End of an era, cum ar veni.
Stau aici cu camera plină de bagaje şi nu-mi vine-a crede. Ceea ce visez de… să tot fie vreo patru ani de zile chiar se întâmplă. Mă mut în Bucureşti.
Evident, situaţia stă un pic altfel decât mi-am imaginat-o atunci. Nu plec pentru facultate, ci pentru master. N-o să locuiesc în cămin, ci în viluţa de la Eroii Revoluţiei. N-o să simt că mă sufoc de dor, îi am lângă mine pe cei mai mişto colegi de apartament pe care mi-i puteam dori vreodată. Cel mai probabil n-o să învăţ niciodată să gătesc, având în vedere că Fişioru’ şi Ale se pricep tare bine la asta. Sigur, însă, o să-mi putrezească mâinile de la spălat vase. Asta o fost înţelegerea. :)
Nostalgică şi cu nodu-n gât umblu de vreo săptămână. Nu o dată m-am întrebat dacă fac ceea ce trebuie. Cred că n-o să aflu decât după o lungă şedere departe de casă. Cel puţin doi ani sunt a Bucureştiului. Nu mă sperie oraşul ăsta atât de hulit de ardeleni şi moldoveni laolaltă, uneori chiar şi de ai lor, cum s-ar zice. Îl cunosc şi-o să-l cunosc şi mai bine. Dacă nu suntem compatibili, mă pot oricând întoarce acasă.
Ştiu că sunt suficient de bună să nu mă înghită răutatea gratuită şi omniscientă. Ştiu că sunt suficient de a dracu’ încât să supravieţuiesc. Ce naiba. Cu oamenii ăştia lângă mine mă simt invincibilă. Mi se rupe sufletul că pe o parte din ei îi las aici, vezi tura de boceală cu Runia în binecunoscutul nostru Office Club, cuibuşor de nebunii. Căci deh, cum altfel îmi puteam încheia şederea aici dacă nu zbierând şi exultând la un concert ? :)
O să-mi fie bine şi-o să am grijă să le fie bine şi oamenilor de lângă mine. Cei de-acasă o să aibă mereu o… saltea pneumatică, o felie de pită ş-un borcan de zacuscă la noi în căsuţă, viluţă sau ce-o fi. I love you all and I’m gonna miss you.
În două ore ies pe uşă. În sfârşit, ce mi se-ntâmplă-n capitală n-o să mai intre în categoria trip trippin’.
Hello, Bucharest ! Vin să râd şi pe la tine. :D
Good luck :D
Multă lume din jurul meu se mută și afirmă că încep o viață nouă. La naiba, eu urmează să mă mut și zic că o să încep o viață nouă! Să fie într-un ceas bun, Roxa! Felicitări și să nu te lași coruptă de oamenii triști ai acestui oraș.
Erată: *că începe
Wow, it’s finally happening. Nu chiar in termenii invisionati initial, but still.
Happy Bucharesting!
(I personally hate it, da` io-s din aliaj mai slab, ashea.:)) )
Apai, drum bun, paleste-le sosetele jos, pocneste-i morti, rupe-le fashu’ etc. imi odihnesc valiza.
Sa fie toate cele bune, pita-pita, zacusca-zacusca, scrijelele oloiete asisderea.
Si ai grija ca accentul “ala” e pervers rau. Si insinuant.
De ce mi-a dat antispamu “ikea”?
Cristi, thanks !
Alexandru, mulţam fain de tot. :) Sper să fie ok. Schimbi şi tu oraşul sau doar domiciliul printre trişti ? :) Poate ne vedem cândva !
Crini, I don’t blame anyone for hating it. Înţeleg fiecare versiune a poveştii cu urât-iubitul Bucureştiului. Mersi fain şi hai pe la mine ! :)
X-uleasco, mai degrabă mă moldovenizez decât decâtizez, crede-mă. :D De-aia că mâine-aş trece pân’ pe la Ikea să-mi iau nişte covoraşe fluffy, având în vedere că-s în, ehm, parchetul gol. :))
o sa fie bine, o sa vezi…cel putin primii doi ani pana incepi sa te obisnuiesti :)
zici că pleci în beirut.
Eu mă apuc de căutat casă, de bloc sunt sătul! Tot în București rămân (dacă nu aveam facultatea o tuleam de mult).
Chiar! Mai am două săptămâni de rezolvat probleme după care mă țin de tine să ne vedem! ;-)
daca vrei un golden sa va pazeasca casa, sa dai de veste :P
Sa ai un drum bun pe acolo si daca vrei sa iti mearga mai usor sa folosesti des “no” la inceput de propozitie si “fain” in loc de cul/misto. Bafta!
yohanna, sper să mă obişnuiesc mai repede, nici chiar în doi ani. :)
Cougar, n-am stat niciodată aşa departe de casă, chiar dacă nu-s nici 350 de kilometri. Da, mentalitate de provincial neînţeles…
Alexandru, io te-nţeleg. Şi io stau acum la casă şi parcă-i altă viaţă. :) Noah, aştept să dai un semn. :D
Raţă, noi te vrem, da’ nu te vrea proprietaru’. :)) Din păcate.
ce om, nu ne place de el :))
Raţă, e curte comună cu alte apartamente din vilă şi e numai beton pe-aici, cre’ că omu’ are dreptate. :)
Marius, io mai degrabă încerc să-mi ascund accentu’ ca să nu mă ţepuiască unu’, altu’. :)) Da’ “fain” never dies. :D
da’ ce, crezi ca io vroiam sa stau in curte? :))
rise and shine :):)
tc, j
Pingback: Eu cred că am cinci ani, da’ de fapt am trei | Fascination Street