Din deliciul muncii de editor

Editór, nu edítor, c-aşa ne învaţă pe noi la şcoală, la cursurile de editare, mda?

Dej io am un sfat: nu vă sfiiţi dacă vă trece prin cap să vă angajaţi la reviste sau ziare. Nu are rost să vă complexaţi inutil că nu le-aveţi cu scrisu’; într-o redacţie există cam doi oameni care ştiu să scrie corect şi nu au nevoie de intervenţii pe text. În rest, e bine să ai tupeu, pile şi relaţii. Atât. Din păcate, doar în ultimele săptămâni mi-o trăznit prin cap să strâng perlele care fac meseria asta mai faină, dar de-acum am un fişier pe Desktop şi-s pe fază. Măcar să nu mă râd de una singură.

“Ocupaţiile preferate ale lui Pavarotti erau cântatul, tenisul şi călăritul.”
Mi-l şi imaginez pe tenoru’ răposat călare pe-o gagică, izbind-o peste pulpe cu un bici. Hiaa! Dirty perv.

“Huidu îşi va relua, în două-trei luni, scaunul de cârcotaş.”
Pân’ amu’ era constipat sau diaretic? Who knows…

“Mulţi oameni care au o linie slabă a mandibulei (a “fălcilor”), prost definită, nediferenţiată de gât, sau, mai degrabă, o “pantă” în loc de unghi în relieful feţei, între ureche şi bărbie, înţeleg pe deplin cât linia maxilarului unei persoane şi bărbia pot avea impact în percepţia feţei unei persoane.”
Da… Aşa-i cum zâci.

“În termeni de frumuseţe convenţională, gândirea standard spune că o linie puternică a maxilarului este simbolul puterii şi al nobilimii.”
Stema de pe steagu’ nobilimii era o linie fermă de maxilar, clar.

“Mădălin Voicu şi-a dat băieţelul de un an şi 11 luni la grădiniţă. De fapt, mama.”
Noah, deci cine? Hotărâţi-viţi odată!

“Vizibil emoţionată, vedeta avea ochii muiaţi în lacrimi.”
Biscuim, Măria Ta!

“Deşi revoltaţi, protestanţii au părăsit Piaţa Constituţiei mult mai repede decât era stabilit.”
Asta e şi va rămâne una dintre preferatele mele. :))

Va urma, desigur. Cred că va deveni serial.

Cum Cluuuuju’ cumpără tăt Bucureştiu’

Luni dimineaţa. Lume morocănoasă în metrou. Şi io printre “lume”, să fim înţeleşi, că doară una-i sfânta zi de luni, în care nu-ţi mai tihneşte nici somnu’ de dimineaţă. Pe lângă bosumflarea şi apatia specifice mirificului debut de săptămână, mă rodea şi o foame colosală, de-mi venea să ronţăi scaunele albastre din metrou şi alta nu.

Fericită, ajung în pasaj la patiseria Mara, de unde-mi cumpăr de-ale gurii în fiecare zi de la nişte tanti tare drăguţe, fo’ tri la număr, aşe.  Au nişte bunătăţuri de-mi lasă gura apă şi partea faină-i că-s mereu calde. Ca întotdeauna, şi azi era ditamai coada, iar în capătul ei nişte studente isterizate că tre’ să aştepte atâta după un moş. Io priveam la vitrină şi băleam aşa, în sinea mea, privind la minunatele merdenele şi dobrogene din tăvi, că doar astea-s la 2 lei bucata. Ca o provincială-săracă-ce-are-de-plătit-chirie-la-ntâi-aprilie ce se respectă, aveam buget redus în dimineaţa asta, după ce m-am controlat prin buzujăb: 4 lei, doo chibrituri şi… o biluţă de sticlă.

Şi-aşa, după vreo cinci minute în care am privit cum coada nu avansează, iar merdenelele şi dobrogenele mele delicioase din tăvile cât casa îs împachetate toate, da’ TOATE, într-o plasă cât China şi madăr Russia laolaltă, îmi venea “să-mi iau câmpii” (cum se zice pe-aici) “pân’ pe Ion Câmpineanu” (cum zic io, c-aşa se numeşte strada pe lângă care muncesc). Adică muream de nervi şi speram să-l ardă privirea-mi diabolică pe moşulică ăla ce le-o cumpărat pe toate, de io tre’ia să-mi iau ceva de 2 lei jumate şi atât, că nu-mi ajungeau fondurile de doo chestii. Bolborosesc io nişte blesteme, da’ fac ochii mari când pachetu’ cu merdenele şi dobrogene ajunge în mâna moşneagului:

– Noah, mulţămesc fain de tăt! Numa’ binie-mi ţin estea de cald pân’ la Cluuuj, că-i lung tare drumu’, zice moşu’ către tanti care l-a servit.
– Mulţumim mult şi drum bun! râde tanti.
– Io vă mulţămesc tare fain! Data viitoare cumpăr prin poştă, hihihi.

Râde tot pasaju’, iar mie-mi apar inimioare-n loc de pupile. Căci iată, moşu’ pe care l-am urât din suflet preţ de câteva clipe s-a dovedit a fi doar un ardelean flămând, ca şi mine. :))

Dăcât tri vorbe să-ţi mai spun

Unu la mână: “în concert astă seară cei de la Blazzaj“. :D Mă rog, adică ieri. Cu piese noi de pe următorul album, nişte melodii inspirate nu numa’ din realitatea înconjurătoare, ci şi din operele veşnic actuale ale lui Orwell. Ah, şi cântate de Vita. :X Ce poţi să-ţi doreşti mai mult? Faină viaţa-n Capitală, când nu mai trec ani buni până apuci să-ţi vezi live timişorenii preferaţi. :]

Rindeaua by Blazzaj
Rindeaua, o minunăţie de piesă noo
Ograda by Blazzaj
hard jazz \:D/

Apropo, m-am întâlnit la concert cu madam Mo Stalkerescu, ce m-o abordat ca alţi fani stalkeri din Murăş.  Şi aşa, de la prima noastră întâlnire, am stabilit că Gaddafi nu e de găsit în Libia pentru că s-a deghizat în nea’ Luci saxofonistu’ de la Blazzaj. Fişioru’ o fost de acord, deci… adjudecat. :))


n’est pas? :))

Am mai fost la un contzert sâmbătă, hăpt la mine-acasă, în Murăş, să-i văz pe Kumm, chiar dacă nu mi-o prea surâs în urechi noul album. Am ajuns încă o dată la concluzia că 50% din succesu’ unui concert îi aparţine publicului. Şi nu, acasă oamenii nu se leagănă doar de pe-un picior p-altu’, cum e moda prin Bucale, unde numa’ pe la Zdob şi Zdub am văst nişte ţopăieli vag neanchilozate. Orikumm, Kumm rocked live, as always. Parca un pic mai mult decât la Peninsula. :D

Doi la mână: un “fotoreportaj” cu buburuze şi anexe, din roadtripurile prin Mureş. ;))


de la stânga la dreapta: Fişioru’, io cu limba p-afară, Buburuza

Sfânta treime a buburuzelor :D ce-mi plac privirile astea vii!

Runia şi privirea-i inconfundabilă de Andreea Marin

avem şi broşe, dară, să ne dovedim apartenenţa \m/

Trei: visul Fişiorului. Înainte de asta tre’ să vă zic că unii oameni, când aud o prostie, se lovesc cu palma peste faţă. Alţii îşi rotesc ochii-n orbite. Alţii ridică sprânceana şi zic “ce prost eşti, mă…” Fişioru’, ei bine, e mai… special. Îşi deschide gura-n forma de “o”, ca să creeze un soi de cutie de rezonanţă, după care se loveşte în cap şi, evident, sună a gol. Cool, huh?

Revenind.

Ne trezim pe la 1 după-masa, strâns îmbrăţişaţi, într-o dispoziţie romantică ce bănuiam că va fi continuată de visul pe care Fişioru’ mărturisea că are să mi-l povestească. Ne giugiulim, mai căscăm, după care Fişioru’:

– Mă scobeam în nas.

Io belesc ochii şi pufnesc în râsu-mi colorat caracteristic, de sireacu’ Fişior numa’ după vreo cinci minute bune o putut relua expunerea tulburărilor sale nocturne. Halal romantism…

– Aşa, deci visam că mă scobesc în nas. Am scos de-acolo un muc întărit, prins de o bucată de mucoasă nazală, care se continua cu o bucată aşa, mai lungă, de… creier. M-am speriat şi m-am dus la un medic. Şi se uită ăla cu o lanternuţă în nara mea până sus, în cap… :-S P-ormă mi-o zis: “N-ai nimic, îi gol”, povesteşte Fişioru’ foarte afectat.

=))

Apăi amu’ nu ştiu cât de gol o fi, da’ de-atunci când mai vede şi aude prostii, preferă să râdă, nu să se bată în cap cu gura deschisă-n formă de “o”.