New Year’s resolution: nicio săptămână din 2011 nu va trece fără să scriu vreo doo vorbuliţe pe-acilea. Şi de-o să stau vineri la muncă până la 1 noaptea pentru asta! \m/

Cum s-ar zice, 2010 o fo’ anu’ în care m-am împlinit pe toate planurile… Păcat că tăte estea nu s-or întâmplat fără emoţii şi peripeţii, cum îi şade binie ardelencei care semnează ceste rânduri. Să recapitulăm.

• Am terminat facultatea. Am savurat perioada asta până la ultima pagină citită, am râs cu gaşca mea de buburuze, am fuşărit nişte materii şi mi-am tocat mărunt neuronii cu altele, pe scurt… am absolvit Literele cu bursă de studiu, nevăzându-mă nevoită să-i storc pe-ai mei de bani. Mi-am scris licenţa pe o temă controversată şi sofisticată într-o lună de nopţi şi zile, în care m-am spălat pe cap de mai puţine ori decât am dejte la o mână… am şi predat-o mai târziu cu o săptămână, dar totul a ieşit mai mult decât ok. Cred că facultatea a fost cea mai faină perioadă a vieţii mele.
• PARTY! Şi party o fost, cu zbânţ, dănţuială şi plete răvăşite. De la sfârşitu’ lu’ februarie, când am avut marele noroc să cunosc un moldovean tare drag mie, adică pe Fişior, am făcut turu’ cluburilor şi puburilor mureşene cu el şi Runia până pe la sfârşitu’ lui mai… interval în care io trebuia să-mi scriu licenţa. :D M-am strâcat de cap în anu’ tri, evidentemente, dar nu regret nicio seară de karaoke şi niciun moment în care chelnerii nu mai ştiau cum să ne deie afară, la închiderea rockăielii. :) Au fost şi o sumedenie de concerte
• Am cunoscut minunea moldoviniască zisă Fişior. Undeva la sfârşitul lui februarie, într-o seară rece de sâmbătă, m-am aplecat după un capac de bere sau aşa ceva; când am revenit la “suprafaţă”, l-am văzut aşezat la masa noastră, lipăind nişte bere. În doi timpi şi trei mişcări, i-am şoptit Runiei la ureche: “Ce m-atrage tipu’ ăsta!”. La cursurile de luni dimineaţa, buburuzele îmi admirau deja ditamai urmele de muşcături de pe gât. Curând, am împlinit 10 luni de când suntem împreună şi vreo trei şi ceva de când locuim… tăt împreună. Mari modificări, viaţă de adult, bla. Nu zic că-mi place la nebunie, da’ zo nici c-aş strâmba din nas. :D Oricum, când mă uit la Fişior mi se topeşte fufletu’ de drăgălăşenie, aşa că asta multe spune. Cea mai mişto găselniţă pe 2010 el îi.
• M-am mutat în Bucureşti şi mi-am găsit de lucru a doua zi după ce mi-am adus bagajele. Noah, Dumnezo, asta-i mai cu cântec. După ce tătă vara am făcut turu’ ţării cu ia-mă nene să mă poci înscrie la master la sudişti, toamna m-am cărat acolo. I’ve been busy as fuck. Am vrut să-mi las un timp de acomodare şi p-ormă să-mi caut de lucru, da’ ce să fac dacă lucru’ m-o găsit pe mine? Ei m-o sunat că m-o găsit pe nu’sh ce site, io am acceptat entuziastă… şi iată-mă, editor de revistă. Păcat că nu prea reuşesc încă să mă acomodez cu ominii, cu locurile şi cu ciuda că am şi de muncă, şi master, şi nu prea mai am timp de altceva. Io am vrut să exploatez cultural Bucureştiu’, nu să mă închid într-o redacţie 10 ore pe zi, uneori şi mai mult. Tătea astea, combinate cu un inimaginabil dor de casă (că mi se şi rupe sufletu’ că în 2 iar tre’ să mă sui în maxi taxi şi să mă car) m-o cam dezechilibrat emoţional. În prima lună de stat acolo, mă întorceam în fiecare seară de la lucru cu lacrimi în ochi şi-mi juram că nu mai calc pe-acolo. Noroc că-l găseam pe Fişior mereu acasă… a shoulder to cry on. :) Acum mi-am mai revenit, oarecum, da’ tot hipersensibilă am rămas. La chefu’ de Crăciun al editurii o pus ăştia piese de Furdui Iancu. I cried like a bitch. =)) “You Ardeal, you Ardeal, we are your soldiers. Holy temple, holy temple, Apuseni Mountains”, cum ar zice nişte clasici în viaţă. Cre’ că-mi lipseşte o viaţă socială activă, aşa cum aveam acasă. Şi o mână de prekini. Trist, dar adevărat. Sau poate-oi fi io copchilu’ răzgâiat căruia i-o fi dor de fusta mumei. Posibil. Să-mi dea cineva doo palme, să mă acomodez odată, că altfel nu mă văz întreagă la minte.

Ce să zic, sper ca-n 2011 să le meargă bine ăstora care mi-s dragi, c-atunci oi funcţiona şi io, din inerţie dacă altfel nu! Amu’ mă duc să mă vâr cu pleata sub duş şi să-mi sun rudele, că iară-s codaşa căşii la capitolu’ cesta. După care curje vinu’ cel spumant, o da. :D

La mulţi ani, mă, care mai sunteţi răbdători cu blonda şi mai aruncaţi un ochi p-acilea! ;)