Cristi… nope. Nu e ceva de la care “să te-nveți minte”. Pur și simplu a fost ghinion. Altădată o să fiu mai atentă și o să-mi rezerv mai mult timp pentru călătorie, să nu mă grăbesc și să urc în mașina oricui. :)

    X-uleasca, oh da. Dac-ai ști ce sechele aveam în primele zile de la incident ! Mă uitam la toți cunoscuții și încercam să le decriptez caracterul, să văd dacă dincolo de aparențele friendly pot fi exact caCAnalia aia. :)) Mulțam fain, da’ nu-i meritul meu cu pozele… locul ăla e absolut superb. I love it since childhood. :D

  5. omu cu-n singur ochi

    ai descoperit si tu ocazia la 20 si ceva de ani…


  6. Ie mă, ce retardela-s ! :D Noroc c-am descoperit cratima mai repidie. :))

  7. omu cu-n singur ochi

    ioi-ioi… glume ca a lu badea


  8. Clar, idolu’ meu.

  9. omu cu-n singur ochi

    semeni cu el, nu pricep de ce nu-l suporti

  10. morbo

    s’avem pardon, ce graiu’ de sibiu, ca ala de la medias e diferit. si nu o zic doar pt ca ala era o scarba.

  11. omu cu-n singur ochi

    … daca zici tu… ma consider murăşan inca :))

  12. morbo

    @omu cu masca de fier
    cu mine faci banking? io ziceam de ce scrie in articol.

  13. omu cu-n singur ochi

    @ormbo… ?


  14. Raul, nu mă identific cu el… şi nici nu cred că semănăm. Mai am până s-ajung aşe frustrată… şi, implicit, faimoasă pentru asta. Şi morbo vorbea cu mine acolo, nu cu tine. Ştim că eşti murăşan de-al nost.

    morbish, apăi Diana me’ din Mediaş vorbeşte la fel cu Groparu care-i din Sibiu. De-acolo am tras concluzia. S-ar putea să greşesc, ofcors.

  15. morbo

    pai na, fiecare cu esantioanele proprii de vorbitori
    si concluziile trase de pe urma lor


  16. Un eşantion care-ar trebui mărit, evident…

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>