Bucureştiu-i rupt din versuri de Manowar

Iar Bucovina-i ruptă din divinitate. Dacă nu ştiaţi, de Crăciun şi rev, io şi Fişioru’ am purces la făcut turu’ ţării. Bucureşti-Suceava-Târgu-Mureş şi retur. Ce să facem, dacă ne-o mânat han-tătar (in a good way :D) hăpt acilea, la Capitală. O trebuit să ne-ntoarcem la origini, că deh, era imperios necesar să ne mai revenim din şocuri (culturale, administrative, psihice… financiare!).

Şi-apăi ce să vă zic, Moldova asta, care la 8 kilometri mai încolo se transformă-n Bucovina, motiv de chinuit Fişioru’ :D, îi splendidă iarna, când brazii stau plecaţi, încărcaţi cu tone de zăpadă şi căşile mici, modeste, multe din chirpici, luminează chior şi feeric. Tăte ca tăte, da’ când mai auzi şi ominii grăind, eşti gata, kaputt cu zâmbet tâmp, ai o stare de căţăl scărmănat pe burtă şi alta nu… :))

Apropo de câini! Io ieream ferm convinsă că atunci când oi cunoaşte-o pe muma Fişiorului, oi leşina pe sub masă de râs, la fel cum mi se-ntâmplă de fiecare dată când îi aud vorovind la telefon (sample – ea: “Da’ şi faşi, măi băieti ?”, la care el: “Bini, bini…”), da’ să “mă” râd luni în şir de o frază, nu… asta nu-mi imaginam cu creieru’ din capul meu frumos, rotund. Numa’ ce-aud într-una din zile:

– Na, ş-api-am fost pân’ afară, să mai netiezăsc câinili şiela… Da’ şi faşi? Ia şi deşartă şeia în şeialaltă. Nu pe asta, pe dânsa!

=))))))))) Whaaa’? Să-i faci CE câinelui ? Să-l netezeşti ? Adică cum, cu fieru’ de călcat ? Are f’un bai, neşte cute, s-o şifonat la spălat ? Aaa,  să-l mângâi ? “A netezi câinele”, are you kidding me ? Mwahahahhahaaaa, nu, nu poate fi adevărat. Aia ş-aialaltă ? Ciorba-i “dânsa” ? Mă scuzaţi, borşu’… La dracu’, am făcut mai puţine sute de kilometri decât câte degete am la o mână, şi zici c-am schimbat continentu’, vorba cuiva. :))

Apropo tăt de material… netezibil:

Cam aşa arată şi Max, le rottweiller care-o să ne apere patria în care ne mutăm, adică la Apărătorii Patriei, d’oh! Evident, noi venim de la Eroii Revoluţiei… c-aşa-i tăt metrou’ bucureştean, un hit de Manowar, “frate”, din care numa’ dragonii lipsesc. Victory !! Piaţa, mdesigur, ce credeaţi ? Mă, ce să zic, noroc c-am scăpat de staţia Semănătoarea, că altfel aşteptam cu interes alte denumiri faine, precum Prăşuitoarea, Umezitoarea, Culegătoarea şi, nu în ultimul rând, Arătoarea, cu varianta de depou Lăsarea în plata Domnului, pentru românii ce n-au dinero să cultive bunăciune de teren arabil. ;))

(RECLAMĂ plătită bine, cu bani, mulţi bani: Pentru mai multă precizie în ale metroaielor grele bucureştene, coborâţi la Runia!)

Ceea ce voiam io să subliniez, de fapt, îi că viaţa-i faină şi dacă n-ai primit salariu’ de trei luni, n-ai prekini în Bucureşti, tre’ să te muţi şi n-ai bani, fostele colege de apartament ţi-o tras ţeapă, n-ai cu ce căra bagaje şi mai şi eşti în prima sesiune de la master… nu-i aşa ? :-S

Când ardelenii se salută cu “Bună”

Atunci îi bai.

Tătă lumea ştie că în Târgu-Mureş nu există “bună”, ci “servus”, cu derivatele “servus toc”, “sziasztok”, “serus”, “sers” sau “noah szia, hat mit csinals ember?”. Ş-apăi io dac-am crescut aşa, nu prea ştiam cu ce se mănâncă acest iritant “bună” când am ajuns aici, la decâţi.

Trece şefu’ pe coridor într-o zi, da-l văd târziu şi n-apuc să mă gândesc prea bine ce zic, aşa că o comit:
– Bună!
– Bună, îmi zâmbeşte el înapoi, om serios, pe la 60 de ani.

Colejii rămân înmărmuriţi, îşi dau coate şi pufnesc în râs. Cum am putut? Da’ chiar, cum am putut, m-am întrebat şi io atunci. Şi mai ales di ce nu m-o luat la tri păzeşte şefu’! Răspunsu’ îi acelaşi, în ambele cazuri: suntem ardeleni din Murăş amândoi (da, cică şi el =))), şi nu avem scris în ADN că dacă zici “Bună!” unei persoane mai în vârstă, faţă de care ar trebui să ai niţel obraz, dai dovadă de lipsă de respect. Ce tare, hă ? :D

Partea proastă-i că mă cheamă Roxa, şi cin’ mă ştie, cunoaşte tristul adevăr. Dudes and betties, din păcate pentru toţi aceia dintre voi care aţi crezut că io-s o fiinţă tandră şi delicată, sensibilă şi gingaşă, trebuie să mărturisesc: Roxa înjură.

(Chiar puteţi citi zi de zi statusuri de facebook, conturi de twitter şi posturi pe blog în care oamenii vorbesc despre ei la persoana a treia?!)

Cre’ că de cel puţin cinci ori în puţinele luni de când lucrez aici, şefu’ m-o auzit cu aia a calului în gură, da’ aşa, tare şi răspicat, fix când trecea pe lângă mine, nu oricum. N-o zis nimic niciodată. Amu’ mă-ntreb ce-o gândi el despre jumătatea asta de om care tot aşa, o dată i-o zis “Da, mă”, tăt din greşeală, şi îi sigură că o să gafeze mult mai rău multă vreme de-acu’ înainte… fie-mi ţărâna uşoară. :-SS

(Moarte persoanei a treia!)