Fascination Street

The most ridiculous fear in life is the fear of being ridiculous

Aventurile Blondei în SUA (1)

Le mai ţineţi minte pe buburuzele mele din facultate? Alea împreună cu care formam un trio de blonde nepereche, faine şi foarte, foarte inteligente (=))). Mai ales Blonda, mai ales atunci. Ei bine, am terminat facultatea şi am luat-o pe drumuri separate. Al meu o dus până-n Bucureşti, la această mirifică revistă care îmi încreţeşte şi descreţeşte fruntea în fiecare zi, iar Blonda o rămas în Mureş… până când o pus picioru-n prag şi-o zis că vrea o vară americană. Şi dusă o fost, exact în aceeaşi perioadă în care şi Runia şi-o luat rămas-bun, părăsindu-ne pentru nişte negri Franţa.

Şi pentru că mie, una, SUA mi se pare aşa, o adevărată utopie despre care vreau să aud de la persoanele în care am încredere, i-am promis Blondei că public aici, ca guestpost, tot ce-mi trimite pe mail: gânduri, impresii, păţanii, tăt. Am mituit-o cu faimă, că altfel n-are răbdare să scrie… Deh, Blonda… 8-|

Ca să-nţelegeţi contextu’, iată bucata importantă din primul mail pe care i l-am trimis, fix a doua zi după ce-o plecat:

Aşa am dormit de zici că io tre’ia să călătoresc o zi întreagă. Ştii cum am io empatia aia exagerată, nu? Am simţit înzecit agitaţia voastră (a ta şi a Runiei) astăzi. M-o sunat şi asta înainte să plece. Două convorbiri de goodbye la distanţă de câteva ore îs prea multe pentru un singur suflet, şi ăla vai şi-amar de el, ca al mnieu! Mă gândeam cum ai călătorit, cum te-ai mirat că zbori, cum ai cuprins cu privirea norii, noaptea, dimineaţa, soarele, distanţele, miile de kilometri, cum ai tresărit la fiecare turbulenţă, cum îţi aminteai că-ţi ziceam c-o să te mănânce rechinii. :)) Şi-apoi mi te-am imaginat punând capul pe-o pernă şi întinzându-te în pat după o jumătate de lume străbătută, trezindu-te a doua zi, amorţită, încercând să-ţi dai seama unde eşti, amintindu-ţi toată aventura şi zâmbind, gândindu-te că eşti în America, visul poate începe. :)

Apoi, văzând că tace:

Tu, io bag mâna prin monitor, o scot în America şi te strâng de gâţi! SAY SOMETHING! :D

În cele din urmă, o grăit, aşa că vă ofer, cu încântare, mailu’ la care-am râvnit ca o nebună.

Hă, hă… merit să mă strângi de gâţi fără îndoială, Rox dragă, dar uite că am ajuns şi io în faţa calcului, cu energie să scriu. :P Deci, descrierea ta despre cum o fost toată etapa cu drumul – că n-o pot numi pur şi simplu “zi”, la cât de lungă o fost :)) – se apropie foarte mult de felul cum s-au petrecut şi simţit lucrurile în avion (iar empatia…), cu excepţia câtorva mici detalii: de fapt, nu am prea cuprins cu privirea noaptea, pentru că am ratat-o călătorind în timp :D; în schimb m-am minunat la marea de nori de sub mine. Mi-a plăcut foarte mult zborul din Europa în Amerca – cu totul alte senzaţii îs atunci când zbori la 10.000 de metri altitudine şi te mai nimereşti şi pe aripă. Nu aveam nicio problemă cu turbulenţele, care se simt ca gropile din drumurile noastre, deci nimic nou. :)) În schimb, când ma uitam cum se ridică aripa aia imensă deasupra mea mi se strângea stomacul… şi acum mi se ridică părul pe mine. Mi-a placut foarte mult aterizarea, dar nu momentul când avionul atinge pământul, că nu-s io aşa pământeană :)), ci momentul când pierde din altitudine rapid; atunci îi cool, frate. =)) Te caci pe tine cu stropi. =))

Din New York n-am văzut nimic interesant de jos, dar de sus îi mortal. Totuşi, am regretul că n-am zărit Libertatea, nu eram poziţionată bine, cred. No, deci aşa am ajuns eu în America… aici, momentul 1: mă pierd. Pe scurt, nu găseşte gps-ul adresa mea şi şoferul, foarte de treabă, refuză să mă lase singură, noaptea, într-un oraş necunoscut. Aşa că, draga mea, ajung un oraş mai încolo, la o fată din Bucureşti, pe care o ştiam abia de patru ore, deci nu dorm deloc relaxata ci crispată, că trebuia să aştept telefon de la şofer, să-mi spună când trimite pe cineva să ma ia, să mă ducă la oraşul-casa. Ajung şi aici, dau cu greu de fete şi de casă, care se dovedeşte a fi într-o zonă rezidenţială, unde ai acces doar pe bază de cod pin şi care are o frumuseţe de piscină, plus jacuzzi, plus fântână arteziană, de-mi saltă inima din loc de câte ori mă întorc acasă.

Acum, lăsând descrierea asta excesivă, vreau să-ţi zic, Rox dragă, că americanii şi America, în general, cât am văzut din ea până acum, mă încântă. Dacă ai şti cât m-o ajutat şi cât de mişto pot fi unii, nu ţi-ar veni să crezi. Mie nici acum nu-mi vine. Şi se pare că l-am avut pe Doamne Doamne cu mine tot timpul, că prea o mers toate din plin. Atâtea mai am să-ţi povestesc, dar mă doare mâna de la scris, aşa că sper că ţi-i lua şi tu căşti şi-om vorbi, aşa când ni s-o potrivi programul cum trebuie. DACĂ aţi fi aici, voi cei dragi tare mie, ar fi locul perfect pentru mine.

Va urma. Oh da, am uitat să vă zic că Blonda îi în Rehoboth Beach şi face acelaşi lucru ca Al Bundy: selling shoes. :D Abia aştept următorul mail, da’ cunoscând-o, probabil o să mai dureze. :))

RSS 2.0 | Trackback | Comment

12 Responses to “Aventurile Blondei în SUA (1)”


  1. Mi-a placut asta cu turbulentele ca gropile :)) genial..


  2. Oh….Libertatea vrea sa fie Statuia Libertatii? pai e mai mica decat ne imaginam noi, si nu se observa din avion :)


  3. Adrian, oh da, şi mie. :)) ) Aşa-i când scrie Blonda, blogu’ devine genial. :D

    Teo, da :)) )) Licenţă nepoetică de Blondă.

  4. omuletul

    cine e marele critic care recomanda Breban?
    Eu am citit Don Juan si mi-a placut, desi lui N. Manolescu nu prea i-a placut.


  5. Dar ia zi, cine te-o mai sunat pe tine din SUA de pe telefon cu monede from the middle of nowhere (aka the swamps of Louisiana)? :D


  6. Ahahaha :)) Tre’ să recunosc că ai rămas încă unic cu faza aia. Oldschool and kick ass. :D


  7. Oh well, that’s me :)) De ce sa ne complicam cand lucrurile simple sunt si cele mai adevarate? :D


  8. Word. :D


  9. […] (Pentru oareşce continuitate, găsiţi prima parte aici.) […]


  10. […] deci nu din cauză că aș fi fost împotriva ideeii. Însă când am văzut la Roxa e-mailurile prietenei ei din America, mi-am zis că ar fi o idee bună să le rog pe prietenele mele de peste mări și țări să scrie […]


  11. […] deci nu din cauză că aș fi fost împotriva ideii. Însă când am văzut la Roxa e-mailurile prietenei ei din America, mi-am zis că ar fi o idee bună să le rog pe prietenele mele de peste mări și țări să scrie […]


  12. […] s-o făcut bucureşteancă două zile, să-i dea şah-mat birocraţiei în lupta pentru viza spre locuri mai bune. Daaaar… m-o pus Scaraoschi să-i mai precizez, într-o paranteză, că […]

Leave a Reply

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>